Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie.2S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu1 pe zi şi i-a trimis la vie...
După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului şi ziceau: ‘Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.’ Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: ‘Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate. Nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie.15Nu pot* să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?
Cadrul sau contextul Pildei
Această pildă urmează în Evanghelia după Matei imediat după ce tânărul bogat s-a îndepărtat de Domnul Isus, incapabil să renunțe la averea lui. Cu toții am auzit cel puțin odată despre celebra conversație a Domnului Isus cu tânărul bogat, care dorea să moștenească viața veșnică. Drept răspuns Domnul ia spus că atunci trebuie să vândă tot ce-i aparține, să le dea săracilor și apoi – să-L urmeze pe El.
După ce tânărul a plecat întristat, Domnul Isus a comentat cât de greu este pentru bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu, practic imposibil. La auzul acestor cuvinte Petru l-a întrebat ce răsplată vor avea ei, deoarece, spre deosebire de tânărul bogat, deja renunțaseră la tot pentru a-l urma. Domnul i-a răspuns cam așa: Petre nu te îngrijora tu de problema răsplătirilor. Sigur că vor fi și acum pe pământ și în împărăția ce o să vină.!
Dar ca să le clarifice cum va fi cu răsplătirile, Domnul a adăugat pilda de mai sus. Această pildă vorbește despre o vie (Matei 20:1). Dumnezeu a folosit din cele mai vechi timpuri această imagine pentru a descrie Israelul din epoca mozaică. „Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sunt vița pe care o iubea.” (Isaia 5:7).
După ce a dat această pildă, Isus a continuat să compare Israelul din epoca mozaică cu o vie. Dumnezeu era gospodarul. Se apropiase vremea recoltei. Slujitorii din vie aveau să-l omoare în curând pe fiul gospodarului (Matei 21:33–40). Isus nu vorbea despre o împărăție în viitorul îndepărtat. El vorbea despre o împărăție în care ar fi putut intra bogatul dacă și-ar fi părăsit bogățiile (Matei 19:23).
Pastor John Mac Arthur: O pildă este o imagine a cuvintelor ingenios de simplă care luminează o lecție spirituală profundă. Isus a predat adesea în pilde, folosind imagini cu cuvinte precum „Împărăția lui Dumnezeu este ca o sămânță” sau „Dumnezeu este ca un Tată care primește acasă un Fiu rătăcit”. Folosind un limbaj de zi cu zi care era familiar publicului său, el s-a asigurat că învățăturile vor rămâne cu ei mult timp după plecarea Lui.
Vă îndemn să privim în primul rând la:
I. STĂPÂNUL VIEI = un gospodar
Pilda spusă de Domnul Isus începe cu un gospodar, cu un om care deținea o moșie. El deținea pământul, iar pământul includea o vie. Scena nu este complete imaginară; este foarte reală pentru ascultătorii evrei. De fapt, în zonele fertile de câmpie precum Esdraelon și Valea Sharon și văile Iordanului, agricultura a fost întreprindere majoră. Iar pe versanții munților care domină țara lui Israel, via era cea mai valoroasă proprietate și necesita cea mai mare cantitate de muncă.
Primăvara începeau cu pregătitul pământului. Vara tăiau și legau crengile. Și în septembrie venea culesul strugurilor. Și dacă recolta nu se aduna repede, venea ploaia și distrugea totul. Deci, recoltarea strugurilor în Israel a fost o întreprindere grăbită. Fiecare om disponibil a trebuit să fie angajat pentru a-l introduce în vie, pentru a aduna acea recoltă înainte de a veni ploile.
A. CALITĂȚI DE CONDUCĂTOR
În această pildă, stăpânul viei a coordonat totul. Redau în continuare pe scurt câteva din inițiativele stăpânului pentru via sa ce reiese din pilda aceasta, și anume:
1. Recrutare de lucrători.
Stăpânul angajează oameni pentru lucrările urgente din via sa (1-7). Evenimentele se desfășoară pe măsură ce ziua a trecut. Proprietarul vrea să angajeze niște bărbați care să lucreze pentru el. Pur și simplu merge dis de dimineață la locul unde ar putea găsi lucrători. După ce a găsit câțiva, face o înțelegere cu ei referitor la muncă și răsplată și apoi îi trimite în via sa. Zilierii sunt de acord să lucreze pentru un dinar, care era aproximativ un salariu mediu pentru o zi de muncă la acea vreme.
Ei bine, se pare că stăpânul viei avea nevoie de mai mulți muncitori, sau pur și simplu a vrut să fie generos, așa că a angajat mai mulți muncitori. Ziua de lucru era de obicei între 6:00 și 18:00, dar proprietarul a angajat mai mulți muncitori în jurul orei nouă dimineața, apoi mai mulți în jurul prânzului, apoi mai mulți în jurul orei 15:00 și, în final, mai mulți în jurul orei 17:00.
Cu primii lucrători s-a convenit asupra unei plăți cu un dinar pe zi. Cu ceilalți, nu a fost nici o învoială doar le-a spus să meargă la lucru în via sa și le va plăti ce va fi cu dreptul. Iar ei au avut încredere în bărbatul care le va plătii ceea ce credeau că este corect pentru munca lor.
Câteva ore mai târziu, proprietarul decide că are nevoie de mai mult ajutor. Găsind mai mulți muncitori, le oferă locul de muncă. Spre sfârșitul zilei, în jurul orei 17, proprietarul terenului mai angajează câțiva băieți pentru a lucra în ultima oră de soare.
„Mergeți și voi în vie și vă voi da tot ce este drept”. Deci s-au dus. Când a ieșit din nou pe la prânz și la ora trei în după-amiaza aceea, a făcut același lucru. Și pe la ora cinci în acea după-amiază, a ieșit și i-a găsit pe alții stând în jur, și le-a zis: „De ce stați aici toată ziua, fără să munciți?” 7 Ei i-au zis: „Pentru că nimeni nu ne-a angajat”. El le-a zis: „Duceți-vă și lucrați și în via.”
2. Înmânarea de Responsabilități „El le-a zis: „Duceți-vă și voi și lucrați în via mea.”
Era un obicei oriental străvechi ca angajatorii, când venea recolta, să meargă la piață să caute muncitori pentru acea zi. Bărbații care așteptau în piață să fie angajați pentru acea zi vor negocia apoi salariile pentru ziua respectivă. Matei 20:2 continuă să ne spună că angajatorul „‘a fost de acord să le plătească un dinar pentru o zi și i-a trimis în via lui.’” Un dinar era salariul pe o zi standard pentru un muncitor obișnuit. Deci, în acest moment, angajatorul era cu siguranță corect.
În pildă, muncitorii nu își câștigă banii în funcție de cât timp au lucrat. Deci pentru ce îi plătește proprietarul? Chiar dacă sunt invitați să lucreze la ore diferite de-a lungul zilei, toți au un lucru în comun: toți au acceptat invitația. Nu munca lor este recompensată: este acceptarea invitației în primul rând. Pilda este, în cele din urmă, o invitație de a nu te mai compara cu ceilalți și de a accepta simplu și recunoscător darurile infinite ale lui Dumnezeu.
3. Răsplătirea lucrătorului
Când s-a făcut seară, stăpânul viei i-a zis administratorului său: „Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la ultimii angajați până la primul. Este pentru a arăta că nu este cantitatea, nici dimensiunea, ci motivația de a lucra este luată în calcul.
Lucrătorii de dimineață se așteptau să le plătească un dinar. Acesta este un detaliu important pentru povestire. Un dinar era o monedă de argint care era o plată tipică pentru o zi pentru un soldat, un salariu de trai. În această pildă, proprietarul viei angajează zilieri. Zilierii erau șomeri care mergeau la piață în speranța că cineva îi va angaja pentru ziua respectivă. Zilierii erau angajați de obicei pentru o fracțiune de dinar, deoarece nu puteau negocia și concurența era acerbă. Cu alte cuvinte, un dinar era o ofertă foarte generoasă pentru un zilier.
B. CARACTERUL STĂPÂNULUI
Scriptura este clară că mântuirea este prin har, prin credință, nu prin fapte și independentă de starea financiară a cuiva, așa cum putem citi din Efeseni 2:8–9, „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință – și aceasta nu este de la voi înșivă, este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Domnul Isus nu a învățat o inversare automată a rolurilor în cer. Nu există nicio lege cerească în care săracii și asupriții trebuie să stăpânească peste bogați și puternici. Putem ști că în declarațiile Lui găsite în Biblie, bogații nu sunt întotdeauna ultimii în ceruri, iar săracii nu sunt întotdeauna primii. Nici credincioșilor care se bucură de bogăție și prestigiu pe pământ nu li se va cere să fie cumva umiliți în ceruri. Rangul pământesc nu se va traduce automat într-un rang ceresc invers.
Isus continuă să compare împărăția cerurilor, domnia lui Dumnezeu, cu un proprietar de vie care angajează muncitori. Amintiți-vă că unul dintre lucrurile importante de înțeles despre pilde este că o pildă nu este același lucru cu o alegorie. Într-o alegorie, totul reprezintă altceva. Într-o pildă, există un punct principal care este comunicat, dar nu ar trebui să încercăm niciodată să presăm analogiile prea departe.
1. Gentilețea Stăpânului
Citim în Matei 20:10 „Dar când au venit cei dintâi, au crezut că ar fi trebuit să primească mai mult; și, de asemenea, au primit fiecare un ban.” De ce au crezut că ar trebui să primească mai mult? Pentru că au crezut că au făcut mai mult arătând că raționează pe baza meritului…” În pilda fiului risipitor, nu avea tatăl totul de la început? Nu avea el dreptul să i-o dea celui risipitor așa cum voia? Când fratele mai mare s-a plâns, nu a spus că a fost acolo tot timpul pentru el?
De ce nu s-ar bucurat (primii lucrători) că aceștia care fuseseră fără muncă (fără plată) au fost invitați ca și ceilalți să muncească în via stăpânului? Din același motiv, fratele mai mare nu s-a bucurat când fratele mai mic s-a întors acasă. A indicat că era egoist ca fratele mai mic deși nu merita nimic a primit așa de mult.
Când gospodarul a spus: „Prietene, nu-ți fac niciun rău”. (Matei 20:13), este la fel ca atunci când Tatăl i-a spus fratelui mai mare: Luca 15:31 „...tot ce am este al tău”. Erau la fel de nemulțumiți de întreaga chestiune, la fel cum era nemulțumit fratele mai mare.
Ca răspuns la acel zilier ce murmura (presupun în numele tuturor ce au început lucru de dimineața), stăpânul putea să-i răspundă: nu e treaba ta, răule și invidiosule sau nu uita că eu sunt stăpânul.
În schimb, l-a răspuns cu gentilețea de tată: Prietene!. Și într-adevăr s-a purtat cu ei cu toți nu ca și un stăpân, ci ca un prieten care le-a făcut atâta bine.
2. Generozitatea Stăpânului: Prietene nu-ți fac niciun rău
Matei 20:15 „…Este ochiul tău rău, pentru că sunt bun?” Acum puteți vedea de ce Isus l-a întrebat pe tânărul bogat din Matei 19:16-17 „...De ce mă numiți bun? nu este bun decât unul singur, adică Dumnezeu; dar dacă vrei să intri în viața veșnică, păzește poruncile.”
Odată ce zilierii au obținut ceea ce au convenit inițial, s-au gândit: „Ei bine, acest lucru nu este corect!” Acum, permiteți-mi să vă spun ca o notă secundară că această pildă probabil nu vă învață practici de afaceri sau de management. Cu toate acestea, ea pictează o imagine frumoasă a harului lui Dumnezeu.
Iată ce trebuie să înțelegem: harul lui Dumnezeu nu este corect; Nu ne datorează nimic! Proprietarul nu avea nicio obligație să ofere un loc de muncă acelor muncitori. După ce a făcut-o, nu a fost obligat să le plătească mai mult decât era de acord să le plătească.
Mai mult, era banii proprietarului viei și el singur putea să decidă ce vrea să facă cu ei. El a spus în versetul 15: „Nu am eu dreptul să fac ce vreau cu ceea ce este al meu? Ești gelos pentru că sunt generos?”
La fel, Dumnezeu ne binecuvântează cu viața veșnică și cu alte binecuvântări, pur și simplu datorită harului suveran pe care ni-l arată. Harul lui Dumnezeu nu este corect și acesta este un lucru bun pentru noi! Vedeți, dacă Dumnezeu ne-ar da ceea ce merităm conform dreptății Sale sfinte, cu toții am avea o despărțire veșnică de Dumnezeu și osândirea lui Dumnezeu la pedeapsa în Iad. (va continua)
IOAN Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago