"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă, şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. Rămasă văduvă, şi fiind în vârstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în același ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului. Luca 2:36-38

INTRODUCERE
Cadrul Istoric-Geografic

Cu toate că existau multe profeții despre vremea sosirii în lume la poporul Israel a lui Mesia doar o mână de israeliți erau în așteptare. Și chiar mai puțini erau acei ce erau capabili să-l identifice la venirea Lui. Profeți ca Isaia sau Daniel au profețit cu acuratețe vremea și modalitatea venirii lui Mesia în lumea noastră(Daniel 24:27; Isaia 9).
Evanghelistul Luca este singurul care menționează că atunci când Pruncul Isus a fost dus în Templu după Legea lui Moise, pe lângă bătrânul Simeon mai era o femeie: Ana ( 2:36), ei așteptau de mult acest moment istoric.

Luca se referă la legea evreiască găsită în cartea Levitic 12: 3 – 8 unde citim că după ce o femeie a născut ea trebuia să aștepte 40 de zile dacă avea un copil băiat. În a 40-a zi trebuia să meargă la Templul din Ierusalim și să facă un sacrificiu pentru curățire.

Această scenă are loc în curtea Templului. Când familia și Pruncul au intrat în Templu, probabil că în incinta acestuia ar fi fost sute sau chiar mii de oameni, mișcându-se în pregătirea pentru diferite ritualuri.

Posibil ca pruncul Isus era deja în brațele lui Simeon când apare dintr-o dată profetesa Ana. Și venind în clipa aceea, ea a mulțumit Domnului și a vorbit despre El tuturor celor care au căutat răscumpărarea lui Israel.

Povestea vieții Anei este una de durere. A fost căsătorită doar cu șapte ani înainte ca soțul ei să moară. A rămas văduvă de tânără. Poate că avea vreo douăzeci de ani când s-a întâmplat asta. Ne-am putea imagina că, în situația ei, va găsi în curând un alt soț sau că răscumpărătorul rudelor sale va veni și va crește copii pentru soțul ei care murise.
Dar nu asta se întâmplă. A decis să rămână singură. A mers pe o cale pe care multe femei din vremea ei o evita și chiar o detesta. După moartea soțului ei, va fi văduvă pentru foarte mult timp. Există două modalități posibile de a privi versetele 36-37 când vorbim despre vârsta ei. Este posibil să fi fost căsătorită timp de șapte ani, iar apoi văduvă de 84 de ani, ceea ce ar pune-o la vârsta de peste 100 de ani dacă s-ar fi căsători în adolescență. Sau cealaltă posibilitate este că a fost căsătorită timp de 7 ani și apoi a rămas văduvă până la vârsta de 84 de ani, care ar fi vârsta ei actuală. Oricum ar fi fost, era văduvă de mult timp.

Ana își petrece toată viața singură, având încredere în Dumnezeul ei pentru a-și asigura nevoile fizice. Nu avea bunăstare pentru a o ajuta sau securitatea socială. Ea depindea de generozitatea altora pentru a o ajuta să se susțină fizic. De ce ar fi dispusă să ducă o viață ca aceasta? Cred că motivul este că obiectivele ei nu erau asupra ei, ci asupra altcuiva. Ea a vrut să-și dedice viața lui Dumnezeu și să poată întâlni nu pe ruda ei răscumpărătoare, ca în cazul lui Rut, ci pe Mântuitorul ei spiritual. Aștepta pe Adevăratul Răscumpărător.

Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. După mai bine de 700 de ani, Ana își cunoștea identitatea și spița de neam. Ana provenea din seminția lui Așer. Atât Iacov, cât și Moise au binecuvântat copii lui Israel.
            

Interesant faptul că ea nu apare sub identitatea fostului ei soț, ci sub identitatea tatălui ei. Era fiica lui Fanuel, echivalentul cuvântului ebraic Penuel, era numele pe care Iacov l-a dat locului în care se luptase cu îngerul Domnului (Gen 32). Numele înseamnă „fața lui Dumnezeu”.

Așer, care înseamnă fericit, era cel de-al optulea dintre cei doisprezece fii ai lui Iacov (Geneza 30:13). Când Iacov i-a binecuvântat pe cei doisprezece fii ai săi înainte de moartea sa, el a spus despre Așer că acest trib va ​​fi bine material și va „oferi mâncăruri regale” (Gen 49:20).

La un moment dat în istorie, Așer dispare de pe scenă ... Când Sennacherib, regele Asiriei, a luat triburile din nord în exil, inclusiv pe Așer...,i s-a pierdut existența pentru totdeauna în paginile istoriei ... .. Dar vezi: în Templul Ierusalimului era cineva din seminția lui Așer: Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer…          

Prezența Anei în Templu a arătat minunea credincioșiei lui Dumnezeu O rămășiță, Ana, a fost o mărturia vie a credincioșiei lui Dumnezeu (în ciuda apostaziei lui Așer, Dumnezeu a păstrat o rămășiță), astfel mesajul Anei despre prunc a fost mărturia vie a credincioșiei lui Dumnezeu – răscumpărarea proclamată în Templu venea la împlinire, pentru mântuirea celor care, ca și atunci, azi trăiesc în întuneric.
         
Puținele detalii din viața Anei (o viața în 3 versete) nu sunt oferite pentru a ne satisface curiozitatea, ci ca indicii pentru identitatea ei. În Noul Testament, nici o altă seminție a Israelului nu este reprezentată de o femeie cum e cea a lui Așer. Un membru al tribului, o văduvă, reprezintă istoria individuală a tribului. „… Ana, o profetesă, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer” (Luca 2:36-38). 

 

I. AȘTEPTARE / DEVOTARE

Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.
Narațiunea evenimentelor se desfășoară  în Templu. În versetul 21, Maria și Iosif îl aduc pe Isus la Templu. Cuplul a venit și el la Templu pentru a oferi un sacrificiu pentru purificarea Mariei. Aceasta era o ofrandă care era necesară la treizeci de zile de la nașterea unui copil.

AȘTEPTÁ, aștépt, vb. I. Tranz. 1. A sta într-un loc pentru a fi de față când se întâmplă ceva, când se ivește sau vine cineva
 
A DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime.
            
„Devotat” este un termen pe care nu îl folosim foarte mult, dar este un cuvânt bun. Înseamnă cineva devotat sau credincios lui Dumnezeu.
            
Simeon și Ana -ambii erau credincioși lui Dumnezeu. Simeon este descris ca un om bun, evlavios, aștepta momentul când Dumnezeu va înlătura mâhnirea lui Israel. El îl aștepta pe Mesia, și i s-a spus că nu va muri până nu îl va vedea pe Christosul.           

Viața Anei e cuprinsă în 3 versete. Tot ce știm despre Ana, a fost căsătorită câțiva ani, apoi a rămas văduvă și avea 84 de ani. Așadar, probabil că și ea avea aproape 100 de ani (unii traducători cred că avea 84 de ani.
            
După ce soțul ei a murit, nu a părăsit niciodată Templul, s-a închinat lui Dumnezeu, a postit și s-a rugat în fiecare zi, timp de atâțea ani! Asta este credincioșie !! Vă puteți imagina să mergeți la biserică și să vă închinați în fiecare zi  o întreagă viață?
            
Motivul pentru care acești oameni l-au văzut pe Isus la Templu este că ei îl așteptau de mult pe Isus.
            
Erau credincioși lui Dumnezeu. Credea profețiile cu privirea la venirea lui Mesia și așteptau împlinirea lor în fiecare clipă.
               
Nu știm cât de mult știa Ana despre promisiunea făcută de Dumnezeu lui Simeon, dar cumva știa că Mântuitorul ei se afla la Templu. Poate că Duhul Sfânt i-a dezvăluit-o. Dar chiar în momentul în care Simeon vorbește cu Iosif și Maria, Ana intră și tot ce ni se spune despre ea este că, în același mod, a mulțumit lui Dumnezeu.    Nu ni se spune exact care au fost cuvintele ei, dar cu siguranță, ca și în cazul lui Simeon, acestea au fost o revărsare din inima ei către Domnul pentru credincioșia Sa.
      
Un ultim punct pe care aș dori să-l subliniez este că atât Simeon, cât și Ana nu numai că au recunoștința față de Dumnezeu pentru ceea ce a făcut El, ci o arată și continuând să lucreze. Amândoi sunt o binecuvântare pentru ceilalți după ce îl întâlnesc pe Isus.
          
În acele zile, Templul din Ierusalim era unul dintre cele mai ocupate locuri din lume. În fiecare zi, armate de preoți se grăbeau în jurul campusului Templului, îndeplinind diferitele sarcini sacre. În plus, mulțimi de pelerini din întreaga lume apăreau mereu, dornici să vadă faimosul edificiu și să se închine Domnului.
            
Se pare că Ana locuia chiar acolo în incinta Templului - poate într-unul din apartamentele din curțile exterioare despre care am citit în Neemia 13: 7-9. Acestea erau camere foarte simple, modeste, menite să fie folosite ca locuințe temporare pentru preoți, cum ar fi Zaharia care locuia pe temelia templului în timp ce își făceau cele două săptămâni = slujba anuală. Poate că datorită deceniilor sale de fidelitate față de Domnul, oficialii templului i-au oferit Anei una dintre aceste camere mici.
      
Pe măsură ce familia intră în Templu, un om numit Simeon este mișcat de Duhul Sfânt, textul Evangheliei ne spune că Simeon era un credincios care toată viața așteptase „mângâierea lui Israel” (v.25) , ușurarea lui Israel. De secole, poporul Israel aștepta ca Dumnezeu să le trimită un Mântuitor. Oamenii așteptau de peste 1000 de ani, iar Simeon aștepta toată viața și mulți s-ar fi îndoit dacă Hristos va veni vreodată.
     
Credincioși, precum Simeon și Ana, așteptau încă cu încredere ca Dumnezeu să îndeplinească promisiunile Sale. Se rugau în continuare ca Dumnezeu să-L consoleze și să-l salveze pe poporul Său de toți cei care îi asupreau. Încă aveau încredere că Dumnezeu va trimite mult așteptatul lui Mesia.
        
Așadar, nu este de mirare că Simeon și Ana, atunci când au fost înștiințați  de Duhul Sfânt, s-au dus exact la locul unde era familia cu Pruncul. Văzându-l pe Isus, ei au văzut mântuirea lor și a poporului Israel. Văzându-L pe Iisus aceasta le-a adus mângâierea și speranța pe care au așteptat-o. Nașterea lui Hristos a însemnat că credința și nădejdea lor neostenită le-au adus beneficiile promise. De aceea Simeon l-a luat pe pruncul Iisus „în brațe și L-a lăudat pe Dumnezeu” (v.28). Acum știa că poate muri „în pace” și că există o mare speranță pentru viitorul poporului lui Dumnezeu (v.29).

           
II. ACCEPTARE / RECUNOAȘTE    A venit şi ea în acelaş ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu
     
În primul rând, Ana a avut o vedere excelentă. Gândiți-vă la asta - mii de preoți care aleargă în treaba lui Dumnezeu și numai Ana și Simeon - două persoane în vârstă ajung să vadă ce majoritatea oficialilor Templului nici nu se așteptau la un Mesia în modul acesta.
     
De exemplu, fariseii credeau că un mare campion ceresc va veni cândva pe pământ. El ar fi un alt rege al liniei lui David, care va reînvia toate gloriile trecutului și le va elibera din robia romană și va restabili poporul Israel ca adevărați stăpâni ai lumii. Pe de altă parte, esenienii, profesorii acelei zile, căutau pe cineva ca Moise să vină să învețe și să aplice legea. Dar a existat și un mic grup de evrei vizionari care nici măcar nu erau cunoscuți de nimeni. Ei au crezut și s-au agățat de promisiunea lui Dumnezeu din Proverbele 8:17 când a spus: „cei care mă caută cu sârguință Mă vor găsi”. Și Simeon și Ana erau membri ai acestui grup de oameni evlavioși. Ei și-au pus speranța în Mesia pe care Scriptura L-a prezis - nu ca un conducător politic sau militar al poporului lui Israel, ci un MÂTUITOR al întregii omeniri.
       
Cuvântul din discursul Anei care este folosit aici în versetul 38 pentru „răscumpărare” înseamnă „a cumpăra din nou” și se găsește în toată Scriptura. Este folosit în primul rând pentru a descrie actul de a elibera un sclav. Există diferite cuvinte grecești folosite în Biblie pentru răscumpărare. Un termen folosit este „agorazo” care înseamnă „a fi cumpărat de pe piață”. Și în zilele bisericii timpurii erau aproximativ 60.000.000 de sclavi în Imperiul Roman, așa că aproximativ două treimi din întreaga populație ar fi înțeles acest cuvânt din prima mână. Oamenii au fost duși pe o piață a sclavilor și scoși la licitație pe piață. Cei mai mulți dintre ei și-au trăit întreaga viață în robie.
   
Există un alt cuvânt pentru „răscumpărare” și anume „Exagorazo-ul” și este cuvântul folosit în versetul 38 și înseamnă „a fi cumpărat din piață - să nu mai fie vândut niciodată acolo”.
 
Acesta este genul de răscumpărare despre care vorbea Ana în descrierea lucrării sale despre viață Domnului Isus. Studiul Scripturilor pe tot parcursul vieții sale și aproape un secol de rugăciune și post i-a permis să vadă pe Cel care o să  răscumpere oamenii din sclavia păcatului.
  
Așadar, atunci când a apărut adevăratul Mesia, excelenta ei vedere spirituală i-a permis nu numai să-L vadă ci și să-L recunoască. Ea și-a pus speranța în felul potrivit al lui Mesia - așa că a văzut ceea ce alții nu putea vedea din cauza miopiei lor spirituale.
 
Împreună cu Simeon, Ana l-a întâlnit pe pruncul Iisus în aceași zi. Și Ana a fost condusă de Duhul Sfânt la locul unde putea fi găsit pruncul. Și ea a întâlnit acel mic grup din Templu. Simeon probabil că era încă acolo, ținându-l pe copil. La fel ca Simeon, Ana i-a oferit cuvinte de laudă lui Dumnezeu când a văzut copilul.
 
Ea a mulțumit pentru darul lui Dumnezeu dat pentru națiunea lui Israel și, prin Israel, lumii întregi. Ea a vorbit cu oamenii din templu despre acest copil special. Ea a vorbit despre „răscumpărarea” pe care El o va aduce. „Răscumpărarea” are legătură cu eliberarea din robie prin plata unui preț. Un cuvânt similar ar fi „răscumpărare”.     
 
Isus venise să plătească răscumpărarea pentru poporul său, Israel. Venise să plătească răscumpărarea pentru toți oamenii lumii. Prețul pe care era dispus să îl plătească era sacrificiul propriei sale vieți; vărsarea propriului său sânge prețios.

Când Ana L-a întâlnit pe Iisus, a fost foarte avansată în vârstă, dar acest lucru nu a încetinit-o și nici nu a oprit-o să vorbească despre asta. În toate deceniile petrecute la Templu, ea cu siguranță că ar fi întâlnit mii de copii aduși de părinți Templu pentru binecuvântare. De unde a știut că acest copil este diferit?  Cred că ea practica de-a lungul vieții ascultarea de Duhul  Sfânt în tot ceea ce făcea și ea deja era pregătită spiritual pentru acest moment, un moment special care nu are comparație. Și de unde învățase ea să aibă curajul să vorbească cu voce tare ceea ce Duhul a stârnit în ea?

A altă observație pe care o găsesc aici este că Dumnezeu lucrează prin lucrurile „comune” din viață și, de asemenea, prin intermediul oamenilor „obișnuiți”. Ana a vorbit despre mila lui Dumnezeu extinsă către cei care se tem de El. Ea a vorbit despre Dumnezeul care răscumpără pe cei ce cred în El.

Dumnezeu a folosit doi oameni simpli, Simeon și Ana, pentru a-i spune lui Israel că Mesia lor a sosit. A folosit doi oameni de rând, dar bogați în credință și încredere.
Copilul mic pe care L-au întâlnit Simeon și Ana în acea zi era răspunsul lui Dumnezeu la problema păcatului nostru. Copilul acela a venit să trăiască, să aibă grijă de oameni, să învețe adevărul lui Dumnezeu și să plătească prin propria sa viață pentru păcatul omenirii.

Punctul culminant din viața lui Simeon și a Anei a fost atunci când L-au întâlnit pe Iisus Hristos. Punctul culminant al vieții noastre este ziua în care ajungem la credință. Păcatele sunt iertate. Înstrăinarea a dispărut. Suntem eliberați să trăim o viață plină și abundentă cu Dumnezeul nostru. Simeon și Ana L-au întâlnit pe Cristos în Templu. Îl întâlnim în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Binecuvântarea lui Iacov asupra lui Aser are mai mult decât o împlinire fizică. Există și o componentă spirituală.  Ana din tribul lui Așer și-a dat seama că adevăratele bogății nu se află în comorile acestui pământ, ci în comorile cerului. Așadar, Ana aștepta cu nerăbdare răscumpărarea Ierusalimului. Ana aștepta cu nerăbdare bogățiile mântuirii. Ana aștepta cu nerăbdare binecuvântările care vin odată cu apariția lui Mesia. Ana, din tribul lui Așer, a fost una dintre primele care a realizat că esența mântuirii se află în Isus.

       
III. ACLAMARE / VENERARE / PROCLAMARE
       
A venit şi ea în același ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului.        
      
Înțeleg din versetul de mai sus că Ana odată ce L-a văzut L-a și identificat pe Iisus ca fiind Mesia cel așteptat, ea nu a încetat să meargă la oameni și să le spună că Mesia - mult așteptatul Răscumpărător - a venit în sfârșit, e chiar aici, e acest copil.
      
Numele Anei înseamnă, grațios sau plin de har, în ebraică „Hannah” (1 Sam 1: 2). Ea poartă același nume ca și al mamei lui Samuel, întemeietorul școlilor profeților. Prezența continuă a Anei în Templu vorbește elocvent despre dragostea cu care L-a slujit pe Dumnezeu. Ea nu numai a purtat acest nume frumos de har, ea a trăit și a proclamat Harul lui Dumnezeu.     
şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească       
Acest cuvânt se traduce mai exact„ vorbind continuu, vorbind fără oprire ”. Aici a continuat să depună mărturie în fața mulțimilor de oameni din jur despre sosirea mult așteptatului Mesia.
   
Dumnezeu, l-a împlinirea vremii, L- a trimis. Timpul sau momentul lui Dumnezeu este întotdeauna perfect. Ana a venit exact când Simeon îl lăuda pe Domnul pentru Pruncul Iisus, compunând un cântec. Dar Ana a făcut mult mai mult decât să cânte; ea a răspândit Vestea Bună printre ceilalți membri credincioși ai „rămășiței” care așteptau răscumpărarea lui Israel.
       
Luca o include în Evanghelia sa pentru a evidenția una dintre schimbările pe care Isus a vrut să le aducă printre urmașii Săi. Nu mai trebuie să le privească pe femei ca martori care nu sunt de încredere, ci ca pe membrii deplini ai unei noi comunități de credință în Hristos.
     
Ana vorbea fără oprire despre ceea ce văzuse. Și cred că oamenii au ascultat. Cred că Ana vorbise oamenilor și cu o altă ocazie. Era considerată profetesă. Adică una ce vestea Mesaje de la Dumnezeu.
      
La vârsta ei respectabilă (la 84 sau 104 ani), Ana avea trecere printre cei ce veneau la Templu. Viața ei de credincioșie și devotament nu a putut fi ignorată. Înțelegerea și înțelepciunea ei spirituală nu puteau fi negate. Acum avea audiență și era timpul să le vorbească. Mărturia ei nu se deosebea de cea a psalmistului care a scris:
    
„Dar în ceea ce mă privește, voi avea întotdeauna speranță; Te voi lăuda din ce în ce mai mult! Gura mea va spune despre dreptatea Ta, despre mântuirea Ta toată ziua. O, Doamne, din tinerețea mea, Tu m-ai învățat și până în ziua de azi îți declar faptele minunate. Chiar și când sunt bătrân și cenușiu, nu mă părăsi, Doamne, până nu voi declara puterea Ta generației următoare, puterea Ta tuturor celor care vor veni ”. (Psalmul 71: 14-15)
     
În cântecul său, Simeon citează Isaia 42 și 49 și folosește două cuvinte care rezumă ceea ce Isus a venit să aducă - și anume „mântuirea” și „revelația”. Mântuirea pe care a adus-o Isus a fost iertarea de păcat și speranța dincolo de mormânt. Iar revelația pe care a adus-o Isus a fost o revelație a lui Dumnezeu. Caracterul lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său. Isus a venit să înlocuiască speculațiile despre Dumnezeu cu revelație precisă. Isus a spus „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”.   
Poate că cel mai surprinzător și mai strălucit lucru pentru Simeon și Ana ar fi fost că această revelație și mântuire este oferită tuturor oamenilor, nu numai evreilor cum credeau rabinii lor.
     
Dumnezeu a ales pe Ana, această rămășiță din seminția lui Așer, ca să îndeplinească una dintre cele mai importante sarcini din istorie- propovăduirea lui Mesia. Cu o putere spirituală născută de ani de cultivare, această  bătrânică a transmis o binecuvântare care, într-un sens, a pregătit misiunea pământească. Ei au numit Darul pe care îl avea Iisus, i-au pregătit pe părinți pentru ceea ce îi va aștepta și au vorbit despre răscumpărarea pe care urma să o facă acest Prunc.

     
CONCLUZIA
   
Dumnezeu ne-a oferit și nouă  mântuirea de care vorbea atunci Ana. Suntem gata să-I mulțumim și să-L lăudăm pentru ceea ce a făcut în Christos în viețile noastre? Ne arătăm noi, ca și Simeon și Ana, recunoștința noastră față de Dumnezeu și ne închinăm Lui punându-ne viața pe altar pentru El, astfel încât să putem fi o binecuvântare pentru alții?
     
Să învățăm de la Ana statornicia și credincioșia ei în așteptarea lui Mesia. Ana L-a așteptat la Prima Venire, nouă acum ni se cere să-I așteptăm Cea de-a Doua Venire. Ana nu L-a așteptat cu mâinile în sân ci în post și rugăciune și prezentându-L celor din jurul ei.
      
Într-un duh de profundă recunoștință să venim și noi și să-I mulțumim Mântuitorului nostru, așa cum au făcut Simeon și Ana. Acești doi martori deosebiți ai lui Dumnezeu ne oferă un exemplu excelent despre ceea ce înseamnă să aștepți pe Domnul, să ne încredem în făgăduințele Sale și să-L slujim pe El.
          
Bunul Dumnezeu să ne ajute să fim și noi martori eficienți al Harului lui Dumnezeu cum a fost Ana. Amin!

 

Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago