Romanian Times | August 2020

ROMANIANTIMES Cultură 9 A schimba lumea de Andrei PLEȘU De cevavreme, lumea trăieșteun reviriment al spiritului „revoluționar”, cu manifestări care, dinpunctulmeudevedere, pendulează între ideologie radicală (demolatoare de statui), monotonie stîngistă (riscînd să stîrnească indezirabile reacții de extremă dreaptă) și schematism „reformator”, fără substanță reală. Răzmerița fudulă, tapajul stradal, lozincăraia obosită au devenit, pentrumulți, ovocație, omîndră trebăluială „civică”, un mod de a-și da importanță și de a-și inventa un sens de viață. În acest context, reiau un text scris acum vreo cinci ani, bucuros să mă recomand ca un consecvent contrarevoluționar… La o anumită vîrstă, a dori să schimbi lumea e, înmodnatural, unproiect deviață. Ești tînăr, gata de gesturi și fapte mari, plin de energie și de încredere în puterile și în soarta ta. Vrei să schimbi lumea, pentru că simți nevoiasădai unsensexistenței tale, să te distingi ca purtător de faclă, ca misionar al noului, al „mai bine”-lui, al echității și fericirii universale. E frumos, e aproape inevitabil, e candid…Pasiunea „angajării” e, în anii de ucenicie existențială, mai mult decît legitimă: ea implică o generoasă înclinație de a te dedica unei „cauze”, de a fi solidar cu „generația” ta și de a te simți responsabil față de strîmbătățile lumii. Cum să amendezi o atît de nobilă inflamație sufletească? E, totuși, rezonabil (dar în ce măsură poți cere unui tînăr să fie „rezonabil”?) să fii prevenit și asupra cîtorva riscuri ale entuziasmului tău auroral. O oarecare inflație a eului joacă întotdeauna un rol, precum și o anumită pripă ideologică, dublată de precaritatea mijloacelor, de un instrumentar încă necopt, în contrast cu amploarea scopului. Și excesele stîngii, și cele ale dreptei își au originea în acest demaraj „revoluționar”. Din punctul meu de vedere, e nevoie, prin urmare, de unele precauții „tehnice”, care să prefațeze și să însoțească elanul „transformării” planetare. 1) O primă evaluare, necesară înaintea oricărei acțiuni, ar trebui să aibă în vedere direcția, ținta schimbării. Nu e suficient să vrei să schimbi lucrurile. Trebuie să ai o minimă idee despre finalitatea întreprinderii tale. Ce vrei să obții? La ce vrei să se ajungă prininițiativași efortul tău?Și, dacăsepoate, fără lozinci gata făcute, lipsite de conținut specific: o lume mai dreaptă, mai bună etc. Pentru a începe un drum, e preferabil să ai o reprezentare cît de cît limpede a destinației, a etapelor de parcurs, a resurselor proprii. Cu alte cuvinte, o bună înțelegere a lumii pe care vrei să o schimbi, a „lumescului” în genere și a posibilităților de intervenție realistă în contextul dat. Teoria schimbării fără complementul unei cunoașteri prealabile a ceea ce ai de schimbat și-a găsit expresia euforică în faimoasa „teză” a lui Marx, formulată, e drept, cînd nu avea decît 27 de ani: „Filosofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă a o schimba”. E o frază celebră, sună „tare”, dar, să-mi fie iertat, e de o crasă neseriozitate. „A interpreta” înseamnă a analiza, a explica, a identifica (tatonînd) înțelesul unui text, al unui gînd, al unei realități. Fără adaosul „interpretării”, lumea e un peisaj mut, o prezență opacă. Ideea de a o schimba, nepricepînd cum e alcătuită, nepricepînd structura și mecanismele ei funcționale, e stupid aventuroasă. Cum să schimbi un lemn, dacă nu știi nimic despre lemn, despre ce se poate face și nu se poate face din el, despre speciile lui, despre uneltele optime cu care îl poți prelucra? De altfel, Marx însuși nu și-a respectat „programul”. Că a schimbat lumea e evident! Dar nu înainte de a fi oferit și o interpretare a ei. Cît de adecvată a fost „interpretarea” cu pricina și cîtă fericire a adus pentru sute de milioane de oameni schimbarea propusă de Marx e altă temă, asupra căreia nu ne oprim acum. 2) Înainte de a identifica ținta schimbării și de a te pune de acord cu eventualii ei „beneficiari” (căci nu toți semenii tăi visează la răsturnări radicale sau la aceleași schimbări la care visezi tu), e important să reflectezi și la „agentul” schimbării, adică la tine însuți. Ai competența, anvergura, croiala, îndreptățirea morală și intelectuală de a repicta portretul lumii? Poate oricine să se declare apostol al unei transfigurări mondiale sau măcar regionale? Ai încercat vreodată – măcar așa, ca să-ți faci mîna – să te schimbi pe tine, înainte de a asuma sarcina enormă de a-i schimba pe alții sau de a schimba imaginea lumii în care s-au obișnuit să trăiască? Ești sigur că merită să modelezi universul după chipul tău? Care chip? Pe scurt: cine te crezi ca să iei asupra ta un proiect demiurgic? 3) Sînt mai multe feluri de a schimba lumea. Retorica obișnuită reduce tema „schimbării” la stilistica răzmeriței populare (și populiste): militămși acționăm pentru ample „reașezări” sociale, pentru o modificare „din rădăcini” a „sistemului”: sîntem „anti- establishment” , sîntem pentru ștergerea diferențelor dintre bogați și săraci, dintre oraș și sat, dintre femei și bărbați, dintre budiști, musulmani, creștini și atei, dintre majorități și minorități. Vrem o lume paradiziac entropică, o pajiște omogenă, „loc luminat, loc cu verdeață, loc de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea”.Cepoatefimai frumos?Numai că o astfel de lume n-ar fi decît o ambianță vidă, o simplă premisă favorizantă pentru eventuale isprăvi de natură să legitimeze adevăratul prestigiu al umanității, care este unprestigiual creativității, al diferențierii, al armoniei de contrarii. Nu putem avea drept scop transformarea lumii într-o chermeză fără urmă de dramă, de imprevizibil, de mister. Lumea e așa cum e: bogată, tristă, provocatoare. Nu vom renunța, evident, la strădania de a o îmbunătăți. Dar nici nu vom adopta, ca mod de viață, insomnia sterilă, de fiecare clipă, a activistului repetitiv,fermentațiadizolvantă,vanitoasăa „revoluționarului de profesie”. Da, lumea a fost schimbată (cuconsecințede tot felul…) de Revoluția Franceză, de Revoluția Rusă din 1917, de masele revoltate care, în 1989, au aruncat peste bord sclavagismul de stat al țărilor comuniste. Dar lumea a fost schimbată și de Aristotel, și de Leonardo da Vinci, și de Mozart, și de Darwin, și de Einstein, și de Picasso, și de Brâncuși. Și nu pentru că și-au propus să o facă, recurgînd la toată demagogia aferentă, ci pentru că au avut înzestrarea, generozitatea, calmul lăuntric de a se bucura de frumusețea lumii, de inepuizabilul ei, de complicația ei ireductibilă. Aschimba lumea nu înseamnă doar a fi mereu în stradă, cu cuțitul în dinți și cu sabia dreptății pe umăr. E nevoie, uneori, și de asta. Dar odată „salvată”, lumea are nevoie și de oarecare substanță. De valori stabile, de labirintul interiorității, de ingeniozitate, măsură, discernămînt, speranță și de umor. E dreptul oricărui tînăr să-și aleagă, din acest uriaș bazar al schimbării, nișa în care se simte cel mai bine și mai util. Restul e pantomimă… 16.08.2020 /dilemaveche.ro Cântecul Întrerupt (continuare din pagina 6) a fost dintr-o dată întrerupt. De ce? Spiritul lui a murit deci starea de har nu mai exista. De atunci, o neliniște mare cât toate pierderile suferite de om prin cădere s-a cuibărit undeva în adâncul ființei omenești care a rezultat într-o neîntreruptă căutare a ceva nedefinit în termeni pământești… Pe aripile inefabilului omul și-a strigat deseori disperarea sau aparenta împlinire prin cântec, prin dans, prin angajarea cuvântului în travaliul poeziei, prin transfigurarea sunetului și a culorii până la granițele sublimului. Într-un fel aceasta este o continuare a procesului de numire a lucrurilor create de Dumnezeu întrerupte de Adam prin cădere. Doar că, lipsit de prezența divină de care se bucura Adam, intuiția a produs transfigurare, un fel de imagine distorsionată a lucrurilor așa cum au fost rostite în creație. Nu-i așa că, în acest proces omul devine sare și lumină? Nu poți căuta sublimul fără ca neliniștea creată prin căderea în păcat să te urmărească… Privesc locul gol de pe banca bisericii unde obișnuia să șadă cineva care nu mai este. Sunt mulți între cei trecuți, în mare parte neștiuți de majoritatea dintre noi, care au lăsat locuri goale în urma lor, al căror glas nu s-a auzit și a căror urmă a fost doar așa, o urmă pe nisip dispărută sub primul val… Și totuși, înclin să cred că muzica, cea care ar putea eterniza o trecere, cântecul unic al acesteia, a existat dar a rămas la ușa buzelor inainte de a se manifesta prin gustul sării si binecuvântarea luminii spre deliciul semenilor și spre lauda Creatorului. Nu cred, nu pot să cred că, având în vedere imensitatea capabilităților sale, “starea smerită” a omului l-ar limita pe om doar la rutina de zi cu zi a activităților legate de necesitațilemateriale ale vieții pentru că nevoile sale depășescmaterialul…Deci “hrana” pe care o dăm săracilor trebuie sa sature atât foamea în trup cât și cea în duh. Foamea și setea de frumos au adus pe lume titani ca Hendel, Bach, Mozart, Bethoven, Rembrandt, Picasso, Shackespeare, Dostoievski, Eminescu, Blaga, etc…De fiecare dată, în prezența creației lor, cătușele devinmai puțin strânse, colivia realmului nostrumai puțin strâmtă, durerea mai suportabilă, întunericul mai puțin tenebros, lumea, în general, mai puțin ostilă. Iată de ce, a muri cu cântecul încă înlăuntru, face moartea mai moarte și tristețea cu mult mai tristețe… Este nu numai locul gol lăsat prin plecare dar și locul gol unde conlucrarea dintre om și Dumnezeu trebuia să se întâmple, locul gol unde robia, singurătatea, întunericul puteau fi oprite din drumul lor spre exacerbare. VAURMA Catedrala Sfânta Sofia de la Istanbul a redeveni începând din 24 iulie a.c. moschee, când a avut loc și prima rugăciunemusulmană după aproape un secol, ceremoniafiinddesfășurață în prezența președintelui și a altor oficiali turci. De altfel, Recep Erdogan a sosit la Istanbul și a inspectat catedrala înaintea redeschiderii acesteia ca moschee. Liderul de la Ankara a inagurat și noua plăcuță a catedralei pe care stă scris “marea moschee Hagia Sofia”. Unele mozaicuri din bazilica Sfânta Sofia din Istanbul, reprezentând figuri creştine, vor fi acoperite cu draperii în timpul rugăciunilor musulmane, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc. Mai multe ţări, mai ales Rusia şi Grecia, caremonitorizează cu atenţie soarta patrimoniului bizantin din Turcia, dar şi Statele Unite şi Franţa, au avertizat autorităţile de la Ankara în legătură cu proiectul de transformare a Sfintei Sofia în lăcaş de cult musulman, o măsură pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un politician conservator islamist, o susţine de mai mulţi ani. Capodoperă arhitecturală bizantină datând din secolul al VI-lea, Sfânta Sofia este unul din principalele obiective turistice din Istanbul şi a atras circa 3,8 milioane de vizitatori în 2019. Convertită în moschee după ocuparea Constantinopolului de către otomani, în 1453, ea a fost transformată în muzeu în 1934 de către primul preşedinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal, cu intenţia de a oferi acces întregii lumi la această capodoperă. Catedrala Sfânta Sofia a redevenit moschee