Haifa – Marea Galileii

Pornim la drum, de la Haifa, spre Marea Galileii. Capernaumul pe malul de vest al mării pare să fi fost un soi de cartier general al grupului de ucenici care urma pe Domnul prin cetățile din jur.

“Paștele, praznicul Iudeilor era aproape” Ioan 6:4. Am tresărit astăzi dimineață, când am citit această propoziție. Tocmai acum când noi vizităm Țara, este aceeași vreme, Paștele iudeilor este aproape, la doar două săptămâni distanță. Înmulțirea pâinilor, umblarea pe mare și discursul despre Pâinea Vieții, care a produs “o criză” între ucenici, a avut loc în cadru natural al acestui anotimp, în jurul Mării Galileii, chiar aici unde noi pășim acum.
   
Drumul nostru pornește din tara lui “Așer care se odihnește pe malul mării” trecem prin țara lui Zabulon și Neftalii. Curând la dreapta noastră se va desfășura țara lui Manase și țara lui Isahar. Am ajuns în Valea Izreel (Megido), cea mai mănoasă parte a Israelului. Valea acesta a fost martoră a triumfului lui Ghedeon iar Saul și Ionatan au murit aici în bătălia cu filistenii pe muntele Gilboa, Barac s-a luptat aici cu Sisera. Locurile sunt descrise viu în cântarea Deborei.
     
În dreapta lăsăm muntele Gilboa, vedem un semn care indică spre: En Dor - locul unde trăia femeia care l-a chemat pe Samuel din morți.
     
Grâul este în spic, și dă spre coacere. Mi se pare că este mult mai aproape aici vremea seceratului decât în sudul țării. Ne apropiem de Nazaret, dealurile sunt domoale și înverzite. Aici a copilărit Domnul, ne oprim să îmbrățișăm cu privirea împrejurimile, relieful este același ca și atunci. Oare ce gândea copilul Isus când privea în zare Munții aceștia de culoare albăstrie?

Se face o schimbare rapidă de relief, coborâm în serpentine... de-o parte și de alta a drumului leandrii albi, roșii și roz, sunt în floare. Coborâm până la mai mult de 250 metri sub nivelul mării... deodată la picioarele noastre se întinde Marea Galileii sau lacul Ghenezaret, așezată parcă între niște pereți, “Munții” în care Domnul se retrăgea să se roage.
     
Nu se poate să nu ai un sentiment copleșitor când citești pe indicatoarele scrise cu litere latinești, nume de locuri care sună extrem de familiar: Tiberias, Magdal, Capernaum, Betsaida, Chorazim.
     
În vremea Domnului aceasta a fost cea mai populată parte a Israelului. Istoricii spun că în perioada Domnului Isus în Galileea trăiau peste 2.000.000 de oameni.
     
La Capernaum umblăm printre ruinele cetății. Sinagoga a fost reconstruită de romani din piatră albă, se mai văd încă pereți și coloane rămase în picioare. Cetatea a fost construită din bazalt, rocă vulcanică de culoare neagră. Pe țărmul mării pietrele sunt negre. O biserică Catolică este construită pe niște piloni; poți vedea sub biserică ruinele unei case, care se crede că a fost casa soacrei lui Petru.
     
Cercetez unde putea să fie “sprânceana muntelui” de unde au vrut oamenii să îl arunce pe Isus după ce a vorbit în sinagogă. Este posibil să fi fost undeva spre nord către mare.
     
Muntele Predicii celei mai importante, care a fost rostită vreodată pe Tera, este aproape de Capernaum noi am fost acolo in zilele trecute. De sus se vedea panorama totală a Mării Galileii.     

Ne-am scăldăm ochii în priveliștile acestea care au fost martora celui mai important discurs care l-a auzit omenirea. Localnicii spun că de aici din vârful muntelui poți auzi pescarii vorbind pe țărmul mării. Într-adevăr, locul are caracteristicile unui amfiteatru natural.

Înconjurăm Marea cu mașina, imaginile sunt superbe, muntele pe țărmul estic al mării este abrupt pe alocuri. Grădini de măslini, și smochini, sunt peste tot, livezile de mango sunt în floare. Dintr-odată un parfum absolut necunoscut ne învăluie.... privim în dreapta și ni se desfășoară înaintea privirilor o livadă de portocali înfloriți având în același timp și fructe. De-a lungul drumului sunt flori, multe flori. Suntem aici în jurul Betsaidei unde au fost înmulțite pâinile și peștii.
   
 “Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești” (Ioan 16:11-13).
     
Mi-am imaginat întotdeauna că acest băiețel a declanșat minunea, mă gândesc că el chiar a crezut că pâinile și peștii lui, ar fi îndeajuns pentru toată mulțimea. Și au fost îndeajuns, ba mai mult au și rămas, fiindcă băiețelul le-a pus în mâna Maestrului.
Este necesară de o credință curată de copil, ca să se declanșeze o minune.
     
În apropierea acestui loc Domnul a umblat pe ape, o minune care vorbește despre starea noastră după înviere.
Toți am vrea să umblăm pe ape... dar înțelegem oare, că ni se cere întâi să umblăm în lumină?
Și totuși Petru a umblat pe ape, când i s-a poruncit, dar numai atâta timp cât a privit în ochii Domnului.

“Aș vrea să am în mine nădejdea altor Maluri...
Când mă găsesc în larg și se “frământă marea”
Aș vrea să Te-ntâlnesc venind atunci pe valuri,
Și să mă chemi pe nume, să-mi dai îmbrățișarea.”