Moise a primit o viziune și o chemare clară de la Dumnezeu. Acesta a fost un apel inconfundabil al Domnului, dar Moise a fost îngrozit de enormitatea sarcinii. El a fost conștient de propria sa nevrednicie și inaptitudine. După care scuzele au început să curgă. Moise a ridicat cinci scuze, dar Dumnezeu a avut raspunsuri la toate. El a simțit că a fost:
1. Nevrednic - Cine sunt eu? (Exod 3:11);
2. Necunoscător sau ignorant – Care este Numele Lui? Ce să le spun? Cine ești tu?(Exod 3:13);
3. de Necrezut sau ineficient - Și dacă nu mă vor crede? (Exod 4:1);
4. Nedotat sau fără talente - Sunt lent la vorbire (Exod 4:10);
5. Nepregătit sau Neimplicat - Trimite pe altcineva (Exod 4:13) .
Fiecare dintre aceste scuze vor primi răspuns de la Domnul și fiecare răspuns va fi ulterior urmat de un semn care va asigura pe Moise de veridicitatea răspunsului.
Moise a zis: “Ah! Doamne, trimete pe cine vei vrea să trimeţi.” Atunci Domnul S-a mîniat pe Moise, şi a zis: “Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta; şi, cînd te va vedea, se va bucura în inima lui. Tu îi vei vorbi, şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut. El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţinea pentru el locul lui Dumnezeu. (Exod 4:13-16)
Scuza #5: Nepregătit sau Neîmplicat - Trimite pe altcineva (Exod 4:13) .
După toate argumentările deosebit de înțelept concepute și toate promisiunile făcute de Dumnezeu lui Mose, el spune NU. ”Stii, Doamne trimete pe altcineva”. Folosește expresia “Domn” dar nu aplica ceea ce implica acesta: ascultare necondiționată. Și atunci Dumnezeu s-a mâniat pe Moise. Cum o fi arătat un Dumnezeu mânios în mijlocul focului? Cum ar fi “jucat” flăcările sus și jos nu pot să-mi dau seama. Oricum Moise nu a putut sa fie chiar indiferent la aceasta nouă situație creată…
Dar în următorul verset autorul ne spune că: “Moise a plecat”.
Observație generală:
În toate scuzele lui Moise centrul de greutate cade pe om: eu (cine sunt), ei (nu mă (pe mine) vor crede,…Și Dumnezeu îi spune lui Moise: ”Moise esti greșit; centrul de greutate trebuie să cadă pe Mine: m-am (Eu Dumnezeu) coborât, voi fi(Eu Dumnezeu) cu tine, cu gura ta……Prin toate răspunsurile date lui Moise, Dumnezeu nu face altceva decât să-i “repoziționeze” atenția lui Moise de a se mai uita la cel “trimes” ci să se uite la Cel ce îl trimete, adica la Dumnezeu.
Ce este mai important nu este “instrumentul” din mâna lui Dumnezeu, ci Acela în mîinile căruia instrumentul este ținut.
DECIZIA LUI MOISE
Ce l-a determinat oare pe Moise ca până la urmă să plece, să asculte să facă Voia lui Dumnezeu prin metoda și la timpul lui Dumnezeu? Credeți faptul că Dumnezeu, mâniindu-se pe atitudinea lui Moise, l-a determinat să plece până la urmă?
Eu cred că ceea ce l-a determinat pe Moise să plece a fost aceea că Moise din discuția cu Dumnezeu află răspuns la întrebările lui de la început.
Astfel Moise descoperă cine este el de fapt, în comparație cu Cine este Dumnezeu.
Și apoi Moise află, descoperă, Cine este și ce reprezintă Dumnezeul care îl trimete.
MOTIVAȚIA PLECĂRII: DESCOPERIRILE LUI MOISE
Cine este Moise?
1. Un om ce până atunci nu se sprijinea în totul pe Dumnezeu.
Ca să-I demonstreze lui Moise că va avea puterea și autoritatea Lui, Dumnezeu Îi cere să arunce la pământ toiagul pe care se sprijinea. Instantaneu toiagul se preface în șarpe și-l înfricoșează pe Moise. Dumnezeu îi spune: ,,apucă-l de coadă”- și șarpele s-a prefăcut din nou în toiag.
Din acest gest simplu la prima vedere, Moise înțelege de fapt că el era un om ce se sprijinea pe altceva decât pe Dumnezeu. Cândva se sprijinea pe faptul ca era prinț moștenitor al Egiptului, acum se sprijinea pe “nu”-urile lui.
“Unii se sprijinesc pe caii lor, alții pe carele lor…dar noi ne bizuim pe Numele Domnului…” (Ps.20)
2. Un om păcătos. Apoi Dumnezeu îi cere lui Moise să bage mâna în sîn. A ascultat întocmai. Dumnezeu îi cere să o scoată afară; și el a scos-o; și mâna era toată acoperită de lepră. Lepra în Biblie simbolizează păcatul. Moise înțelege că și el e un simplu om păcătos ca oricare altul…
Cine sau Ce este Dumnezeul lui Moise
Pentru prima dată în viața lui, Moise stă așa de aproape de Dumnezeu. Pentru prima dată Moise a vorbit cu Dumnezeu. Și din conversația dintre ei, Moise descoperă Cine este Dumnezeu. Moise află indirect răspuns la întrebarea lui “Cine ești, Doamne?” Și anume Moise află că:
1. Dumnezeu este Sfânt: ,, scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pămînt sfânt”- ești în perimetrul Meu - îi dă de înțeles Dumnezeu.
2. Dumnezeu este plin de milă și compasiune. Domnul a zis: “Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile…”
3. Dumnezeu este Creatorul lui
4. Dumnezeu este self-existent
5. Dumnezeu este Self-suficient
În orice întâlnire reală cu Dumnezeu se vor întâmpla cel puțin două descoperiri:
a) cine sunt eu (vai de mine, sunt pierdut - spunea Isaia (Is.6:5) …sau Pavel.. ,,o nenorocitul de mine…”
b) Cine și ce este El (Dumnezeu) pentru mine. Prezenta Sa m-a copleșit.
Decizia finală: Moise a plecat (ver.18a) și a luat cu el toiagul lui Dumnezeu…
CONCLUZIA:
SCUZELE SCHIMBATE ÎN CREDINȚĂ
Și Dumnezeu a schimbat scuzele lui Moise în credință, în încredere…La fel cum Dumnezeu a chemat atunci pe Moise la acea lucrare de eliberare a poporului Său din robia Egiptului, ne cheamă astăzi pe fiecare din noi. Așa cum la fiecare scuză a lui Moise, Dumnezeu I-a dat un răspuns adecvat și convingator, așa El are un răspuns corespunzator și la scuzele noastre. Scuzele de a nu face nimic în lucrarea lui Dumnezeu este cea mai mare piedică în înaintarea Împărăției lui Dumnezeu.
Unii credincioși cred că au “motive” serioase de a nu face nimic din ceea ce Dumnezeu a cerut. O bună parte din scuzele noastre de astăzi se aseamănă cu scuzele lui Moise de odinioară. Dar în loc să căutăm scuze pentru a nu îndeplini chemarea lui Dumnezeu, noi ar trebui să fim doritori să întelegem voia lui Dumnezeu. Scuzele sunt, în general, nejustificate și ne țin departe de a face voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a salvat prin har și ne-a dat o destinație nouă. Ne oferă o altă perspectivă, aceea de a lucra pe ogorul Lui, în credință și ascultare. Să faci ceva pentru această lume ce se pierde în păcat. Ca să poți face acele lucruri pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu, aruncă la pământ scuzele tale - oricum sunt nescuzabile față de ceea ce Îți oferă Dumnezeu.
Prin scuze te excluzi singur de la a nu face voia lui Dumnezeu:
A. Cine sunt eu sa fac asta? Nu sunt destul de bun pentru slujba aceasta, nu sunt destul de pregătit (Exod 3:11).
Dacă toți am spune la fel, nimic nu se va putea face vreodată. Există așa de mulți credincioși care sunt suficient de dotați pentru lucrare, dar ei insistă în scuze de felul acesta. Adesea uităm de faptul că ”Dumnezeu a ales lucrurile slabe ca să facă de rușine pe cele tari…și mari…”
Acoperindu-te” cu scuze de felul acesta îl faci mincinos pe Dumnezeu (Efeseni 2:10).
B. Nu știu ce să spun. Nu am nici un mesaj. Am trimetere dar fără mesaj (Exod 3:13; 4:10). Mulți suntem asemenea lui Moise. La început sună “rezonabil”, dar cercetând scuza mai profund, vom afla că Cuvântul spune altceva (2Timotei 2:15)
C. Nu o să mă creadă ( Exod 4:1). Prejudecata. De unde știi asta? Ești sigur?
D. Trimete pe un altul, mai calificat ca mine. Prin noi înșine nu am putea face nimic. Am fi “striviți” de greutatea “lucrării-slujirii”,
dar nu uitați Dumnezeu are răspuns pentru noi:
Adevărat ca și noi suntem ca Moise: slabi, oameni ce încă ne sprijinim pe orice altceva decât pe Dumnezeu, fără voință, având o fire păcătoasă... Dacă Dumnezeu ne cheamă, El face asta știind totul despre slăbiciunile și incapacitățile noastre (în fața Lui totul este gol și descoperit). (Psalm 103:14).
Dacă ne cheamă, ne cheamă știind din start că numai prin El, prin puterea Lui putem să facem slujba. “Nu tu, ci EU.” - spune Dumnezeu. Marele Apostol Pavel declara cândva: “Pot totul în Cristos care m-ă întărește” (Fil. 4:13).
Când ne trimite în lucrare, niciodată nu ne trimite singuri, El totdeauna ne însoțește (Matei 28:20; Evrei 13:5; Ioan 14:16-18; 16:13).
De asemenea, Dumnezeu ne spune că vorbirea noastră de fapt stă în puterea Lui, și nicidecum în iscusința noastră... (1 Corinteni 2:4-5:Evrei 5:12 : 1 Petru 4:11).
De asemenea, să nu uităm că vorbirea noastră trebuie să placă lui Dumnezeu și nu oamenilor (Galateni 1: 10 , 1 Corinteni 1:17-24).
Decizia noastră finală în față Aceluia care vrea să ne trimită în lucrarea Sa, trebuie să sune astfel: ”Iată-mă trimite-mă” (Isaia 6:8).
Să nu uităm un amănunt: SECRETUL SUCCESULUI CONSTĂ NU ÎN NOI, CI ÎN CEL CE NE CHEAMĂ ȘI NE TRIMITE.
Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago, USA