ARTICOLE ȘI CĂRȚI PUBLICATE PENTRU CITIT, ȘI DE VÂNZARE,ȘI PREDICI AUDIO
de Preot Aurel SAS, Ic. Stavrofor, din Arhiepiscopia Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii
Mitropolia Ortodoxă Română în cele două Americi.
www.preotaurelsas.com
“Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru Numele Domnului” (Marcu 11:9).
Așa a fost întâmpinat Domnul nostru Iisus Hristos la intrarea Sa triumfală în Ierusalim, în Duminica Floriilor, înainte de Sf. Paști, din partea mulțimilor de oameni cu cântări de Osanale și Binecuvântat este Cel ce vine întru Numele Domnului (Marcu 11, 9). Astfel, orice persoană, care vine undeva, este binecuvântată de Dumnezeu venind în Numele Domnului. Dvs. să credeți că ați venit la acest Website nu întâmplător ci în Numele Domnului, în Providența Divină, din care reiese că lucrurile nu sunt așa de întâmplătoare în viața omului, ci sunt în purtarea de grijă a lui Dumnezeu (Facere 22, 7-8 și 22,14), pentru fiecare în planul de mântuire a Domnului cu el, în cunoașterea mesajului Evangheliei cu putere de mântuire pentru cel ce crede (Rom. 1, 16)
Prima binecuvântare este de plecare la drum cu ajutorul Domnului și apoi de: “Bun venit!” și toate celelalte binecuvântări de la Milostivul Dumnezeu, se revarsă spre toate împlinirile de bine, căci de la El vine toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de Sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor (cf. Iacov 1,17).
Astfel și dvs., soră sau frate cititor în Hristos Mântuitorul: Bine ați venit!, în Numele Domnului, la Website-ul: IISUS HRISTOS: CALEA ADEVĂRUL ȘI VIAȚA (Ioan 14, 6), Colecție de Articole și Cărți publicate, a Părintelui Aurel Sas, Iconom Stavrofor, de sub jurisdicția Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în Statele Unite.
Rog pe Milostivul Dumnezeu să vă binecuvânteze spre revărsarea Duhului Sfânt peste dvs., spre toată înțelegerea Sf. Scripturi, purtătoare ale Mesajelor lui Dumnezeu, prin Articolele și Cărțile ce le veți citi, ale nevrednicului Preot slujitor care le-a scris prin inspirația Duhului Sfânt (Marcu 13, 11), spre mărirea și cunoașterea lui Dumnezeu și mântuirea în Numele "Marelui Dumnezeu și Mântuitor al nostru Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea și să-și curățească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune" (Tit 2,13-14), și să-i urmăm Lui, Care este: Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6), spre Împărăția lui Dumnezeu. Calea care nu rătăcește, Adevărul care nu înșeală și Viața care nu sfârșește niciodată ci se varsă în marea Vieții Veșnice.
Toate Articolele au fost publicate în diferite Publicații Românești și apoi culese și așezate pe teme de apariție în această Colecție de Articole și Cărți așezate în acest Website, la cererea multor credincioși care le-au citit, în aceste vremuri de rătăcire prin filozofiile rătăcitoare (Col. 2, 8) ale sec. XXI de la dreapta Credința Creștină, după cum a zis Domnul: „Iisus le-a zis: Vă rătăciți neștiind Scripturile, și nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22, 29).
Semnele lui antihrist, în vremurile noastre, se arată tot mai mult conform revelațiilor Apocalipsei. Ca de exemplu: nr. de Cip al antihristului pe care să-l pună omul sub piele pe mâna dreaptă sau pe frunte (Apoc. 13, 15-18), cu pedeapsa de la (Apoc. 14, 9-10). Aceasta trebuie să ne conducă să îmbrățișăm cunoașterea lui Dumnezeu prin Sf. Scripturi și urmarea lui Hristos, ca Unicul Salvator și Mântuitor sub cer (Fapte 4, 12), chiar cu prețul vieții pământești pentru câștigarea Vieții Veșnice. Cum ne prevestește și ne previne Mântuitorul Hristos, zicând: de a nu ne fi frică de cei ce ucid trupul, ci să ne fie frică de cei ce ucid și sufletul și trupul ca să-l piardă în gheenă (Matei 10, 28). Astfel, prin Articolele și cărțile ce le veți citi, dragi cititori, o să puteți intra în legătură cu Bunul Dumnezeu prin Sf. Scripturi, în care Dumnezeu vorbește (2 Tim. 3, 16) spre salvarea vieții întru Hristos Domnul, pentru că în Hristos viem, suntem și ne mișcăm cu viață (Fapte 28, 17).
Mai am și altă Colecție de Articole și Cărți publicate, înainte de 2000, cât și din 2000 și până în prezent, care nu sunt în acest Website datorită timpului care nu ne-a permis. Nădăjduim în Domnul ca Website-ul să-l aducem la zi, treptat, în viitor.
O bună lectură spirituală contribuie la eliberarea și zidirea omului întru Hristos Domnul. Fie ca această hrană spirituală ce veți dobândi-o prin citirea acestei Colecții de Articole și Cărți: Iisus Hristos: Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14,6), să contribuie la cunoașterea lui Dumnezeu, „că aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis" (Ioan 3, 17), și la întărirea dvs. în credință, încredere și rugăciune prin Iisus Hristos, care a plătit prețul răscumpărării noastre de la păcate prin Jertfa de pe Crucea Golgotei (Gal. 3,13; 1, 4; 2, 20; Efes. 5, 2; 1Tim. 2, 6 și Tit 2, 4) cu scopul suprem al mântuirii.
Odată ce vom descoperi această comoară a răscumpărării noastre de Domnul Iisus Hristos și ne vom însuși-o prin Credință și Har (Efes. 2,8) și fapte bune (Iacov 2, 20), prin care suntem mântuiți, vom deveni alți oameni, fericiți în viață, cu noi perspective, cu noi evaluări a vieții și a lumii, cu noi valori și cu noi orizonturi eterne. Fiți binecuvântați, frate ori soră în Domnul, pe drumul descoperirii și cunoașterii lui Dumnezeu (Ioan 17, 3) prin Sfintele Scripturi. “Slăvit să fie Domnul!” (Psalmul 69, 5). In veci, Amin.
Din Țara am plecat în 1988 cu preoteasa și 5 copii, dintre care doi acum sunt preoți. Și am și doisprezece nepoți. Am slujit la Biserica Ortodoxă Română „Pogorârea Duhului Sfânt" din Vancouver, Canada 10 ani. La Biserica Ortodoxă Română „Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru cel Nou" din Las Vegas, unde împreună cu credincioșii, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am zidi Biserică și Centru Comunitar. Apoi, 5 ani la Biserica Ortodoxă Română „Sf. Simeon" din Westland, Detroit. După pensionarea am publicate cărți și m-am deplasat cu ele cu mașina la Bisericile din Mitropolia Ortodoxă Română în Statele Unite și Canada, unde am slujit cu Preacucernici Părinți de la Biserici și am dat cărți religioase la credincioșii care au dorit.
de Preot Aurel SAS, Ic. Stavrofor,
din Arhiepiscopia Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii
Mitropolia Ortodoxă Română în cele două Americi.