Lejeritatea pe care mediul online ne-o ofera pentru interactiuni cu varii persoane devine uneori o capcana mai mult decat un beneficiu. Sunt multi care se simt “obligati” sa isi exprime comentariile si parerile despre orice si aproape oricum – indiferent daca este invitat sau nu sa o faca. Datul cu parerea a fost mai dintotdeauna un sport national la romani. Bineinteles ca totul incepe uneori cu fraze in genul „Ai auzit ce s-a intâmplat ...?” sau „ce zici de...”.
E bine sa realizam de la inceput ca acestea aparțin domeniului bârfei mai degraba decât sferei unor preocupari sau a unei cercetari justificate. Jerry Bridges a spus-o foarte bine: „In spatele tuturor bârfelor noastre, calomniei, discursurilor critice, insultelor si sarcasmului se afla inima noastra pacatoasa. Limba este doar instrumentul care dezvaluie ceea ce este in inimile noastre.”
Pentru a continua sa fim informati fara a ne lasa atrasi in controverse stupide, e util a ne aminti care este sfera chemarii din partea lui Dumnezeu. Fiecare credincios e chemat sa dea marturia sa despre Dumnezeu si aproape toti suntem invitati sa promovam Evanghelia prin cuvinte exprimate verbal sau scrise. Aria noastra de impact este uneori limitata. Dumnezeu nu m-a chemat sa pastoresc universal, iar cuvintele mele sa fie decret divin. E foarte sensibila demarcatia intre ce vrea Dumenzeu sa spunem si ce intelegem noi ca trebuie sa facem. Parte din prioritatile noastre reprezinta grija fata de cei din imediata apropiere, grupul local unde putem sluji si da o marturie.
Imi amintesc ca Augustin (unul din partintii bisericii primare) s-a referit la sferele proximitații morale, atunci când ne simtim raspunderea pentru ingrijirea si bunastarea celor aflați in nevoie; tot asa exista o apropiere morala intre pastori/lideri eclesiali si oamenii din comunitatea locala pentru a acorda intaietate nevoilor spirituale ale acestora. Desigur, asta nu inseamna ca sfera de responsabilitate se opreste la biserica locala dar acolo incepe si trebuie fructificat mai intai potentialul fiecarui spujitor.
In lumea noastra plina de sclipici pretuim totusi mai mult continutul decat ambalajul. Sau asa ar trebui. Daca ne uitam la cateva rapoarte economice si vedem cate miliarde sunt cheltuite in fiecare an in ambalaje, marketing si publicitate in general, am tinde ca credem exact opusul. Mediul socio-cultural ne predispune spre ceva hype, in care amabalajul este evidențiat creând si un sentiment de anticipare. Vrem mereu ce o sa vina. Suntem o generație care a perfecționat arta vânzarii excesive si a livrarii insuficiente. Mai toate produsele ce se vor vandute la nivel global sunt precedate de campanii cinematice grandioase, iar aproape orice produs media, ca e carte sau film are in el germenele unei posibile continuari (trilogia e inca la moda) – doar ca iti sugereze gustul unei anticipate cheltuieli. Desi anticiparea joaca un rol major in consumerismul nostru exista bucurii deobebite in lucruri nestiute, in descoperiri neasteptate, surprinzatoare.
De exemplu, un pârâu rece care curge voios intr-un loc impadurit poarta cu el asteptarea unei prospetimi racoritoare insa daca acelasi parau este gasit intr-un loc pustiu atunci el marcheaza o mare minune. Comoara gasita si pastrata intr-un recipient de lut, este cu atât mai stralucitoare cu cât a fost ascunsa. Aceasta poarta incantatorarea marca a unei descoperiri neasteptate.
Desi multe texte biblice ne avertizeaza cu privire la nebunia conformarii la mersul vremii depasim greu ispita de a merge pe calea batatorita a preceptelor lumesti – fie la nivel personal, fie la nivel de comunitate locala/biserica. Deseori in biserica vedem doar zambete superablite si imbaracaminte “de firma”, copiind intocmai tendinta superambalajului din marketing. Ambalajele de fapt comunica intre altele si mesajul: „Avem un produs pe care il doriți, iar daca vii sa-l iei, poți fi exact ca noi.” Si asa duplicam uneori printre noi un crestinism de ambalaj si nu de continut. Si dupa cum lumea devine din ce in ce mai obosita de mesajul amabalajelor (cine mai e atent la reclame?), tot la fel mulți cresini obosesc fata de sarada crestinismului de tip Instagram.
Apostolul Pavel, cu mult inainte de provocarile prin care noi navigam vorbeste cu intelepciune pentru toti cei obositi de fatada stalucitoare a crestinismului: “…de dragul lui Hristos, sunt mulțumit in slabiciuni, insulte, greutați, persecuții si calamitați. Intrucat atunci când sunt slab, atunci sunt puternic”. — 2 Corinteni 12:10
Daca inima noastra este cu adevarat adaptata la misiunea lui Christos, daca suntem centrați in jurul Evangheliei precum o planeta ce orbiteaza in jurul Soarelui, atunci cuvintele lui Pavel incep sa sune mult mai clar, adevarat – neasteptata resursa de viata pe care o gasim in stari incomode. Daca toata zbaterea mea numita marturie crestina arata propria mea abilitate, propria mea forța, propria mea ințelepciune, cine se face atunci remarcat? Cine primeste lauda? In fata acestor presiuni si provocari cum putem sa-i ajutam pe oameni sa descopere gloria lui Dumnezeu intr-un loc neasteptat?
Suntem mereu atrasi de episoade in care se prezinta transformari in genul “inainte” si “dupa”. Nimic nu spulbera maiestria unei reclame decat un efect Photoshop aplicat gresit ce dezvaluie faptul ca perfectiunea nu e atat de reala. Uneori se simte ispita de a trai credința in capturi de ecran selectate cu atenție, prezentate cu filtre de post-producție care arata doar „partea noastra buna”. Astfel credem ca Evanghelia avanseaza dar, nu este asa, nu? Trebuie sa le aratam oamenilor intreg cadru si sa reducem distantele intre ceea ce spunem si ceea ce traim. A trai aproape de oameni este un mod sigur de a-ți dezvalui slabiciunea si paradoxal odata cu ea adevarata putere a Evangheliei de a mântui, elibera, vindeca.
Cumva noi protestanții moderni am retrogradat confesiunea si limitat-o doar la o perioada istorica de dinaintea reformei. Am suprapus in mod gresit practica buna si biblica de a ne dezvalui in mod regulat deficiențele unul altuia cu o imagine pe care o avem despre o cabina cu zabrele plina cu tamâie si sunetele de clicuri ale margelelor rozariului. Daca ne vom angaja responsbil sa redescoperim practica marturisirii regulate, nu pentru iertarea pe care o avem o data pentru totdeauna in Christos ci pentru ca avem nevoie de raspundere reala unii fata de altii, atunci substanta marturiei noastre ar straluci prin momentele negre de incercare a credintei.
Aproape toti am avut sau inca mai avem undeva intr-unul din buzunarele mintii noastre poza bisericii perfecte in care ne-am simti dumnezeieste. Ai curajul si rupe poza aia, nu vei gasi biserica aceea. Cel puțin, nu pâna la desavârsirea tuturor lucrurilor, când Isus insusi isi primeste mireasa fara pata in sala de banchet a Tatalui sau. Dar pentru moment, sfâsie imaginea pe care o porți si planteaza-te intr-o biserica locala imperfecta. Mai mult ca sigur, predicatorul nu va fi deloc asemanator cu tipul pe care il asculti cu dedicare in podcasturile preferate. Online-ul suna mai bine decat realul dar e si mai fals. Nu va faceți griji prea multe cu privire la valoarea de producție a echipei de inchinare; sunetul lor va avea probabil un feedback amuzant uneori dar sinceritatea cu care ei te invita sa participi la inchinare face mai mult decat perfectiunea unui concert.
Intreba-te daca este Evanghelia acolo unde tu mergi sa te inchini? Auzi (si vezi) vesti bune pentru imperfecti ca noi? Vezi oameni inclinându-se in rugaciune in soapta unul pentru celalalt in momente neprogramate? Auzi despre cum poți reusi in aceasta viața sau auzi despre Hristos care ne intâlneste in slabiciunea noastra? Daca gasesti asa ceva, cred ca acesta este locul in care ar trebui sa respiri Evanghelia. De ce? Pentru ca exista o glorie deosebita in aceste locuri obisnuite neasteptate, este gloria stralucitoare a lui Christos intr-o viata incercata de pamantean.
El da putere celui slabit, iar celui care nu are putere ii sporeste puterea. Chiar si tinerii vor lesina si vor fi obosiți, iar altii vor cadea epuizați; dar cei care asteapta pe Domnul isi vor reinnoi puterea; se vor ridica cu aripi ca vulturii; vor alerga si nu vor fi obosiți; vor merge si nu vor lesina. — Isaia 40:29-31
Emanuel C. Pavel
Vancouver, B.C., Canada