Împăratul le-a rînduit pe fiecare zi o parte din bucatele dela masa lui şi din vinul de care bea el, vrînd să-i crească timp de trei ani, după cari aveau să fie în slujba împăratului. Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. Căpetenia famenilor dregători le-a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i-a pus numele Beltşaţar, lui Hanania Şadrac, lui Mişael Meşac, şi lui Azaria Abed-Nego. Daniel s-a hotărît să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. Daniel 1:5-9
Cartea lui Daniel este una dintre cele mai importante, dar și fascinante, în același timp, dintre cărțile Bibliei. Cartea lui Daniel, în conformitate cu propria sa mărturie, este istoria vieții lui, împletită cu revelațiile profetice pe care le-a primit.
Cadrul istorico-geografic:
În vremea când Daniel își scria profețiile, poporul Israel se afla în captivitate iar Ierusalimul se găsea în ruină. Chiar și Templul – ultima speranță a evreilor – fusese ras de pe fața pământului.Reîntoarcerea și refacerea națiunii și a Templului păreau imposibile. Nimeni nu credea în spusele lui Ieremia care estimase că durata robiei să fie numai 70 de ani. Evenimentele descrise în Cartea lui Daniel au loc de la 605 până la 530 î.H. Scrierea prezintă o perioadă turbulentă în istoria lui Israel. Cele două state ale evreilor, Israelul și Iuda, au constituit un fel de tampon între națiunile puternice, ca Egiptul, Asiria și Babilonia. Relatarea evenimentelor se extinde până la al treilea an al lui Cir, cca. 536 î.Hr., și, în consecință, se referă la un interval de aproximativ șaptezeci de ani. Se crede că Daniel ar fi trăit până la aproximativ 530 î.H., și cartea lui a fost probabil finalizată în ultimul deceniu al vieții sale.
Daniel. Numele, în limba ebraică, înseamnă „Dumnezeu este Judecătorul meu”.
Daniel iese în evidență ca unul dintre cei mai mari oameni din istoria evreilor. Că el este o persoană reală în istorie este dovedit prin scrierile lui Ezechiel. Confirmarea istorică a lui Daniel însuși se găsește în trei pasaje din Ezechiel (Eze. 14:14, 20; 28: 3), scrise după ce Daniel a ajuns cunoscut la curtea regelui din Babilon. Domnul Isus l-a numit pe Daniel „profetul” în discursul Său de pe Muntele Măslinilor (Matei 24:15; Marcu 13:14).
Daniel în raport cu ceilalți profeți
Daniel a fost un contemporan al lui Ezechiel și Ieremia, toți trei fiind în Ierusalim când Daniel și prietenii săi au fost luați captivi în Babilon. În 605 î.H. Daniel era foarte tânăr, probabil la vârsta de 14-15 ani. În 605 î.H., Ieremia era în cel de-al 22 lea an al slujirii sale ca profet (Ieremia 1:1,2). Dacă Ieremia a fost chemat în slujire pe la vârsta de 14 ani, la 605 î.H. avea aproximativ 36 de ani. Ezechiel a avut treizeci de ani în 597 î.H., ceea ce înseamnă că la 605 î.H. când Daniel a fost luat rob la Babilon avea 22 de ani (Ezechiel 1:1,2). Ieremia era cel mai vârstnic iar Daniel cel mai tânăr dintre cei trei profeți.
Schița
1. Decizia luată
2. Dregătoria oferită
3. Destinul acordat
1. Decizia luată
Daniel a fost dus ca rob din Israel la Babilon în tinerețe, după prima cucerirea a Ierusalimului, de către Nabucodonosor, în 605 î.H. El a fost un evreu de viță nobilă care a ajuns apoi mâna dreaptă a împăratului (mai exact, a mai multor împărați). În ciuda presiunilor politice și de intrigă, Daniel a trăit în curăție, loial Dumnezeului Său, fiind un model de viață integră, lipsită de compromis. Dumnezeu i-a descoperit de asemenea lucruri extraordinare despre viitor. Cu toate că monarhii lumii s-au succedat unul după altul (Nebucadnețar a fost urmat de Belșațar, iar apoi Babilonul a căzut în stăpânirea lui Dariu, medul și a lui Cir, persanul), simpatizat de toți aceștia, Daniel a rămas mereu la curtea împărătească, hărăzit de Dumnezeu să fie un fel de „crainic dumnezeiesc” pe lângă curțile imperiale ale pământului. Lui Daniel și prietenilor lui, atunci când aceștia au fost luați ca ostatici din Ierusalim la Babilon, li s-au oferit ocazia de a mânca la masa împăratului Nebucadnețar, din cele mai alese mâncăruri și băuturi. Dar Daniel și prietenii săi au hotărât să trăiască viața în control (după legea strămoșească) într-o lume fără control, fără Dumnezeu.
Chiar departe de părinți, de cei dragi , ei au rămas credincioși Dumnezeului lor, de care au auzit la început de la părinți (bănui) și pe care mai apoi L-a experimentat în viață.
Daniel și cei trei prieteni au hotărât să nu compromită convingerile lor (Daniel 1: 6-21).
Daniel a rămas credincios lui Dumnezeu într-o cultură cu mulți zei dar fără Dumnezeul adevărat. El a confruntat cu curaj acea cultură și și-a planificat viața să rămână fidel convingerilor sale. Daniel și prietenii lui zi de zi aveau să se confrunte învățăturilor false, invidiei și urii din partea celor răi. Babilonienii au făcut tot ce se putea pentru a determina pe Daniel și prietenii lui să renunțe la credința lor în Dumnezeu și să adopte o religie nou care i-ar putea catalputa în pozii cheie în guvernul păgân.
Cei din curtea imperială cărora au fost dați în grijă aceiști tineri inimoși, le-au schimbat chiar numele, astfel:
DANIEL = "JUDECATORUL MEU ESTE ELOHIM"; Belteșațar = "BEL mi-e Judecător"
Hanania = sub harul Domnului; Șadrac = Sub comanda lui AKU.
Mișail = CINE este ca Dumnezeu?; Meșac = CINE este ceea ca și AKU?
Azaria = Slujitorul Domnului; Abed-Nego = Slujitorul lui NEGO.
Bel, Aku, și Nebo erau zei babilonieni.
Chiar dacă curtea imperială din Babilon le-a schimbat numele legând numele de principalii zei babilonieni, acești tineri minunați niciodată nu s-au identificat cu ei.
Tot timpul vieții sale, Daniel a refuzat să accepte identitatea babiloniană. El nu a uitat niciodată că era Daniel, evreul. Întotdeauna El s-a referit la el ca fiind Daniel și niciodată ca Belteșațar.
El a refuzat să trăiască ca un babilonian și să consume carnea comandată pentru ei de către rege. Toată carnea și vinul în casa împăratului a fost oferită în primul rând ca sacrificiu zeilor babilonieni, apoi dată să fie consumată. Conform legii lui Dumnezeu, pentru Daniel, să ia parte la acele mese bogate ar fi fost o idolatrie. Daniel a hotărât să nu se spurce cu alimentele și vinul regelui. Daniel 1: 8
Daniel a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. L-a rugat să-i pună la test pentru zece zile, și în acest timp nu vor mânca nimic altceva decât legume și apă de băut. După zece zile, capetenia i-a găsit mai sănătoși bine decât cei care au mâncat alimente de la masa împăratului.
Daniel, de asemenea, a fost supus altui test și anume testul adevărului. Timp de trei ani a fost îndoctrinați în gândire babiloniană păgână. Profesorii lui i-a spus probabil că Dumnezeul evreilor ar fi fost mort, pentru că nu i-a putat salva de la cucerirea babiloniană. Și că numai zeii babilonieni, Bel, Aku, și Nebo ar fi vii. Cu toate aceste presiuni deosebite, Daniel a luat decizia de a rămâne fidel credinței în Dumnezeu.
2. Dregătoria oferită
“Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători…“Dan.1:9
“Împăratul a stat de vorbă cu ei: dar între toţi tinerii aceia, nu s-a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba împăratului. În toate lucrurile cari cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre cari îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decît toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, cari erau în toată împărăţia lui.
Aşa a dus-o Daniel pînă în anul dintîi al împăratului Cir. “ Daniel 1:19-21
Prima administrație sub care a lucrat Daniel ca slujbaș împărătesc a fost a lui Nebucadnețar, apoi posibil alții patru împărați. În continuare o să ne referim la dregătoria oferită de Darius I.
Darius I, ajungând la putere, împarte imperiul în 120 de satrapii (provincii) iar administraţia federală guvernamentală avea în “vârf” trei preşedinţi dintre care primul era Daniel. Daniel a fost cel mai înţelept şi cel mai apreciat dintre ei.
Totul păre să fie bine pentru Daniel, până când “colegii” din adminstraţie au început să-l urască. Invidia i-a împins la complot. Singurul motiv: religia lui.
Aceştia “au murit” de invidie pentru că împăratul şi-a pus în gând să-l pună deasupra lor. Aşa că au cautat tot feluri de “greşeli” profesionale dar nu au găsit niciuna. În sfârşit, au venit cu o ideie genială. Să-l declare zeu pe împărat – şi astfel vor obliga pe toţi (pe absolut toţi oamenii) din imperiul ca pe o perioadă de 30 de zile să înalţe rugăciuni numai către acesta.
În imperiul Medo-Persan, sistemul de guvernare era monarhia absolută; cuvântul împăratului era lege, dar odată ce cuvântul său devenea lege, aceasta un se mai putea schimba. Împăratul însuşi era “legat” de legea pe care o dădea el însuşi.
Această procedură legislativă era considerată o garanţie a stabilităţii guvernamentale.
În imperiul Medo-Persan -supremaţia în stat era LEGEA.
Propunere: Rugăciuni înălţate împăratului.Timp de 30 zile.Pedeapsa în caz contrar = aruncat în groapa cu lei.
Legea Mezilor şi Perşilor. Siguri de victorie, au venit cu propunerea la împărat şi acesta a acceptat-o imediat.
“A fi zeu, s-ar fi gândit el (Darius I), e mult mai sus. Nici legea nu o să mă mai “lege (oprească) de la nimic. O să fiu deasupra Legii în sfârşit. Ce o ideie genială. Sigur că e bună, sigur că o vreu.”
Cu toate acestea, Daniel continua să înalţe rugăciuni ca de obicei de 3 ori pe zi. Invidioşii de colegi l-au pândit şi gasit rugăndu-se. Aceştia i-au amintit lui Daniel de Noua Lege a închinării.
Colegii l-au pârât pe Daniel la împărat. Darius a realizat imediat că era vorba de un complot.
Slujitorii înşelători i-au atras atenţia că o dată semnată, legea va rămâne pentru totdeauna aşa (ca oricare alta din imperiul persan).
După ce împăratul a semnat Legea “închinării la împărat”, colegii lui Daniel se pun pe “lucru”. L-au urmărit ce face în viaţa sa privată. Şi l-au găsit că deschidea ferestrele şi se ruga Dumnezeului său (ca mai înainte), nepomenind nimic în rugăciune despre noul “zeu” cu numele de Darius.
Aceştia au spus lui Darius despre comportarea “ciudată” a primului său ministru:
• «nu înalţă rugăciuni către “sfiinţia ta, împărate”.
Ordin de la împărat:
• “să vină imediat la mine : Ştii Daniel, eu sunt împărat, eu dau legi dar nu le pot schimba.
Aşa că va trebui să aplic legea şi în cazul tau. »
“veşnic să trăieşti împărate” facă-se legea ta, dar eu nu mă voi închină ție, ci doar Dumnezeului meu...
3. Destinul accordat
Dacă pe timpul babilonian pedeapsa cu moartea era cuptorul aprins, pentru medo-persani pedeapsa capitală era groapa cu lei. Pentru ei, focul era sacru. Medo-persanii practicau religia lui Zoroastru (ce se practică şi astăzi).
Aşa că Daniel a fost aruncat în gropa cu lei. Daniel a mers la Dumnezeu în rugăciune. Daniel știa că Dumnezeu este în control. Daniel a cunoscut pe Dumnezeu. Slujirea lui Dumnezeu a însemnat mai mult pentru Daniel decât cu aprobarea din partea colegilor babilonieni. Cunoașterea lui Dumnezeu a însemnat mai mult decât a trăi în confort și având faima.
Biblia spune: "Noi nu avem pentru că nu cerem." Daniel a fost supus Domnului. Daniel a refuzat să facă un compromis la cultura babiloniană. Nici dacă asta l-ar fi sfidat cumva pe împăratul. Daniel și-a pus viața și viitorul său în mâna lui Dumnezeu. Așa că Dumnezeul căruia I-a slujit cu credinciosie din tineretea lui, l-a scapat de acolo.
Nu numai prietenii lui Daniel s-au bucurat că leii nu l-au sfâșiat ci chiar “zeul” de Darius s-a bucurat nespus de mult c[ omul lui de bază nu a fost vatămat de fioroasele animale. Ca urmare, Darius împăratul a dat o nouă lege: toți să se închine dumnezeului lui Daniel…,implicația-acesta este de fapt Adevăratul și Singurul Dumnezeu…
Daniel știa că Dumnezeu era cu el. Dumnezeul său nu a fost lăsat în urmă într-un templu din Ierusalim. Dumnezeul lui nu era ceva zeitate limitată. Dumnezeu va controla viața ta și-ți va întări credința în orice circumstanțe defavorizate...
Ce destin extraordinar a avut Daniel încrezându-se în Dumnezeul părinților săi. A rămas până la adânci bătrânețe slujbaș de frunte al împărăției și un viitor glorios în împărăția lui Dumnezeu pe care l-a slujit cu atâta loialitate. Daniel a rămas loial Dumnezeului său tot timpul, în orice loc…
CONCLUZIA
Dumnezeu este Singurul Suveran şi Legea lui este deasupra legilor oricărui „împărat”. Dumnezeu a avut, are şi va avea totdeauna oameni devotaţi care să „stea pe poziţie” pentru „schimbarea’ acelor legi ce vin în contradicţie cu Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate binecuvânta poporul al cărui guvern „acţionează” contrar cu Voinţa Lui, aprobând legi şi decrete care liberalizeaza păcatul (indiferent de scuzele aduse).
Ideea principală din cartea lui Daniel capitolele 3 şi 6 este „prioritatea”. Cine are prioritate? Legea lui Dumnezeu sau legea împăratului. Împăratul (împăraţii) au dat poruncă ca tinerii evrei să „calce” legea dumnezeului lor şi să se supună legii împăratului care se credea Dumnezeu.
Supunerea lor (Sadrac, Mesac, Abed Nego şi Daniel) faţă de Legea lui Dumnezeu a fost considerată nesupunere faţă de Legea dată de împărat.
Modalitatea demnă şi curajoasă, dârzenia de a „trata” cu „guvernul” ţării reprezentat prin împărat la ora aceea, a determinat ca Legea guvernamentală care venea în contradicţie cu Legea lui Dumnezeu să fie schimbată.
Împăratii medo – persani erau mândrii că Legea dată de ei nu se schimbă niciodată. Dar au fost gresiţi.
Singurul care este neschimbător în această lume schimbătoare, este Dumnezeu:„ Dar Tu rămîi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfîrşi. ” (Psalmul 102:27)
Dragul meu cititor, dacă vrei să ai un destin glorios cu Dumnezeu așa ca Daniel (și cei 3 prieteni ai lui), singurul lucru ce ți se cere este să crezi din toată inima ta în Dumnezeul în care a crezut Daniel și să rămăi neprihănit și loial așa ca el. Mă rog ca bunul Dumnezeu să te ajute la aceasta.
Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago