In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt, si poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stateau deasupra Lui, si fiecare avea sase aripi: cu doua isi acopereau fata, cu doua isi acopereau picioarele, si cu doua zburau. Strigau unul la altul si ziceau: “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de marirea Lui!” Si se zguduiau usorii usii de glasul care rasuna, si Casa s-a umplut de fum.. Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un carbune aprins in mana, pe care-l luase cu clestele de pe altar.Mi-a atins gura cu el si a zis: “Iata, atingandu-se carbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este indepartata si pacatul tau este ispasit! (Isaia 6: 1-7)
Cine este ca Tine intre dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat in sfintenie, bogat in fapte de lauda, si facator de minuni? (Exod 15:11)
I. INTRODUCERE
Când eram în primii ani de liceu a apărut tradusă în limba română o carte care a făcut multă vâlvă în ţară - Moartea Unui Preşedinte, scrisă de William Manchester. Era o carte voluminoasă, cu peste 1000 de pagini. Scriitorul prezenta cu lux de amănunte împrejurările nefericite în care şi-a pierdut viaţa renumitul preşedinte american, J.F. Kennedy. Acesta fusese asasinat în 1963 la Dalas, Texas. Autorul cărţii prezinta printre altele şi durerea mare ce cuprinsese atunci întreaga Americă. Tragedia aceasta era prezentată în aşa fel încât se părea că odată cu preşedintele iubit, murise întreaga Americă.
Evenimentele petrecute cu Isaia şi descrise în textul anunţat sub titlu, au avut loc în perioada când un alt conducător de ţară iubit de popor murise. Este vorba de împăratul Ozia. Cu toate că aceşi doi foşti conducători au trait în epoci diferite, şi au murit în împrejurări cu totul diferite, ceea ce m-a determinat însă sa-I amintesc în acest context este faptul că fiecare dintre ei au fost populari, iubiţi de naţiunea lor, au făcut reforme prospere şi au fost speranţa poporului pentru viitor..
Capitolul şase din Isaia, întotdeauna m-a impresionat prin grandarea expunerii sale. Dar în acelaşi timp mi-a provocat şi multe întrebari, ca de exemplu,
• de ce această viziune apare acum şi e redată în capitolul acesta şi nu la începutul misiunii sale de profet?
• ce anume l-a determinat pe Isaia să răspundă afirmativ la chemarea lui Dumnezeu la o misiune (după mine) imposibilă? (nu veţi înţelege, nu veţi pricepe, Împetreşte inima, tare de urechi, nu vadă cu ochii, înţeleagă cu inima…)
Pe măsură ce medităm la sfințenia supremă a lui Dumnezeu, noi nu poate să nu fii copleșit de un sentiment de uimire. Psalmistul ne spune: „Închinați-vă Domnului în splendoarea sfințeniei Sale; tremuraţi înaintea Lui, tot pământul” (Psalmul 96:9)
II. CADRUL ISTORICO-GEOGRAFIC
Naţiunea lui Iuda era într-o perioada de tranziţie şi de incertitudine. Ozia împăratul murise. Fiul său Iotam nu era înca uns ca împărat. Era in jurul anului 740 IH. El a devenit cel de-al zecelea împărat a lui Iuda la o vârstă destul de fragedă (16 ani) şi a condus poporul timp de 52 de ani în pace şi prosperitate. El a ajuns pe tron după ce tatăl său, Amaţia, a fost ucis mişeleşte. Poporul l-a făcut împarat într-un timp deosebit de tulbure pentru naţiune şi pentru acea parte de lume. Împăratul Siriei, Tiglat Piliasar al-III-lea numai ce î-şi începuse campanile sale militare de expansiune. Era înconjurat de duşmani cu care a trebuit să lupte imediat pentru ai aduce la tăcere. Fiind deosebit de dotat din punct de vedere militar a reuşit să câştige multe bătălii într-un timp relative scurt.
Ozia, a fost unul dintre cei mai renumiţi urmaşi ai lui David pe tronul lui Iuda, după Solomon. El a reuşit să restaureze regatul la gloria şi puterea lui David (IICronici 26: 4-15). Regatul lui Iuda, în timpul său devenise o putere militară (2600 de capeteni, cu un total de 307,500 soldaţi înarmaţi foarte bine-II Regi 15:2), şi-a extins teritoriul (II Cronici 26: 6,7), a avut hrana din belşug (v.10), a construit turnuri de apărare, technologie militară avansată (v.15), construcţii de case frumoase (v.21), etc... . A fost o era a “expansiunilor şi împlinirilor” materiale. Ozia a fost speranţa lui Izrael pentru un viitor prosper…Renumele lui a depăşit cu mult graniţile lui Iuda...
Împăratul Ozia a extins teritoriile lui Iuda. A cucerit Ammonul şi a controlat Edomul. Ierusalimul a fost refortificat sub conducerea lui. Naţiunea a prosperat în timpul domniei lui. Ozia a avut conilier spiritual pe profetul Zaharia şi se pare şi pe Isaia. Pe plan spiritual el credea ca ţara e pe drumul bun “deschis”de bunicul sau Ioas, în realitate însă a fost o era a decăderii…
Când a devenit puternic şi popular, s-a mândrit în inima sa şi a vrut să “comaseze” încă o funcţie pe lângă cea de împărat şi anume aceea de preot. Ozia a încercat să facă ceva ce nu îi era permis, şi anume să duca jertă, să tămâieze. A intrat în Templu încercând să aduca tămiie. Şi cu toate că preoţii au încercat să-l oprească să nu săvârşească o asemenea nelegiuire, el a continuat. Şi atunci Dumnezeu l-a lovit cu lepra chiar acolo, chiar atunci (2 Cronici 26:16). Naţiunea lui Israel a rămas “şocată” să vadă pe regele lor (pe care îl credeau credincios lui Dumnezeu), pedepsit de Dumnezeu într-un mod atât de crunt. A trebuit să-l izoleze într-o casă anume şi să fie retras din funcţiunile împărăteşti. Totuşi, când a murit, poporul l-a înmormânatat cu mare pompă.
În perioada de tranziţie de la Ozia la Iotam, Isaia are o viziune. Este de fapt singura viziune a lui. Această viziune a lui Isaia, nu a avut loc la începutul misiunii sale de profet ci după aproape 18 ani. Această “viziune” sau “descoperire” a fost necesară pe el, pentru o mai bună înţelegere a ceea ce înseamnă Dumnezeu, servul Său şi lucrarea acestuia.
Isaia face următoarea menţiune referitoare la data la care a avut această viziune: “în anul morţii lui Ozia”. Mai mult ca sigur că Isaia se referă la anul în care a murit regele de fapt şi nu la anul în care a fost “retras” de la domnie, fiind lepros. Menţiunea aceasta este mai mult decât o dată cronologică pentru că prin ea aflăm când şi de ce a primit Isaia această viziune (şi nu alta!!).
Locul viziunii, nu este menţionat de Isaia. Probabil nu are aşa de mare importanţă ca şi efectul viziunii în sine. Totuşi, doresc să menţionez câteva cuvinte despre acest subiect. Certătătorii biblici au păreri diferite despre acest subiect. Unii susţin că evenimentele petrecute în această viziune ar fi avut loc undeva în sferele cereşti având în vedere imposibiliatea explicării apariţiei mobilierelor tron şi altar în aceeaşi sală. Alţi comentatori sunt de părere că evenimentele din viziunea lui Isaia s-au petrecut chiar în incinta Templului de la Ierusalim. Ei presupun că Isaia s-ar fi aflat în curtea Templului, nu departe de altarul pentru jertfe. Că ar fi privit spre incinta Templului şi cumva doar atunci şi chiar pentru el, prin uşa principală a Sfintei, a putut privi spre Sfânta Sfintelor, care avea perdeaua dată special, la o parte. Şi acolo, în locul chivotului mărturiei, Isaia vede Tronul lui Dumnezeu, şi pe EL stând pe tron. Şi evenimentele se petrec ca şi când nu mai era nici o despărţire între Sfânta Sfintelor, Sfânta şi curte unde era Altarul. Trebuie menţionat faptul că Isaia nu era preot şi nu avea voie să slujească în Templul. Era admis doar în curtea unde era Templului ca şi oricine om de rând din popor.
III. ”VIZIUNEA PROPRIU-ZISĂ”
După ce împăratul Ozia murise, tronul lui Iuda (mai précis al lui David) rămase liber pentru o vreme. Ca un cetăţean de bună credinţă, Isaia nu a fost total indiferent la această ”pierdere naţională”. Ca orice evreu devotat regelui său, Isaia a respectat şi a apreciat pe Împăratul Ozia. În aceste clipe de durere şi de disperare, ca un om al credinţei, Isaia se întoarce spre Dumnezeul lui Israel, pentru alinare şi ajutor. Şi atunci într-o oră de “extaz” Isaia experimentează cea mai mare binecuvântare de pâna atunci, având parte de ceva cu totul special. O experienţă pe care nimeni altul nu a mai avut-o pâna la el.
În acele momente de durere şi confuzie, Dumnezeu l-a determinat pe Isaia să-şi ridice ochii de la sine, de la popor şi de la starea în care acestă se găsea spre Dumnezeul lui Izrael. Şi atunci când s-a desprins de tot ce era pământesc şi trecător, şi şi-a aţintit privirile spre ceea era divin, ”a văzut pe Domnul”.
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două sburau...”
Isaia a fost privilegiat să arunce o privire în sala tronului lui Dumnezeu.Dumnezeu este transcendent. Prin propriile noastre eforturi, El este de necunoscut. Dar în teologie, există un alt termen pentru Dumnezeu, și anume că El este imanent. Și asta înseamnă că Dumnezeu, pe care nu l-am putut cunoaște singuri, a ales să ni se descopere.
Și asta vedem în acest pasaj. Dumnezeu a deschis vălul cerului pentru o clipă și i-a permis lui Isaia (și prin Isaia, nouă) să vadă chiar Sala Tronului Său. Ceea ce vede Isaia acolo este atât minunat, cât și terifiant.
Dumnezeu este pe tron – Yahweh este pe tronul Său acolo sus. Uneori aici jos este ușor să uiți asta. El este suveran. El are controlul. Și El are un plan pentru tine. Și cum este tronul Său? Spune că este sus și ridicat. Tronul lui Dumnezeu în cer este mai presus de orice altceva, o amintire fizică a locului Său ca conducător divin asupra tuturor lucrurilor din univers.
Ce a “văzut” de fapt Isaia?
Unii comentatori biblici spun că această ,viziune, ar fi fost o “teophanie”. “Teophanie” este un termen teologic care se referă la manifestarea divinităţii într-un mod vizibil sau audibil sau amândouă (ceva asemănător cu viziunea lui Manoah, tatăl lui Samson Jud.13:15-22, cu a lui Moise la Horeb, Exod 3:2-6 sau a lui Ilie, la Mt. Carmel, intr-un susur blând 1Reg.19:12).
A). Isaia a “văzut” Tronul domniei Sale, a Maiestăţii Sale, care simboliza
1. Poziţia de Autoritate a lui Dumnezeu în raportul cu poporul - În acestă ”viziune” el a văzut pe Domnul stând pe “ un scaun de domnie foarte înalt”. Cuvântul “domnie” se referă la conducere, la cârmuire civilă, guvernamentală. Dumnezeu este de fapt Suveranul care deleagă suveranii, conducătorii pământeşti, “prin mine cârmuiesc dregătorii, şi voievozii dau porunci drepte” Prov. 8_15
Isaia, se aşteptase ca acest scaun (tron) să fie vacant, atâta timp cât nu avusese loc încă procesiunea de încoronare a lui Iotam. Dar “surpriză”. Pe tron stătea Cineva. Şi Isaia ÎL prezintă în felul următor: “Împăratul, Domnul oştirilor” înconjurat de serafimi.
Isaia îşi prezintă viziunea într-o formă cu totul specifică curţilor regale din Orientul Apropiat. ” Domnul”, este prezentat stând pe un “tron” foarte înalt înconjurat de “servitori”(serafimi). ”Şezând” pe tron era o reprezentare curent folosită curent în Biblie (Vezi:1 Regi 22:19; Ezec.43:7; Ier.17:12). Isaia a înţeles marele contrast ce există între un împărat pământesc şi Împăratul împăraţilor. Împăratul pământesc este vremelnic, pentru o vreme, pe când Dumnzeu este veşnic.
2. Tronul era simbolul funcţiei juridice.
Isaia nu descrie ce fel de înfăţişare avea Domnul ce stătea pe tron. Tronul Său era elevat şi poziţia de a sta sus denotă demnitate şi măreţie. Dumnezeu, este văzut stând pe tron în maniera monarhilor orientali cu roba lungă ce acoperea podeaua Templului. Regii orientali puneau mare accent pe acest fel de mantii largi şi lungi. Ele erau un indiciu al grandorii şi pozitiei înalte în societatea respectivă. De asemena funcţia juridică, de judecată, de dreptate, era tot sub responsabilitatea Împăratului.
3. Tronul simboliza Maiestate, Slavă
El, Dumnezeu, stătea ca un rege şi era slujit şi proslăvit de fiinţe angelice de serafimii care I se închinau în adoraţie şi profundă veneraţie, gata oricând a îndeplini ordinele lui Dumnezeu. Templul a fost umplut de prezenţa divină şi a Maiestăţii cereşti. Slava, ” Este însăşi existenţa lui Dumnezeu. Este esenţa naturii Lui, este greutatea împortanţei Lui, este radierea splendorii Lui, este demonstraţia puterii lui, si este atmosfera prezenţei Lui. Gloria lui Dumnezeu este expresia bunătăţii lui şi se cuprinde în toate aceste intriseci, calitaţi veşnice” “ The Purpose Driven Life” Rick Warren.
Isaia a =văzut= prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul Templului (implicit şi în mijlocul poporului) şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Prezenţa lui Dumnezeu, umplea Templul, casa s-a umplut de fum…Isaia a înţeles cine este de fapt în controlul istoriei, că este Dumnezeu.
B). Isaia a “văzut” Altarul pentru jertfe
care simboliza, poziţia lui Dumnezeu în raportul spiritual cu poporul- în raport cu păcatul.
Isaia a văzut un Altar care era în funcţiune. Pe el era jeratic de cărbune. Atarul însemna ispăşire, şi semnificaţiile jertfei de ispaşire (cu sânge) erau următoarele:să înlăture păcatul şi consecinţele acestuia (1Petr.2:24;Ev.9:28); să înveţe pe păcătoşi că pentru păcat trebuie plătit un prêţ (1Tim.2:6;Ap.5:9); să înveţe că “înlocuitorul” va trebui să sufere pedeapsa în locul celui ce l-a adus ca jertă. (Is.53:4-6;Rom.5:12-21); să înveţe că ispăşirea, aducea împăcarea între cele două părţi: Dumnezeu cel Sfânt şi omul păcătos (Rom.5:7-11;Col.1:20)
Prezenţa acestui Atar, în cadrul acestei viziuni are un mesaj cu totul special. Pe el erau cărbuni, dar nu erau jertfe…Isaia a “văzut” două “elemente”, două “lucruri” cu semnificaţie extraordinară: un tron şi un altar. Se observă ceva anormal în descrierea lui Isaia. Aceste două “elemente”, văzute de el, nu se găseseau în mod normal (obişnuit) în aceaşi încăpere-în aceaşi formaţiune (nu aveau aceiaşi destinaţie de folosire). Tronul se afla totdeauna în palatul regal, iar altarul pentru jertfe se afla în curtea Templului. Cum a fost oare posibilă o asemenea =comasare spaţială= de lucruri complect diferite ca locaţie? Nu este cumva o eroare, o greşală de descriere? Ce fel de înţeles teologic sau doctrinar ar putea să aibă?
Isaia, supranumit Evanghelistul Vechiului Testament, prezintă prin “scena aceasta” sau prin “viziunea” acesta de fapt un profund principiu dumnezeiesc:
Dumnezeu, stând pe Tron, este simbolul autorităţii de a guverna, de a judeca şi condamna; dar în acelaşi timp, prin Altarul alăturat tronului, El are puterea de a ispăşi păcatele celui ce le mărturiseşte şi se căieşte de ele.
De fapt acesta este mesajul Evangheliei lui Christos, Dumnezeu este drept să pedepsească păcatosul, dar în acelaşi timp, plin de milă ca să-l ierte.
Tronul şi Altarul erau mobilierele Oficiului de Rege-Preot pe care l-a dorit împăratul Ozia pentru el. Cel ce va îndeplini aceasta dubla functiune într-o zi va fi Isus Mesia. Isaia spune că a văzut pe Dumnezeu şi ca urmare trebuia să moară. Ioan, evanghelistul scrie în evanghelia sa, la Ioan 12:41-42 că de fapt Isaia a vazut “slava” Domnului Isus, al Fiului lui Dumnezeu:“Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui, şi a vorbit depre El.”
Isaia nu a încercat să descrie “persoana” care stătea pe tron, ci mai mult s-a ocupat să descrie roba lui, tronul şi serafimii care Îl slujeau. Părintele bisericesc Ieronim, spunea că “Viziunea a fost dată să reprezinte doctrină Trinităţii conform lui Ioan1:18.” Afirmaţia lui Isaia “am văzut pe Dumnezeu” nu este definitorie. El nu descrie cât a “văzut ” din Dumnezeu ca aparenţă, ca formă de prezentare, ci doar ce impact enorm a avut această viziune în viaţa lui, aceasta“puţina” revelaţie a dumnezeirii. Viziunea lui Isaia a fost cu totul specială şi a avut loc tocmai să arate că realitatea eternă a Împărăţiei Cereşti poate fi “dezvăluită” temporar şi parţial unora oameni deosebiţi ai lui Dumnezeu cu scop de schimbare…
C. Isaia a văzut serafimii
Acesta este singurul loc din Biblie în care sunt menționați serafimii. Acestea sunt un ordin special al îngerului. Ei au șase aripi și sunt menționați ca zburând în sala tronului lui Dumnezeu. Aripile le acoperă fața și picioarele. S-ar putea ca ei să-și acopere fața pentru că gloria lui Dumnezeu este prea intensă pentru a fi privită și picioarele lor ca un act de respect, așa cum Dumnezeu i-a spus lui Moise să-și scoată sandalele pe pământul sfânt.
Datoria lor principală pare să fie închinarea lui Dumnezeu, atragerea atenției asupra sfințeniei și măreției Sale. Vedem că și ei sunt implicați ca agenți de purificare, ducând cărbunele aprins lui Isaia și anunțându-i iertarea. Serafimii sunt ființe uimitoare, care ne amintesc de extraordinara putere creatoare a lui Dumnezeu și de diversitatea creației Sale.
Sfințenia lui Dumnezeu este punctul central – Mai presus de toate, această privire în cer ne arată sfințenia lui Dumnezeu. În cer vedem că îngerii spun: „sfânt, sfânt, sfânt”. Ei nu spun „iubire, iubire, iubire”. Ei nu spun: „milă, milă, milă”. Cu toate că Dumnezeu are și aceste atribute. Dar există ceva semnificativ în faptul că accentul în cer este pus pe sfințenia lui Dumnezeu.
Calitățile caracterului lui Dumnezeu sunt egale ca importanță. Ele nu pot fi clasate sau prioritizate una peste alta. El este infinit și atributele Sale sunt perfecțiunea absolută.
Cu toate acestea, ca oameni suntem finiți și imperfecți. Deci înțelegerea noastră despre Dumnezeu vine în pași. Așa că trebuie să înțelegem anumite calități ale lui Dumnezeu înainte de a le putea înțelege pe deplin pe altele. Iar pentru noi, punctul de plecare pentru înțelegerea lui Dumnezeu este sfințenia Sa. Alte aspecte ale caracterului lui Dumnezeu nu vor avea sens decât dacă vedem că El este complet diferit de noi, fără măcar un indiciu de păcat sau corupție. Și asta înseamnă „sfințenie”. Sfințenia înseamnă a fi pus deoparte. Dumnezeu este pus deoparte de noi.
IV. EFECTELE VIZIUNII ASUPRA PROFETULUI ISAIA
a) O nouă revelaţie despre Dumnezeul pe care îl slujea.
Acum, Isaia realizează că Dumnezeu este Suveran, şi este în controlul istoriei (6:1). Orice rege pământesc oricât de bun ar fi el este trecător, dar Dumnezeu este veşnic. Apoi vede ca Dumnezeu este înconjurat de Slavă, o Slavă care a umplut Templul (6:3, 1Regi 8:27). Cu altă ocazie aflăm scris că “norul” a umplut Cortul sau Templul. Expresie ce ne atrage atenţia că nu mai este loc pentru nimic altceva, sau altcineva în Templul, decât pentru Dumnezeu.
Isaia mai mult ca oricând realizează că Dumnezeu este într-adevăr Sfânt şi aceasta Sfinţenie I s-a revelat. Sfinţenia care condamnă păcatul. Dumnezeul care este de trei ori Sfânt nu poate avea partăşie cu cei ce nu sunt sfinţi. Analizând textul, se pare că ceea ce l-a ”mişcat” cel mai mai profund pe Isaia a fost Sfintenia lui Dumnezeu. Ca profet, ca un bun cunoscător al Scripturilor, cu siguranţă că în mintea lui a răsunat mai bine ca oricând versetul din Levetic 11: 44 ”Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi,şi fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt.”. Sfinţenia este atributul de bază a lui Dumnezeu. Dumnezeu singurul este sfânt. Atribut ce îl face unic, …Dumnezeule, cine este ca Tine? Ps. 71-19_21 (Alte texte de referinţă: Ex. 15:11, 19:6; Isa. 6:3; Apc.4:8, 15:4 ;1 Sam. 2:2, Lev. 19:2.)
Tot acum, Isaia vede că Atotputernicul Dumnezeu este înconjurat de fiinţe îngereşti are îl slujesc tot timpul cu multă pioşenie. Isaia înţelege acum mai bine ca oricând că Dumnezeu este Atotputernic şi are drept de judecată, şi ca o consecinţa a acestui fapt el merită cinste, onoare, slavă, închinare…
b) O nouă descoperire despre el însuşi,
În faţa Infinitului, a Veşnicului, Atot-cunoscătorului, a Sfântului Dumnezeu, Isaia se vede mic, limitat, neputincios şi păcătos. Şi că are nevoie de curaţire (6:5), şi recunoaşte că procesul de curaţirea “doare” (6:7)
Isaia, uitându-se la Dumnezeu, mai exact la Slava ce era în jurul Lui, a fost determinat să se uite la sine însuşi, şi atunci Sfinţenia lui Dumnezeu i-a sensibilizat conştiinţa că e păcătos şi că trăia sub “teroarea”păcatului. În aceste circumstanţe, Isaia a fost cuprins de un simţământ profund de vinovăţie. De asemenea, el şi-a dat seama că pedeapsa pentru păcat poate să vină deja asupra lui (s-a văzut deja bun de moarte).
Isaia a realizat, pentru prima dată, că el poate fi tras la judecată de către Dumnezeu. Isaia, s-a văzut cu buzele necurate. Buzele, în limbajul popular, reprezentau persona. Buzele necurate sunt rezultatul unei inimi necurate,
Atunci am zis: “Vai de mine! Sînt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
El, a realizat că nu va putea să continue să predice pentru Sfântul Dumnezeu a lui Izrael dacă nu înainte de toate el- însuş trebuie să fie pregătit pentru aceasta-curăţit cu desăvârşire. El a predicat până acum pocăinţa altora, dar nu a realizat că în primul rând cel care avea nevoie de pocainţă era chiar el.
Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămînţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfîntul lui Israel. I-au întors spatele...(Isaia 1_4). Sau şi mai concret,
“Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe cari le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Isaia 1_16
Acestea sunt doar două din versetele prin care el cerea altora pocăinţa.Dar acum, el realizează că în primul rând el are nevoie de pocăinţă, el este păcătos şi are nevoie de de iertare… Dumnezeu văzând pocainţa sincera a lui Isaia, a trimis un serafim să-i îndeplinească dorinţa (nespusă, negraită, dar care era în inima lui). Cu un cărbune aprins (viu), de pe altarul de jertfă, acestă i-a atins buzele şi i le-a curăţit. Pentru Isaia, purificarea a însemnat o “ardere dureroasă” şi un proces de vindecare, dar a meritat-o…”Î-ţi voi topi zgura cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb, le voi îndepărta de la tine” Isaia 1:24_26
Purificare însemnează: îndepartarea nelegiuirii şi a nedreptăţii prin judecata curăţirii, urmată de vindecare şi de restaurare… Este o mare binecuvântare pentru noi că Dumnezeu posedă pe lângă Tron (putere, judecată, cinste, slava) şi Altar (curăţire, ispăşire, iertare, mântuire). Ce tragedie ar fi pentru omenire dacă Dumnezeu ar avea numai tronul (dacă ar fi numai drept şi atât).
c) O nouă perspectivă despre cei din jurul lui-innoirea chemării (a trimiterii)
Tot atunci, Isaia a auzit vocea Celui de pe tron spunând că ar avea nevoie de mesager voluntary (6:8). Dumnezeu mereu s-a uitat după mesageri. După mesageri serioşi în lucrarea Lui: Ezechiel 22:30; Psalm 106:23, Isa 59:16; 63:5.
Dacă la începutul acestei =viziuni= , Isaia declară că este un păcătos ce locuieşte în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, adică tot păcătos, acuma el =vede= nevoia acută a poporului său, şi anume-eliberarea acestuia din păcat. Isaia vede că ce era rău în poporul lui Iuda, nu era pierderea împăratului ci starea de păcat în care acesta vieţuia. De acum, profetul, nu mai vrea să faca voia lui personala, ci doreşte să facă voia lui Dumnezeu. Isaia ştia că păcatul lui a fost “ars’, îndepărtat de la el şi că el a fost complet curăţit. Isaia nu mai este de acum descurajat (ca la început), că pe tron numai era împărat, caci el era deja convins că pe Tron stătea Însuşi Dumnezeu.
Acum Isaia era echipat să meargă la lucru. Chemarea lui Dumnezeu era de fapt evidenţa harului Său divin revărsat asupra sa. Servul lui Dumnezeu s-a supus el însuş procesului de pocăinţă inainte de a-l cere altora. Deacum Cuvântul va avea un alt efect în viaţa altora, căci mai întâi l-a experimentat în viaţa lui proprie.
Validarea mesajului şi a misiunii sale a fost zdrobirea eului, recunoaşterea că nu e sfânt aşa cum cerea Dumnezeu. Şi că nu putea avea o misiune autentica, validă, până nu există recunoaşterea stării şi zdrobirea. Da, e adevărat că Isaia a propovăduit Cuvântul pentru 18 ani, dar Dumnezeu îi consideră lucrarea valabilă doar de acum încolo.
Isaia este chemat să proclame Cuvântul Domnului indiferent de răspunsul oamenilor care il vor auzi. La chemarea lui Dumnezeu, ’cine va merge pentru noi”? Isaia răspunde afirmativ: ”iata-ma trimite-ma.”=. Nu era deloc = logice = condiţiile în care urma să lucreze.
Du-te şi spune poporului acestuia: ,Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea, şi nu veţi pricepe!` Împetreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi, şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.”citind aceste cuvinte pe care Dumnezeu în persoană I le spune lui Isaia, misiunea lui sună imposibilă, nu veţi înţelege, nu veţi pricepe, Împetreşte inima, tare de urechi, nu vadă cu ochii, înţeleagă cu inima…
Un şir lung de nu-uri. Cum ai putea să lucrezi în aceste condiţii? Şi cât timp s e întreabă Isaia? Şi Dumnezeu îi răspunde, Pînă cînd vor rămînea cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; pînă cînd nu va mai fi nimeni în case, şi ţara va fi pustiită de tot; pînă va îndepărta Domnul pe oameni, şi ţara va ajunge o mare pustie.
Doamne, putea Isaia să spună, aceasta înseamnă de fapt faliment în misiune. Eşec total. Distrugerea reputaţiei mele de profet. .. e prea de tot…cum poţi să-mi ceri mie aşa ceva?… Dar, Isaia nu spune nimic din toate acestea, afirmă doar calm şi liniştit , Sunt la dispozite. Accept orice condiţie. Cu orice rezultat, cu orice preţ….
Şi Isaia a acceptat chemarea şi misiunea, şi a plecat. Ce l-o fi determinat totuşi să plece în aceste condiţii practic imposibile? Condider, că pe lângă celelte motive de schimbare în viaţa lui Isaia, amănuntul ultim pe care I-l-a spus Dumnezeu, a avut un rol decisiv = totuşi mai există speranţă …. o sămînţă sfîntă se va naşte iarăş din poporul acesta.”
Încurajat de aceasta Isaia a plecat, ţinându-şi promisiunea propovaduind Cuvântul Domnului aproximativ 50 de ani, practic, o viaţă de om. Mesajul lui Isaia a fost un mesaj de întoarcere la Dumnezeu, dar şi un mesaj ce anunţa pedeapsa lui Dumnezeu.
V. CONCLUZIA:
Ceea ce este descris în Isaia cap.6 nu a fost doar o prezentare a condiţiei (sau a statutului) lui Isaia sau a poporului evreu de altădată, ci este de fapt o prezentare a condiţie intregii omeniri şi anume trăirea în păcat. Când Isaia s-a exprimat ”vai de mine, sunt un om cu buze necurate şi trăiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate”, putea să extindă limitele şi să spună fără nici o reţinere, ”şi într-o lume păcătoasă.”
Atât Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi conştiinţa din noi strigă că “statutul” nostru în faţa Sfinţeniei lui Dumnezeu nu poate fi altul decât de cel “păcătos”. Dumnezeu, de la începutul Creaţiei, a văzut nevoia noastră disperată în care ne aflam şi a găsit “o cale” de a ieşi din ea: ”Hristos cel crucificat”. Această “cale” sau altfel spus, proces, începe când Duhul Sfânt ne convinge şi noi admitem că suntem păcătoşi şi că păcatul ne ţine separaţi de Dumnezeu (Ioan 16:8):
“Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ceea ce priveşte păcatul, neprihanirea şi judecată”
Doar când noi îl “vedem” pe Dumnezeu în toată frumuseţea, măreţia şi Sfinţenia Lui (în Natură, în Cuvânt), abia atunci ne vom “vedea“ pe noi cât de departe suntem de El, de Creatorul nostru. Doar atunci, când ne vom vedea păcătoşenia, grozăvia ei şi o vom mărturisi în faţa Sfinţeniei Lui, abia atunci se va întâmpla cu noi ceea ce s-a întâmplat şi cu Isaia: “nelegiuirea ta este îndepărtătă şi păcatul tău este ispăşit” (Isaia 6:7).
Isaia nu a făcut absolut nimic în a-l determina pe Dumnezeul de pe tron să-l ierte în afara faptului că şi-a recunoscut starea lui de păcat (în sinea sa). Isaia nu s-a scuzat în faţa lui Dumnezeu, spunând că dacă tot poporul (mulţimea copleşitoare) traia aşa (în păcat), el nu putea fi altfel. Da, El nu s-a scuzat, nici nu s-a gândit să o facă, pentru că ştia că astfel de scuze nu contau în faţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu, I-a oferit iertarea, dar aceasta numai după ce a avut loc procesul de purificare, de curaţire. Dacă Isaia ar fi respins “cărbunele viu” care “ardea”, care a produs durere, cu siguranţă că nu ajungea să fie iertat. Ar fi rămas în continuare în starea lui păcătoasă.
Atunci când suntem convinşi de starea noastra păcătoasă, când admitem şi credem că singura cale de a ieşi din ea e “sângele Mielului”, când acceptam să dăm “arderii”, mădularele noastre păcătoase vom fi curăţiţi şi iertaţi pe deplin. Când noi suntem gata să credem în şi pe Dumnezeu, când acceptăm curaţirea şi iertarea Lui vom putea să experimentăm ceea ce scrie în 2 Cor.5:17: “Căci dacă este cineva în Hristos, este o faptură nouă.Cele vechi s-au dus iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
Domnul Isus este Acela care a făcut posibilă această iertare şi noi putem să fim fericiţi dacă o acceptăm exact aşa cum El ne-o cere:“Ferice zice El, de aceia ale căror fărădelegi au fost iertate şi ale căror păcate sunt acoperite. Ferice de omul ,căruia nu-I ţine Domnul în seamă păcatul”.
Noi ne vom vedem pe noi înşine (aşa cum suntem) doar atunci când vedem pe Dumnezeu (aşa cum e EL). Când păcatul e recunoscut şi mărturisit ajunge să fie ars şi îndepartat de la noi. Punctul principal aici este îndepărtarea impurităţii. Un serafim, un mesager al lui Dumnezeu cu un cărbune aprins (în engleză – cărbune viu), Sfinţenia lui Dumnezeu face posibilă curaţirea de păcate.
O adevarată viziune al lui Dumnezeu, a schimbat întotdeuna şi pentru totdeuna pe acei oameni care a avut parte de ea: Iov, a văzut pe Dumnezeu si s-a pocăit ”dar acum ochii mei te-a văzut de aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” Iov.42: 6 Petru, striga “Doamne, pleacă de la mine ca sunt un om păcătos” Luca.5:8 Moise, s-a văzut păcătos şi incapabil să ducă la îndeplinire cerinţa lui Dumnezeu.Pavel, neprihănitul de fariseu, a considerat totul ca “un gunoi” după ce s-a întâlnit cu Domnul…Ioan, cind l-a vazut ( pe insula Patmos) a căzut la piciorele Lui, ca mort.
Revenind la întrebările de la începutul studiului, putem să dăm următoarele răspunsuri,
La prima întrebare, acest eveniment este redat aici în acest capitol (6) pentru că din punct de vedere cronologic s-a petrecut mult mai tîrziu decât şi-a început lucrarea.
La cea de-a doua întrebare, putem răspunde că Isaia a acceptat misiunea imposibilă după ce mai întâi, s-a produs zdrobirea, pocăinţa reală în viaţa sa. Numai după ce a avut o reală întânire cu Dumnezeu, numai după ce el însuşi s-a pocăit mesajul său a fost validat.
Păcatul aduce moarte și distrugere, în timp ce sfințenia aduce sănătate și bunăstare. Dumnezeu vrea mintea ta și inima să fie plină de calitățile Sale sfinte. Având viața ta transformată, vei reflecta lumina sfințenie Lui în întunericul acestei lumi rele. Atunci vei fi sfint așa cum El este sfânt. „Dar acum trebuie să fii sfânt în tot ceea ce faci, precum Dumnezeu care te-a ales este sfânt” (1 Petru 1:15, NLT).
În încheire, îndemnul meu este să învăţăm de la Isaia, să ne uităm în sus (la Dumnezeu care este de trei ori Sfânt), să ne uităm înlăuntru nostru (născuți în păcat) şi apoi să ne uităm la cei din jurul nostru ca să le spunem despre Acela ce poate sa-i scoată din păcat. Şi mă rog ca Dumnezeu să ne ajute la aceasta.Amin.
Ioan Sinitean, Pezbiter in Biserica Logos din Chicago