"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

 „În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, şi a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere. Zaharia s-a spăimântat, când l-a văzut; şi l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: “Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.” Luca 1:10-14

    Introducere

În Scripturi, Dumnezeu a prezis (în multe ocazii) că într-o zi va veni Mesia și, timp de mii de ani, Dumnezeu pregătea poporul Său pentru venirea Lui. Promisiunile că va veni sunt în Vechiul Testament; iar împlinirea acestora se află în Noul Testament. Pentru aducerea la îndeplinire a acestui Plan măreț, Dumnezeu de-a lungul timpului a folosit bărbați și femei consacrați Lui. În lecțiunea prezentă vom studia despre Zaharia și Elisabeta și felul în care rugăciunea lor a pregătit Calea Domnului.
    
Evanghelistul Luca este cel care oferă rugăciunii locul teologic în istoria mântuirii, dirijată divin. Verbul proseuvcomai (care înseamnă „a face o petiție”), de exemplu, este folosit de nouăsprezece ori în Evanghelia după Luca.
           
    A.  Circumstanța (Împrejurarea în care se afla)

    1.  În așteptarea Promisiunii
    
Poporul ales era în așteptarea promisiunii venirii lui Mesia și a Înainte –Mergătorului Său. Cu 700 ani înainte de a fi născut Ioan, Isaia a profețit despre el (Un glas strigă: “Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!. Orice vale să fie înălțată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele! Isaia 40:3-5), (Ioan 1:23)
    
Timpului istoric între încheierea Vechiului Testament și începutul Noului Testament se referă la aproximativ 400 de ani. Cartea lui Maleahi a fost ultima carte a Vechiului Testament și cartea s-a încheiat cu un blestem: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoșată. El va întoarce inima părințiilor spre copii, şi inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!” Maleahi 4:5-6
    
Evanghelistul Luca începe Evanghelia lui exact unde Maleahi, ultima carte din Vechiul Testament anunță: “ Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutați: Solul legământului, pe care-L doriți; iată că vine,-zice Domnul oștirilor.” (Maleahi 3:1)
    
Dar înainte de a se pronunța blestemul, Vechiul Testament se termină cu o promisiune, că înainte de a veni Mesia, un mesager va veni pentru a pregăti calea pentru Mesia. Dacă într-un interval de timp mai bine de 400 de ani de Dumnezeu nu a vorbit direct prin profeți cu oamenii, în cele din urmă Dumnezeu sparge tăcerea! Luca începe Evanghelia sa cu o veste bună, cu o binecuvântare, cu nașterea lui Ioan Botezătorul, mesagerul despre care Isaia și Maleahi a profețit că va veni să pregătească calea pentru Mesia.


    2.  În slujba Domnului
    
În textul pe care îl studiem sunt prezentați două persoane care apar doar secvențial în Scriptură - Zaharia și Elisabeta. Știm cât de importante sunt numele în Biblie și acesta este cu siguranță unul dintre acele momente în care numele persoanelor implicate în narațiune prefigurează ceea ce Dumnezeu urmează să facă în viața lor.
    
Zaharia înseamnă „Dumnezeu Își amintește”. Și vom vedem că, chiar dacă lui Zaharia i s-a părut că Dumnezeu l-a uitat, exact opusul a fost adevărat. Dumnezeu Își amintește de Zaharia și își amintește de rugăciunea sau rugăciunile sale.
    
Elisabeta înseamnă „Dumnezeu este jurământul meu”. Și Dumnezeu este pe cale să facă un jurământ, o promisiune, care va aduce o lumină mare care va risipi atât întunericul sub care au trăit Zaharia și Elisabeta, cât și întunericul pe care Israel l-a trăit ca popor.
    
Primul detaliu care trebuie remarcat despre Zaharia este că era un preot bătrân care totuși voia să slujească Domnului. Zaharia se afla în Templu, îndeplinindu-și datoria normală. El a fost chemat să fie preot, dar, de asemenea, i-a venit rândul să ofere tămâie.
Zaharia era descendent al lui Aron, ceea ce însemna că era automat din ordinul preoțesc (vs. 5-10).
    
Erau atât de mulți cu aceeași descendență în acele zile încât au fost împărțiți în 24 de secțiuni(1 Cronici 24:1-19). Fiecare secție avea aproximativ 1.000 de preoți, care împărțeau datoria două săptămâni pe an. Se proceda tragerea la sorți. Fiecare preot ar fi putut sluji până la două ori pe an. În cazul în care unui preot Îi venea rândul la altar să ardă tămâie, acest lucru era cea mai mare zi din viața lui! Zaharia a avut această binecuvântată ocazie.
    
Rugăciunea a fost simbolul principal al Tămâierii Altarului. În Vechiul Testament, tămâia este identificată cu rugăciunea: în Psalmul 141: 2 psalmistul se roagă: „ Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâniilor mele!”. Luca ne spune în textul nostru că oamenii din afara templului din jurul altarului stăteau în acel moment toți în mijlocire tăcută în timp ce Zaharia vărsa tămâia pe altarul de aur. Rugăciunile lor s-au înălțat la cer când fumul de pe altarul tămâierii s-a ridicat pentru a umple  Templul. Zaharia a fost un om al rugăciunii.
    
Simbolistica tămâierii o regăsim și în Apocalipsa: „Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în fața altarului, cu o cădelnița de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfințiilor. ” (Apocalipsa 8:3-4).
    
Presupun că  Zaharia ar fi putut renunța la această activitate în Ierusalim din cauza vârstei sale și nimeni nu i-ar fi găsit vina. În schimb, ei ar fi recunoscut că a slujit bine Domnului de mulți ani. Dar Zaharia nu era genul acesta de om. El nu a vrut să înceteze să lucreze pentru Domnul. În viața sa vedem un exemplu al făgăduinței găsite în Psalmul 92: 12-14: „Cel fără prihană înverzește ca finicul, şi crește ca cedrul din Liban. Cei sădiți în Casa Domnului, înverzesc în curțile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrânețe, sunt plini de suc şi verzi ”. Și ce binecuvântare i-ar fi scăpat dacă ar fi decis să rămână acasă în acel an.
    
Cu toate acestea, putem vedea că a existat o povară mare în viața personală a lui Zaharia, și anume că el și soția sa nu vor avea copii. Poate că trăiseră cu această dezamăgire de mulți ani. În vremurile Vechiului Testament, a avea mulți copii era un semn al binecuvântării bogate a lui Dumnezeu. Totuși, aici erau Zaharia și soția sa, Elisabeta, care nu puteau avea copii. Fără îndoială că ar fi fost dezamăgiți de providența divină. Cu toate acestea, Dumnezeu a intenționat să îi folosească pentru împlinirea Planului Său divin.
    
Problema ar fi fost agravată în viața sa publică de faptul că era preot. Preoția din Israel era ereditară și preoților le plăcea să-și urmărească genealogia prin strămoșii lor până la Aaron. Dar nimeni nu va continua în viitor linia lor prin Zaharia. În loc să fie un canal de binecuvântare viitoare, părea că ar fi fost un blocaj. Totuși, pentru o astfel de persoană, Dumnezeu a avut planuri mărețe, dar ținute în secret până atunci.
    
Luca ni-l prezintă pe Zaharia luând-și în mod serios și devotat slujba în curțile templului. Acesta ar fi un prilej pe care l-ar fi considerat un mare privilegiu. Cu toate acestea, sarcina specifică de a oferi tămâie avea să vină unui preot o dată în viață și el a fost ales de acest privilegiu prin practica de a lua la sorți. Au fost selectați doi preoți pentru fiecare zi, unul dimineața și unul după-amiază. Fără îndoială că ar fi așteptat cu plăcere spirituală să se angajeze în această onorabilă activitate.

    B.  Cerința (rugăciunea)

Sarcina lui era să se ocupe de Altarul tămâieri și, în timp ce făcea acest lucru, se ruga, la fel ca mulțimea de afară. Pentru ce se ruga Zaharia? Nu ne este relatat direct, dar se poate deduce din felul în care îi răspunde îngerul și din tematica Scripturii despre Mesia și așteptarea Lui.

Un răspuns inițial la această întrebare ar putea fi că se ruga personal pentru un fiu, pentru un urmaș pe linia preoțească a lui Aron, ca să-i ia locul de preot. Dacă aceasta ar fi fost rugăciunea sa, ar fi știut că doar un miracol ar putea oferi răspunsul. Cu toate acestea, el nu pare să fi așteptat un astfel de răspuns.

Există o altă petiție care ar fi fost pe inima lui? Da, există și ar fi fost legat de rolul său public, care ar include o cerere legată de venirea Mântuitorului promis.
Și nu numai a lui Mesia ,ci și a Înainte- mergătorului lui Mesia, așa după cum au prorocit Isaia și Maleahi. Aș sugera că se roagă pentru aceasta în numele poporului pe care îl reprezenta, dar nu se aștepta să fie tatăl personal al înaintașului profețit.

Cred că se ruga pentru o chestiune minunată, dar nu se aștepta să aibă legătură personală cu ea. Deci, deși era un om care se ruga de mult timp, nu era pregătit să creadă minunea aceasta.
             
Aflăm aici importanța persistenței în rugăciune și în încrederea în timpul oferit de Dumnezeu pentru răspunsul la aceste rugăciuni. Zaharia și Elisabeta se pare că se rugau pentru un copil de ceva timp. Și acum, când nu a existat nici o modalitate ca acea rugăciune să poată a avea răspuns dintr-o perspectivă umană, Dumnezeu intervine pentru a răspunde acestei rugăciuni. Dar nu numai atât, Zaharia și Elisabeta se rugaseră, împreună cu mulți alții din Israel, pentru venirea lui Mesia. Și oricât de puțin probabil ar părea, Dumnezeu era pe cale să răspundă și acelei rugăciuni.

    C.  Consternarea (Surpriza) lui Zaharia: Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată
    
În timp ce Zaharia tămâia în Templu din Ierusalim, îngerul Gavril apare  într-un mod surprinzător, și “ anunță pe acesta că rugăciunea i-a fost ascultată și că i se va naște un fiu.
    
Așadar, narațiunea Crăciunului începe cu un cuplu în vârstă care primește o veste surpriză imposibilă. Surpriza lor a fost un băiețel. Aceasta a fost o surpriză minunată pentru ei. Dumnezeu a răspuns în cele din urmă la rugăciunea lor pentru un copil. Dar acesta nu era un copil oarecare.
    
Apariția bruscă a îngerului a provocat lui Zaharia teamă. I-a fost frică pentru că ar fi știut că uneori mesagerii cerești veneau cu un cuvânt de judecată. Făcuse ceva pentru a-L jigni pe Dumnezeu în timp ce își îndeplinea îndatoririle preoțești?

Cu toate acestea, îngerul l-a asigurat pe Zaharia că nu există niciun motiv să se teamă. Sunt sigur că îngerul și-a transmis mesajul cu bucurie. Este interesant faptul că Gabriel apare adesea pentru a oferi informații despre venirea Mântuitorului. Putem vedea ceva din importanța mesajului, notând statutul lui Gabriel. El spune în versetul 19 că stă în prezența lui Dumnezeu, așteptând în mod clar să fie trimis în misiuni importante, dar nu putem ignora proeminența pe care o are el chiar și între îngeri.

    D.  Comunicarea pe care a primit-o

Îngerul Gavril apare brusc cu o veste. Aceasta nu este doar o veste bună pentru Zaharia și Elisabeta. Este, de asemenea, o veste bună pentru tot poporul lui Dumnezeu. Nu au existat viziuni, profeți și apariții îngerești - nimic de peste 400 de ani. Și atunci când Dumnezeu vorbește din nou, îl alege pe Zaharia pentru a fi prima persoană căreia i-a dezvăluit venirea Mântuitorului, Mesia. Adventul începe cu Zaharia.
    
Îngerul l-a asigurat pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată și a primit răspuns pozitiv (v 13), dar a căzut pe urechi surde. El a fost neatins de un înger - nemișcat, neimpresionat și neinspirat. Ar putea măcar să prefacă interesat sau să întrebe: „Ce rugăciune? Care dintre ele”. După felul în care îngerul Gavril îi prezintă “răspunsul” la rugăciunea sa, se poate înțelege că în acest copil  își vor avea împlinite toate celelalte rugăciuni făcute de Zaharia în toată viața sa.
        
Îngerul Gabriel îi dă detalii lui Zaharia despre băiat și menirea acestuia în planul lui Dumnezeu de mântuire. Îi spune că acest copil va fi special dedicat Domnului din pântecele mamei sale...

Primul detaliu este că Dumnezeu a promis că va face un miracol. Era imposibil ca Elisabeth să aibă un fiu și totuși aici li s-a promis unul. Cu siguranță, Zaharia ar fi trebuit să-și amintească ceea ce se întâmplase înainte prin Avraam și Sara. Aici i s-a amintit că nimic nu este prea greu pentru Domnul. Gabriel își începe mesajul neamintindu-i lui Zaharia că Dumnezeu poate face lucruri mari astăzi, precum și în trecut.

Următorul detaliu este că copilul promis ar fi un semn datorită numelui său (Ioan-Dumnezeu a avut milă), ceea ce înseamnă că Dumnezeu este milostiv. Un motiv pentru această identitate ar fi să se asigure că Ioan nu a uitat niciodată cine era. Ori de câte ori cineva i-ar spune numele, ar fi declarat că Domnul este milostiv. El ar fi o sursă de bucurie pentru toți cei care au auzit despre asta.

Al treilea detaliu de evidențiat este că ar fi o personalitate distinctă. Măreția sa este văzută în mai multe privilegii pe care i le-ar fi acordat. Spre deosebire de măreția pământească, care este adesea atinsă prin efortul uman și prin mijloace dubioase, măreția cerească este un dar de la Dumnezeu.

Pentru început, el va fi mare în sensul că ar fi umplut de Duh. Spre deosebire de alții care sunt controlați de alte spirite, Ioan ar fi sub controlul Duhului Sfânt. Acest lucru nu ar fi valabil numai pentru anii săi adulți, ci și pentru copilăria sa. Din momentul nașterii sale, el va fi dedicat Domnului.

El va fi, de asemenea, mare datorită succesului predicării sale (v. 16). Aici i se spune lui Zaharia că fiul său va fi implicat într-o mare renaștere spirituală, una în care vor fi convertiți mulți, care se vor întoarce la Domnul în pocăință. Va fi Acela care va pregăti Calea Domnului. Ce  profeție măreață!
       
(Zaharia nu va trăi pentru a vedea această mare perioadă, dar aici i se oferă mângâierea de a ști că se va întâmpla).
O altă trăsătură a măreției lui Ioan l-ar fi uimit pe Zaharia. Fiul său nou-născut nu numai că va fi umplut cu Duhul din pântecele mamei sale, ci va fi un predicator de succes ca adult, va fi și precursorul lui Mesia. Zaharia ar fi fost conștient că Maleahi a prezis că Dumnezeu va trimite un înaintaș care va anunța sosirea lui Mesia și el va face acest lucru predicând doctrina pocăinței. Pe măsură ce luăm în considerare ceea ce i s-a spus lui Zaharia, putem vedea că lui Dumnezeu i-a fost acordat un mare privilegiu de a avea ocazia de a crește un astfel de copil. Cum ar face asta?

El ar face acest lucru rugându-se pentru el, informându-l despre Biblie și învățându-l despre viața sfântă. Ioan a avut nevoie să fie instruit. Dumnezeu a dat această binecuvântare unui bătrân.
     
Detaliile ne vorbesc  și despre importanța pocăinței. Așa vine revigorarea și așa ne pregătim să ne întâlnim cu Isus. Îngerul identifică două domenii în care au existat probleme: prima a fost responsabilitățile familiale și a doua a fost o viață social-religioasă. Ambele zone sunt foarte practice. Și, desigur, pocăința este foarte practică. Trebuie să ne amintim că pocăința nu este doar remușcare. Acesta din urmă renunță disperat la eșecurile noastre; cealaltă schimbă direcția și cere ajutor divin.
Un alt detaliu care iese din mesajul îngerului este considerarea pe care trebuie să o acordăm pentru creșterea viitorilor predicatori. Sosirea lui Ioan în copilărie a adus bucurie, iar sosirea sa ca predicator a adus bucurie și mai mare multor oameni. Ne-am gândit care ar putea fi viitorul unora dintre copiii care frecventează în prezent biserica noastră? La fel ca Zaharia, avem cerința de a ne ruga pentru sfințirea copiilor noștri și pentru rolurile viitoare și ar putea fi ca aceștia să vadă zile mai bune decât vedem noi în prezent.
    
    E.  Consecința(le)

Imediată.  Zaharia s-a îndoit.  Ca urmare a rămas mut. Luca 1:18 Și Zaharia i-a zis îngerului: „De unde să știu asta?
Aceasta a fost întrebarea pe care Zaharia o avea pentru înger. Cum poate fi posibil acest lucru? Erau în vârstă și erau sterpi. În mod surprinzător, evlaviosul Zaharia și-a pierdut apoi bucuria actuală de binecuvântarea sa viitoare. Poate ne-am imaginat că era copleșit de ceea ce i se spusese. Cu toate acestea, el nu ar fi trebuit să se îndoiască de promisiunile lui Dumnezeu. Ca urmare a rămas mut pentru o vreme. A pierdut plăcerea care ar fi venit din împărtășirea cu alții a ceea ce i se spusese. Hotărârea va dura mai mult de nouă luni.

În timp. Ioan în slujba Domnului. Împlinirea celor spuse de Îngerul Gavril despre el.

a)   Înțelegerea chemării sale. Ioan și-a înțeles chemarea sa foarte bine, și acest lucru îl vedem începând cu modul lui de a se prezenta: “Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie...pregătiți calea Domnului ” (Isaia 40:3). Ioan, niciodată nu și-a confundat chemarea sa cu a lui Mesia. S-a considerat doar un glas, un simplu glas…Și un glas nici măcar nu se poate vedea…Ioan s-a “văzut “pe sine ca un …înainte mergător, ca un pregătitor de drum...înaintea lui Mesia. Ioan a știut  cine este și nu a atentat să fie mai mult decât a fost.

b)    Mesajul lui Ioan. Cel mai important Mesaj a lui Ioan a fost însă Mesajul de Prezentare a lui Mesia. Toate celelalte mesaje au avut un scop  pregătitor pentru înțelegerea acestui Mesaj forte. Acest Mesaj al lui Ioan a fost constituit din trei secvențe, și anume:
Domnul Isus prezentat ca Lumina: “El a venit ca martor să mărturisească despre Lumina, pentru ca toți să creadă în El.” (Ioan 1:7)
Domnul Isus, prezentat ca Unul care are autoritate mai mare decât el (Ioan): “..Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-l cunoașteți. El este Acela care vine după mine –și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua învățămintelor Lui.” Ioan 1:26-27
Domnul Isus a fost prezentat ca fiind Mielul lui Dumnezeu. “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatul lumii.” Ioan 1:29

      Evreii erau familiarizați cu “mielul de jertfă.”. Întrebarea lui Isac, pusă tatălui său  Avraam cu mii de ani în urmă “unde este mielul pentru jertfă”, își găsește răspuns acum: “Iată Mielul”. Ioan, le spunea :”Isus este Mielul” pe care îl așteptați. El va fi jertfa finală pentru păcatele voastre. Și nu numai ale voastre ci ale lumii întregi.”
c)    A fost fidel chemării sale de a-L prezenta pe Isus. De când și-a început lucrarea în pustia Iudeii, și până a fost decapitat de Irod, Ioan Botezătorul nu a făcut altceva decât a îndreptat privirile spre “Acela, care a fost Domnul Isus”. Nu eu, spunea Ioan, ci El (ISUS) este Acela de care trebuie să ascultați.

d)    Declarația lui ca profet despre Domnul Isus “Trebuie ca El să crească iar eu să mă micșorez”( Ioan 3:30) ar trebui să fie un principiu de bază pentru orice serv al lui Dumnezeu. “Nu eu sunt acela pe care voi îl așteptați, ci El, Isus ” spunea Ioan prin însăși viața sa. Nici nu ne puteam aștepta la o altă atitudine față de Domnul Isus din partea acestui mare om al lui Dumnezeu.

    F.  Concluzia (Aplicația)
    
Din această lecțiune am învățat că Dumnezeu este Dumnezeul imposibilului și El ne aude rugăciunile și în momentul potrivit ne va răspunde. Am înțeles mai bine importanța unei rugăciuni concrete, specifice. De asemenea, am învățat din viața acestei familii că noi putem fi încrezători în Tatăl ceresc cu privire la răspunsul la rugăciunile noastre.
Aplicația practică pentru noi este să rămânem fermi în credința noastră în Dumnezeu și în angajamentul nostru de a-L sluji cu devotament la fel ca Zaharia și Elisabeta. S-ar putea să existe o surpriză cerească care ne așteaptă chiar dincolo de ceea ce putem vedea noi acum.
    
„Rugăciunea serioasă a unui neprihănit are o mare putere și produce rezultate minunate”. Iacov 5: 16b(traducere parafrazată).
    
Chiar dacă Zaharia și Elisabeta doreau un copil, ceea ce aveau cu adevărat nevoie era un Mântuitor. Dumnezeu l-a folosit pe Zaharia (și pe Elisabeta) pentru a crește un copil, un copil special, cu o misiune specială. La momentul oportun, Dumnezeu le-a răspuns la rugăciune și le-a dat mai mult decât au cerut. Așa lucrează Dumnezeul nostru. S-au rugat și au cerut un copil și li s-a dat Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul pentru Mântuitorul lumii.
    
Acesta este cel despre care a fost scris:„ Iată, Îl trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care va pregăti calea înaintea Ta!“ și „Adevărat vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.” (Matei 11:11)
    
Condițiile ascultării unei rugăciuni de către Dumnezeu sunt: O corecta relație cu Tatăl şi o corectă atitudine fată de El. Rugăciunea lui Zaharia și a Elisabetei încurajează pe cei care se roagă încă în secret și încă nu au nici un răspuns. Mă rog ca Bunul Dumnezeu să ne dea și noua perseverență în rugăciune și zel de lucrare ca să grăbim venirea lui. Amin!
“Rugăciunea este cheia ce ne-a dat-o Dumnezeu să deschidă ușile cu puterea Sa.” Ward B. Scharp      

    Ioan Sinitean