Pentru un creștin, una dintre cele mai sigure căi de a dezvolta o migrenă nedorită este să încerce să-și imagineze cum erau lucrurile chiar înainte de creație. Știi, acel timp în care de fapt nu era timp și acel spațiu în care nu era spațiu. Era doar … nimic. Fără lumina. Fără întuneric. Fără material. Nimic.
Motivul pentru care durerea de cap poate apărea (e drept, doar la unii) este pentru că mințile noastre încearcă să înțeleagă evenimentele prin găsirea unui sens. Când vedem probleme, creierul nostru a fost conceput de Dumnezeu pentru a combate confuzia prin aplicarea de soluții ordonate, logice. Dar când impunem acest tip de ordine materială unei stări imateriale (precum realitatea înainte de creație), încercăm să categorisim lucruri ce nu aveau categorie. Încercăm să ne gândim la o stare precum neantul, în aceleași mod logic pe care îl folosim pentru a interpreta ceva. Genul ăsta de metodă se transformă imediat într-o nedumerire zdrobitoare de cap.
Mai clar spus, mintea ta și a mea poate gândi doar la ceva. Nu putem și nu am fost meniti să putem înțelege un nimic. Deși nu putem concepe un lucru ca un nimic și nu putem călători înapoi pentru a vedea existența unică și triună a lui Dumnezeu pe care a avut-o în eternitate, putem gândi asupra lucrurilor pe care le-a făcut Dumnezeu după ce a creat timpul și spaţiul.
Primul pas pe care l-a făcut Dumnezeu a fost să făca un tip de substanță prematerie fără formă și goală, pe care să o folosească pentru a crea și proiecta întreaga creație. In punctul acesta e bine sa nu ne aventurăm prea departe pe drumul speculațiilor și pare suficient de clar că Geneza 1:2 descrie un material pre-creație pe care Dumnezeu l-ar folosi pentru a modela întreaga realitate. Acest material a fost folosit pentru a face atomi, unde de lumină, compuși, galaxii, animale și oameni. Era, dacă vreți, materialul înainte de material. Deși nu știm în ce a constat această chestiune, cunoaștem - prin Scriptura - unele dintre proprietățile ei. Conform textului, acest material era lipsit de formă și gol, era învelit într-un fel de întuneric de nepătruns, avea o suprafață care avea adâncimi nemăsurate și era umplut cu un fel de ape primordiale. Cuvântul folosit pentru această substanță „fără formă” provine din cuvântul ebraic תֹהוּ (To-Hu), care înseamnă irealitate și confuzie. Este genul de cuvânt pe care te-ai putea aștepta să îl găsești în același plan filozofic ca un cerc pătrat. Idiomatic vorbind, To-Hu înseamnă material nematerial, înseamnă o formă neformată.
Este un material care arată și se comportă foarte mult ca haosul lichid. Este o masă sălbatică, neîmblânzită, neformată, de energie potențială pe care Dumnezeu o foloseste la lucrarea de a supune, îmblânzi și forma. De fapt, Biblia nu este singura carte antică care descrie creația în acest fel. Pe măsură ce privești lumea antică, majoritatea miturilor creației încep cu un haos apos și cu efortul zeului de a-l îmblânzi și de a-l supune. Aceste texte indică o tradiție orală a modului în care cei din vechime priveau creația, adică biruința lui Dumnezeu împotriva haosului.
Poate că haosul a definit la început totul, dar Dumnezeu avea planuri să nu mențină acea stare neîngrijită și nepotrivită. In contextul lipsei de formă și a unui material gol se spunea că Duhul lui Dumnezeu plutește, un semn aviar al stăpânirii. Aceasta forma de control și dominație este menționată și în Deuteronom 32:11: ”Ca un vultur care-și scutura cuibul și planează peste puii săi…”
Folosind același cuvânt din Geneza 1:2, Duhul plutea și exercita stăpânire și autoritate asupra materialelor care Îi aparțineau. Asemenea unui vultur care își împiedică puii să nu zboare din cuib, Spiritul lui Dumnezeu ținea haosul în limite. Așa cum o închisoare limiteaza și controleaza activitatea criminală tot așa Duhul a blocat și controlat haosul, ceea ce a inaugurat următoarea fază a creației.
In timp ce Duhul ținea haosul în frâu, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină” și s-a format o lumină bună. El a spus să fie ceruri bune, cu planete și sori, luni și stele. Apoi gaze minerale, ape, păsări și animale. Toate bune. Și la urmă, El a rostit, a declarat să apara omul, pe care El l-a numit foarte bun.
Astfel Dumnezeu nu numai că supunea haosul, ci îl împingea înapoi ca un Rege care avansa. El și-a extins universal Regatul realității ordonate până în punctul în care haosul nu avea loc. Așa că până ajungeți la Geneza 1:28, nu mai era lipsă de formă, gol sau haos. Inamicul a fost învins. Tot ce a rămas a fost domnia perfectă a lui Dumnezeu asupra unei creații ordonate. Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu și a devenit apoi și paradigma muncii umane.
Mai simplu spus, Dumnezeu a făcut ca ființele umane să fie ca El. Geneza 1:28 ne spune că am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui, ceea ce înseamnă că am fost făcuți să fim asemănători cu El. Și prin asemănare, nu mă refer la acea privire iscoditoare când o persoană determină meticulos cu care din părinți seamană cel mai mult copilul. Vreau să spun că într-un fel unic și pur, arătăm ca El în caracterul Său, gândim gânduri ca El în mintea noastră, ajungem să facem genul de lucruri pe care Dumnezeu le face. Așa am fost programați. Și de când Dumnezeu a început creația cu un război împotriva haosului, oamenii făcuți după chipul Său își vor găsi sensul și scopul numai cand se vor alătura acestei lupte. Am fost făcuți pentru asta, la propriu.
În Geneza 2, Dumnezeu redirecționează războiul Său cosmic împotriva haosului la scară pământească locală. Mai întâi el face o lume plină de vid. Ca o pânză goală înaintea unui maestru artist, lumea era goală și gata să fie decorată. Biblia ne spune că nu exista niciun arbust, nici plantă, nici copac, ci doar o minge prăfuită de pământ care se învârte în jurul soarelui (Geneza 2:5). Acesta este contextul în care Dumnezeu a început procesul de a aduce ordine în haos.
De exemplu, Domnul a luat praful pământului și l-a modelat pe om. Domnul a luat bărbatul și a făcut-o pe femeie. Apoi Domnul i-a pus pe cei doi în apartamentul penthouse-ului din grădină pe care El Însuși o împodobise în întregime. Restul pământului încă arăta ca o sălbăticie. Dumnezeu i-a pus pe Adam și Eva într-o grădină bine aranjată și frumos decorată. El nu i-a pus în haosul întunecat de la început. Adam și Eva au fost puși într-o grădină pentru a o umple de oameni. Când a devenit plin de viață umană, ei urmau să-i extindă granițele așa cum Dumnezeu a întins creația. Ei trebuiau să apuce sapa, grebla, lopata și semințele și să cultive viața și ordinea într-o lume sterilă. Ei urmau să alunge haosul; ei urmau să aducă ordine în toate părțile acestei lumi care au rămas încă fără formă; au fost făcuți să-l imite pe Dumnezeul lor!
Insa cei doi au căzut în plasa înșelătoare a răului și Adam și Eva au fost condamnați la acel copac al neascultării. Au fost scoși din grădină precum soldații de război dintr-un oraș capturat, fără nicio speranță de întoarcere. Pământul și fiecare ființă vie din el au început a fi supuse inutilității și haosului. Povestea umană care a început cu atât de mari speranțe părea iremediabil ruptă. Dar, Dumnezeu a avut un plan.
In toată narațiunea Vechiului Testament, este răspândită promisiunea că Dumnezeu va veni și va face război cu haosul. Din moment ce haosul și păcatul au cufundat lumea noastră înapoi în întuneric adânc, El va veni aducând lumină. Deoarece haosul și păcatul au adus un gol în inima omului, El va veni ca un om și va umple poporul Său cu un nou Duh ce va controla, stăpâni și împuternici. Întrucât haosul și păcatul aduc stricăciune și desfigurare în suflet, Fiul Său va lucra El astfel încât să putem fi însănătoșiți. El a venit imitându-L pe Dumnezeul perfect, așa cum ar fi trebuit să facă Adam, alungând haosul și aducând ordine, frumusețe și viață înapoi în sufletul omului!
Când Isus a murit, El a țintuit pe Satan. Când El a înviat, El a pus capăt tiraniei păcatului și a adus puterea unei noi creații. El i-a salvat pe cei pierduți și i-a ridicat înapoi la scopul lor rânduit de Dumnezeu. La fel ca Adam, am fost restaurați pentru a fi un popor binecuvântat (adică Biserica). Am fost restaurați pentru a fi un popor roditor, înmulțind ucenicii și extinzând Împărăția lui Dumnezeu în toată lumea.
Asemenea lui Adam, Isus a început această lucrare într-o grădină. Dar spre deosebire de Adam, Isus a multiplicat creația noua a lui Dumnezeu. El a început cu doisprezece, apoi i-a trimis să adune alții. A făcut o biserică! Și curând, acea familie a început să facă ceea ce făcea Isus. Au umplut Ierusalimul de Evanghelie. Când 3000 de oameni au ajuns să-L cunoască pe Isus în acel oraș, au făcut ceea ce ar fi trebuit să facă Adam și au extins Împărăția! Au mers în Iuda, până când s-a umplut de oameni din noua creație. Apoi s-au mutat la Samaria. După Samaria, imperiul roman. După Roma, restul pământului. Isus a venit ca un Adam adevărat și mai bun, pentru a face ceea ce ar fi trebuit să facă primul Adam, prin înmulțirea unei familii, care să avanseze asupra lumii sterile, pentru a supune haosul. Pentru asta este biserica!
Rolul nostru, ca oameni eliberați, este să ne întoarcem în luptă. Nu am fost făcuți să stăm liniștiți în băncile noastre, să cântăm cântece creștine pioase sau zgomotoase, să ascultăm mesaje și apoi să mergem acasă să trăim ca și cum nimic nu ar fi diferit. Biserica nu este un eveniment. Biserica nu este despre tine sau despre mine. Biserica nu a fost concepută doar pentru a ne satisface nevoile, dorințele si neajunsurile noaste.
Biserica este familia pe care Isus a ales-o să intre în război împotriva haosului. Biserica este armata mereu înmulțită a unui rege care intenționează să avanseze. Biserica este mireasa cu inima de leu care va avansa pe teritoriul iadului. Aceasta înseamnă că biserica nu este un refugiu sigur pentru lași sau un turn de fildeș pentru snobi care nu dau nasul prin lume. Nu este doar o adunare a credincioșilor care așteaptă ca Isus să vină și să ne elibereze din lumea stearpă și lipsită de sens ci este grupul împuternicit de Christos pentru a limita și ordona haosul.
Cum facem asta? Nu cu arme, săbii sau postări furiose în mediul online. Înaintăm cu Evanghelia. Luăm înapoi un teritoriu centimetru cu centimetru. Pentru a face acest lucru, apar biserici în orașe în care nu existau locuri de închinare către Dumnezeul adevărat. Începem studii biblice în locurile noastre de muncă unde sunt puțini sau chiar deloc creștini. Mergem în campusuri universitare și Îl vestim pe Christos. Ieșim în fața cabinetelor de avort și pledăm pentru viață. Avem copii pe care dorim a-i crește ca fiind creștini reali. Adoptăm copii și le arătăm mântuirea lui Dumnezeu. Identificăm fiecare zonă de zdrobire și păcat cu care este afectată această lume și ne apucăm de lucru pentru a o vedea recuperată, răscumpărată și reînnoită! Scopul Bisericii este Christos. Căci acolo unde nu e El este haos.
Emanuel C. Pavel, calator prin Delta Romaniei