Romanian Times | Septembrie 2020

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Consecințele unei revoluții întrerupte Revoluția din decembrie 1989 s-a născut ca o explozie de revoltă populară împotriva unei dictaturi totalitare aflate în criză terminală. La puțin peste 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989, putem face încă o serie de considerații privitoare la natura acestui moment istoric și a semnificațiilor sale. Vorbesc despre o pluralitate de sensuri pentru că, în spiritul gândirii lui Karl R. Popper, privesc fenomenele politice ca având mai mult decât un singur înțeles. Să spun din capul locului că, în decembrie 1989, România se afla în chip incontestabil într-o situație de criză politică, economică și morală. Vechiul regim își trăise traiul, cum se spune, și nu mai avea resurse de supraviețuire. Nu-i mai rămăsese decât să recurgă la teroare psihologică și fizică. Mai întâi înValea Jiului, în vara anului 1977, apoi la Brașov, în noiembrie 1987, dictatura lui Nicolae Ceaușescu se confruntase cu mișcări spontane de respingere a sistemului represiv. Mitul conducătorului predestinat, precum și acela al Partidului Comunist ca „detașament de avangardă al clasei muncitoare” se spulberaseră definitiv. Demagogia naționalist-șovină, menită să asigure fundamentul simbolic al dictaturii, era doar o perdea de fum utilizată de propagandiști cinici pentru obținerea propriilor avantaje. „Socialismul dinastic” devenise și mai vulnerabil odată cu inițierea de către Mihail Gorbaciov a strategiilor de liberalizare cunoscute sub numele de perestroika și glasnost. Ceaușescu era izolat pe plan internațional și detestat de o populație disperată. Revolta de la Timișoara din 15 decembrie 1989 a fost momentul inaugural al seriei de acțiuni care aveau să culmineze la București și în alte orașe în zilele de 21 și 22 decembrie, și care au constituit efectiv o revoluție ca modalitate de întemeiere a libertății. Decizia lui Ceaușescu și a ciracilor săi de a deschide focul laTimișoara, apoi la București și în alte centre urbane a creat în România o situație diferită de aceea din celelalte state ale blocului sovietic. Născut din violență și brutalitate, regimul pierea în chip violent și brutal. Își dovedea, încă o dată, deficitul total de legitimitate și proba natura ilegală, criminală, a existenței sale. Faptul că în România a avut loc o revoluție mi se pare greu de negat, fie și măcar la nivelul consecințelor. A fost însă o revoluție întreruptă, și tocmai această întrerupere explică ulterioarele convulsii. În prima perioadă de după fuga și execuția lui Ceaușescu, m-am numărat și eu printre cei care au susținut ideea că era vorba despre o revoluție pur și simplu. Scriam astfel, chiar pe data de 23 decembrie 1989, un articol (op-ed) în New York Times, în care îi salutam pe noii lideri în „saltul lor spre democrație”. Platforma radicală a Consiliului FSN m-a amăgit și pe mine că țara se afla pe drumul despărțirii totalede trecutul comunist.Câtevasăptămânimai târziu, observândregruparea birocrației nomenclaturiste în noile structuri, scriam articolul New Masks, Old Faces. Scriam atunci - și nu mi-am schimbat poziția nici azi - că o revoluție autentică fusese deturnată de un grup politic format din foști aparatcici comuniști, ideologi reciclați, securiști camuflați și chiar aventurieri politici. Vidul de putere instaurat prin plecarea lui Ceaușescu din sediul Comitetului Central a fost rapid substituit prin formarea unui nou nucleu hegemonic sub conducerea echipei Ion Iliescu–Silviu Brucan–Petre Roman. Dumitru Mazilu a jucat un rol temporar și, în fond, marginal. Noii lideri nu ar fi putut să-și construiască baza de putere fără sprijinul armatei și al niciodată dispărutei Securități. De aici și rolurile jucate de NicolaeMilitaru, Iulian Vlad și Victor Stănculescu... moldova.europalibera.org / 15.09.2020 Date-cheie pentru începutul sfârșitului comunismului Am publicat pentru prima oară în România, în volumul Ungaria 1956 , coordonat împreună cu Doina Jela și cu excelente note de Armand Goșu, ediția critică a textului integral al Raportului Secret al lui Hrușciov, unul dintre cele mai importante documente politice ale secolului XX. Acesta a schimbat fundamental discursul despre comunism în lumea necomunistă și a produs cea mai gravă prise de conscience a eșecului și crimelor stalinismului, negate până atunci în mișcarea comunistă. Rolul determinant în această privință îi revine lui Nikita Hrușciov. Discursul este ținut în noaptea de 24/25 februarie, început la ora 8 seara și terminat după aproximativ patru ore și jumătate, în jurul orei 12.45: este data-cheie pentru începutul sfârșitului comunismului. Faptul că Hrușciov, cu autoritatea supremă a Primului- Secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, recunoaște că Stalin, celebrat până atunci ca figura supremă a comunismului mondial, a fost un monstru patologic, un sociopat, schimbă datele legate de tot ce s-a petrecut de la Kronstadt încoace sau din octombrie 1917 (pe stil vechi)/ noiembrie 1917 (pe stil nou) în plan mondial. Onestitatea tradițională a acestui țăran ruso-ucrainean se combină cu lupta pentru putere în interiorul birocrației comuniste sovietice. Hrușciov însuși, prin 1955, se întâlnește cu prieteni care se întorc din Gulag și îi povestesc cele petrecute. Este posibil și ca Hrușciov să fi trăit in denial , negând anumite lucruri chiar și față de sine. Știm astăzi că unul dintre fiii săi din prima căsătorie fusese victima persecuțiilor. Raportul Secret a fost prezentat în fața a 2.500 de delegați și invitați, după care a fost dat imediat, în varianta rusă, delegațiilor străine ai căror conducători cunoșteau limba rusă. Ulterior, le-a fost înmânat membrilor delegațiilor de partide comuniste de laMoscova. Partidele comuniste din țările socialiste aveau să primească apoi textul Raportului sub deplină confidențialitate. Ca să ajungă în rândul polonezilor, de departe cei mai deschiși, un membru al Partidului Comunist i-a înmânat documentul directorului general al agenției de presă din Polonia. Scurgerile de informații au făcut să se vorbească imediat de existența acestui raport. Fără a se confirma sau infirma în vreun fel, zvonul a avut totuși un impact enorm. Textul existent este însă cel creat de comisie, stenograma a ceea ce s-a spus în realitate este foarte greu de găsit. Se pare că în momentul prezentării au existat foarte multe paranteze pe care nu le mai avem la dispoziție; a rămas doar documentul birocratic din Arhivele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Vladimir Tismăneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post- Comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani, autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și perioadei post-comuniste. romania.europalibera.org / 07.09.2020 Nikita Hrusciov Informația s-a scurs prin Polonia și a ajuns în Israel, în limba rusă, prin Ambasada israeliană de la Varșovia. De acolo a mers mai departe spre Statele Unite: este una dintre ipoteze, cel puțin. El ajunge în orice caz în SUA, este verificat complet de CIA la sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie 1956. La vremea aceea, acolo locuia și avea un rol important August Nikolaevski, unul dintre marii lideri și gânditori ai menșevismului. Existaufoartemulți transfugi carealeseseră libertatea, foști troțkiști, etc. S-a creat o comisie care a analizat problema autenticității și care a validat documentul. A fost publicat la mijlocul lunii mai, complet, pe prima pagină din New York Times , sub titlul „Stalin’s Crimes”. A fost reluat în toată presamondială, transmis și trimis cu baloane în toată zona sovietică. Acirculat tradus în diferite limbi. L-am întrebat pe Ion Iliescu în cartea de interviuri (Marele șoc) cum anume a fost primit documentul în țară. Mi-a răspuns că l-a citit la Paris, dar nu l-a adus în România; cei care au făcut-o au fost excluși din partid. În Franța, până la momentul Gorbaciov, Raportul Secret a fost întotdeauna menționat de Partidul Comunist Francez drept le rapport attribué à Khruchtchev . În Italia, reacția a fost diferită. Primul care a vorbit despre problemele sistemice și instituționale, biografice și personale, a fost Palmiro Togliatti, care a spus că este total inacceptabilă reducerea problemei la personalitatea lui Stalin, că lucrurile sunt mult mai adânci și trebuie să vedem unde anume a început toată această situație. Discuția a fost blocată din cauza Revoluției maghiare: după aceasta, evident,Hrușciovera îndefensivădeoarece în Biroul Politic sovietic a fost acuzat că linia sa adusese respectivele consecințe... A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu, în Parlament, pe 18 decembrie 2006. Un an mai târziu, a co-editat cu istoricul Dorin Dobrincu publicarea raportului la editura Humanitas. Între februarie 2010 și mai 2012 - președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).