"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Texte biblice: Geneza 30:13, 35:26; 49:20; Deuteronom 33:24, 25 (Luca 2:36; Apocalipsa 7:6).

Cuvânt de Aur: „Mai era acolo și o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Ea era foarte înaintată în vârstă, și trăise cu bărbatul ei șapte ani după fecioria ei. Rămasă văduvă, și fiind în vârstă de optzeci și patru ani, Ana nu se depărta de Templu, și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni. A venit și ea în același ceas, și a început să laude pe Dumnezeu, și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului.” (Luca 2:36-38)

 

INTRODUCERE

Înainte de a numi personajul feminin pe care îl vom studia, doresc să fac o scurtă introducere despre cronica evreilor. Istoria evreilor a început în urmă cu aproximativ 4.000 de ani (cca. sec. 17 î.H.) cu patriarhii: Avraam, fiul său Isaac, și nepotul său Iacov.

Personajul feminin pe care îl vom studia în continuare este Zilpa. Zilpa a fost servitoarea primei soții a lui Iacov, Lea. Laban i-a dat-o pe Zilpa Leii atunci când ea s-a căsătorit cu Iacov. Mai apoi, când Lea nu a mai putut naște copii, ea i-a dat-o pe Zilpa lui Iacov ca să aibă copii prin ea, după obiceiul și cultura timpului și locului respectiv – ca o concubină. Concubina era o femeie sclavă, ce a funcționa ca soție secundară și mamă surogat. Cuvântul ebraic pentru concubină („pileges”) este un cuvânt de împrumut non-semitic, cooptat pentru a face referire la un fenomen care nu era autohton în Israel.

Ca dovadă că acest obicei nu era de baștină în Israel, putem vedea în Codurile de drept babilonian și asirian că reglementarea acestor tip de căsătorii (primare și mai ales secundare) erau mult mai stufoasă și bine dezvoltată decât legile Vechiului Testament, atestând o vechime mai mare și o antecedență bine stabilită (Exodul 21:7-10). Concubinele sunt menționate în primul rând în istoria israelită timpurie – în timpul perioadei patriarhale, a perioadei judecătorilor și a monarhiei timpurii, deși unii regi mai târziu au avut și concubine.

În timp ce concubinele nu aveau același statut ca și soțiile, ele nu trebuiau maltratate (Exod 21:7-10), și nici nu-și puteau avea drepturile încălcate cu impunitate de alți bărbați (Geneza 35:22, Geneza 49:3-4). Se pare că ar fi primit un statut mai înalt dacă nășteau fii, sau cel puțin sunt incluse în genealogii în astfel de cazuri, fiind amintite cu numele în ele (Geneza 21:10; 22:24; 30:3; 36:12).

Fiii unor concubine au fost tratați ca și comoștenitori cu fiii soțiilor legitime. S-a înlesnit acest lucru prin faptul că soția de drept (prima) a acceptat și a numit copilul concubinei ca fiind al ei, sau a fost necesară aprobarea tatălui de a „adopta” fiul. În contrast, Avraam îi dă moștenire deplină numai lui Isaac și dă numai daruri fiilor concubinelor sale (Geneza 25:6). Practica de a lua concubine drept „soție” a fost folosită pentru a oferi un moștenitor de parte bărbătească în beneficiul unei soții sterpe (vezi Gen.16, 35, 36). În plus, practica oferea o plasă de securitate socială pentru familiile sărace, care își puteau vinde fiicele în perioade grele (Exod 21:7-10; Judecători 19:1). Concubina avea statut mai înalt decât cel al unei sclave, dar mai jos decât cel al soției. Concubinele aveau dreptul la alimente și îmbrăcăminte adecvate. Copiii unei concubine erau legitimi, dar ei au fost considerați social secundari copiilor născuți dintr-o soție. Nu aveau dreptul legal la moștenire, dar erau uneori incluși în testamentul tatălui lor (Geneza 25:6).

Zilpa nu a avut fete, dar în mod indirect, ea a avut-o de nepoată pe Sera (Numeri 26:46 și 1 Cronici 7:30), și stră-strănepoată pe Ana. Zilpa a născut doi fii, care au devenit patriarhi a două din cele 12 triburi ale Israelului – Gad și Așer. Zilpa este menționată cu numele de șapte ori în Biblie, în Geneza 29:24, 30:9, 30:10, 30:12, 35:26, 37:2, 46:18. Șaisprezece descendenți au fost din Zilpa și sunt enumerați în genealogiile din Geneza (46:18). După aceste menționări, nu mai există altele în Biblie. „Când a văzut Lea că nu mai naște, a luat pe roaba sa Zilpa, și a dat-o lui Iacov de nevastă. Zilpa, roaba Leii, a născut lui Iacov un fiu. «Cu noroc!» a zis Lea. De aceea i-a pus numele Gad (Noroc). Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiu lui Iacov. «Ce fericită sunt!» a zis Lea; «căci femeile mă vor numi fericită».

De aceea i-a pus numele Așer (Fericit).” (Geneza 30:9-13). Printre evrei, numele avea un scop special, el reprezentând un element suplimentar care indica caracterul moral, profetic, sau spiritual al copilului. În Geneza 30:12-13 citim că „slujnica lui Lea, Zilpa, a născut lui Iacov un al doilea fiu. Și Lea a spus: „fericită sunt, căci fiicele mă vor numi binecuvântată; și ea l-a numit Așer”. Numele acestui copil reflectă fericirea adusă de nașterea lui. Numele „Așer” înseamnă „fericit”. De asemenea, poate însemna „binecuvântat”. Numele apare de 38 38 43 de ori în 10 cărți din Scriptură. Dumnezeu l-a folosit aici pe Moise ca să proclame aceste binecuvântări. Cuvintele sunt alese în mod divin și împuternicite.

Așer a fost al optulea fiu al patriarhului Iacov și tradiționalul strămoș al tribului Așer. Unii cercetători biblici consideră că este o post-dicție, o metaforă omonimă care oferă o etiologie a legăturii tribului cu alții din confederația israelită. S-a născut la Padan-Aram (în câmpia Mesopotamiei) în timpul serviciului lui Iacov la Laban (Geneza 30:13). Știm puțin despre istoria sa personală, cu excepția numelor celor cinci copii ai săi (Gen.46:17).

Tribului care a coborât din Așer (Iosua 19:24-19:31) i s-a dat un teritoriu de-a lungul Mediteranei, în colțul de nord-vest al Palestinei, dar cei din seminția lui Așer nu au reușit să-i alunge pe locuitorii din Sidon, Acco și alte orașe canaanite și s-au așezat să locuiască printre ei. Așer este reprezentat ca fratele mai mic al lui Gad (Geneza 35:26). Relatarea biblică arată că poziția Zilpei a fost schimbată din servitoare în soție reală a lui Iacov (Geneza 30:9). Unii comentatori biblici consideră că poziția de servitoare a ei ar indică faptul că tribul lui Așer nu a fost considerat de origine israelită în totalitate și niciodată încorporat deplin în corpul politic.

 

SCHIȚA

  1. Binecuvântare și Prosperitate
  2. Declin și Îndepărtare
  3. Reabilitare și Răsplătire

ANALIZA

  1. Binecuvântare și Prosperitate .

Așer, cei patru fii și fiica sa, s-au stabilit în Canaan. Fiii lui Așer: Imna, Ișva, Ișvi și Beria; și Serah, sora lor. Înainte de a muri Iacov, a binecuvântat pe fiecare dintre fiii săi. Binecuvântarea lui Iacov pentru Așer a fost următoarea: „Așer dă o hrană minunată; El va da bucate alese împăraților.” (Gen.49:20). Sau o altă traducere „Hrana lui Așer va fi bogată; el va oferi delicatese potrivite pentru un rege ”(Geneza 49:20). În esență, Iacov a binecuvântat pe Așer și pe urmașii săi cu promisiunea că vor câștiga hrană bună și mari bogății.

Mai târziu, Moise i-a binecuvântat și el pe urmașii lui Așer: „Despre Așer a zis: «Binecuvântat să fie Așer între copiii lui Israel! Plăcut să fie fraților lui, Şi să-și moaie piciorul în untdelemn!»” (Deuteronom 33:24). Iar o altă traducere spune așa: „Cel mai binecuvântat dintre fii este Așer; lasă-l să fie favorizat de frații săi și lasă-l să-și facă baie cu picioarele în ulei. Piroanele porților tale vor fi de fier și bronz, și puterea ta va fi egală cu zilele tale ”(Deuteronom 33:24–25).

Binecuvântarea lui Iacov are o replică remarcabilă în binecuvântarea lui Moise de la sfârșitul celor cinci cărți ale lui. Diferența esențială este că Geneza 49 pune accent pe responsabilitatea omului, în timp ce Deuteronom 33 accentuează planurile și scopurile lui Dumnezeu.

Geneza 49 este, de fapt, o lungă istorie a vinei și a pedepsei, a căderii și a reabilitării. Dar Deuteronom 33 este o imagine a poporului în vremea când, conform sfaturilor harului lui Dumnezeu, i se dau în stăpânire toate binecuvântările Țării Făgăduinței.

În acest capitol din Deuteronom 33, Duhul lui Dumnezeu trece peste toate lucrurile negative pe care Iacov le-a spus despre fiii săi în Geneza 49. Desigur, este și o diferență în modul de adresare. Iacov își privește fiii în calitate de capi și reprezentanți ai celor douăsprezece seminții (Geneza 49:28), în timp ce Moise vorbește chiar semințiilor.

Atât în binecuvântarea lui Iacov cât și în cea a lui Moise, Așer este descris ca fiind nu numai acceptabil pentru frații săi, ci ca fiind unul binecuvântat în mod special de Dumnezeu cu bunuri bogate. Dintre toate semințiile lui Israel, tribul Așer are istoria cea mai puțin palpitantă. Nu a provocat niciodată un mare război, nu a dat nici un judecător sau vreun rege.

Țara lui Așer era la fel de obișnuită ca și tribul în sine. După ce israeliții au pus stăpânire pe Țara Făgăduinței, Iosua a repartizat teritoriul fiecăreia dintre cele 12 triburi. Aparent, tribul Așer s-a așezat printre fenicieni, în regiunea superioară a Palestinei, dincolo de tribul Zebulon și la vest de 39 39 tribul Neftali. Fiecare din cele douăsprezece Triburi ale Israelului avea propria lui personalitate și un rol unic. Astfel, tribul lui Așer a reflectat viața fondatorului său.

Tribul lui Așer a moștenit pământ în Canaan de-a lungul coastei, de la orașul Sidon, din nord, până la Muntele Carmel, în Sud. Tribul deținea un teritoriu care conținea o parte din cele mai bogate soluri din toată țara Canaanului. Teritoriul tribului Așer producea multe cereale, vin, ulei și minerale. Așer era tribul pășunilor bogate. Așer locuia în mijlocul unei mulțimi, și era dispus să-și împărtășească ceea ce avea, era cel mai deschis pentru frații săi. Înmuierea piciorului în ulei se poate referi la măslini, atât de abundenți în acea pădure densă din Palestina. Acre, portul și orașul dat lui Așer, a fost considerat cheia teritoriului.

Când Iacov a binecuvântat pe Așer, a spus: „Hrana lui Așer va fi bogată; el va oferi delicatese potrivite pentru un rege.” (Geneza 49:20). Rădăcina ebraică pentru cuvântul „bogat” este „shemen”, care este tradus cu „ulei” sau „grăsime”. Din nou, aluzia este la uleiul de măsline. Dar Iacov continuă să spună că această mâncare va fi pentru mesele regale. S-a întâmplat asta vreodată? Foarte puțină istorie a fost înregistrată în Scripturi cu privire la seminția lui Așer. Știm că fiecare trib a furnizat mâncare pentru curtea regală o lună pe an în timpul domniei regelui Solomon (I Regi 4:7,16).

E foarte probabil că oamenii din palat au așteptat cu nerăbdare mâncarea bogată de la Așer. Trebuie să fi fost rafinată. Un alt caz în care mâncarea de la Așer a fost trimisă pentru mesele regale a lui Hiram, regele Tirului. În schimbul cedrilor și al lemnului de chiparos din Munții Libanului, Solomon i-a promis hrană pentru gospodăria sa (1 Regi 5: 9). Acest schimb alimentar a inclus 20.000 de cori de grâu și 20 de kilograme de ulei presat în fiecare an (I Regi 5:11; II Cron.2: 10,15).

Cel mai apropiat trib de Tir cu acest fel de mâncare a fost Așer. Așa cum binecuvântarea lui Moise peste Așer a fost literalmente împlinită, la fel și binecuvântarea lui Iacov. Mâncarea abundentă a ajuns pe masa regalității.

 

  1. II. Declin și îndepărtare

Biblia nu spune multe despre Așer ca individ. Aceasta descrie, însă, gelozia și mânia pe care Așer și frații săi l-au avut față de fratele lor Iosif, datorită tratării preferențiale a lui Iacob față de el (Geneza 37: 3–4). Acest favoritism, alături de descrierea lui Iosif despre visele pe care le-a făcut în fața lui, i-a determinat pe frați să dezvolte o ură extremă față de el (versetele 5- 11). Așer și frații săi au sfârșit prin a-l vinde pe Iosif unor comercianți, care la rândul lor l-au vândut ca sclav în Egipt (versetul 28). Iosif a servit acolo câțiva ani, dar Dumnezeu l-a ridicat la poziția de comandă secundă a întregului Egipt (Geneza 41:39- 41).

Apoi, pe parcursul călătoriei israelite prin deșert, flancat de semințiile lui Dan și Neftali, poziția lui Așer era la Nord de cortul întâlnirii (2:25-30). După ce Israelul a părăsit Muntele Sinai, cei din Așer au servit ca gardă din spate împreună cu Dan și Neftali (10:25-28). Din rândurile lui Așer, Setur a servit ca un cercetaș pentru a explora țara Canaanului, a înmuiat inima poporului: ei sunt prea mari pentru noi (Numeri 13:13, 27-33). Principalul defect al caracterului lui Așer a fost lipsa dorinței de a alunga pe canaaniții după ce Iosua i-a distribuit o porțiune din Canaan. Se mulțumea să locuiască printre ei.Porunca era să-i alunge complet și să nu trateze cu ei.

Apoi, tribul lui era absent în timpul războiului cu Sisera (Judecători 5:17). Dar a participat alături de Ghedeon la alungarea madianiților. Prosperitatea a dus la ușurință și declin. În vremea lui David, Așer pare să devină nesemnificativ, deoarece acest trib este omis în lista conducătorilor-șefi ai lui David (1 Cronici 27:16 și 1 Cronici 27:22).

După moartea regelui Solomon (922 î.Hr.), israeliții s-au separat în Regatul de nord al Israelului (reprezentând 10 triburi) și în Regatul de sud al lui Iuda. Așer, la fel ca cele 9 triburi ce s-au separat de Iuda, s-a separat și de Templu și de închinarea față de Domnul. Aceste triburi din Nord și-au construit doi viței de aur, din care unul a fost așeza în tribul lui Dan, nu departe de ținutul lui Așer.

Când regatul nordic a fost cucerit de asirieni în 721 î.Hr., cele 10 triburi nordice, inclusiv Așer, au fost parțial dispersate. Cu timpul, au fost asimilate de alte popoare, și astfel au dispărut ca unități distinctive. Tradiția evreiască se referă la ele ca fiind printre cele Zece triburi pierdute din Israel. III. Reabilitare și Răsplătire Vechiul Testament ne spune că Așer a avut o fată cu numele Serah. Tradiția rabinică relatează că Serah ar fi cântat la harfă atunci când Iacov era trist din cauza veștii că Iosif ar fi mort. Când Sanherib, regele Asiriei, a dus triburile din nord în exil (722 IH), tot ceea ce a mai rămas din Așer a fost de asemenea încărcat și dus..., pentru a fi pierdut pentru totdeauna în paginile istoriei ... Dar vezi surpriza: în Templul din Ierusalim era cineva din tribul lui Așer – Ana!

Binecuvântarea lui Moise peste Așer este și o referire profetică la bogăția și prosperitatea de care se va bucura Israel în timpul mileniului, când marile conflicte din zilele din urmă se vor fi sfârșit. Atunci va fi abundență de grâu în țară (Psalmul 72:16; 85:12, Osea 2:21-22). Hambarele vor fi pline de grâu, iar teascurile vor da pe dinafară vin nou și untdelemn. Munții vor picura vin dulce și va curge lapte din dealuri (Ioel 2:19, 24; 3:18). 40 40 Transformarea negativelor în pozitive: Prezența Anei în Templu a arătat minunea credincioșiei lui Dumnezeu (O rămășiță).

Ana a fost o mărturia vie a credincioșiei lui Dumnezeu (în ciuda apostaziei lui Așer, Dumnezeu a păstrat o rămășiță), astfel mesajul Anei despre prunc a fost mărturia vie a credincioșiei lui Dumnezeu – răscumpărarea proclamată în Templu venea la împlinire, pentru mântuirea celor care, ca și atunci, azi trăiesc în întuneric. Detaliile vieții Anei nu sunt oferite pentru a ne satisface curiozitatea, ci ca indicii pentru personajul ei. În Noul Testament, nici o altă seminție a Israelului nu este reprezentată de o femeie ca și Așer.

Un membru al tribului, văduvă, reprezintă istoria individuală a tribului. „… Ana, o profetesă, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer” (Luca 2:36-38). Ana a fost cea care l-a mărturisit pe Hristos, la nașterea Lui, din partea Israelului. Descendenții lui Așer au îndurat, așa cum i-a promis Dumnezeu lui Avraam, și seminția lui este menționată deseori în toată Biblia – în jur de 43 ori.

Redau un verset: „Din Așer, în stare să meargă la oaste, și gata de luptă: patruzeci de mii.” (1 Cronici 12:36). Una din acțiunile foarte importante în procesul de reabilitare a fost răspunsul tribului lui Așer la invitația Regelui Ezechia, care a trimissoli în tot Israelul și Iuda, și a scris scrisori și lui Efraim și lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel: „Însă câțiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon, s-au smerit și au venit la Ierusalim.” (2 Cronici 30:11).

Gestul în sine a însemnat dorința de reîntoarcere la Dumnezeul și la modul de închinare al Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov. Cred că binecuvântarea dată lui Așer de patriarhul Iacov nu s-a pierdut, ci a continuat să fie vie și să lucreze în conștiința lor.

Expresia s-au smerit și au venit la Ierusalim nu poate fi înțeleasă decât că s-au pocăit de îndepărtarea și slujirea la Vițelul de aur și s-au întors la adevăratul Dumnezeu al tatălui lor. După reabilitare, vin întotdeauna răsplătirile. Tribul lui Așer apare în viziunea lui Ezechiel despre vremurile de la sfârșit. Ezechiel profețește: „Lângă hotarul lui Dan, de la răsărit până la apus, partea lui Așer.” Ezechiel 48:2.

Și într-o zi, în timpul necazului care va avea loc după întoarcerea lui Isus pentru credincioși, o rămășiță a națiunii lui Israel va ajunge la o cunoaștere mântuitoare a lui Isus Hristos, inclusiv 12.000 sigilați din seminția lui Așer: „Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patru zeci și patru de mii, din toate semințiile fiilor lui Israel.” (din seminția lui Așer, douăsprezece mii; Apocalipsa 7:6).

 

CONCLUZII

Prin studiul de față am învățat ce putere extraordinară are binecuvântarea copiilor. Putem fi convinși că ceea ce Dumnezeu a binecuvântat rămâne binecuvântat, că Dumnezeu este în controlul istoriei și că în final cine este al Lui nu se va pierde. De ce contează că Ana era din tribul Așer? Așer a fost un trib din nordul Israelului cucerit de Asiria. Așer a devenit cunoscut ca unul dintre cele zece triburi pierdute. Ceea ce a fost pierdut odată a revenit mai târziu.

Pentru că Așer a fost „binecuvântatul” Domnului cu toate binecuvântările materiale și spirituale. Domnul a adus și a scos tribul pierdut al lui Așer total sau cel puțin parțial din țările în care a fost dus (Ci se va zice: ,Viu este Domnul, care a scos și a adus înapoi sămânța casei lui Israel din țara de la miază-noapte și din toate țările în care îi risipisem! ,Şi vor locui în țara lor.” (Ieremia 23:8).

Israelul împrăștiat va fi reconstruit din nou în geografia Regelui Isus. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Străbunica Anei (Zilpa) a fost o femeie dintre neamuri, dar a cărei fiu cu Iacov a ajuns să fie unul dintre patriarhii lui Israel și unul din viitorii mesageri ai Evangheliei în Zilele din urmă. Ce mare e Harul lui Dumnezeu. Ce extraordinară minune! Ana era o văduvă smerită, așa că în smerenia ei, a putut să-L vadă pe Isus. Mulți lideri importanți evrei din vremea ei nu l-au putut recunoaște pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu, dar Ana L-a văzut și a răspândit cuvântul către evreii credincioși care așteptau pe Mesia. Dumnezeu îi înalță pe cei smeriți, dar se opune celor mândri.

Ana a fost dovada vie că binecuvântarea lui Dumnezeu continuă peste generații în ciuda tuturor urcușurilor și coborâșurilor vieții. Oricum, toate privilegiile și binecuvântările creștinului sunt rezultatele mântuirii Domnului, pe care Iacov o aștepta cu credință și care acum ne-a fost descoperită prin Isus Hristos. Așa că putem trăi ca adevărați binecuvântați și copii fericiți ai lui Dumnezeu spre gloria Numelui Său și pentru binele altora.

Binecuvântările lui Dumnezeu depășesc cu mult orice am putea noi visa. Mare este Dumnezeul nostru!

 

 (Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago)