Romanian Times | Iunie 2020

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 (continuare din numarul publicat în luna martie) de Preot Paroh Aurel Sas, Biserica Ortodoxă Română „Sf. Simeon” Westland, Detroit Treptele în urcarea cunoașterii lui Dumnezeu La Sf. Grigorie, care sintetizează și prezintă după tradiţia Părinţilor răsăriteni, sunt trei trepte ale urcuşului în cunoaşterea lui Dumnezeu: cunoaşterea raţiunilor dumnezeieşti ale făpturilor, cunoaşterea lui Dumnezeu prin negarea lor şi vederea lui Dumnezeu în întunericul mai presus de lumină, supraluminos, această ultimă expresie fiind menționată și de Sfinții Grigorie de Nyssa și Dionisie Areopagitul. „A doua, teologia prin negaţie, este numai locul lui Dumnezeu. Prezenţa însăşi a lui Dumnezeu este mai presus decât toate aceasta. Prima şi a doua treaptă de cunoaştere au o oarecare lumină în ele căci nu sunt cu totul neînţelese. A treia este un întuneric mai presus de aceste lumini, însă un întuneric supraluminos , fiindcă în primul rând, această lumină este mai neînţeleasă decât primele două trepte ale cunoaşterii, iar în al 2-lea rând, în ea este o cunoaştere mai bogată și mai nemijlocită a prezenţei lui Dumnezeu” (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, nr. 149, Filocalia, VII, p. 333-334). CălugărulVarlaamdinCalabria, oponentul SfântuluiGrigoriePalama, considera teologia prin negaţie cea mai desăvârşită vedere, similară cu întunericul dumnezeiesc de care vorbeşte Sfântul Dionisie Areopagitul, și zicea: „Dacă intră cineva în acest întuneric, zice filozoful, o face prin negarea tuturor celor ce sunt, deci şi lumina aceea de care vorbiți voi, orice ar fi ea, trebuie să o părăsiţi, ca să vă suiţi la teologia şi vederea prin negaţie” (Sf. Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie, 50, Filocalia, VII, p. 327). Varlaam nu cunoaşte ceva mai înalt decât teologia negativă, care „lasă mintea în faţa unui gol care nu o uneşte cu Dumnezeu. Este o teologie prin care raţiunea pune între ea şi Dumnezeu o prăpastie pe care nu o poate umple. Din această mentalitate se explică doctrina catolică despre caracterul creat al harului divin. Omul rămâne chiar în starea de har închis în limitele creaturităţii sale. De aceea nu se vorbeşte în teologia catolică de îndumnezeirea creaturii” (Pr. Dumitru Stăniloae, nr. 138, Filocalia, VII, p. 327). Omul Îl cunoaşte pe Dumnezeu ca lumină prin unirea cu El şi așa se cunoaşte și pe sine Sfântul Grigorie Palama a arătat în mai multe rânduri că, prin energia harului necreat Dumnezeu însuși intră în comuniune de iubire cu omul credincios, adevăr care este descoperit și de Scriptura care zice: „…Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne înDumnezeu şiDumnezeu rămâne întru el” (1 Ioan4, 16). IarMântuitorul Hristos ne îndeamnă să rămânem întru iubirea Lui, zicând: „…rămâneţi întru iubirea Mea (Iisus). Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (Ioan 15, 9-10). Este o mare taină ca, prin iubire să rămână credincisul cu viață duhovnicească în Dumnezeu și Dumnezeu în el, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință (Luca 1, 37). Iar Sf. Grigore ne spune, cum se realizează această unire tainică: „Dar numai harul înfăptuieşte în chip tainic acesta unire negrăită. Căci prin el Dumnezeu însuşi pătrunde întreg, în cei vrednici întregi şi sfinţii pătrund întregi în Dumnezeu întreg, luând în ei înşişi pe Dumnezeu întreg şi dobândind numai pe Dumnezeu” (Tomul Aghioritic, p. 416). În lumină Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi ne cunoaştem și pe noi înşine. Raportului dintre sufletul și corpul omenesc În descoperirea Scripturii corpul omenesc este: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Cor. 6, 19), ci a lui Dumnezeu. Trupul este un templu (1 Cor. 6, 19), o biserică a lui Dumnezeu, deci nu poate fi privit ca un principiu al răului. Sf. Grigore nu împărtășește concepția filozofică căci trupul ar fi rău, fiindcă este creat de Dumnezeu și tot ceea ce a creat de El este bun. După creație Scriptura ne descoperă că: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte…” (Facere 1, 31). Astfel trupul omenesc creat de Dumnezeu, devine sediul îndumnezeit al sufletului și al intelectului. Sf. Grigore Palama înțelege însă intelectul în mod diferit față de greci și față de latini. Trupurile oamenilor vor învia spirituale sau duhovnicești, în revelarea Scripturii: „Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc” (1 Cor. 15, 44), la înviere, care vor fi împreună cu sufletele lor în viața veșnică cu Dumnezeu și cu toți sfinții în universul spiritual. Pentru Sf. Grigore, intelectul nu se poate afla în afara trupului, ci în trup. Intelectul nu este de altă natură decât trupul, cum s-a considerat pe linie platonică- aristotelică. Trupul și sufletul sunt perfect compatibile, iar marile dispute nominaliste și apoi, în modernitate, curentelor raționalist și empirist, nu este valabilă pentru Sf. Grigore Palama. Sufletul ca suflare divină în corpul omului întocmit din pământ, și a devenit astfel omul ființă vie (Facere 2, 7; 1, 26-28), este necorporal, fără a fi însă detașat de simțămintele trupești. În acest sens, în vederea contactului cu Dumnezeu, inteligența omului trebuie să coboare în trup, anume în inimă . Numai atunci când se află în inimă, inteligența este în propriul său organ. Credința este o viziune a inimii, ce depășește toate facultățile intelectuale. Unirea cu Dumnezeu, în urma trecerii credinciosului prin cele trei faze: curățirea sau purificarea, iluminarea și desăvârșirea, cu îndumnezeirea firii credinciosului, făcndu-se părtași dumnezeiști firi (2 Petru 1, 4) a lui Hristos, înseamnă de fapt încetarea activității intelectuale, aceasta însemnând coborârea în inimă. Căutarea lui Dumnezeu nu este deci mijlocită de demonstrație, cauzalitate sau analogie, ci prin înlăturarea oricărei idei. Singurul mijloc pentru această anulare a lucrării minții în direcții lumești pentru unirea cu Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă: „Rugați-vă neîncetat” (1 Tes. 5, 17), cu ajutorul căreia ne putem proteja de intervenția gândurilor lumești, înfrânând mintea care lucrează neîncetat și după ispite. Sf. Grigore este în general împotriva filozofiei aristotelice și a modului de gândire transmis de lumea elenă laică, dar împărtășește gândirea filozofiei platonice pozitive. Putem recunoaște, de asemenea, în teza energiilor necreate, un inedit răspuns la problema universaliilor lumii. În unirea credinciosului cu Dumnezeu se păstrează caracterul personal al credinciosului Launireacelui credincios cuDumnezeunuestenici oconfuzie, fărăamestecarea sau absorbirea identităţii omenești în cea dumnezeiască, fiindcă se păstrează caracterul personal al celor care se unesc cu Dumnezeu prin harul sau lumina divină, fiindcă la Dumnezeu toate sunt cu putință (Marcu 10, 27). Este o comuniune personală și tainică cu Dumnezeu Cel personal, cum scrie Părintele Dumitru Stăniloae. Lumina divină necreată se împărtăşeşte şi poate fi văzută în chip suprasensibil de cei curați cu inima (Matei 5, 8) și vrednici, de sfinţi, care fac experiența strălucirii în lumina naturii dumnezeieşti. Fiul lui Dumnezeu, Care sălăşluieşte în lumină, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria (Luca 1, 35-38) şi S-a sălăşluit printre oameni atunci ca Om fară de păcat (Evrei 4,15), în chip vizibil, după Scriptura: „Şi Cuvântul (Fiul) S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Dumnezeu în Treime necunoscut şi neapropiat, Care este în lumina cea neapropiată (1 Tim. 6, 16), în acelaşi timp, Sf. Simeon nu încetează de a afirma că acest Dumnezeu necunoscut şi inaccesibil ni se arată, ni se descoperă, devine apropiat şi cunoscut, fără a-și pierde caracterul Sau tainic și inaccesibil, adică transcedentalitatea Sa. Este de altfel o dublă constatare a Sf. Simeon, existențială și vitală pentru el, fiindcă în mod real face experienața coborârii și descoperirii lui Dumnezeu ca lumină în inima celui credincios, dar și înțelege că acest Dumnezeu este cu totul diferit de ceea ce exista; lumina părăsește, pentru că nu este și nu vine din această lume, pentru a se întoarce din nou atunci când privitorul devine vrednic să o vadă. Ca toți teologii orientali, Sf. Simeon insistă pe transcendența absolută a lui Dumnezeu și pe imposibilitatea care rezultă pentru om de a cunoaște natura sau esența Sa dumnezeiască. Dar în toată această coborâre a lui Dumnezeu în lumină la credincios nu schimbă caracterul lui. Ca toţi teologii orientali, Sf. Simeon insistă pe tanscendenţa absolută a lui Dumnezeu şi pe imposibilitatea care rezultă pentru om de a cunoaşte natura sau esenţa lui Dumnezeu. Sf. Simeon exprimă această transcendenţă printr-o serie de adjective, exprimând că Dumnezeu nu există în maniera creaturilor. El nu este ca şi creaturile materiale pe care le putem vedea, atinge, care sunt localizabile şi au trebuinţe. Sf. Simeon foloseşte adjectivul incomprehensibil [1] , dar şi o întreagă listă cu adjective. Printre cele mai uzuale sunt: veşnic, necreat, incomprehensibil, inaccesibil (Imnul 22; 24; Discursul etic 1; Primul discurs teologic), invizibil, incomparabil (Imnul 52), necircumscris (Imnul 52; Discursurile etice: 8; 9; 11). Inexprimabil (Imnul22; Primul discurs teologic). Astfel, Dumnezeu, Căruia I se atribuie aceste adjective atât de mari, TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI VOL. I: DUMNEZEU-TATĂLESTE LUMINĂ DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (6) (continuare în pagina 20)