Vreo doi ani i-au trebuit stângii să realizeze că unii din reprezentanții ei de marcă au sărit în trenul lui Trump din variate motive.
În primul rând, îl avem pe jurnalistul Piers Morgan, care spunea că nu va vota cu Trump la prezidenţialele americane din 2016. Ca rezident permanent britanic în SUA, el nici nu putea să voteze, de altfel. Oricum, mai târziu, prin 2017, el l-a susţinut pe preşedinte când acesta a instituit aşa-numita „interdicție de călătorie pentru musulmani”.
Apoi i-a venit rândul actorului-animator Steve Harvey. El a fost criticat în comunitatea lui de culoare pentru decizia de a se întâlni cu președintele-ales înainte de învestire. Mai târziu, Harvey a recunoscut în emisiunea lui că speră să nu se mai întâlnească vreodată cu Trump.
A urmat la rând actrița Roseanne Barr. Ca socialistă auto-proclamată, ea și-a exprimat totuşi sprijinul pentru Trump într-un interviu din iunie 2016 și, de fapt, a şi votat pentru el.
După aceea a apărut avocatul și profesorul universitar Alan Dershowitz, un democrat de stânga transformat în centrist, care a militat împotriva alegerii lui Trump. Mai apoi însă, Dershowitz l-a apărat pe președinte împotriva atacurilor personale de tot soiul și a încercărilor de suspendare iniţiate de colegii democrați ai profesorului.
Apoi a intrat pe scenă cântăreţul de rap Kanye West. Lui Kanye i-a displăcut interdicția de călătorie instituită de Trump, dar în aprilie 2018 și-a reafirmat sprijinul față de președinte atunci când a declarat că „îl iubesc pe Donald Trump”. West a postat ulterior o fotografie cu el purtând o pălărie cu lozinca prezidenţială Make America Great Again (Faceţi America Mare Iar) alături de alte mesaje pe Twitter în care îi lua apărarea președintelui. Tot pe Twitter el şi-a exprimat sprijinul pentru activista conservatoare de culoare Candace Owens, şi ea fostă democrată, iniţiatoare a mişcării Blexit (Ieşirea negrilor din Partidul Democrat).
Toate aceste persoane, venite din stânga eşichierului politic, au arătat că le place să gândească cu capul lor și să susțină ceea ce cred.
Alte vedete au declarat că nu le displace de Trump. Dar la primele reacții adverse din partea susţinătorilor lor au dat rapid înapoi.
Cântăreața și actrița Marie Osmond, deși republicană, s-a hotărât să nu cânte la inaugurarea prezidenţială a lui Trump din ianuarie 2017 pe motivul că „nu se implică în politică”. Dar în ianuarie 1981, când a concertat cu Donny, fratele ei, la inaugurarea președintelui republican Ronald Reagan, era mai hotărâtă „să se implice în politică”.
La fel s-a întâmplat şi cu cantautorul de muzică country Garth Brooks. Brooks s-a confruntat cu critici acerbe din partea susţinătorilor lui conservatori, „foarte dezamăgiți” că nu va participa la inaugurarea prezidenţială a lui Trump din 20 ianuarie 2017. Brooks a motivat că „este întotdeauna o onoare să particip”, dar că „n-am fost solicitat până acum” şi că oricum se afla la mijlocul unui turneu mondial de doi ani.
Un ultim exemplu este cantautoarea de muzică country Taylor Swift. În 2008 ea a votat pentru prima dată şi a preferat să o facă pentru Barack Obama, iar la alegerile parţiale din 2018 a susţinut public diverşi candidaţi de stânga. Ulterior a susţinut public drepturile comunităţilor de homosexuali și cauzele egalitariste dintre sexe şi rase. Din persoana „apolitică şi studioasă”, cum o caracteriza revista Politico la început, Swift a devenit o aprigă activistă feministă, pro-avort şi contra mişcării de supremaţie a albilor naţionalişti. În 2018 Swift s-a pronunțat public împotriva candidatei republicane Marsha Blackburn, susținută de Trump, care a şi câştigat ulterior fotoliul de senatoare în Congresul SUA.
Toate aceste vedete par să fi uitat de experiențele anterioare nefericite ale colegilor lor de breaslă care, criticându-i pe preşedinţii republicani, îşi pierdeau automat jumătate din admiratori. Și chiar şi acum încă nu pricep. De ce oare aceşti artişti nu se limitează la meseria lor şi preferă să se transforme în activişti de duzină care îi dădăcesc pe americani cu agenda lor stângistă? Ei n-au habar de cum arată o societate egalitaristă, pentru că niciunul nu a trăit în comunism, dar se tot ambiţionează să discute despre asta. Dacă ar fi trăit în comunism, ar fi ştiut că în societăţile utopice lumea are de toate şi nimic în acelaşi timp.
Autosuficiența și ignoranța vedetelor în materie de politică este dureros de crasă. Cântărețul de country Allan Jackson a articulat foarte frumos ideea în piesa sa despre atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, intitulată Where Were You (When the World Stopped Turning)/Unde erai tu (Când lumea s-a oprit): „Sunt doar un cântăreț de simple melodii/Şi nu-s deloc un politician/Mă uit la CNN, dar nu pricep, să ştii,/Când ei vorbesc de Irak sau Iran/Dar pe Isus îl ştiu, vorbesc cu Dumnezeu/Și-mi amintesc de tânăr ce spunea/Credința, şi speranța, și dragostea mereu/Sunt lucruri de păstrat în viaţa ta”.
Deci, ce s-a petrecut între timp?
Noi fenomene au apărut înainte și după alegerea lui Trump ca președinte al Statelor Unite. În 2016 nimeni nu știa mare lucru despre „elegia de la ţară”, de „bărbații și femeile uitate” din zonele rurale și de „oamenii din Vestul Mijlociu” peste care avioanele zboară fără escale. Pentru elitele politice şi presa centrală aceste lucruri erau, pur și simplu, invizibile. Dar din noiembrie 2016 el au devenit foarte vizibile. America a revenit din cartierul new-yorkez gay Greenwich Village (Satul Greenwich) în satul tradiţional.
În 2017 a apărut fenomenul Blexit. Blexit-ul este o mişcare de migrație masivă a alegătorilor de culoare de pe „plantația democrată” (unde ei erau consideraţi automat ca alegători fideli ai Partidului Democrat) pe pășunile mai verzi ale lui Trump. Mişcarea o are în frunte pe activista de culoare Candace Owens de la organizaţia conservatoare Turning Point USA (SUA la cotitură). Se pare că minoritățile, care reprezintă electoratul captiv tradițional al Partidului Democrat, au ajuns la limita răbdării cu promisiunile deşarte ale democraţilor, eterni promotori ai asistenţei sociale universale. Din ce în ce mai mulţi tineri alegători minoritari (negri, hispanici și asiatici) au început să ia în considerare votul republican.
Sprijinul comunităţii afro-americane pentru Trump a crescut de la sub 10% în 2016 la aproape 40% în prezent. De ce? Poate pentru că rata șomajului la negri a înregistrat minime istorice în anii de redresare economică din prima perioadă a administraţiei lui Trump. Sau pentru că rata violenței la populaţia de culoare continuă să fie înaltă în orașele cu primari democrați, precum Chicago, Detroit și San Francisco. Sau pentru că sub administrațiile democrate mamele singure şi necăsătorite reprezintă două treimi din familiile de afro-americani, asta în timp ce liderii de culoare democrați sunt preocupați la fiecare ocazie să-l critice pe „omul portocaliu”.
Având în vedere circumstanțele, președintele Trump le-a făcut o ofertă minorităților, pe care acestea o pot refuza, dar în propriul lor dezavantaj: „Trăiţi în sărăcie, școlile voastre nu sunt bune, nu aveţi locuri de muncă, 58% din tinerii voştri sunt șomeri. Ce naiba aveţi de pierdut dacă votaţi cu mine?”.
Răspuns: nimic. Dacă minoritățile consideră că au fost trase pe sfoară, pot vota din nou pe democrați. Dar ele ar trebui să îi dea şi lui Trump o şansă. Ar trebui ca ele să încerce să îşi trăiască viața şi în Trumplandia pentru o vreme. De dragul sănătății și al bunului simț.
Spre marea dezamăgire a liberalilor, 2016 a fost anul în care ruralul a învins urbanul, când americanul obişnuit și-a luat țara înapoi.
Bine ați venit în Trumplandia!
NOTĂ – Articolul este parte dintr-un capitol al cărţii autorului, TRUMPLANDIA, în curs de apariţie la editura ROMANIAN TIMES. Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia. În prezent cartea este selectată pentru ecranizare. Scenariul cărții a primit nominalizări și premii la festivalurile internaționale de film EDYPLAY de la Paris/Evry (28 mai 2022, Finalist), MIFF de la Montreal (21-24 iulie/18 august 2022, Nominalizat) și FILMMAKERLIFE AWARDS de la Hollywood (12 septembrie 2022, Premiul pentru Cel mai bun scenariu de lungmetraj).