Trăim timpuri în care ne sufocăm în scris și în informație. Trăim o viață mai mult virtuală decât o viață reală. Viața noastră a devenit, în cuvintele autorului și academicianului Shoshana Zuboff, un „text electronic”. Platformele sociale media ne oferă o hologramă unde ne putem scrie gândurile, amintirile și simțurile. Interacționăm cu alte persoane: cu prietenii noștri, cu colegi, cu celebrități, politicieni, personalități și cam cu oricine ne place chiar și cu președintele Statelor Unite. Însă cu toate acestea, nu interacționăm cu ei, ci cu această imagine închipuitoare care ne răpește timpul în fiecare zi. Îi scriem acestei imagini închipuitoare și ne transmitem mesajul iar aceasta ne înregistrează gândurile într-o bază de date undeva ... în nori (in cloud).
Holograma beneficiază de „efectul de rețea”: cu cât mai mulți oameni îi scriu, cu atât mai multe beneficii îți poate oferi, până când aproape devine un dezavantaj să nu faci parte din ea. Ce parte? Este primul proiect din istoria omenirii de scriere publică, instantă, în direct, colectivă și deschisă. Un laborator virtual, un aparat de dependență care aplică tehnici brute de manipulare a minții, un sistem folosit de BF Skinner pentru a controla comportamentul porumbeilor și șobolanilor cu recompense și pedepse. Suntem consumatori, la fel cum sunt consumatorii de cocaină.
Care este stimulentul care ne motivează să scriem în fiecare zi ore în șir? Interesant este faptul că scriitorii virtuali nu mai așteaptă să fie plătiți sau să li se încheie contracte de muncă. Ce ne oferă platformele sociale, în locul unui salariu? Ce ne atrage: aprobare, atenție, retweet-uri, share-uri și like-uri ... vorbe-n vânt.
Numai protocoalele Twitter de exemplu, încurajează oamenii să posteze rapid și des. Feed-ul are o cifră de afaceri extrem de rapidă, astfel încât orice lucru postat, cu excepția cazului în care „ajunge viral”, va tinde să fie uitat rapid de majoritatea adepților. Sistemul de adepți, @ing și threading încurajează conversațiile extinse să se dezvolte din tweet-urile inițiale, favorizând o interacțiune constantă. Este una din plăcerile de o clipă despre care se bucură oamenii, ceea ce îi face să se angreneze în acest joc vicios este ca textul, dar într-un context public, colectiv.
Între timp, hashtag-urile și subiectele trending subliniază măsura în care toate aceste protocoale sunt organizate în jurul masificării vocilor individuale - un fenomen descris în mod vesel de către utilizatori cu conceptul de science-fiction al „efectului de turmă”.
Locul dulce obișnuit căutat este o perioadă scurtă de frenezie colectivă extatică în jurul unui subiect. Ideea este de a genera date, una dintre cele mai profitabile materii prime încă nedescoperite. La fel ca și pe piețele financiare, volatilitatea adaugă valoare. Cu cât este mai mult haos, cu atât mai bine.
Ne vine să credem sau nu că suntem dependenți, însă holograma secolului 21 ne tratează ca dependenți. Dependența este destul de intenționată, șablonul relației noastre cu mașina Twitter, Instagram, Facebook sau alte rețete sociale sunt destul de reale. Dependența ține de atenție. Dacă rețelele sociale sunt o hologramă de dependență, comportamentul de dependență de care dăm dovadă este ca un fel de joc de noroc, o loterie riguroasă. Fiecare jucător are încredere în câteva simboluri abstracte - punctele de pe un zar, cifrele, costumele, culorile roșu sau negru ... În cele mai multe cazuri, răspunsul este brutal și rapid: suntem niște ratați și nu câștigăm nimic. Adevăratul joc de noroc are o bucurie perversă efemeră de o clipă. Pe rețelele de socializare, scrierea câtorva cuvinte, câteva simboluri și selectarea butonului “trimite” (send), este la fel ca aruncarea zarulilor la jocurile de noroc. Internetul îți va spune cine ești și care este destinul tău prin aprecieri, împărtășiri și comentarii aritmetice. Tristan Harris, fostul eticolog al Google, numește telefonul modern „The Slot Machine in Your Pocket” (mașina jocurilor de noroc din buzunarul dumneavoastră) aplicațiile de smartphone folosesc „recompense variabile intermitente” pentru a menține utilizatorii dependenți. Deoarece recompensele sunt variabile, acestea sunt incerte: trebuie să tragi pârghia pentru a vedea ce ai câștigat. Adam Alter adaugă că, cu invenția butonului send (trimite), utilizatorii se joacă de fiecare dată când postează ceva pe rețele sociale.
Întrebarea interesantă este ce înseamnă dependența virtuală? În principiu, oricine poate câștiga; în practică, nu toată lumea se joacă cu aceleași șanse. Conturile noastre de media socială sunt înființate ca niște întreprinderi care concurează pentru atenție. Dacă suntem cu toții autori acum, nu scriem pentru bani, ci pentru satisfacția de a fi citit.
Un studiu din 2015 a analizat motivele pentru care oamenii care încearcă să renunțe la rețelele de socializare, în general nu reușesc. Datele sondajului proveneau de la un grup de oameni care s-au hotărât să încerce să renunțe la Facebook doar 99 de zile. Mulți dintre participanți nu au rezistat nici măcar câteva zile. Și mulți dintre cei care au renunțat cu succes la Facebook au avut acces la un alt site de rețea socială, precum Twitter, astfel încât pur și simplu și-au transferat dependența. Cei care au renunțat cu adevărat la rețelele sociale, au fost mai fericiți.
Așadar, dependența de rețelele sociale este o epidemie la nivel mondial care trebuie tratată cu toată seriozitatea, folosită cu atenție și în moderație, aceasta poate fi benefică, însă dependeța de aceasta trebuie tratată ca pe o stare psihică negativă în societatea în care trăim.