"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

EFECTE NEFASTE INTR-UN TIMP DE BOALA

Ai vrut vreodata sa-l impresionezi pe Dumnezeu? In orice directie…sa ii arati cat de bun esti tu in relatie cu El mai ales fata de altii? Cred ca toti am avut faze in relatia noastra cu Dumnezeu in care am gandit ca Dumnezeu favorizeaza pe ce-i care impresioneaza cumva in zelul lor; si poate am acceptat asta subtil sau chiar am nazuit spre asta in public sau privat.

Am caut sa facem asta mai ales pentru ca am vrut sa fim siguri ca la final Dumenzeu ne va spune “bine lucrat rob bun si credincios! “Wow! Tu esti cel mai bun!” Am realizat de  multe ori ca pana si in cele mai umile momente ale experientei noastre spirituale, Satan incearca sa ne devieze de la scopul trairii crestine.

O stare de mandrie se poate strecura cu usurinta în faptele noastre bune, in rugaciunile si închinarea noastra. Nu suntem in stare sa observam acest lucru de la inceput. Poate de aceea Isus a folosit intr-una din pildele Sale un contrast atat de puternic:

„Doi barbati s-au urcat în templu sa se roage, unul fariseu si altul vames. Fariseul, stand de unul singur, s-a rugat astfel: “Doamne, îti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, nedrepti, adulteri si nici ca acest vames. Eu postesc de doua ori pe saptamana si dau zeciuiala din tot ce primesc. Dar vamesul, stand departe, nici nu si-a ridicat ochii la cer, ci si-a batut pieptul, zicand: „Doamne, ai mila de mine, pacatosul!” Va spun ca acest om din urma s-a dus  acasa îndreptatit, spre deosebire de celalalt. Caci oricine se înalta va fi smerit, dar cel ce se smereste pe sine va fi înaltat.” (Luca 18:9-14)

Aruncand o privire mai atenta la aceasta pilda, putem observa cateva nuante subtile între atitudinea fariseului si a colectorului de taxe pentru a ne ajuta sa distingem între încercarea de a-L impresiona pe Dumnezeu si aceea de a fi umil cu adevarat.

Fariseul este impresionant in discursul lui. Observa cat de bine se evidentieaza pe sine doar numarand “eurile” în rugaciunea lui. De partea cealalta, umilul colector de taxe se considera doar un pacatos. Atat.

Cand cautam sa-L impresionam pe Dumnezeu, presupunem cumva ca ii putem oferi altceva decat El stie oricum. Asemenea fariseului, uitam ca tot ceea ce avem – chiar si calitatile si moralitatea noastra – vin tot de la Dumnezeu. În afara de neprihanirea lui Christos, nu avem nimic. Vamesul, pe de alta parte, a vazut ca ceea ce Îi place lui Dumnezeu nu este ca încercam sa actionam independent, ci mai degraba depindem de El.

În Ioan 15:5, Isus Domnul spune: „fara Mine nu puteti face nimic”. Acesta este un fapt, dar si o invitatie. Pe tot parcursul lui Ioan 15, aflam ca Isus ne cheama sa ramanem în El, depinzand de El pentru a ne furniza tot ce avem nevoie pentru a-L glorifica  – inclusiv mila de care avem nevoie pentru a-L sluji cu adevarat.

Cum suntem noi in rugaciunile noastre? Ne inaltam pe noi insine mai mult decat aratam dependenta noastra de El?

Apoi Domnul Isus evidentiaza ceea ce credem ca am castigat prin eforturile noastre versus ceea ce am primit  intr-un mod  nemeritat. Fariseul este impresionant – isi numara si etaleaza realizarile sale. De partea cealalta vamasul doar isi recunoaste nevoia.

In momentul in care incercam sa-L impresionam pe Dumnezeu ne dorim nejustificat laude din partea celei mai inalte autoritati. Atunci noi dorim doar sa depasim asteptarile nu sa onorom pe Cel ce si-a aratat mila fata de noi. Fariseul din parabola demonstreaza acest lucru în timp ce îsi enumera punctele bune, comparandu-si în mod competitiv statutul sau fata de al altora. Atunci cand recunoastem ca suntem total falimentari pe cont propriu si venim la Dumnezeu strigand catre El chiar daca ne este rusine, noi ne recunoastem deplina dependenta de El. Facem ceea ce doreste Dumnezeu atunci cand ne gandim la noi însine „fara sa avem o parere mai înalta decat se cuvine, fiind modesti în gandirea noastra, fiecare dupa masura de credinta pe care ne-a dat-o Dumnezeu” (Romani 12:3).

O alta nuanta interesanta: in momentul in care fariseul enumera realizarile sale, Dumnezeu este o parte a audientei sale. El il instiinteaza pe Dumnezeu despre ceva ceea ce poate Dumnezeu nu a vazut. Umilul colector de taxe Îl vede pe Dumnezeu ca pe Mantuitorul sau.

Este ironic faptul ca rugaciunea fariseului începe cu multumiri, deoarece el îsi exprima recunostinta fata de Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu este la fel de încantat de mandria lui. Comparatia si performanta nu reprezinta puncte ale chemarii divine. Standardul pe care fariseul se asteapta sa-l foloseasca Dumnezeu este propria sa inventie – facandu-L pe Dumnezeu o audienta sau un juriu care joaca/judeca dupa regulile fariseului. Fariseul se comporta ca si cum Dumnezeu ar putea fi influentat de cazul lui, înaltandu-se pe sine prin diminuarea subtila a intelegerii sale despre Dumnezeu.

Am fost vinovat ca am crezut ca îl pot convinge si pe Dumnezeu de valoarea mea, neglijand adevarul pe care colectorul de taxe îl dovedeste. Vamesul se închina cu smerenie lui Dumnezeu ca judecator si Mantuitor. Dumnezeu este Cel înaltat nu eu, nu noi. El stabileste standardele si El ne ridica acolo prin mila Sa. El ne salveaza si este multumit de noi cand ne întoarcem, iar si iar, spre El pentru orice ajutor.

Viziunea umila pe care o avea colectorul de taxe despre sine, despre valoarea lui si despre Dumnezeu este o promisiune pentru noi atunci cand suntem ispititi de mandrie. Putem avea încredere ca Dumnezeu ne va înalta si va fi multumit de noi cand venim la El cu umilinta – El nu are nevoie de convingerea noastra!

“vamesul a plecat acasa îndreptatit pentru ca “oricine se înalta va fi smerit, dar cel care se smereste va fi înaltat” (Luca 18:14).


Emanuel C. Pavel, Vancouver, B.C. Canada