Biserica Confiscată - Marian Mușat

94 Marian Mușat Loc de dat cu capul - Cercul desenat pe zid Când a fost întrebată pe care dintre copii iubea tata mai mult, Lidia zâmbește: „Pe Samson cred că îl iubea mai mult, îl lua cu el, aprecia faptul că a învățat carte. Samson este singurul student din comună, din Boișoara. Era mare lucru la acea vreme.” Samson însuși își amintește presiunea acelor ani: n-au avut bani să-l țină la liceu direct. Pe fratele Pavel l-au dat la liceu, cu in- ternat, dar după clasa a 10-a s-a lăsat. S-a dus în mină, apoi cioban la oi la Giurgiu. „Când a făcut prostiile astea, eu am desenat aici. Era zidul de piatră. Aici, lângă ușă. Am făcut un cerc. Și am scris «Loc de dat cu capul». Când nu-ți vine mintea, vii și te ajuți.” Același drum l-a încercat și Lidia: „Pe mine s-a dus tata să mă înscrie la liceul sanitar în Vâlcea. Și au zis că 500 de lei pe lună. De unde? Și m-am dus și m-am angajat. Am lucrat la spital bucătăreasă și la casa de copii.” „Oare cu ce am greșit pentru o așa pedeapsă?” Plecarea părinților din această lume a fost grea. „Tata avea probleme cu plămânii și cu inima. Nu putea respira după ce a venit de la pușcărie. Mi-aduc aminte că era internat și nu putea să respire. Era atât de greu. Și îi dădeau lacrimile și zicea: oare cu ce am greșit de a venit o așa pedeapsă peste mine?” Samson își amintește cu durere: „Când venea la Cărpiniș la mine, două, trei zile, nu mai putea respira cum trebuie. Îi ziceam: Hai, tata, mergi la doctor. Nu, du-mă acasă. Aici găsea pacea lui interioară, universul lui de înțelegere. În ultimul timp nu prea mai mânca. Ziceam: hai tata, mănâncă că e bun. Zicea: Va fi bun, dar nu sunt eu bun pentru mâncare.”