Nu stiu cat de recent ai simtit puterea vantului. Fie ca iti vine din fata, fie ca te loveste din lateral sau din spate, vantul tinde sa influenteze directia si viteza deplasarii fie ca esti alergator, biciclist, navigator, sau simplu participant la trafic. Vantul m-a surpins pana cum de cateva ori prin forta si aparitia lui neasteptata. Îmi amintesc fie de momentele in care alergam prin vecinatate si totul era bine pana cand ieseam la un loc deschis. Doar te intorci cu 90 de grade la un colt si “Bam!” vantul împinge puternic împotriva ta.
Efortul tau creste, viteza scade, randamentul se modifica. Anumite masuratori spun ca vanturile din spate pot oferi un avantaj de aproximativ patru secunde pe kilometru. In acelasi mediu un vant contra directiei de deplasare poate încetini cu o valoare aproximativ dubla. Cumva nu pare corect!
Deplasarea cu un vant potrivinc necesita ajustarea ritmului si obiectivelor pe termen scurt. Efortul de energie consumat pentru a ramane in paramentri stabiliti la inceput, este din ce in ce mai mare si deseori te simti ispitit sa abandonezi, sa renunti la cursa. Intreaga imagine prezentata pana acum ne ajuta a intelege ce sa facem cand ne confruntam cu schimbarea vantului in ceea ce priveste ansamblul socio-cultural al societatii occidentale.
Trebuie sa recunoastem ca pentru o perioada de timp credinta crestina s-a bucurat in lumea occidentala de acceptare fiind incurajata si asimilata rapid precum o amabarcatiune ce se bucura de un vant favorabil din spate. Multe parghii favorabile la nivel legislativ-decizional transmiteau la nivelul individului o senzatie de normalitate si naturalete. Dupa o astfel de perioada biserica occidentala a normalizat ceea ce înseamna sa ai un usor avantaj competitiv în cursa, bucurandu-se de o imagine pozitiva chiar daca oamenii din biserica nu au fost intodeauna la inaltimea chemarii christice. Calea crestina era optiunea implicita chiar daca oamenii erau (sau deveneau) crestini doar cu numele. Intr-un mod tacit in lumea vestica biserica era capelalul statului. Astfel a fost definit un context socio-cultural avantajos pe calea crestina, dupa care romanii protestanti au tanjit cu suspin de multe ori. Persecutia era inteleasa ca ceva izolat ce tinea de totalitarism (particular doar unor anumite tari) si nu de un regim democratic. Astazi in partea asta de lume ne simtim persecutati in mod democratic.
Situatia s-a schimbat diametral opus acum si biserica are nevoie de idei, sugestii, strategii cum sa navighezi intr-un climat advers, contrar, negativ al vanturilor culturale. Relativ in ultimii 10-15 ani biserica occidentala a început sa-si dea seama ca directia lucrurilor la nivelul statului si al educatiei începe sa mearga împotriva ei. Dintr-o data - sau nu chiar asa brusc - multi lideri crestini s-au întrebat de ce folosind aceleasi parghii ca înainte în ceea ce priveste evanghelizarea, vedeau din ce in ce mai putine roade.
Încet-încet, multi oameni au descoperit ca a fi crestin nu mai era asa de dragut ci dimpotriva chiar sau oarecum jenant, cu un accent retrograd. Astfel intelegerea despre identitate umana, sex sau casatorie a fost schimbata iar ceea ce era vazut ca marginal si izolat a ajuns a fi considerat singura varianta care merita sarbatorita si incurajata omagial in spatiul cultural.
Asa am ajuns sa ne tinem gura pentru a nu ne pierde serviciul iar familia crestina a fost sfasiata de pietenii copiilor nostri ce ne raportau la politie pentru ca nu intelegeam noua identitate de gen a micutilor nostri. Toate acestea sunt un mod de a spune ca in alergarea crestina ruta s-a schimbat radical si vanturi culturale puternice ne izbesc din fata.
In timp ce vanturile din spate au parut normale, modificand perceptia asupra vietii si dinamica impletirii principiilor biblice in structura societatii, in momentul in care conditiile au devenit nefavorabile intram in panica si multi abandoneaza cursa. Oprirea si tragerea în lateral devine o optiune atractiva. Asa a aparut fenomentul deconstructiei spirtuale, al contestatrii oricaror normle si principii crestine.
In cadrul bisericii observam o crestere masiva a epuizarii în randul clerului si al echipei de slujire ce nu poate fi atribuit unor conditii de munca mai grele în sine. De fapt, se pare ca volumul de munca nu s-a schimbat atat de mult în ceea ce priveste orele, dar ceea ce s-a schimbat sunt asteptarile. Asteptarile si rezultatele. Paramentrii de masurare a eficientei (capitaliste) ce au fost importati pe teritoriul spiritual in anii 2000, s-au transformat intr-o noua legiune demonica. Daca nu raportezi cresteri de enoriasi si botezuri te schimba comitetul. Totul pare sa fie cunatificat numeric desi sufletul n-are nimic de a face cu asta. Comparand cu anii precedenti nivelul de renuntare la pastoratie si voluntariat este fara precedent. Numarul bisericilor este în scadere, în timp ce participarea obisnuita scade la o saptamana din trei. Dupa pandemie, multi slujitori crestini nu au mai vorbit despre renuntare - pur si simplu renunta.
Exista o epidemie de anxietate pe scara larga care a fost exacerbata de pandemie. De la anxietatea generalizata în randul adultilor pana la anxietatea paralizanta din licee si universitati, exista un tsunami de anxietate al timpului nostru. Crestinii se lupta cu aceasta stare în timp ce se întreaba cum vor naviga în astfel de conditii contrare copiii lor si generatiile mai tinere.
In tot acest context razboaiele culturale au devenit realitatea de zi cu zi. Crestinismul triumfalist si autodeclarat muscular se vede acum pipernicit de un curent progresist ce infasoara si sugruma biserici mari si mici. Pare usor de înteles de ce unii merg pe o cale revizionista si ofera credibilitate teologiilor progresiste in jurul problemelor de sex si gen. Am spus pare de inteles nu si de acceptat.
Pentru ca biserica sa navigheze pe furtuna socio-culturala in care curente ideologice izbesc din toate partile va fi util a intelege ca dupa cum nici renuntarea in fata preceptelor marxist progresiste nu este un raspuns - nici mania, disperarea si extremismul politic nu reprezinta o optiune viabila. Biserica este batuta de vanturi si de dreapta si de stanga dar nu trebuie sa se incline nici la dreapta si nici la stanga.
Se va schimba vantul înapoi?
Cand alergam prin vecinatate stiam ca ruta se va schimba si voi avea o perioada de pauza in care vantul isi va schimba directia. Asta ma ajuta sa raman in traseu si sa inteleg ca totul este pentru un interval. Cat de mult va dura acest timp al vantului in fata? Nu stiu, poate cateva decenii. Asta nu înseamna ca nu vom vedea roadele Evangheliei în tot acest rastimp si ca oamenii nu-L vor recunoaste pe Dumnezeu. Minunile vor continua sa existe la toate palierele. Pentru ca Dumnezeu a mantuit oameni în orice timp si cultura si noi suntem chemati sa predicam Evanghelia cand vremurile sunt bune si vremurile nu sunt atat de bune (2 Timotei 4: 2).
Cred ca biserica va trebui sa isi ajusteze ritmul si sa se pregateasca sa continue cursa într-un vant ce va batea contra. Nu cred ca va fi usor. Nu vom fi aplaudati de liderii politici si legislativi ai natiunilor noastre occidentale. Sa nu visam ca o schimbare politica va aduce cerul pe pamant.
Cu toate constrangerile sa continuam sa alergam cursa pe care trebuie sa o facem. De fapt, asta citim în Evrei 12, nu-i asa? Cu perseverenta, fiind constienti de impotrivirile de afara cat si din inima noastra (pacatul ce atat de lesne ne incurca si infasoara).
Pe drumul acesta avem un antemergator – Domnul Isus Christos – care a alergat cursa si a terminat-o, castigand premiul suprem si ai carui martori atat în Vechiul cat si în Noul Legamant marturisesc despre rezistenta la un curent potrivnic care ne va ajuta sa terminam totul cu bine.
Emanuel C. Pavel, Vancouver BC, Canada