Adrian Lesenciuc izbutește să fie învingător în războiul cu timpul mutagen al pandemiei prin strategia de a se ancora literar și istoric în simbolurile spațiului românesc și proiectându-le în piramida universalității. A publicat recent două romane, amândouă ridicând vălul de pe rănile nevindecate ale istoriei și reușind să prefigureze terapii prin literatura înaltă: romanul Balada (Editura Creator, Brașov, 2020) și romanul Diez (Editura Creator, Brașov, 2020).
*
Romanul Balada este o operă atrăgătoare ca o Biblie, o carte istorică și testimonială despre căutarea sensului vieții, despre firul existenței și al iubirii, dar și despre abrupta cale ce duce de la inima unui popor fără noroc către inima unui geniu. La intersecția dintre toate aceste căi, cu o subtilă precizie de cartare, cititorul își definește misteriosul sistem de referință al Bucovinei: aceasta a fost bijuteria unei mici Românii din România Mare, dar și a unei Europe deopotrivă românești și universale, imaginată de un popor de oameni știutori, creativi, visători și energici. Cartea de dragoste din prim plan sporește funcția fundalului de cronică istorică.
Adrian Lesenciuc crede în vocația scriitorului de a fi nu numai creator ci și promotor de valori. De aceea, romanul Balada scoate la lumină o nouă față a unui prozator de finețe, harul unui povestitor ce dezleagă secretele marelui Nord, deliciile unui biografist și sacrificiile unui bibliograf, deplin încrezători în importanța detaliului. Împreună, toate aceste calități sporesc marca de valoare a unui spirit ce tânjește după dialogul dintre culturi și dintre epoci, după aspirația înaltă către perfecțiunea artistică; în același timp, ele definesc starea de grație a descendentului (Adrian Lesenciuc este un urmaș al neamului Golembiovschi-Nichiforean din Breaza) ce pășește sapiențial pe urmele geniului tutelar al Porumbeștilor.
Ciprian Porumbescu a supraviețuit prin atașament patriotic față de nemuritoarea Bucovină, față de libertatea patriei visate. El s-a ridicat la idealul creației absolute prin suferință și prin convertirea unor nemeritate poveri de destin în simboluri, energii creatoare și coduri artistice; moare prea tânăr, la fel cum i se întâmplase și pianistului Dinu Lipatti. Cu toate acestea, cei doi mari artiști români au trăit și au creat din plin, în scurtul răgaz ce le-a fost hărăzit pentru a trece cu rugă prin Ierusalimul românesc. Detalii biografice excepționale sporesc magia romantică a unei povești prin care Ciprian Porumbescu transmite tinerelor generații un mesaj pedagogic: a trăi înseamnă a înfăptui și a duce cât mai sus și cât mai departe combustia ființelor.
Balada devine, finalmente, un simbol al iubirii, arhetip al vieții și al morții, sigiliu al patriotismului și al libertății. În fond, Balada compusă de Ciprian Porumbescu este alcătuită din același material din care este alcătuit strigătul formelor din Coloana Infinitului creată de Brâncuși sau cel ce închipuie zborul spre Cerul Patriei din Poema Română ori Rapsodiile Române de George Enescu.
Prefața cărții este scrisă de celebrul violonist român Gabriel Croitoru, care remembrează cu bucurie faptul că a cântat întotdeauna cu plăcere Balada lui Ciprian Porumbescu, iar turneele sale din toată lumea, inclusiv cele din îndepărtata China, i-au demonstrat că această bijuterie muzicală este bine cunoscută peste tot, devenind nu numai un mesager al artei naționale dar și o picătură de valoare românească vărsată în oceanul universal al valorilor eterne.
Merită să-l ascultăm aici pe violonistul care, din 2008, a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri. Această vioară a aparţinut lui George Enescu.
(Înregistrare video-audio la Sala Radio, Balada (vioară Gabriel Croitoru, pian Horia Mihail))
https://www.youtube.com/watch?v=LSDS3unRZOQ
*
Romanul Diez este o carte scrisă sincopat și captivant, în cheie ironic-satirică, despre eterna și neizbutita Reformă românească. O cezură infinită între încremenirea în eșec și ipocrizia neîntemeiată a visului politic. Incunabulele narațiunii se descifrează ritualic după un mecanism tipic localist și surprind tot ce știm despre ratarea românească, constatând că încă mai avem de învățat. Sunt în joc, inepuizabile, strategia contorsionistă și deplorabilă în care se împleticeau (împleteau?) făpturi de bestiariu: cohortele de politicieni, fantome, ideologi, profesori ratați și genii pedagogice pierdute, specialiști în părerologie, doctori în umanism greșit, alegători derutați, medici relativiști, justițiari vânduți, pelerini mesianici, jurnaliști și specimene ale unei faune inconsistente și bizare, deopotrivă pe cale de dispariție și in statu nascendi.
La capătul lecturii, fumul negru învăluie victorioasa prostie și ruinele neputinței “aleșilor” de a proiecta un viitor coerent pentru Țară, făcând cronicarul să tușească și cititorul să se privească în oglindă: nu-i așa că toate astea sunt despre noi, despre noi toți, martori ai Odiseei românești fără sfârșit?
Diez supune atenției o incursiune tăioasă în pasta aspră a memoriilor și a pedagogiei memoriei. O carte savuroasă și surprinzătoare, care pune la lucru biciul lui Occam pentru explicarea fenomenului de reiterare a totalitarismelor în istorie. Între realitatea dorită și realitatea trăită există mereu un diez (sau un bemol), dar nimic mai mult. Important este să cunoaștem bine trecutul și toate memoriile / adevărurile lui. Acest diez, decelat cu multă parcimonie, este intervalul optim care împiedică o țară să se așeze pe traiectoria corectă a zborului ce o va duce de la eșecul predestinat la reușita meritată.
*
Rănile nevindecate ale istoriei sunt, adesea, imposibil de tratat de către politicieni, militari sau medici. Dar scriitorii și artiștii pot face astfel încât, meditând asupra lor, să preschimbe tragedia și durerea în idei, în trăiri înțelepte și în valoare literară și artistică. Stau mărturie romanele lui Adrian Lesenciuc.
Angela FURTUNĂ