Romanian Times | Iunie 2020

Diverse 20 ROMANIANTIMES (continuare din pagina 19) Aproapele de lângă mine (continuare din pagina 18) În unirea credinciosului cu Dumnezeu ... calculator mecanic, capabil să efectueze înmulțiri, împărțiri și extragerea rădăcinii pătrate. A dezvoltat forma modernă de numărare binară, utilizată astăzi în informatică și pentru calculatoare, a încercat să creeze un calcul logic, o logică bazată pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor al logicii matematice. În fizică, Leibniz a introdus noțiunea de “forță vie” (mv2) camăsură amișcării (energia cinetică, cum o numim azi), diferită de cea de “cantitate de mișcare” (mv) (numit astăzi impuls), premergător noțiunii moderne de energie. În Filozofie, a susținut o nouă teorie asupra substanței care are în centru ideea de acțiune, spre deosebire de teoria carteziană a substanței, bazată pe noțiunea de întindere. Acțiunea unei substanțe se traduce în percepția sa. Filozofia modernă era și ea dualistă, la începuturile ei prin Descartes pentru care lumea este alcătuită din două categorii de substanțe, absolut independente între ele, substanțele cugetătoare – spiritele – și substanțele întinse, corpurile. Se crede că din cauza exagerărilor acestui dualism s-a ajuns la reapariția monismului, sub forma panteismului lui Spinoza, și a celui dinamic susținut de Leibniz. Leibniz considera că un lucru este din punct de vedere metafizic reductibil la o substanță simplă, un element spiritual indivizibil numit monadă. În limba greacă „monas” înseamnă „unitate, sau ce este unu”. Prin urmare, când ne referim la monade trebuie să avem în vedere faptul că ele reprezintă substanțe simple, care nu se nasc și nu pier, autonomia lor fiind totală; sunt indestructibile, o oglindire a universului. Or, acea ființă deghizată în monadă de care vorbea Leibnitz era chiar divinitatea, Dumnezeu. Monadele nu pot fi influențate de factori externi; faptul că nu sunt identice le oferă acestora o forță activă. Monadele dețin un grad ridicat de cunoaștere a lumii, mai bine spus un grad distinct, unic care se datorează faptului că sunt eterne, fără spațialitate. Prin multiplicitatea infinită a monadelor ne referim la faptul că acestea fiind unice, este imposibil să intre în context cu altceva. Astfel, Leibnitz consideră că monadele nu au ferestre și că ordinea prestabilită a acestora se datorează faptului că nu există cauză-efect. Conform viziunii lui, orice monadă este înzestrată cu o potență strict internă pe care o denumea „vis visa” și pe care ar fi putut s-o califice drept energie. El mai vorbea și despre faptul că fiecare ființă din lumea reală (omul, planta) reprezintă un agregat de monade multiple printre care se regăsește o monadă dominantă. Există și o ierarhie a monadelor, în funcție de gradul de cunoaștere. Leibniz considera că Dumnezeu este principiul organizării raționale a lumii, și această organizare este și o lume a Grației. Întotdeauna am considerat că Dumnezeu a lucrat ca un matematician iubitor al artei, al frumosului, și poate nu ar fi meritat mustrarea marelui poet, gânditor și om de știință german Johann W. Goethe prin care și-a manifestat îndoiala față de credință cu ocazia cutremurului din Lisabona: „Dumnezeu i-a pedepsit la fel pe cei nevinovați ca și pe cei vinovați și nu s-a dovedit părintește”. (continuare din pagina 16) Filozofia, Religia ... ne schimbă numai starea întunecată de la păcate, într-o stare luminoasă , în urma trecerii prin treptele de: purificare, iluminare și desăvârșire. Ansamblulacestoradjectivedeformanegativăexprimă,încomformitate cu tradiţia orientală, natura absolut transcendentă a lui Dumnezeu în raport cu tot ceea ce există. O altă expresie a acestei transcendenţe a lui Dumnezeu care depăşeşte orice esenţă și se poate construi fie cu ajutorul prepoziţiei, care precede substantivul sau fie cu ajutorul adjectivului compus (în Imnele 31 și 52). În aceste locuri Sf. Simeon se inspiră din vocabularul lui Dionisie Areopagitul, reluat de Sf. Maxim Mărturisitorul. Prin urmare este un paralelism strâns între expresia lui Dionisie din Teologia Mistica, care afirmă că: „Dumnezeu este mai presus de toată fiinţa şi cunoaşterea” şi expresiile lui Simeon Noul Teolog, care spun că: „firea suprafiinţială dumnezeiască şi necreată se numeşte supr afiinţială, ca una ce este mai presus de orice ființă”. Iar după Înălțare, Iisus vrea în chip nevăzut, prin harul divin să se sălășluiască și în inimile oamenilor dacă devin credincioși și iubesc pe Dumnezeu, în revelarea Sripturii: „ …Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (1 Ioan 4, 16). Meditând la această triplă sălăşluire a lui Dumnezeu în cel credincis, Sf. Părinții ne îndeamnă să ne curățim inimile (Matei 5, 8), ca prin rugăciune curată și stăruitoare să ajungem la viața duhuvnicească în Hristos (Fapte 17, 28), și astfel să-L vedem și să-L primim pe Dumnezeu în lumina Sa în sufletele noastre prin iubire şi să-L preaslăvim fiindcă ne-a făcut accesul la lumina Lui, împlinindu-se astfel cuvintele Domnului: „Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23). Nimic sub soare nu poate fi mai mult și mai înalt pentru ființa omenească decât a avea pe Dumnezeu în inima lui, Care este izvorul vieții și al luminii: „Că la Tine (Dumnezeu) este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalm 35, 9). VAURMA VAURMA cerea doar o săptămâna. Oricum le-ar fi rămas două săptămâni libere sa se ocupe de propriile lor afaceri, și să se odihnească. Cu cele de mai sus în mintea sa, și cu inima „rece” pentru „aproapele” lui, atât preotul ct si levitul ,au trecut alături. Dacă cei doi „prelați” urcau la Templul, ca să intre în slujbă, scuza lor era acceptată, dar în situația aceasta ei nu se puteau dezvinovăți pentru fapta lor. Sfidând parca scuzele „prelaților”, ce trecuseră înaintea lui, Samariteanul care era într-o călătorie de afaceri, a îndeplinit ceea ce cei doi trebuiau să facă. ACORDAREAMILEI III. Domnul Isus aduce în ilustrație o persoana la care nu s-ar fi așteptat nimeni: un Samaritean . „ Un Samaritean care era în călătorie ,a venit la locul unde zăcea omul...” Si Domnul mai departe le povestește cum acest străin fără nume sau faimă a început să facă absolut totul ce „ prelații ” au refuzat. Acordarea milei pentru omul căzut a venit de la un samaritean ce făcea parte dintr-un popor atât de urât de evrei. Și totuși, acest om a avut niște calități pe care Domnul Isus ni le recomandă și nouă, și anume: 1. Compasiune Bărbatul samaritean nu numai că s-a oprit pentru a ajuta victima, dar a îngrijit și rănile bărbatului rănit . Nu s-a gândit daca are timp pentru asta; dacă oprindu-se nu întârzie la ceva întâlnire importanta de afaceri (doar era un om de afaceri ce era in călătorie- nu era din zonă) . Nu i-a păsat că cel căzut era pe teritoriu evreiesc, și că evreii urau demoarte samaritenii. Putea să spună :”până când evreii nu ne socotesc cel puțin ”vecini”, nu mă voi ocupa de cazul acesta.” Nu s-a interesat dacă cel în nevoi îi era rudă, vecin sau coreligionar cu el. Nici nu și-a pus problema că cel căzut ar fi putut fi deja mort. Nu i-a trecut prin cap, că în eventualitatea că cel căzut ar fi mort, el ar fi devenit automat necurat. Era adevărat, religia lor era un „compozit”(amestec de iudaism si păgânism), dar nu s-a gândit la ea în acel moment. Aconsiderat că ajutorul e necesar acordat imediat, și l-a asta s-a concentrat la acel moment. 2. Dezinteres Acest om bun a așezat persoana vătămată pe propriul său animal și l-a adus în siguranță la un han în apropiere. L-a acoperit pe om, fiindcă era gol;(presupun cu o haina a lui, sau de pe el). Samariteanul nu putea aduce în sat, la han un om dezbrăcat de haine –era decența stipulată în Legea Mozaică. L-a pus pe magarul lui; iar el a mers pe jos, pe lingă măgar ( mai mult ca sigur că un măgar din Iudeea nu putea să care doi oameni). Aarătat dragoste față de poporul care îi ura pe ei, pe samariteni (Ioan 4:9 sau Ioan 8:48). Dar, el nu a făcut caz de aceasta. Și-a riscat viața „abătându-se” de la drum. Aplecându-se peste omul căzut, s-a expus bandiților. 3. Generozitate A cheltuit a mare suma de bani, fără să se gândească la răsplată. S-a identificat cu nevoile celui căzut (putea fi el în locul acestei victime). Un străin a acordat două zile de muncă pentru a avea grijă de o persoană care era diferită de etnia sa. S-a oprit din „graba afacerilor pământești” și s-a aplecat spre cel în nevoie. Nu s-a întrebat de ce a ajuns în situația aceea. Nu i-a reproșat că nu a fost mai prudent. S-a așezat în genunchi în fața celui căzut. I-a dezinfectat rănile cu vin, le-a uns cu untdelemn pentru vindecare și i-le-a bandajat(probabil si-a sacrificat cămașa). Acăutat un han, a plătit costul pentru o noapte ( pt.2 persoane) și a petrecut toată noaptea îngrijind unmuribund.Aplătit și pentru următoarele nopți (in valoare de 2 dinari).Apromis ca vamai plăti dacă va fi nevoie la întoarcere. Samariteanul fără nume, le-a dat învățătorilor legii de atunci și nouă astăzi, o lecție unică, cum nimeni altul: Mila nu are nevoie de motive, mila doar acționează când este solicitată. Dece toate acestea făcute de un străin, de un Samaritean? Pentru că a avut milă de el , fără sa știe nimic despre el, doar atât :ca avea nevoie de ajutorul cuiva. În cele din urmă, Dl Isus l-a întrebat pe învățătorul Legii: „Cine s-a dovedit a fi vecinul omului căzut printre tâlhari?” El a spus: „Cel care i-a arătat milă”. Iar Isus i-a spus: „ Du-te și fă și tu la fel.” O traducere în Engleza, spune „keep on doing „,adica „tine-o tot așa.” Concluzie, IV. Cinea fost „aproapele„Samariteanului? :omul căzut între tâlhari.Cinearfiputut săfie„aproapele” expertului în Lege?: oricare om era în nevoi . Expertul Legii ar fi vrut să „îngusteze” noțiunea de „aproapele” doar la cei iubiți de el și din cercul lui familiar. Și pentru asta ar fi dorit să primească acceptul Domnului Isus. Dar nu l-a avut . În schimb a primit porunca Domnul care i-a spus: Acuma du-te si fii tu un aproape și fă exact cum a făcut samariteanul. Expertul în Lege voia o definiție abstracta, filozofică ,bazata pe Lege (Legalista), dar Domnul i-o întoarce în ceva practic, ceva ce se cerea să fie aplicat la nevoie. Domnul Isus a schimbat discuția de la „definirea” termenului la „aplicarea” lui. Nu e suficient să „cunoaștem” legea de nota zece, ci e necesar să o aplicăm ca atare ceea ce știm deja Cum și în ce fel arat eu dragostea și bunătatea față de alții? Preotul și Levitul au pierdut oportunitatea de a fi slujitori ai lui Dumnezeu cu adevărat, în teorie și practică. Să fim atenți să nu pățim ca ei. Zilnic ni se ofera posibilității de a dovedi dragoste și milă față de aproapele nostru, ce facem cu ele? Revenind la întrebarea inițială a Învățătorului Legii,” Ce să fac ca să am viața veșnica”. Raspunsul Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi Ca o concluzie finală la studiul nostru: nu-L poți iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu-l iubești mai întîi pe aproapele tău (pe care îl vezi în nevoi). Mă rog ca Bunul Dumnezeu să ne dea și noua inima samariteanului milostiv ca să știm să iubim pe aproapele de lângă noi așa cum Îl iubește EL, Isus, a Cărui pildă implică în trăsăturile Samariteanului proria-I milă și generozitate divină, harul care depășește limitele Legii. Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago