In ultimii 3 ani am gandit si interactionat pe marginea intrebarii despre cum a fost posbila schimbarea atat de rapida a mediului socio-cultural occidental? Care-i mecanismul si de ce nimeni nu l-a oprit? Raspunsul simplu este ca schimbarea nu a avut loc asa de rapid cum se pare. A avut poate, un ritm accentuat in ultimii ani dar cred ca la tot la ceea ce asistam azi a fost printre noi de mai mult timp.
Vanturile schimbarii purtand gemenii revolutiei actuale suflau usor in culisele vietii cotidiene inca din anii ’70 - ‘80 ai secolului trecut, dar putini dintre noi am bagat de seama. Aceasta este de fapt marca unei revolutii reale: totul incepe in liniste, incet si cand acapareaza totul realizezi ca e prea tarziu. Au existat avertismente? Raspunsul simplu este „da”. Insa, intrucat crestinismul occidental si nordamerican era atat de confortabil, iar morala si etica lui erau o parte integranta a gandirii socio-culturale, toate aceste semnalmente/atentionari au fost ignorate.
Este timpul sa realizam ca unul din cei mai mari dusmanii ai Evangheliei este este nivelul de comfort al crestinilor. Exista niste linii de demarcatie pe care se pare ca nu suntem dispusi sa le trecem. Aceste bariere pot diferi de la o cultura la alta, de la o denminatie/biserica la alta. Exista situatii in care suntem dispusi sa acceptam o anumita forma de disconfort, dar chiar si disconfortul nostru il mentinem in limite controlabile. Altfel spus, decidem/alegem uneori limitele cat de mult sa ne simtim inconfortabil (sper ca face sens !!) Si pentru o astfel de stare suntem vinovati fata de mesajul Evangheliei si marturia prezenta a Bisericii.
Ne minunam deseori cand citim carti, auzim marturii si rapoarte de misiune din care intelegem ca s-au intamplat lucruri extraordinare dar undeva in mintea noastra spunem ca acest gen de situatii sunt mai mult pentru unii care savureaza aventura, sunt indragostiti de animalele periculoase si accepta usor conditii sanitare precare. De fapt misionarii au fost motivati de credinta ca cineva trebuie sa duca Evanghelia acolo unde nimeni nu este dispus sa o faca. Au ales sa fie incomozi de dragul lui Christos.
Auzim alteori experiente traite in diferite comunitati defavorizate si acceptam tacit ca este in regula sa fie asa pentru oameni ca ei, dar nu si pentru mine. Nu prea ne place sa ne vedem implicati acolo 24 de ore pe zi – bineinteles spunem ca avem o alta “chemare” – insa linia de demarcatie ramane in mare parte acolo si mesajul ei este: acesta ar fi un nivel de disconfort prea departe pentru mine. Desigur, nu spunem asta, nu o scriem, pentru ca sifona invelisul „spiritual” pe care il purtam.
Avem aceeasi problema si daca nu vizam destinatii prea indepartate si ne apropiem de casa. Ne pare convenabil sa prezentam Evanghelia in contexte prietenoase si ne uitam sa facem parte din biserici formate din familii bune cu un nivel decent de existenta, unde este usor sa participi la un studiu biblic atat vreme cat nu devii prea ferm in opiniile tale despre sexualitate, copii, libertate, s.am.d Daca devii un ciudat si ai parte de conversatii incomode despre Isus Christos si mesajul lui provocator ai din nou de facut o alegere despre nivelul de disconfort pe care il vei accepta.
Lucurile se inrautesc atunci cand apar prin media sau in “vorba poporului” tot felul de situatii despre membrii unor comunitati crestine. Suma acestor situatii - care deseori sunt adevarate - creeaza un nivel de zgomot prea mare si devine o problema pentru noi. Nu ne place sa fim asociati cu Iuda cand a pus mana pe bani ci doar cu Petru atunci cand a predicat 15 minute si s-au crestinat 5000 de oameni. Toate aceste evenimente din viata comunitatilor crestine devin alerte ale zonei noastre de confort. Adica ne simtim rusinati si deranjati ca suntem frati intru Cristos cu unii care au dat-o ’n bara si nivelul nostru de disconfort – care este setat la minim – devine deja prea mare. Aceste mici neplaceri la care nu ne vrem sa fim asociati devin cumva cel mai greu lucru pe care Domnul ne-ar putea chema sa-l facem. Si daca pare asa, alegem de cele mai multe ori sa nu o facem intrucat nivelul de disconfort a mers deja prea departe.
Dar problema nu este ca uneori suspinam si ne dorim sa nu trecem prin situatii ce ne vor face sa ne simtim incomozi. Cred ca problema reala este ca permitem disconfortului nostru sa domine. Adica nu vom accepta sa mergem in acel loc delicat, rau famat sau nu ne vom gandi sa facem acea evanghelizare sau studio biblic cu prietenii ori nu avem vointa de a ne ajuta vecinii in treburi marunte, casnice, deoarece este prea incomod - asa ca nu o facem.
Asa realizam ca unul din idolii politicosi ai bisericii de azi este confortul. Multi dintre noi – pastori, diaconi si membri deopotriva – suntem cu totii tentati de acest idol deosebit de ademenitor: o viata usoara. Stim ca slujim idolul confortului si al usurintei atunci cand neplacerile minore sunt vazute ca o impunere uriasa asupra credintei noastre si cand lucrurile pe care Isus Christos ni le cere, sunt prea incomode si invechite. Sigur, asa cum am mai spus, putem imbraca toate aceste lucruri intr-un limbaj pseudo-spiritual de a nu fi chemati sau de a nu ne simti condusi ori de a nu auzi vocea Domnului sau orice alta scuza pocaita. Dar in cele din urma, cand lucrurile de baza pe care Isus ni le cere par de neconceput si unele lucruri serioase pe care Isus le cere discipolilor sai sa le ia in considerare sunt vazute ca nebunesti, s-ar putea sa slujim doar idolul confortului si sa tintim in primul rand doar o viata usoara. Acum intelegem de ce tot asteptam schimbari politice care sa se potriveasca cu modul in care biserica vede societatea?
Putem gasi un mecanism de aparare si autojustificare prin care putem sublinia ca viata noastra prezenta este mai putin confortabila decat ar putea fi. Nu contrazic aceasta idee. Este insa destul de incomod sa traiesti cu o vinovatie pe constiinta. Ce facem in acest punct in care ne dam seama ca nu mergem pana la marginile pamantului sa vestim Evnaghelia? Gasim o modalitatea confortabila de a ne calma constiinta si de cele mai multe ori alegem sa ne implicam financiar in sustinerea unor proiecte misionare. A fi implicat financiar nu este deloc confortabil dar este mult mai bine decat a nu face nimic si ne simtim utili aratand chiar cum suntem dispusi sa iesim din zona de confort. Implicarea finaiciara nu este singura modalitatea de a arata cat de hotariti suntem in a iesi din zona de confort. Fiind o creatura care se justifica pe sine, pot fi inclinat sa accentuez ca ceea ce fac eu ar putea fi inteles drept inconfortabil de catre altii, chiar daca pentru mine este mai usor decat o gramada de alte lucruri. Astfel intram intr-o alta capcana diabolica: jocul comparativ al disconfortului! Cine a facut cele mai incomode sacrificii pentru Imparatia Cerului? In ton cu asta am putea la fel de bine sa-i cerem lui Isus scaunul din dreapta si din stanga Lui. Nu, nu suntem mai buni decat familia lui Zebedei. Si asa ne trezim intr-o alta situatie penibila: incercam sa ne mascam lipsa ascultarii prin activitati ce par mai usor de gestionat.
Departe de mine sa ridiculizez sau sa subapreciez eforturile reale ale multor crestini care s-au expus si au suferit multiple neajunsuri de dragul lui Isus Christos si al Evanghelie Sale. Este mai mult dorinta de a nu mai cauta vinovati in exterior, in lume, pentru ceea ce se intampla acolo sau in biserica. Cred ca avem partea noastra de resonsabilitate si vinovatie fata de starea prezenta. Stiu ca de dragul meu, Isus a purtat crucea si a indurat tot disconfortul umilintei maxime. Azi, eu de dragul meu ocolesc crucea.
Cat de confortabil esti, in orice context socio-cultural, cu Evanghelia lui Christos?
Emanuel C. Pavel – Vancouver BC, Canada