Continuând materialul din ediția din Octombrie 2023, doresc să motivez cititorii și bisericile la o atitudine corectă față de acest război unic de apărare a lui Israel pe trei fronturi lansat la 7 octombrie 2023 ca răspuns la atacul brutal al grupării teroriste Hamas, atrocități neexperimentate de Israel de la holocaust încoace. Iată câteva realități de luat în considerare:
Israelul este numit pe nedrept ca fiind colonialist.
Foarte pe scurt justific aceasta pe baza Sfintelor Scripturi și a documentelor istorice.
Pe vremea lui Avram, evreul, era un popor, Amoriții, un popor idolatru, care trebuia ras de pe fața pământului ca să nu împânzească tot pământul cu idolatria lor, și să nu se repete o catastrofă mondială similară cu potopul lui Noe. Domnul Dumnezeu l-a luat pe Avram, în care a văzut un potențial al credinței în ascultare.
Domnul i-a mai zis: “Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ți dau în stăpânire țara aceasta.” … Și Domnul a zis lui Avram: “Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară care nu va fi a ei; acolo va fi robită și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: și pe urmă va ieși de-acolo cu mari bogății. Tu vei merge în pace la părinții tăi; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful.”… În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram și i-a zis: “Seminței tale dau țara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat. (Genesa 15:7-18).
La intrarea în țara promisă Iosua menționează aducerea lui Israel în țara amoriților și îndepărtarea de dumnezeii amoriților: V-am adus în țara amoriților, care locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; ați pus stăpânire pe țara lor, și i-am nimicit dinaintea voastră... Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului. Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:8-15)
Profetul Amos și el a fost foarte specific când a scris: Eu v-am scos din țara Egiptului și v-am povățuit patruzeci de ani în pustie, ca să vă dau în stăpânire țara amoriților. (Amos 2:10)
În drumul spre țara promisă, Balac, împăratul Moabului, când a văzut tot ce făcuse Israel, amoriţilor. (Numeri 22:2) l-a chemat pe Balaam să-i blesteme. Printre altele Balaam a spus cu privire la poporul Israel: Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema! (Num. 24:9). E aceiași promisiune făcută lui Avraam: Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. (Genesa 12:3) Și ca să fim și mai clar că promisiunea merge spre Israel ca fiul a lui Isac și nu spre Ismael: Isac zis lui Iacov (Israel) Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta (Genesa 27:29)
Dr. David Reagan, în raptureready.com a publicat un articol interesant cu tema „Sloganuri înșelătoare în războiul de propagandă împotriva Israelului” din care am tradus ceva aici: Poporul Israel nu este colonialist. Nu sunt străini care au preluat pământul altcuiva. Pământul pe care îl ocupă în prezent (și mult mai mult pe care încă nu-l ocupă, dar cu siguranță îl va ocupa) le-a fost dat de Dumnezeu ca stăpânire veșnică (Geneza 12:1-3, 7, 14-15; 16:18-21; 26:3; 28). :4, 13; 35:10-12; Exod 6:7-8 și Psalmul 105:8-11).
Poporul Israel au luat în stăpânire acest dar al lui Dumnezeu acum 3.500 de ani și au trăit acolo timp de 1.500 de ani, până când au fost expulzați cu forța de către asirieni și romani, datorită îndepărtării de Domnul Dumnezeu. După alungarea lor ultimă, în anul 70 AD, pământul a rămas liber și pustiu. Puținii arabi care locuiau acolo se considerau a fi sirieni, deoarece cea mai mare parte a pământului era deținută de proprietarii sirieni care nu locuiau acolo.
În această perioadă lungă de timp, țara nu a fost niciodată un stat independent cu Ierusalimul drept capitală. Pe scurt, nu a existat niciodată un stat palestinian cu un guvern palestinian. Nici nu a existat o limbă sau o cultură palestiniană.
Când evreii au început să se întoarcă în patria lor pe la sfârșitul anilor 1890, au cumpărat pământul la prețuri exorbitante. Țara era atât de pustie, încât arabii nu și-au putut da seama de ce o doreau evreii atât de mult. De exemplu, până în 1900, aproape toți copacii din Israel fuseseră tăiați. În secolul al XX-lea, pe măsură ce evreii reveniți au început să recupereze pământul, au început să înlocuiască pădurile și au ajuns să planteze peste 250 de milioane de copaci pe o perioadă de 100 de ani.
Israelul nu este o putere ocupantă.
Pământul pe care îl locuiesc le-a fost dat de Dumnezeu și legiferat de către Organizația Națiunilor Unite.
La sfârșitul Primului Război Mondial, zona care era cunoscută sub numele de Palestina era pur și simplu o provincie a Imperiului Otoman, al Turciei. Deoarece turcii s-au alăturat Germaniei în timpul Primului Război Mondial, teritoriile imperiului Otoman s-au împărțit între britanici și francezi. Zona numită Palestina a fost atribuită britanicilor, iar mai târziu ei au început să o conducă ca mandat al Societății Națiunilor.
Cu un an înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, britanicii au emis Declarația Balfour în noiembrie 1917. În ea, ei au precizat clar că intenția lor era să facă din Palestina o patrie pentru poporul evreu. La acea vreme, Palestina era formată din teritoriul care astăzi include Israel plus Iordania. Dar în 1921, Secretarul Britanic pentru Colonia, Winston Churchill, a decis să dea arabilor două treimi din Palestina pentru a stabili Mandatul Transiordaniei. Această zonă și-a primit deplina libertate în 1946, când a fost reconstituită ca stat Iordania.
În noiembrie 1947, Organizația Națiunilor Unite a votat pentru a împărți și mai mult această fărâmă de pământ, împărțind-o între evrei și arabi pentru a crea un stat pentru fiecare. Evreii s-au simțit trădați, dar au acceptat oferta. Arabii au refuzat.
Israelul a revenit la existență ca stat la 14 mai 1948. În aceeași zi, arabii ar fi putut profita de rezoluția ONU și ar fi putut crea un stat palestinian pentru ei înșiși. Dar ei voiau tot pământul, așa că au atacat noul stat evreiesc cu intenția de a-i alunga pe evrei în mare.
De-a lungul istoriei zonei, de când a fost îndepărtată de Imperiul Otoman în 1918, au existat cinci ocazii când arabilor li s-a oferit posibilitatea de a-și crea un stat propriu și, de fiecare dată, au refuzat:
a) În 1936, guvernul britanic a numit Comisia Peel pentru a recomanda o soluție la conflictul evreiesc și arab din zonă. Comisia a oferit arabilor 80% din pământ. Arabii au spus: „Nu!”
b) În 1947, Organizația Națiunilor Unite a aprobat împărțirea pământului în două state. Evreii au primit 56%. Din nou, arabii au spus: „Nu!”
c) În 1967, după războiul de șase zile, evreii s-au oferit să permită arabilor să creeze un stat care să includă Gaza și Cisiordania. Liga Arabă a răspuns cu „The Three Nos” – Fără pace cu Israelul. Nicio recunoaștere a Israelului. Nicio negociere cu Israelul.
d) În 2000, cel mai liberal prim-ministru din istoria Israelului, Ehud Barak, i-a oferit lui Yassir Arafat posibilitatea de a crea un stat care să includă Gaza, 94% din Cisiordania și Ierusalimul de Est. Moderatorul conferinței, președintele Bill Clinton, a spus că tot ce a putut spune Arafat de la începutul până la sfârșitul negocierilor a fost „Nu!”.
e) În 2008, prim-ministrul Israelului, Ehud Olmert, i-a oferit lui Mahmoud Abbas, liderul OLP, posibilitatea de a crea un stat care să includă și mai mult Cisiordania. Abbas a spus: „Nu!”
Având în vedere această istorie, puteți înțelege ce a spus odată cel mai faimos diplomat al Israelului, Abba Eban: „Palestinienii nu au ratat niciodată o oportunitate de a rata o oportunitate”. (“The Palestinians have never missed an opportunity to miss an opportunity.”)
Nu există apartheid (segregație rasială) în Israel
Două milioane de palestinieni trăiesc în Israel. Ei sunt cetățeni ai Israelului și, ca atare, au libertatea deplină de a trăi unde doresc și de a folosi orice spital sau mijloc de transport. Nu există nicio separare forțată a evreilor și arabilor de orice tip care există în Israel.
Israelienii arabi au dreptul de a vota și de a servi în parlamentul israelian (Knesset). De asemenea, au acces la toate serviciile de asistență socială ale statului. Ei au toată libertatea pe care o au evreii. De fapt, li s-a dat o libertate pe care evreii nu o au! Toți evreii, cu excepția unui mic procent de ultra-ortodocși, trebuie să servească în armată – atât bărbați, cât și femei. Cetățenii palestinieni sunt scutiți de această cerință, deși unii servesc în mod voluntar în poziții fără luptă.
Singurul apartheid care există în Orientul Mijlociu este în țările arabe unde toate populațiile lor evreiești au fost evacuate cu forța după războiul de la Suez din 1956. Adevărul este că niciun evreu nu are voie să trăiască în națiunile arabe. Este adevărat apartheid!
Concluzionând vă provoc să-l priviți pe Israel prin lumina Sfintelor Scripturi și acum când este în mare strâmtorare, când experimentează așa cum scriam și în octombrie, începutul durerilor rugați-vă pentru Pacea Ierusalimului așa cum este scris în psalmi: Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc (Ierusalime) să se bucure de odihnă. (Psalm 122:6)
Pe de altă parte, războiul de apărare al Israelului, a agitat Împărații Răsăritului și e posibil să aibă influența puternică de a pregăti lupta de la Armaghedon împotriva lui Israel, amintită de apostolul Ioan în Apocalipsa. Apostolul Ioan prezintă începând din capitolul 15 cele din urmă șapte urgii ce vor fi vărsate pe pământ, în timpul Necazului Unic din istoria lumii, continuând în capitolul 16, după urgia a șasea, cu un amănunt: Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților, care au să vină din Răsărit. (Apocalipsa 16:12).
”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).