In general, rugaciunea consta intr-o chemare sincera, intr-o plangere, un strigat sau o cerere de ajutor realizata intr-o stare de umilinta. Desigur, putem realiza rugaciunea si ca o cerere pentru altcineva. Uneori rugaciunea este acea inaltare a finite noastre, a sufletului si a mintii catre Dumnezeu.
Fiintele simple si pline de puritate simt cu usurinta, in timpul rugaciunii acea stare inefabila, de comuniune cu Dumnezeu ori de cate ori il cheama intr-un mod spontan si natural. Dumnezeu este intotdeauna prezent si foarte aproape fata de cei care il iubesc sincer si cu toata fiinta lor.
Insa Dumnezeu pare a se ascunde de acela inchistat sufleteste, a carui inima nu simte dragostea, care nu stie sa inteleaga decat la nivel intelectual. Gandul steril si cuvantul lipsit de simtire sunt aproape ne putincioase. Ele nu il pot descrie si nici nu il pot face perceptibil simtirii noastre pe Dumnezeu.
Cea mai inalta expresie a rugaciunii este acel elan inaltator, spontan si intens plin de dragoste, ce depaseste ratacirea si intunecarea inteligentei.