Imparatia, Mantuire, Biserica
Page 78 of 478 naturale, le moștenim de la părinți, le au și cei creștini și cei necreștini. Darurile sunt primite de la Dumnezeu, le au numai creștinii autentici, sunt folosite sub călăuzirea Duhului Sfânt spre folosul altora. Cel ce primise cinci talanți și respectiv 2 talanți au acționat imediat. Ei s-au calificat la nivelul de rob bun și credincios. Cel ce primise doar un talant, pentru că atât putea să ducă, a gândit foarte greșit despre stăpân, a judecat stăpânul prin prisma lui de rob, și nu a pus în negoț ceea ce primise. Al șaptelea considerent principial este că pilda scoate în evidență principiul multiplicării enunțat de Domnul Isus și cu alte ocazii. Pilda talanților enunță principiul multiplicării astfel: ... celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel ce n- are, se va lua și ce are! (Matei 25:29). Când Domnul Isus face lumină ucenicilor, în privința pildelor ce le prezenta le spune același principiu al multiplicării: „ Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=