Anul trecut pe vremea asta scriam despre socialismul inventat de Marx și Engels. Prin vară în America s-a afirmat tot mai mult că socialismul de tip nou, de fapt se numește socialism democratic și este diferit de cel feudal a lui Marx și Engels. Suntem confruntatați cu întrebarea: Este socialismul democratic biblic?

Răspunsul scurt la această întrebare este „Nu”. Socialismul democratic este socialismul clasic îmbrăcat cu hainele democraților americani și propagat de candidații lor la președinție spunând că duce la „binele comun”, ceea ce nu este adevărat pentru că dimpotrivă duce la sclavie sub un guvern dictatorial și îngrădirea libertății individului.

            După cum se vede democrații americani în frunte cu candidații aleși pentru a-l concura pe actualul președinte, Donald Trump, la alegerile din noiembrie vor pierde enorm și pentru faptul că încearcă să justitice socialismul de tip nou. Socialismul nu înseamnă să fii sociabil. Socialismul nu este ceea ce media socială îl propagă. Toate generațiile de la X, la Millennials, la Generation Y, la Gen Next, Gen Z etc., trebuie să știe că Socialismul e departe de a fi sociabil.

            În cadrul socialismului, nu este permisă nici o proprietate privată. Mijloacele de producție și mijloacele de distribuție a bunurilor și serviciilor sunt controlate de stat. Comunismul este o extensie a socialismului în care sistemul este pus în aplicare de un regim totalitar. Toate aceste lucruri sunt făcute în numele „binelui comun”.

            Motivația cea mai uzuală prin care socialismul democrat este îmbrățișat de mulți americani, și  în special de generațiile mai tinere, este faptul că este prezentat și acceptat ca o modalitate plină de compasiune și grijă a guvernului răspunzând nevoilor tuturor, indiferent de circumstanțe, ceea ce diminuează responsabilitatea individuală, valoarea și respectul de sine.

            De fapt, socialismul este adesea vândut ca și o modalitate creștină sau biblică de a ajuta oamenii, chiar dacă entitatea de care oamenii ar depinde este guvernul, și nu Dumnezeu.

            Majoritatea sistemelor naționale de informare, divertisment și educație sunt controlate și dirijate spre o îndepărtare de Creator și găsirea unor soluții de fi ajutați de guvern creând dependența de el și nu de Dumnezeu. Totul, de la reclame de televiziune, filme, și chiar unele biserici împing agenda de stânga, a socialismului numind-o „Justiție socială”. Acestea împing socialismul ca un bun intrinsec, cum ar fi lupta pentru problemele sociale de egalitate, lupta împotriva rasismului și discriminarea.

            Termenul de „bunul comun” a evoluat și a devenit sinonim cu socialismul. „Bunul comun” este apreciat ca fiind ceea ce beneficiază societatea în ansamblu, în contrast cu binele privat al indivizilor. Una din problemele majore cu referire la „bunul comun” este cine-l definște și cine decide administrarea „bunului comun”? De fapt, expresia ”Bunul Comun” este expresia biblică ”toate lucrurile în comun”.

            De partea opusă spectrului politic din socialismul democratic stau principiile biblice, principiile pe care a fost fondată America. Principiile biblice păstrează o viziune pozitivă asupra individului, familiei, bisericii, proprietății private, statului de drept și economiei care promovează libertatea și solicită o interferență guvernamentală minimă.

            Revin cu explicația Scripturii a ceea ce înseamnă de fapt ”bunul comun” sau mai precis ”toate lucrurile în comun”. Relatarea este în cartea Faptele Apostolilor.

            O mare mulțime de oameni s-au adunat la Ierusalim, la cinzeci de zile de la Învierea Domnului Isus, în ziua Cincizecimii.  Se aflau atunci în Ierusalim: iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. (Fapte 2:5) Mulțimea a ascultat mesajul apostolului Petru și ca urmare Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. (Fapte 2:41). Erau, deci mii de suflete venite din multe părți. Fiind cercetați de prezența Duhului Sfânt, cei din Ierusalim și împrejurimi, au fost sensibilizați la nevoile celor din jur. Era nevoie ca cineva să poarte de grijă de nevoile fizice ale tuturor.  Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. (Fapte 2:44). Ca să se poată acoperi nevoile tuturor  îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. (Fapte 2:45). Rezultatul acțiunii de ajutor a făcut posibil ca toți vizitatorii să rămână în acea zonă, pentru un timp. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi… (Fapte 2:46).

            Sunt câteva aspecte al folosirii lucrurilor în comun.

            În primul rând cei ce credeau Evanghelia mântuirii venind din alte părți ale Israelului aveau parte de ”lucrurile în comun” ale celor din zonă. Nu era o acțiune a guvernului local, ci a bisericii. 

            În al doilea rând în acea vreme era o mare nevoie materială, dragostea primilor creștini s-a materializat prin renunțarea la averile lor  și ”toate lucrurile în comun”, valorificate, au  acoperit nevoile celor din jur. Acțiunea de dărnicie materială este prezentată și în capitolul 4 din Faptele Apostolilor. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: (Fapte 4:34-37).

            Un al treilea aspect pentru ”toate lucrurilor în comun” este că prețul lucrurilor vândute era pus la picioarele apostolilor, care reprezenta Biserica Domnului Christos, formată în ziua Cinzecimii. Valoarea ”lucrurilor în comun” nu erau date conducătorilor societății de-atunci: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor. (Fapte 4:34-37)

            Al patrulea aspect ce trebuie luat în calcul este că Duhul Sfânt controla inventarul la ”toate lucrurile în comun”. Când Anania și Safira au vândut ce au avut și o parte au ținut pentru ei, au fost pedepsiți cu moartea pentru minciună și apostolul Petru specifică că ”toate lucrurile în comun” erau sub controlul Duhului Sfânt care știa tot inventarul. Petru i-a zis: “Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?” (Fapte 5:3)

            În al cincilea rând acțiunea de vânzare a proprietăților a fost alegerea de bună voie a proprietarului, iar acțiunea de a pune ”toate lucrurile în comun” la dispoziția Bisericii a fost tot alegerea de bună voie a proprietarului. Oamenii și-au vândut proprietățile private asupra cărora aveau controlul. Distribuția nu a fost prin „egalitate”, ci prin nevoia destinatarului. Nu a fost, deci, o „redistribuire forțată a averii”, ci a fost o caritate biblică. Donațiile au fost date în mod voluntar prin influența Duhului Sfânt, nu luate involuntar de puterea guvernului.

            Principiul ajutorării celor în nevoi este un principiu biblic, și nu unul socialist democratic. Îl găsim în Vechiul Testament și Noul Testament.

            Domnul Isus întâlnește pe tânărul bogat, ca să arate cât de mult e legat de bogățiile sale, și-i cere să renunțe de bună voie la ceea ce are și să dea la săraci (Matei 19). Tânărul nu a trecut testul, dar nici nu i s-a luat forțat averea.

            Acțiunea dăruirii bunurilor s-a continuat și se continuă și azi în biserică. În 2 Corinteni 9: 7 spune: Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” Da, Domnul Dumnezeu iubește dătătorul voios. Generozitatea personală este apreciată. Ani mai târziu, când cei din Ierusalim, care, la început au pus lucrurile în comun la dispoziția Bisericii, au fost în mari nevoi, creștinii din Macedonia i-au ajutat peste puterile lor.

            Valoarea individuală este un principiu cheie al Scripturii. În pilda oilor pierdute, în Luca 15:4, Isus a spus: “Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte?Scriptural, fiecare persoană are valoare veșnică pentru Dumnezeu, iar Dumnezeu, Păstorul cel Bun, îl caută pe fiecare individ. Socialismul devalorizează indivizii, pentru „binele comun”.    

            Când avem ocazia să vorbim, să spunem și altora din familie, prieteni, societate. Acum este momentul să decidem: să păstrăm principiile americane, iudeo-creștine ale valorii individului, și să ne ridicăm împotriva principiilor socialismului democratic care devalorizează individul pentru „binele comun” al unora. Doamne ajută! Doamne dă izbândă!