Romanian Times | Iunie 2021

ROMANIANTIMES (continuare in pagina 20) Angela FURTUNĂ: Cartea românească și sensul unei vieți Acum, la final, știu: cartea, literatura și limba literaturii sunt cea mai măreață experință a oamenilor. Mai importantă chiar decât prietenia, așa cum o vedea Montaigne, ca sortire și rodire curată a sufletului omenesc . Prietenii te pot trăda, uneori, dar o carte citită niciodată. Cât despre cartea scrisă chiar de tine - fiind o parte din viața ta -, ea este ceamai autentică expresie a zbuciumului unui autor: a exprima căutarea sensului vieții. Bucuria mea, sensul și lumina mea, sunt cărțile: cele citite, celescrisedemine, celecaremăveghează, laceasul dinurmă, precum un popor adunat în jurul Învățătorului. Cărțile și limba română sunt o scară a fericirii de a fi vie și de a aparține pentru totdeauna Culturii românești și vocației universale. Se împlinesc 25 de ani, în acest 2021, de când am început să public poezie și proză în periodice românești, iar ulterior în volum. Deși sunt mult maimulți anii pecare, începândcu1990, i-amdedicat gazetăriei și publicisticii de presă, cuvântului liber și începuturilor democrației visate pentru România de către generația mea. Îmi aniversez, așadar, odată cu ziua de naștere (la 19 iunie), și sfertul de veac de activitate dedicată trup și suflet literaturii române. Nu mai eram foarte tânără, la ora când publicam în sfârșit literatură, după o lungă ateptare petrecută înainte de 1989, dar aveam satisfacția de a fi urmat, precum îmi dorisem, calea libertății. În omagiu pentru aflarea sensului existenței, un poemdedicatMăriei Sale, CARTEA: Despre îmblânzirea cărților * între mine și obrazul proaspăt întors e mâna care așterne pulberea pe hârtie cornițele melcului se apleacă și varsă picături de cerneală pe acest chip palid un cărbune un cuvânt un alint * cele mai multe pagini scrise de mâna omului vorbesc despre istoria sângelui și măcelăriile pentru patimi, mergi înainte și citește tot ce te face să poți trăi cu aceste contuzii morale, cu roua sub tălpi, pașii tăi sunt hrana popoarelor umede ce putrezesc și se sting lent - oprește-te și miroase cu nesaț pământul din cenușă de om și scrum din îngeri apoi dă-i să bea literele și tristețea Ecleziastului – * pentru cei care au trăit fără a simți ecoul nu există odihnă unii copaci nu pot să vorbească – nici să dea umbră doar scorburi pentru ciocănitori muzica eretică a sunetelor și a literelor se aude în orice nouă pagină de carte * codice biblii pravile enciclopedii papirusuri roiuri, haite, triburi, hore, simfonii stau în semn ca-n apa morţilor un peşte de argint, în toate se-nfiripă un rost atunci când lumina cuvântului începe să scadă * nopțile cu insomnii îmblânzitoare ţinându-se de mână umbre fără ecou perechi de ochi clipind în stupine amuțite deodată se aud voci ce ridică ființele din mierea unor graiuri și le trimit printre străini să predice despre ceea ce au văzut în clipa când s-au trezit și s-au înălțat: acestea sunt cărțile gardienii de la poarta închisorii un pieptene rar pentru plânsul ermetic * îmi aduc aminte și azi că era o bătrână care mi-a încredințat sufletul tuturor poveștilor încă nescrise îmi aduc aminte și azi că era un bătrân ce se legăna toată ziua citind pagina lângă care am învățat să ascult ritmul dopaminei în creier, în timp ce cărțile scrise de mine se furișau către sufletul unor tineri invizibili – îi aud mereu cum se apropie, dar știu că nu vor ajunge niciodată la timp * vecini de cartier, vecini de scripturi stăm la mesele din fața bisericilor și templelor, veghem la catedrala mall-ului să nu se golească lucrând de zor la statui și la costume de despoți pe care îi ridicăm în ode ca într-un proțap, deasupra mulțimii flămânde peste bulevarde și cafenele un centru de putere neinaugurată * zeii îşi fac mereu de lucru cu dirijorii de apocalipse în piața publică sau cu negustorii de extaz, dar eu îmi ascundeam cu grijă cărțile corpurile invizibile în care bagheta diluează o muzică pentru tobele din cuvinte fără ca nimeni să mai afle, în hărmălaie, că zeii nu erau decât nişte vătafi peste marele gol la fel, în trecut, boierimea, poeții, preoții și cărturarii își țineau averea ascunsă bine în pivnițe și în lăzi - cărțile erau tăinuite, precum fecioarele în harem, nimeni să nu le vadă, nimeni să nu le atingă, nimeni să nu le fure, scumpe la vedere și costisitoare la pungă erau toate aceste tezaure de cărți lăzile pline cu vivlii din casele prealuminaților, o, mai ales despătimirea se făcea la lumina lămpii citind în singurătate sau cu discipolii ciorchine adunați în jurul înțeleptului luminat cărțile din acele timpuri erau cărăuși și hamali luau poverile din inimă și le aruncau în minte săpun, secrete de profunzime, răni urâte, infecții chinuitoare ziua binecuvântării era mereu ziua cititului iar într-un târziu, când se considera că eşti suficient de despătimit, sau, mă rog, un despătimit în plus, ţi se elibera carnetul de despătimit pe care scria citeţ numele, prenumele, locul patimii, clipa când te-a pocnit damblaua şi datele tehnice ale daunelor, lista patimilor avute înainte şi lista patimilor cu care ai rămas după cura de despătimire * imaginează-ţi cum creşte lunula dimineţii pe pagina aurie de biblie ținută ca un potir în mâinile de ceară cerneala de tipar era făcută din sângele artistului călău – el visase să reteze atât de repede capetele de sfinți din frescele albastre încât acestea să nu cadă doar să se înalțe și mai semețe peste propria secționare - dar alături, mâinile lucioase ale femeii tale ce tocmai ţi-a frământat o pâine nici prea mare dar nici prea mică pe care să o duci cu tine la câmp şi să o frângi deasupra pământului încă rece, după care te vei lungi pe armura lui, scormonindu-l îndărătnic, timp de două sute de zile și două sute de nopți până ce la sfârşitul verii vei înota gol într-o mare galbenă de ierburi - în tot acest timp, dintr-o carte deschisă cineva va citi mereu pentru tine și va scrie despre rostul tău de a scoate din pământ miezul de grâu și de a pune la loc în mormânt copaia cu pruncul și legănarea liniștitoare a măicuței * imaginează-ţi că vopseşti casa în culoarea de la începuturi când pielea de femeie tânără odată prinsă 7 Meditații est-etice era jupuită și din ea se făcea fiecare pagină scrisă de mână dintr-o carte ce semăna cu o hartă dar tu abia ai descoperit că la lumina pâlpâitoare a lumânărilor Cantemir, stăpânul casei topise multe făclii deasupra cărților filosofești * în lada cu vivlii era loc pentru orice patimă cum ar fi aceea de a sta cu ochii pierduţi nopţi întregi pe linia moale a cefei prin care copilul aprinde în lume o faclă, m-am gândit adeseori, în astfel de momente, când el dormea şi eu citeam unul cu spatele la celălalt că lumina are nevoie de o răscruce din care să ţâşnească întărită mai departe şi din nou am putut să plâng cu lacrimile mele adevărate, cele care mă ajutau uneori să ştiu unde mă aflu, unde mă tot duc şi ce mi se va întâmpla atunci când mă voi ridica din genunchi trăgând după mine în sus şi acel semn de carte după un incendiu nimicitor, lăsând în urmă, în golf, lăzi de biblii și de portocale, cutii cu manuscrise trupuri umane și capete de sfinți, cetăți uitate și forturi carbonizate laolaltă cenușă de om și scrum de îngeri hai mai bine să nu ne uităm la trecut ca la un prizonier de război aflat în aşteptarea nopţii pentru a fura de pe crengile înalte fructele cele mai rumene, nişte simple supoziţii despre acele timpuri ale despătimirii, când între noi şi iluzia noastră de sine se acumulase doar roua ultima pernă psihică dar tot ce ne rămânea era să refacem iar şi iar calculele despre evantaiul și ghilotina cuvintelor * noi avem o idee fixă, cuvintele rostite sunt nişte păsări migratoare ce singure cunosc liniile slabe ale spaţiului cum tunetul de litere pe foaia albă * şi atunci se nasc acele sensuri ce nu se deslușesc decât în mintea noastră, spintecând-o în două lumi ce nu se pot atinge, una în prelungirea celeilalte înflorind ca un galop, iar mai târziu, neatenţi fiind, ofrandele rostirii se întorc la noi precum albinele ce ne umplu auzul cu foşnetul unei bucurii salvatoare * era ca și când un cavaler își epuiza calul dar continua să meargă înainte prin lume apostol povestind cu voce tare tot ce îi șoptea biblia lui *