Romanian Times | Noiembrie 2020

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 (continuare din numarul trecut) de Preot Paroh Aurel Sas, Biserica „Sf. Simeon” Westland, Detroit De ce ancoradragostei estemaimare, decât ancorele credinței și nădejdii? Ne răspunde tot Dumnezeu, Care vorbește prin Scripturile ce zic: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Cor. 13, 1-3). De ce? Pentru că dacă în faptele omului, de a da toată avuția sa și trupul său să-l ardă focul, nu au aceste fapte ca sufletul a lor, camotivare Dragostea de Dumnezeu și de aproapele, la nimic nu folosește, zice Scriptura de sus. Și stând bine și gândind, stimate cititorule și cititoare, vom vedea că într-adevăr așa este, pentru că dacă faptele noastre nu sunt motivate de dragostea și iubirea noastră ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu, care ne-a trimis pe Fiul Său din iubire (Ioan 3, 16), și au mândria sau lauda noastră față de alții, cu adevărat, cum ne vorbește Dumnezeu prin Scriptură la „ nimic nu-mi foloseşte” (1 Cor. 13, 3). Așadar, dacă ajutăm pe cineva sau facem un dar la Biserică să nu ne lăudăm, ci să-l facem din dragoste ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu, Care mi-a dat posibilitate să ajut și pe alții și să nu fiu egoist, pentru că: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6). Așa dacă ajutăm pe cineva mai ales în aceste vremuri să facem din dragoste. Tot ceea ce a pierdut omul în viață este ceea ce ar fi trebuit să dea la săraci și să-i ajute. Și de ce totuși Dragostea este cea mai mare decât toate? Ne răspunde tot Bunul Dumnezeu prin Imnul iubiri, în Scripturile în care vorbește astfel: „Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi” (1 Cor. 13, 5-8). Deci și toată știința omenească, cu care se laudă omul, și toată tehnica de azi, neputincioase în fața virusului morții în aceste vremuri, vor cădea , cât și toată civilizația aceasta cu democrația ei, pe a cărei porți, cu drepturile omului, fără selecții morale, s-au introdus toate faptele bombelor imorale în societatea omenească pe care a pervertit-o de la adevăr. O societatea omenească imorală, providența lui Dumnezeu nu o duce în istorie, Dovadă sunt marele metropole ale lumii antice: Sodoma și Gomora care au ars în foc și a rezultat Marea Moartă, pentru că numai erau curați decât Lot, femeia lui și cele 2 fete, în descoperirea Scripturii: „Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul” (Facere 19, 24). Iar dimineața când credinciosul lui Dumnezeu, Avraam, a iești și a privit spre Sodoma și Gomora, unde locuia nepotul său, Lot, și unde a plecat Dumnezeu de la el, în chipul a trei Omeni: „căutând spre Sodoma şi Gomora şi spre toate împrejurimile lor, a văzut ridicându-se de la pământ fumegare, ca fumul dintr-un cuptor” (Facere 19, 28). Toate acestea sunt dovezi ale arderii acelor mari metropole ale lumii antice din cauza păcatului sodomit. ÎnNoulTestament, Dumnezeuvorbește despreSodoma șiGomora prin Scriptura următoare, zicând: „Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor” (2 Petru 2, 6). După toate Hristos Mântuitorul zice: „Cine are urechi de auzit să audă” (Marcu 4, 23), să se ferească de păcatul sodomit, care a fost în Sodoma și Gomora. Cu un grup de vizitatori laMareaMoartă amputut vedea cumnu poate trăi nici o vietate în ea și pe vârful muntelui „Stâlpul de sare” în care a fost schimbată femeia lui Lot, pentru că a încălcat porunca lui Dumnezeu și s-a uitat înapoi când a ieșit din Sodoma (Facerea 19, 26). Să nu încălcăm, dar, poruncile lui Dumnezeu, care au ca drept scop, salvarea noastră de la toate relele cât și de la moarte spirituală în păcat, iar în viața veșnică de la Iad. Așadar, să avem încredere în Dumnezeu în aceste vremuri ale bombelor negative, amintite, ca inamici ai vieții, și să ne salvăm după învățăturile biblice de mai sus, că mila lui Dumnezeu este mare pentru creaturile Sale și pentru că El este Dumnezeu iubitor de oameni. Să avem încredere în cuvintele Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care ne zice: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi” (Luca 8, 50). Pentru că, „Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire” (Psalm 117, 14), în toate zilele vieții, cât și în aceste vremuri ale fricii, care trebuie să o înlăturăm din viața popoarelor prin ascultarea și urmarea cu încredere a cuvintelor lui Hristos Dumnezeu, Care ne zice: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi” (Luca 8, 50). „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filip. 4, 12), ancorându-ne întru El, prin ancorele: credinței, nădejdi și dragostei de Dumnezeu. Virusul Covid 19, va trece pe măsura ce se vor ruga cât mai mulți Milostivului Dumnezeu din toate popoarele. Judecata popoarelor în justiția lui Dumnezeu, unde nu este părtinire La parlamentul european, în luna aceasta Iulie, 2020, la luarea conducerii Europei pentru șase luni, de către Germania, s-a zis că: „ne va judeca istoria” după cum exercităm conducerea. Dar ne zicând nimeni că ne va „judeca și Dumnezeu”, aceasta m-a inspirat a prezenta că, de-a supra judecății istoriei, se ridica Judecata Supremă a Justiției lui Dumnezeu în toate timpurile, care este fără părtinire: „ Judeca-va lumea (Dumnezeu) cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire” (Psalm 97, 11). „Iar cel ce face nedreptate îşi va lua plata nedreptăţii, întrucât la Dumnezeu nu este părtinire” (Col. 3, 25). „Nu nădăjdui în jertfa nedreaptă, că Domnul este judecător şi nu este la El părtinire” (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, (Eccles. 35, 13). Judecata lui Dumnezeu în viața aceasta prin crizele care vin în istorie Judecata lui Dumnezeu se arată și în viața aceasta , dar nu cu o Sentință definitivă, ci ca o trezirea a oamenilor din toate popoarele și din toate treptele societății la pocăință, la realitatea credinței în Creatorul lor, Marele Dumnezeu (Psalm 76, 13), în descoperirea Scripturii: „Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoalădinmorţi şi te va luminaHristos ” (Efes. 5, 14).AceastădeșteptareestepentrucăDumnezeunuvreamoarteapăcătosului ci, întoarcerea și să fie viu, după revelarea Scripturii, zicând: „Precum este adevărat că Eu (Dumnezeu) sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu (Dumnezeu) nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu” (Iezechiel 33, 11), pentru că Bunul Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut, ci de salvat de la necazuri și moarte. Toate crizele: economice și de alte feluri etc, sunt judecăți ale lui Dumnezeu în viața aceasta, căci cuvântul „criză” înseamnă judecată, un moment decisiv, în prezentarea explicării: „Originea cuvântului “crize” se afla in ‘Krisis’, care, in greaca veche, înseamnă hotărâre, decizie. Criza este deci un moment decisiv, in care totul se schimba, iar realitatea e pe cale să capete o cu totul alta turnura” - Barus-Michel, J. Psihosociologia crizei”. Astfel evenimentele demai sus, ale istoriei noastre prezente și numite cu cuvântul „bombele secolului XXI”, nu sunt altceva, decât la fel „crize” de diferite feluri, ca judecăți și decizii drepte ale justiției Divine, pentru deșteptarea oamenilor la realitatea vieții, la nevoia credinței în Dumnezeu pentru o viață a popoarelor în valorile morale, pentru o viață sănătoasă. Iar judecata justiției lui Dumnezeu este din iubire și din mila Sa mare, pentru ca popoarele Sale să nu se autodistrugă în diferite rătăciri de la credință, judecată care apoi se arată prin diferite fenomene naturale în universul pământesc: cutremure, inundații foc, crize economice etc, după descoperirea cuvintelor lui Hristos Domnul, zicând: „şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri” (Matei 24, 7). Coronavirus de azi este o „ciumă” în cuvântul biblic, a judecății Divine, care la scară mondială este numită „pandemie”, Covit 19! Judecății lui Dumnezeu din iubirea în această viață, cu scopul treziri la pocăință, conduc spre o mare salvare la învierea spirituală prin credință de sub moartea păcatelor, care e descoperită de Hristos Dumnezeu, zicând: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25). Prin cuvintele Domnului: „că vine ceasul şi acum este”, descoperă prezentul fiecărei generații și persoane în viața aceasta, iar cuvintele „când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu”, este vorba de oamenii morți spiritual în necredință și păcat, care auzind glasul Domnului prin cuvintele Sale din Evanghelie și crezând în ele, ne descoperă bucuria eternă că „cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25).Astfel, toate bombele virusurilor amintite mai sus, au drept scop din partea lui Dumnezeu, trezirea oamenilor și învierea lor spirituală de sub moartea în necredință și păcat. Iar despre învierea din morminte, la Judecata de Apoi, Hristos Domnul descoperă generațiilor, zicând: „Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui” (Ioan 5, 28). Prin aceste cuvinte Domnul prezintă atât de clar învierea din morminte, în ziua cea de Apoi a Judecății, când zice: „ căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (a lui Hristos, Judecătorul)” (Ioan 5, 28). Și spre ce vom învia Hristos Dumnezeu, Dreptul Judecător al tuturor, ne spune zicând: „Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29). Iată o judecată de trezire a oamenilor și a liderilor pe care a trimis-o Dumnezeu, marei metropole a lumii vechi, capitalei Imperiului Asirian, Ninive, când a trimis Dumnezeu pe prorocul Iona cu următorul mesaj: „Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!” (Iona 3, 4). Iată efectul acestui mesaj al trezirii, prezentat de Scripturile care zic: „Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la SALVAREADE LABOMBELE CRIZELOR SECOLULUI XXI ÎN EXPLOZIE! (5) (continuare în pagina 20) ODATĂ CUANUL2020! CAURMAREANECREDINȚEI

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=