(O privire de ansamblu asupra Cărții Plângerilor lui Ieremia)
“O! voi, cari treceţi pe lîngă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vre o durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mîniei Lui aprinse! “ (Pl 1:12).
“Nimic în lume nu se compară cu plângerile lui Ieremia. În fiecare epocă şi-n fiecare țară a existat durere, însă un predicator sau scriitor cu o inimă ca a lui Ieremia nu s-a mai născut. Poate cel mai asemănător lui ar fi Dante; ştim că Ieremia a fost cartea sa preferată” – (Whyte)
INTRODUCERE
Nu este nici un secret faptul că plânsul are un efect terapeutic. Cercetări medicale arată că lacrimile au beneficii asupra sănătății, asupra organismului uman cât și emoțional.
Studiind Cartea Plângerilor lui Ieremia, vom afla că plânsul, dincolo de un beneficiu fizic sau emoțional, are un beneficiu spiritual.
Cartea Plângerilor lui Ieremia nu este singura carte din Vechiul Testament care conține plângeri individuale sau comunitare. Un mare număr de Psalmi sunt poeme de plângeri, de asemenea, fiecare carte profetică, exceptând Hagai, include una sau mai multe exemple de plângeri. Oricum, Plângerile lui Ieremia este singura carte care este constituită numai din plângeri.
În Vechiul Testament, cartea Iov poate fi asemănată cu Plângerile pentru că și ea tratează problema suferinței personale, iar cartea Plângerile lui Ieremia se ocupă de problema suferinței naționale.
Ambele cărți prezintă problema dreptății lui Dumnezeu și a iubirii Sale sau a suveranității divine și a responsabilității umane.
Cartea Plângerilor lui Ieremia este o carte care încearcă să prezinte în mod sincer cea mai dureroasă scenă posibilă din istoria lungă a Israelului și anume descrie momentul în care Ierusalimul a fost pustiit și înrobit de o altă națiune (babilonieni). ………………………………………….
Autorul nu este menționat cu numele, dar în mod tradițional atribuit profetului Ieremia. Autorul nu poate fi decât unul care a trăit și a rămas în urma distrugerii țării și a Ierusalimului. Cineva care a fost maltratat de propriul său popor și care a fost lăsat chiar să moară ( Plângeri 3: 53-63) îl descrie pe Ieremia destul de bine. Ieremia a fost unul care a plâns și s-a întristat pentru păcatele poporului său. Uită-te în Ieremia 7:29 și 8: 21-9: 2 și în 2 Cronici 35:25!
În versiunea Septuaginta există o scurtă notație în sensul că, pe măsură ce Ieremia s-a urcat pe deal și s-a așezat cu vedere spre orașul pustiu, el a rostit aceste plângeri.
Ieremia a scris Plângerile cu atâta măiestrie, probabil fiind martor ocular la tristul eveniment, (comparați 1: 13-15; 2: 6,9; 4: 1-12), cu ajutorul secretariatului lui Baruch (comparați Ier. 36: 4; 45: 1), după căderea Ierusalimului în anul 586 î.Hr. A fost la jumătatea lunii iulie când orașul a căzut și la mijlocul lunii august când templul a fost ars.
El a scris atunci când evenimentul era proaspăt dureros în memoria sa, dar înainte de plecarea sa forțată în Egipt ca. 583 B.C. (Comparați Ier 43:1-7). Ieremia probabil a văzut distrugerea zidurilor, a turnurilor, a casei, a palatului și a Templului.
Ieremia a fost chemat de Dumnezeu în timpul domniei lui Iosia pentru a începe să-i spună lui Iuda să se pocăiască și să se îndrepte spre Dumnezeu. Ieremia a rostit acest mesaj timp de 40 de ani.
Țara lui Iuda ignoră repetat avertismentele lui Dumnezeu, așa că până la urmă Dumnezeu s-a supărat pe ea și a trimis babilonienii ca să o pedepsească.
Cartea Plângerile lui Ieremia exprimă starea de doliu după căderea Ierusalimului. Profetul este avertizat de către Dumnezeu înainte de căderea Ierusalimului (Vezi Ier 11,11-13,17; Ier 16,10-14 și Ier. 26,1-6 ). În fiecare an, în luna iulie în a 9-a zi - chiar și astăzi - evreii își amintesc de căderea Ierusalimului în anul 586 î.Hr, și își amintesc cu durere de tot ce s-a întâmplat atunci.
Adevăruri cheie:
Iuda și Ierusalim au meritat judecata divină pe care au primit-o.
Durerea distrugerii și a exilului au fost mai mari decât cea pe care oamenii ar fi putut-o suporta în lipsa oricărei speranțe.
Singura speranță de eliberare din suferința exilului era să-l cheme pe Dumnezeu a cărui compasiune este mare.
În nici o altă carte din Vechiul Testament nu găsim prezentată această înfricoșătoare durere care îsoțește distrugerea orașului cândva frumos, a Ierusalimului (2:15). Această carte păstrează în viață amintirea căderii și îi învață pe toți credincioșii cum să facă față suferințelor prin care vrând –nevrând vor trece.
Titlul cărții din ebraică este hkya (“Ekah”).Acesta este termenul evreiesc pentru “Cum”, “Vai” sau “Oh” care apare ca primul cuvânt din textul ebraic din 1: 1; 2: 1; 4: 1- transmite ideea de “strigăte tari” și “care exprimă teamă. Acest cuvânt a fost folosit în mod frecvent în cântecele funerare (2 Samuel 1:19, Isaia 42:12).
PROVOCAREA PLÂNSULUI - Pedeapsa pentru Păcat
CONTESTUL ISTORICO-GEOGRAFIC
Poporul evreu a fost poporul legământului. Dumnezeu le-a propus evreilor acest legământ. Și legământul cel mai important pe care l-a făcut Dumnezeu cu ei a fost legământul de pe Sinai.
Acesta a fost un legământ condiţionat, care prevedea că, în cazul în care evreii aveau să ţina legământul intact, ei vor fi binecuvântaţi atât material cât şi spiritual. Dar, dacă vor ignora sau vor călca voit legământul, consecinţele vor fi dezastruoase (Deuteronom 28; Ieremia 30:11).
În Sfânta Scriptură, relaţia lui Dumnezeu cu Israel e întotdeauna definită prin intermediul legământului. De fapt, Biblia prezintă principiul legământului ca bază a relaţiei dintre Dumnezeu şi om în general şi ca bază a relaţiei dintre Dumnezeu şi Israel în mod particular (Iosua 24:25; Exod 19:5, 24:3). De asemenea, trebuie să se ia în considerare faptul că legământul atrage după sine şi obligații (Iosua 24:25; Exod 19:5, 8, 20:1, 21:1). Evreilor, această relaţie nouă le conferea un nou statut, şi anume acela de: „ un popor sfânt” (Exod 19:6),
Poporul evreu a acceptat invitaţia lui Dumnezeu de a intra în legământ, promiţând respectarea lui cu sfinţenie şi credincioşie.
Dumnezeu și-a respectat parte Sa în cadrul acestui legământ, dar poporul a încălcat în mod repetat obligațiile ce le avea. Ei au violat termenii legământului și chiar erau conștienți ce pedepse vor veni peste ei ca atare (Levetic 26, Deuteronom 28-30, 2 Regi 17:13-15).
Ei au nu au respectat ceea ce Dumnezeu le ceruse cu mult timp înainte și la care ei au agreat cu toții, dar au uitat:„Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.” (Exod 19: 5-6).
Și chiar mai marii poporului, regii, au încălcat legământul. În cazul de față îl avem pe regele Zedechia:
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; şi nu s-a smerit înaintea proorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a învîrtoşat inima, pînă acolo încît nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel. Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urîciunile neamurilor; şi au pîngărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim. Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, a dat din vreme trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul Său şi locaşul Său.( 2 Cronici 36:15-16)
Regele Nebucadnețar al Babilonului a fost jucătorul dominant în acea regiune, cu toate acestea imperiul său puternic nu ar fi amenințat existența lui Iuda, dacă Iuda ar fi continuat să plătească un tribut financiar.
Când Dumnezeu a adus “dezastru”, asupra lui Iuda l-a adus în etape. În 608 î.H. când Ioiachim era împărat și se răzvrătea împotriva lui Dumnezeu, Dumnezeu l-a adus pe Nebucadnețar la Ierusalim. El a capturat orașul, i-a obligat să plătească impozite Babilonului. Aceasta a continuat timp de 3 ani, dar Ioiachim a primit ideea luminată că ar putea să-l învingă pe Nebucadnețar, astfel că el nu mai plătea taxele. Nebucadnețar s-a întors în 605 î.H. și a luat câteva vase și unelte din templu împreună cu câțiva dintre cei mai străluciți tineri ai lui Israel, printre care se numărau Daniel, Șadrac, Meșac și Abednego.
Câțiva ani mai târziu, Ioiachim a murit, iar fiul său Ioiachin i-a luat locul. El nu a mai plăti tribut lui Nebucadnețar pentru 3 luni și a hotărât să se revolte și că îi va învinge. Nebucadnețar s-a întors și a luat mai mult de 10.000 de israeliți, inclusiv pe profetul Ezechiel în anul 598 î.H. Nebucadnețar a pus pe unchiul lui Ioiachin, pe Zedechia pe tron și la avertizat de felul cum să se comporte. În ciuda avertismentelor persistente ale lui Ieremia, Zedechia are de asemenea un cap mare și s-a răzvrătit împotriva Babilonului.
Prorocul Ieremia a rugat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, să continue plata taxelor către Babilon. În schimb, Zedechia, ascultând conducătorii oficiali, a luat o altă decizie nebună, de a renunța la acordul cu Babilonul.
Reacția lui Nebucadnețar a fost rapidă. Nebucadnețar vine din nou în 588 î.H. și înconjoară orașul Ierusalim timp de doi ani fără să-l atace. El a așteptat în esență ca Israelul să moară de foame. Unele atrocități despre acești doi ani sunt menționate în cartea Plângerilor. În cele din urmă, Nebucadnețar s-a decis să termine cu Iuda și Ierusalimul. În iulie 586 î.Hr. El a distrus orașul. El a distrus și Templul. A luat orice valoare care a mai rămas în el. A luat mai mulți oameni în exil, dar a lăsat pe cei mai săraci și mai slabi oameni în urmă. VA URMA
Căderea Ierusalimului a adus o criză incredibilă în viața de credință a poporului lui Dumnezeu. Amintiți-vă că Dumnezeu le-a promis că îi va apăra. Cum ar putea fi El un Dumnezeu credincios dacă Sfânta Sfintelor din Templu ar fi fost spulberată și cetățenii vor suferi de foame?
Psalmistul relaționează criza credinței în Psalmul 74: 1: “Pentruce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentruce Te mînii pe turma păşunii Tale?
Cu această criză ca bază pentru Cartea Plângerilor, Ieremia începe o discuție dureroasă cu privire la întrebarea: Poate Dumnezeu să fie de încredere? În mânia Sa, Dumnezeu a ajuns ca un dușman pentru ei: Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărîmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin. Pl 2:5
Scriitorul tratează apoi tragediile de neconceput care au rezultat din foamete. Copiii și sugarii au leșinat pe străzi din cauza lipsei de hrană.
Referințe profetice despre distrugerea Ierusalimului au fost anunțate prin Iosua cu 800 de ani în urmă (Iosua 23: 15,16). Apoi, timp de peste 40 de ani, Ieremia prorocise că va veni judecata în ciuda faptului că a fost disprețuit de popor pentru lucrul acesta.
Când judecata lui Dumnezeu a venit asupra poporului necredincios prin Nebucadnețar și armata sa de babilonieni, Ieremia a răspuns cu mare tristețe și compasiune față de poporul său suferind.
Cartea PLÂNGERILE se referă îndeaproape la cartea lui Ieremia, descriind durerea asupra Ierusalimului primind judecata lui Dumnezeu pentru păcatele repetate.
În cartea care îi poartă numele, Ieremia a prezis calamitățile în cap.1-29. Iar în PLÂNGERILE, el se concentrează în detaliu asupra suferinței și durerii care a fost resimțită de popor prin devastarea Ierusalimului (Ps.46: 4,5).
Atât de profundă a fost distrugerea Ierusalimului încât acele fapte sunt înregistrate în 4 capitole separate din Vechiul Testament: 2 Regi. 25; Ieremia 39: 1-11; 52; și 2 Cronici 36: 11-21.Această colecție de cântece a fost compusă după căderea orașului Ierusalim, în 586 Î.C. Această perioadă poate să fie identificată cu cea din Ieremia 39: 1-18.3, sau cu cele relatate în 2 Împărați 24-25 și 2 Cronici 36.
Ieremia nu a fost singurul profet care l-a avertizat pe Israel despre pericolul babilonienilor. Mulți alți profeți au făcut-o, dar evreii au refuzat să asculte avertismentele lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a spus chiar prin intermediul lui Moise înregistrată în Cartea Deuteronom 28 că El va trimite o națiune străină, va distruge orașul în care va locui Numele Său, va distruge templul Său și va îndepărta poporul Său. Studiind Cartea Plângerile, vom avea ocazia de a vedea trimeterile la cartea Deuteronom 28 și predicțiile exacte pe care le-a făcut Dumnezeu cu 900 de ani mai devreme despre acest moment.
Ieremia a plâns peste cetatea ruinată, dar cu el au plâns și cetățenii săi. Cartea Plângerilor este mai mult decât o colecție aleatorie a lui Dumnezeu despre acest dezastru care a venit asupra lor. Plângerile este o carte unică. Fiecare poezie vorbește dintr-un unghi diferit:
Cap. 1 vorbește din perspectiva orașului Ierusalim:
Cap. 2 vorbește despre mânia lui Dumnezeu.
Cap. 3 vorbește din observațiile personale ale lui Ieremia despre cum vede acest dezastru din perspectiva lui Dumnezeu.
Cap. 4 vorbește din perspectiva a ceea ce a avut și a pierdut Israelul.
Cap. 5 este o rugăciune pentru Dumnezeu să-i salveze și să-și amintească promisiunile Sale față de ei.
Aceasta este cu siguranță o structură intrigantă, dar interesul real al acestei cărți este în conținutul său.
Este un studiu în durere, un imn de spargere a inimii. Acesta este felul de carte pe care ați putea să-l citiți atunci când durerea vă lovește în inima voastră, iar durerea vine la noi toți uneori. Așa cum Ieremia privea peste Ierusalim și a văzut pustiul și își amintea de bătălia teribilă și sângeroasă în care Nebucadnețar a luat orașul și la izgonit, distrugând Templul și omorând locuitorii.
Fiecare capitol accentuează și dezvoltă un aspect particular al durerii, începând cu capitolul 1 care ne oferă o descriere a profunzimii tristeții, a pustiirii spiritului pe care tristețea o face asupra inimii umane, a simțului abandonului, a singurătății complete:
“Plînge amarnic noaptea, şi-i curg lacrămi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n-o mîngîie; toţi prietenii ei au părăsit-o, şi i s-au făcut vrăjmaşi.“ Pl. 1:2a
De aceea plâng, îmi varsă lacrămi ochii, căci s-a depărtat de a mine. Pl. 1:16a
Continuă apoi cu mânia justificată a lui Dumnezeu, ca apoi să vadă în tot acest dezastru o lumină de speranță.Versetul cheie care explică motivul pentru care Ierusalimul zăcea în ruine și rușine:
“Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum, văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.” Plângeri 1:8
În capitolul 1 există simțul pustiirii și al abandonării în spirit, când brusc profetul spune în versetul 18 de ce a venit pedeapsa peste cetate și peste poporul ales:
“Domnul este în dreapta, căci m-am răzvrătit împotriva Cuvântului Lui”; (Pl 1: 18a RSV).
POTOLIREA PLÂNSULUI-Pocăința
Înțeleptul Solomon a spus în cartea sa de înțelepciune numită Eclesiastul că: plânsul își are vremea lui… Ecl 3:4. Există o vreme potrivită sau mai bine zis nevoită pentru plâns ca apoi acesta să se sfârșească spunea psalmistul: Seara vine plânsul iar dimineața vine veselia. Ps 30:5
Cu Dumnezeu există întotdeauna nădejde, milă și compasiune. Încă înainte ca acest eveniment trist să se întâmple, Dumnezeu prin Ieremia le spunea:
Aşa vorbeşte Domnul: ,Opreşte-ţi plînsul, opreşte-ţi lacrămile din ochi; căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăş din ţara vrăjmaşului. Ieremia 31:16.
Chiar după plecarea în exil, poporul legământului ajungând pe malurile râurilor Babilonul continua să plîngă. Alăutele lor muzicale nu se mai auzeau:
“Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: “Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!”- Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin? “ Ps 137:1-4
Ieremia înconjurat de ruine, strigăte de durere și disperare, lacrimi ce au curs șuvoi, dintr-o data vede o speranță în mila și credincioșia lui Dumnezeu rezumată în felul de mai jos:
“Bunătăţile Domnului nu s-au sfîrşit, îndurările Lui nu sînt la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atît de mare! “Domnul este partea mea de moştenire,” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. “ Plângeri 3:22-24
“Noi nu suntem mistuiți”, milostivirea și compasiunea lui Dumnezeu se reînoiesc pentru noi în fiecare dimineață. Dumnezeu ne dă exact ceea ce avem nevoie pentru a face față grijilor și greutăților de astăzi. Domnul Isus a spus “Nu vă îngrijorați de ziua de mâine că mâine vă veți îngrijora de sine. Fiecare zi are suficiente probleme.” Matei 6:34
Ieremia știa că acest dezastru nu va dura pentru totdeauna. De ce? Pentru că a avut promisiunile lui Dumnezeu. Dumnezeu a promis evreilor că vor fi în captivitate doar 70 de ani. Exilul nu a însemnat că promisiunile legământului lui Dumnezeu erau acum nevalabile. Suferința nu neagă promisiunile lui Dumnezeu. Uită-te la sfârșitul cărții. Pl. 5:19-22.
Dumnezeu este încă pe tron. El nu va uita nici nu-Și va părăsi poporul. Mânia Lui nu va dura pentru totdeauna pentru că El a promis Israeliților că vor avea țara lor și Mesia lor. Dumnezeu nu și-a schimbat Cuvântul. Binecuvântările încă vor veni. Prin acestea El ne-a dat promisiunile Sale foarte mari și prețioase pentru ca prin ele să putem participa la natura divină și să scăpăm de corupția din lume cauzată de dorințele rele (2 Petru 1:3-4).
Trebuie să păstrăm perspectiva lui Dumnezeu asupra vieții noastre, astfel încât să vedem și să experimentăm promisiunile Sale minunate și prețioase din viața noastră.
Cartea Plângerilor sunt în Biblie pentru a ne avertiza să nu mergem acolo unde Israel a mers (adică într-o robie). Pentru orice neascultare de Dumnezeu există consecințe. Cu toate acestea, există încă speranță pe măsură ce ne pocăim de păcatele noastre și avem o nouă experiență de restaurare și pace. Cartea Plângerilor a fost scrisă, de asemenea, pentru a ne mângâia atunci când întâlnim dezastre inevitabile în viață și cum să păstrăm perspectiva lui Dumnezeu asupra lor.
Plângerile ne arată că poate exista o durere evlavioasă asupra soartei unui popor chiar și atunci când acea soartă este meritată. Dacă chiar Dumnezeu Însuși nu se bucură de distrugerea celor răi (Ezechiel 18: 21-23), atunci, cu siguranță, nu ar trebui să ne bucurăm niciodată de durerea unei alte persoane.
Putem să ne bucurăm că Domnul folosește astfel de lucruri pentru a ne pune pe noi și pe ceilalți pe drumul cel bun. Ne putem bucura de expunerea dreptății Domnului.
Ieremia a plâns și în propria lui suferință el a căutat pe Dumnezeu. El și-a amintit de cine a fost Dumnezeu și de ceea ce a spus Cuvântul lui Dumnezeu. Nu erau mulți oameni care să-l mângâie, dar avea pe Dumnezeu și Cuvântul Său. Cartea Plângerilor este cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul lui Ieremia pentru a mângâia pe cei care au suferit dezastre pământești cari se pot întâmpla oricui.
Ne confruntăm cu durere, pierdere, probleme de relație și greutăți financiare. Cum răspundem la asta? Cum să slujim celor care trec prin dificultăți? Care este perspectiva lui Dumnezeu?
Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor. Şivoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu. Mi se topeşte ochiul în lacrămi, necurmat şi fără răgaz,
pînăce Domnul va privi din cer şi va vedea. Mă doare ochiul de plîns pentru toate fiicele cetăţii mele.
Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii. Tu mi-ai auzit glasul: “Nu-ţi astupa urechea la suspinurile şi strigătele mele.” În ziua cînd Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: “Nu te teme!” este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el. Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuieşte din neam în neam! Pentruce să ne uiţi pe vecie, şi să ne părăseşti pentru multă vreme?Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăş zile ca cele de odinioară! Să ne fi lepădat Tu de tot oare, şi să Te fi mîniat Tu pe noi peste măsură de mult?
Aici puteți vedea cât de profund profetul a captat acest sentiment când își revarsă sentimentele propriei sale inimi. Poporul a fost învins și luat în captivitate; Apoi, în capitolul 3, în care citiți despre durerea personală a lui Ieremia, ajungem la un pasaj extraordinar. Dintr-o dată, în mijlocul unei plângeri lungi, el spune (versetele 22-33):
Iubirea neclintită a Domnului nu încetează niciodată, Îndurările sale nu se termină niciodată;
Ele sunt noi în fiecare dimineață; Mare este credincioșia ta.
În multe privințe, acesta este unul dintre cele mai frumoase pasaje din toată Biblia. Aceasta dezvăluie compasiunea inimii lui Dumnezeu.
Cartea Plângerilor oferă, de asemenea, urmașilor lui Hristos mijloace de a-și exprima propriile lor plângeri asupra condițiilor vieții spirituale a poporul lui Dumnezeu în prezent.
Deși Hristos a inaugurat Împărăția lui Dumnezeu și exaltarea poporului lui Dumnezeu, biserica continuă să sufere de privare și de exil (1 Petru 1: 2). Plângerile afirmă că într-o lume a durerii și a nedreptății Dumnezeu este încă bun și că într-o zi va aduce toată bunătatea “la cei ai căror speranță este în El.
PERSPECTIVA _Promisiunile
”N-ar trebui sa ne fie niciodata rusine de lacrimile noastre” – Charles Dickens
Dacă începutul acestei cărți are un un ton negativ de disperare, atunci sfârșitul ei are un ton pozitiv de speranță și reconciliere. Este plină de promisiuni și speranțe în Cel ce a îngăduit dezastru: Dumnezeu este cel ce face rana dar tot El o vindecă.
Această carte ne învață că există terapie în plâns. Și am numit toată această scurtă carte ca fiind terapia plânsului.
TERAPÍE s. f. Metodă folosită pentru a vindeca o anumită boală.
Un studiu recent care a urmărit analizarea senzațiilor ce apar după plâns susține același lucru ca si celelalte, că lacrimile aduc o îmbunătățire a stării de spirit după ce dispare nevoia de a plânge. Plânsul nu este doar un răspuns omenesc la durere si frustrare, ci este un mijloc de restabilire a echilibrului interior. Multe persoane aleg să iși refuleze emoțiile negative. Acest lucru nu face decât sa ii afecteze fizic si psihic, crescând chiar riscul bolilor cardiovasculare. Plânsul este un mod natural de a reduce stresul emoțional.
Doctorul William Frey, un expert american in neurologie si cercetarea lacrimilor, spune ca plansul „nu este doar o reactie umana la tristete si frustrare, ci si una sanatoasa. Plansul este o modalitate naturala de a reduce stresul emotional care, daca este ignorat, poate avea efecte fizice negative asupra organismului, inclusiv cresterea riscului de boli cardiovasculare si alte tulburari legate de stres”.
Nouă din zece persoane se simt mai bine după o repriză bună de plâns, arată ultimele studii citate de independent.co.uk. Plânsul eliberează endorfine în corp, hormoni care induc o stare de bună-dispoziție. Lacrimile emoționale au însă un efect mai puternic decât cele „obișnuite”, care apar
Domnul Isus în predica de pe munte a spus: ferice de cei ce plâng. Matei 5:4. Se deduce din spusele Mântuitorului că plânsul își are un scop anume și prin el până la urmă va veni binecuvântarea.
Cartea Plângerile a fost scrisă pentru a descrie suferința Israelului de la “A la Z” [aleph to taw] ca o modalitate de a spune că a fost completă. Totul a fost distrus sau ca o modalitate de curățare temeinică. Ei își deschideau inima pentru o curățire profundă de la A la Z.
Scopul Plângerilor a fost împlinit în însăși execuția sa și apoi în adoptarea sa de către alții ca mijloc de a se conforma distrugerii Sionului. Cartea prezintă trei perspective armonioase asupra mâniei pe care Dumnezeu a vărsat-o împotriva lui Iuda prin babilonieni.
În primul rând, cartea afirmă că distrugerea și exilul au fost doar consecințe pentru păcat. Profeții îl avertizaseră în repetate rânduri pe Iuda că judecata va veni dacă oamenii vor continua să încalce legământul lui Dumnezeu cu ei. Cu mult înainte, Ieremia și Amos au vorbit despre o zi a Domnului împotriva poporului său (Amos 5:18, și a venit ziua aceea, vezi Plângeri 1:12). Profeții au atras atenția asupra principiilor legământului, exprimate cu cea mai mare exactitate în Deuteronom, care au făcut o legătură empatică între credincioșia poporului față de Domnul și continuarea lor în țară. Scopul cărții, în parte, a fost acela de a justifica pedeapsa lui Dumnezeu pentru Iuda și de a justifica profețiile care au anunțat în prealabil judecata.
În al doilea rând, a exprimat rezistență emoțională puternică la judecata asupra lui Iuda. Pedeapsa lui Dumnezeu li s-a părut prea mare (Plângeri 2: 20-22). Ar putea fi potrivit pentru Dumnezeul lor să se comporte ca dușman al poporului său (Pl. 2: 4). Aceste expresii oneste au provocat ecouri puternice in zilele ei si au făcut-o tot mai puternica, atunci când un sentiment de angoasa si de părăsire este din nou permeabil.
În al treilea rând, cartea afirmă că Domnul este încă un Dumnezeu al milei și credincioșiei (vezi Pl. 3: 22-36). Plângerile exprimă credința sinceră că exilul se va încheia. De asemenea, exprimă speranța că va fi o satisfacție pentru vinovăția lui Iuda și o judecată asupra dușmanilor pentru crimele lor. Această speranță reflectă o înțelegere a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor națiunilor, o suveranitate care a asigurat împlinirea tuturor promisiunilor sale de legământ (vezi PL 3,37-39).
Dumnezeu ne avertizează pentru a preveni dezastrele evidente
Când citim Ieremia, obsevăm că Dumnezeu a avertizat Israelul cu privire la această “dezastru” care vine. De peste 70 de ori a folosit cuvântul “dezastru”. Cu toate acestea, acest cuvânt nu înseamnă nici o greutate. Nu vorbește despre dezastre inevitabile, cum ar fi uraganele, tornadele, cancerul, accidentele - lucruri care ne întâmpină pentru că trăim într-o lume afectată de blestemul păcatului și lucruri pentru care nu avem control. Cuvântul pentru “dezastru” din Ieremia vine din cuvântul rădăcină pentru “rău”. Dumnezeu îi avertiza pe evrei despre un dezastru cauzat de un comportament rău, rău, răzvrătit.
Dumnezeu era răbdător. L-a avertizat timp de câteva sute de ani. El a trimis mulți proroci. Am citit în Ier. 26 că el nu era singurul în zilele lui. Dumnezeu ne avertizează în Biblie despre consecințele păcatului în viața noastră. El spune cu răbdare: “Ai grijă sau o să suferi într-o zi dacă nu te pocăiești.” Noi culegem ceea ce semănăm. Dacă îl cunoaștem pe Dumnezeu, dar în mod constant refuzăm să-l ascultăm, vor veni consecințe neplăcute.
Va lipsi bucuria în viața noastră, nu vom fi în pace, vom deveni furioși și vom da vina pe alții. Vom sferi greu și amar. Putem chiar suferi greutăți financiare sau fizice dacă nu ne pocăim.
Știm că alegerile rele din viață aduc consecințe rele. Și asta se întâmplă și pentru viața spirituală. Dumnezeu nu intenționat aduce greutăți în viața noastră (Pl. 3:33). El nu aduce în mod voit suferință sau durere copiilor oamenilor.
În versetul 40, Ieremia a scris: “Să examinăm căile noastre și să le testăm și să ne întoarcem la DOMNUL.” Există păcatul în viața noastră? L-am pozitionat? Am evitat ceva ce Dumnezeu ne-a cerut așa de mult să facem, și nici prin cap nu ne-a trecut să îl facem? Dumnezeu este răbdător, dar nu orb. Să ascultăm avertismentele lui Dumnezeu și să evităm consecințele inutile.
CONCLUZIA
Cartea Plângerilor lui Ieremia înregistrează atât asprimea dar și mila și credincioșia lui Dumnezeu față de poporul său ales în urma pocăinței și a plânsului ce l-a avut. A fost un plâns ce a dus la pocăință sau o pocăință manifestată printr-un plâns amar.
Această carte ne va ajuta să învățăm cum să răspundem suferinței –În această carte vom găsi o descriere a disperării totale a spiritului uman în strânsoarea suferinței și tristeții! Și totuși, în fiecare dintre aceste capitole se dezvăluie o înțelegere, o lecție pe care Dumnezeu ne învață prin durere, care altfel nu ar fi fost învățată niciodată.
Cartea este concepută să ne învețe prin ceea ce s-ar putea numi terapia lacrimilor, ceea ce ne învață durerea. Tot prin Scriptură ni se spune că durerea și suferința sunt instrumentele lui Dumnezeu prin care ne învață cum să trecem prin suferință fără să pierdem credință în Dumnezeu. Prin suferință vine tăria caracterului. Despre Domnul Isus este scris: “măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le-a suferit. “. (Evrei 5: 8)
Au fost lucruri pe care Domnul Isus trebuia să le învețe și să le poată învăța numai trăind ca bărbat în vremuri de suferință și de durere. Evrei 12, versetul 10, este un semn al dragostei lui Dumnezeu. El a trimis-o să ne disciplineze, să ne învețe și să ne instruiască.
Fiecare capitol dezvăluie, de asemenea, un aspect particular al durerii ca fiind o învățătură specială a harului. Această carte ne învăță cum să tratăm durerea, suferință și deșertăciunea. Păcatul întotdeauna aduce pedeapsa fie imediat sau mai târziu, iar pocăința, părerea de rău cu plâns aduce vindecare și restaurare.
Cartea Plângerile lui Ieremia oferă dincolo de descrierea distrugerii Ierusalimului și a exilului ce a urmat distrugerii, multe și felurite informații profetice referitoare la viața Domnului Isus. În umilința Sa, Domnul Isus a suferit pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate, și un tip de exil prin ispășirea lucrată substituționar în folosul poporului lui Dumnezeu.
În zilele dinainte de a rosti propriul său strigăt de abandon ca parte a suferinței sale răscumpărătoare (Matei 27:46), Isus a rostit de asemenea „plângerile” Sale asupra Ierusalimului care se făcea din nou vinovat de respingerea Cuvântului lui Dumnezeu (Matei 23: 37-39, Luca 13: 34-35).
Înălțarea lui Hristos în slavă a marcat început sfârșitului suferinței poporului lui Dumnezeu. El și-a luat tronul și va continua să domnească, învingându-i în final pe toți vrăjmașii săi.
Cartea Plângerilor oferă, de asemenea, urmașilor lui Hristos posibilitatea de a studia și înțelege natura disciplinei pe care Dumnezeu o aplică celor ce fac parte din poporul Său. Deși Hristos a inaugurat Împărăția lui Dumnezeu și a început exaltarea poporului lui Dumnezeu, Biserica continuă să sufere privațiuni și un fel de exil în raport cu lumea în care își desfășoară existența (1 Petru 1:2).
Cartea Plângerile lui Ieremia confirmă faptul că într-o lume a durerii și a nedreptății Dumnezeu este bun și într-o zi va evidenția toată bunătatea lui, așa cum promite textul atât de cunoscut al Plângerilor lui Ieremia: „Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.” (Plângeri 3:25).
Dragă cititor, te îndemn din suflet să-ți puni nădejdea în Cel ce poate face ca lacrimile tale de acum să devină o terapia ce să te apropie de El și astfel să poți avea parte de toate promisiunile făcute de El, inclusiv promisiunea vieții veșnice. El să te ajute la aceasta.
Ioan Sinitean, Prezbiter in Biserica Logos, Chicago.