"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Spre sfârșitul anului 2014 s-au petrecut evenimente peste care nu pot trece așa de ușor fără să le urmăresc mai atent. Este ușor unele din ele să le concentrez în capitolul Erezii ale vremurilor din urmă. Așa cum sunteți familiarizați cu această rubrică încerc în limita posibilităților și a spațiului să vă prezint evenimente actuale cu corespondență escatologică pentru vremurile ce le trăim.

Sunt cel puţin cinci direcţii ale semnelor vremurilor din urmă, ale indicatoarelor de direcţionare spre vremurile şi soroacele din urmă, spre ziua şi ceasul pe care-L ştie numai Tatăl, direcţii captate în acrostihul SEMNE: Seminţiile lui Israel + Erezii + Muntele Templului + Nenorociri + Esticii (Împăraţii Răsăritului). Nu ne ocupăm de vremuri și soroace, că nu este treaba noastră, dar ne focalizăm la semnele care duc spre vremurile din urmă.

 

Așa cum se știe, Erezia este o doctrină sau credinţă religioasă falsă care ia naştere în cadrul bisericilor sau grupărilor religioase şi care se depărtează de la doctrina fundamentală. Singura autoritate doctrinară la nivel de creştinism, singura doctrină fundamentală este Sfânta Scriptură. Fiecare grupare numită creştină trebuie să îşi afirme doctrina, crezul bazat pe Scriptură. Ca să putem deosebi doctrinele creştine trebuie să le raportăm la Scriptură şi astfel putem sau nu încadra la nivel de erezii în raport cu Scriptura.


Apostolul Pavel l-a avertizat pe Timotei de apariţia ereziilor în vremurile din urmă scriindu-i: va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3,4)


Una din ereziile acestui sfârșit de an este ecumenismul. Ecumenismul prin programul de lucru lansat azi nu este altceva decât o doctrină de gâdilarea urechilor. Dacă până în anii trecuți ecumenismul se definea ca și o mișcare de refacere a unității universale a bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic, astăzi ecumenismul se extinde la toate religiile lumii.


Vineri 14 noiembrie 2014, a avut al treilea forum catolic-musulman la Institutul Pontifical pentru Studii Arabe şi Islamice – cu sediu în Roma (Rome Pontifical Institute for Arabic and Islamic Studies (PISAI)). Început prin anul 1987, procesul intitulat ”Cuvânt Comun” a adunat peste 500 din cei mai influenți musulmani împreună cu lideri catolici pentru acțiuni comune celor două religii.


În perioada 17-19 noiembrie 2014, Papa Francisc a găzduit la Vatican conferința ”Humanum” focalizată pe un colocviu interreligios internațional. Participanții au reprezentat 14 religii ale lumii din 23 de țări. Au fost reprezentanți catolici, evanghelici, anglicani, mormoni, musulmani, taoism, sikhism și ai altor grupări religioase. Semnificativ a fost mesajul lui Rick Warren, de la biserica Sadleback din California, care în ultimul timp pedalează tot mai mult pentru o conlucrare cu biserica catolică.


Duminică 30 noiembrie 2014, Papa Francisc la Istanbul a lansat un apel foarte hotărât și convingător de colaborare a bisericilor catolice și ortodoxe.


„Singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei este conlucrarea cu Bisericile Ortodoxe”, a asigurat Suveranul Pontif într-un mesaj citit în fața Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, după ce au participat împreună la o liturghie.


Foarte interesant este faptul că Papa a accentuat o conlucrare fără pretenții din partea Bisericii Catolice: „Biserică Catolică nu dorește să impună nici o condiție, în afara celei a profesiunii de credință comune. Suntem gata să căutăm împreună modalitățile prin care să garantăm conlucrarea necesară a bisericii în condițiile actuale.”


Francisc, care reprezintă peste 1,2 miliarde de catolici i-a cerut lui Bartolomeu, liderul spiritual a peste 300 milioane de ortodocși un ”dialog constructiv” cu islamul care reprezintă peste 1,6 miliarde de musulmani, dialog ”bazat pe respect mutual și prietenie”. ”Inspirați de valori comune și animați de sentimente frățești, musulmanii și creștinii sunt chemați să lucreze împreună în căutarea dreptății, păcii și respectului pentru demnitatea și dreptul fiecărei persoane, special în acele regiuni unde după ce au trăit în pace sute de ani, acum suferă tragediile și ororile războiului”, a spus Francisc.


Deși media comentând evenimentele de la Istanbul a folosit cuvântul „unitate” în mesajul papei, el de fapt nu vorbea de unitate, ci de colaborare spre unire la scopuri comune.


Preotul şi teologul ortodox, Iustin Popovici a declarat în cartea sa: „Biserica ortodoxă şi ecumenismul” că ecumenismul este erezia ereziilor, motivând că ecumenismul face parte din planul pentru o nouă ordine mondială, şi nicidecum nu face parte din planul de unire şi „aderare la dreapta credinţă cu o întreagă participare şi cu o deplină recunoaştere a Adevărului dreptei credinţe”.


NU RELIGIA, ci CARACTERUL DĂ ADEVĂRATA IDENTITATE


Am urmărit cu atenție mesajele publicate la întâlnirile prezentate mai sus și sunt neplăcut surprins să constat că de fapt se vrea o colaborare cu tendință socială, și nu o focalizare spre formarea de caractere, formarea de oameni integri, de care are nevoie orice societate umană.


Vorbind de oamenii grupați în diferite organizații creștine, unitatea nu se poate realiza fără Christos Domnul. Numele de creştin vine de la porecla dată ucenicilor: Pentru întâiaşi dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia. (Faptele Apostolilor 11:26). Identitatea ucenicului şi deci a creştinului este dată de rămânerea în Cuvânt: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei” (Ioan 8:31). Domnul Isus s-a rugat pentru unitatea ucenicilor şi deci a creştinilor: Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi...Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una (Ioan 17:21, 23). Unitatea nu se va face prin acțiunile ecumenice, ci este realizată în Christos.


Minunea alegerilor din România din noiembrie 2014 a demonstrat printre altele că oamenii de toate categoriile sunt interesați în caracter și nu în persoană sau grup religios.


”Miercuri 10 decembrie 2014, senatorul Mircea Geoană într-un articol scris pentru ”Social Europe Journal”, printre altele scrie: Pe 22 decembrie, România va sărbători două momente simbolice: 25 de ani de la Revoluția românească din 1989 și învestirea unui nou președinte, Klaus Werner Iohannis. Ce coincidență uimitoare! Un etnic neamț din Transilvania, descendent direct al coloniștilor saxoni (și apoi șvabi), care au venit în România începând cu secolul al XII-lea devine președinte chiar de ziua căderii sângeroase a comunismului în România, acum 25 de ani.


Nimic mai izbitor și mai contra-intuitiv de la Ceaușescu încoace
: este oare moștenirea național-comunismului agresiv și a ideologiei etno-centriste de înainte de 1989 răscumpărată prin alegerea domnului Iohannis, un luteran într-o țară dominant creștin-ortodoxă? ”


De fapt nu numai pe Geoană dar și pe fostul lui prieten Ponta, cel mai mult îi deranjează, faptul că românii au ales un președinte pe baza caracterului persoanei și nu pe baza apartenenței religioase.


Conform datelor finale ale recensământului din 2011 în România s-a înregistrat o populație de 20,121,641 din care s-au declarat ortodocși 16,307,004 proporția fiind de 81,04 la sută din populația României. Victor Viorel Ponta, la lansarea campaniei electorale, a făcut uz de existența majorității ortodoxe din care și el face parte. Președintele ales, Klaus Werner Iohannis, face parte din cultul evanghelic de confesiune augustană cu 5,399 de membri, proporția fiind de 0,03 la sută din populația României.


Trăim cu adevărat vremuri speciale, în care într-o țară ca România, unde corupția a făcut ravagii la toate nivele sociale, să constatăm o mișcare spre adevăr și dreptate.


Prin anii 1972-1977 eram printre tinerii studenți timișoreni, urmăriți de securitate pentru participarea la întâlniri publice și secrete cu păstorul, evanghelistul și profetul baptist Liviu Olah. Securitatea ne urmărea pentru că făceam parte, în termenii securității, din ”
acţiunile de atragere a tineretului studios la activitatea sectantă”. Adesea primeam mesaje de la inspectorul de culte a județului Timiș, Țeperdel, să nu mă mai ocup de studenți, că ei au venit la Timișoara să facă studii tehnice și nu religie. Mi-aduc și acum bine aminte când fratele Liviu Olah se ruga fierbinte la grupurile noastre de rugăciune și spunea: ”Doamne, te rog și cred asta, că Tu vei aduce în această țară, vremuri când Evanghelia ta se va vesti pe stadioane, la radio și televiziune, pentru ca oamenii să audă mesajul salvării și să fie mântuiți. Doamne, te rog și cred asta, că Tu vei ridica oameni de caracter, oameni ai tăi, la toate nivele de conducere de sus în jos și de jos în sus, pentru că numai aceștia vor putea face o diferență în această societate”. Am așteptat muți ani și iată că în anul 2014 văd împlinirea deplină a cuvintelor omului lui Dumnezeu, profetul Liviu Olah.


Oportunitățile îți oferă multe uși pe care poți intra, dar caracterul te identifică și te ține acolo creându-ți alte oportunități
. Oportunități mari au fost oferite și în România, dar iată că numai caracterul ține și ridică pe trepte, mai sus personalități de seamă.


Nu unirea religiilor este necesitatea vremii
. Asta se va realiza într-o oarecare măsură având Antichrist nevoie de ea. Societatea umană are nevoie de oameni de caracter, care, spiritual, se formează printr-o relație personală cu Isus Christos, Cel născut în ieslea Betleemului și Cel ce a suferit pentru păcatele noastre și a înviat din morți, s-a înălțat la ceruri și ne-a trimis Duhul Sfânt să formeze în noi caractere de care are nevoie societatea în care trăim și pe care le vom duce cu noi în veșnicie.


La originea cuvântului "caracter" este semnul sau "litera" făcută în piatră sau metal cu dalta sau priboiul gravorului, pentru a imprima ceva de durată. Caracterul nu se ştergea, ci rămânea uneori peste veacuri. Aşa ceva este şi la om. Caracterul este o "înscriere" în lăuntrul lui, care rămâne şi îi direcţionează gândurile, gusturile, năzuinţele, acţiunile şi întregul lui comportament.


Folosind cuvântul CARACTER, în acrostih îl pot defini ca fiind: Corectitudine + Ascultare + Reconciliere + Adevăr + Compasiune + Tact (Diplomație) + Echilibru + Responsabilitate.


Caracterul este o forţă superioară care înlesneşte succesul în acţiune.
Şi aceasta fără prea mare efort. Dacă te preocupi de caracter, el va rezolva o serie întreagă de lucruri. Cuvântul tău, chiar şi cu greşeli de exprimare, va avea efect asupra celor ce te ascultă. Ei nu se vor opri la greşeli, ci vor avea în vedere scopul pe care-l urmăreşti. Benjamin Franklin, care a urcat de la treapta de om de rând la aceea de şef al statului, şi-a atribuit succesul său nu atât de mult talentelor sale sau puterii în vorbire, căci a fost slab în aceste privinţe, ci integrităţii caracterului său: "Acesta a făcut să am greutate în faţa concetăţenilor mei. Am fost un vorbitor slab, nu am fost niciodată elocvent. Eram supus multor ezitări în alegerea cuvintelor şi n-am fost mereu corect în limbajul meu; totuşi mi-am atins scopul.”


Adevărata identitate ne-o dă caracterul nostru.
De aceea trebuie să-i acordăm o mare atenţie formării lui. Stanley C. Baldwin a scris: "Întrebăm ce ar trebui să facem, nu ce ar trebui să fim. Întrebăm cum am putea schimba mediul înconjurător, dar nu cum am putea schimba caracterul nostru. Ceea ce suntem are valoare, de aceea trebuie să ne formăm un caracter bun”.


Socrate a spus: "Caracterul omului este ca umbra ce îl însoţeşte pretutindeni; câteodată merge înapoia lui, altădată merge înaintea lui; uneori e mai lungă, alteori e mai scurtă."


Johann Amos Comenius a scris: "Omul trebuie format ca să devină om. Omul se naşte cu un mare potenţial de atitudini, dar trebuie format, altfel creşte deformat. Trebuie să veghem asupra formării caracterului nostru.”