Romanian Times | Iunie 2021

Cultură 9 „Greaua moștenire“ a diplomației pre-decembriste de Andrei PLEȘU În articolul de săptămîna trecută (scris în anul 2000) semnalam cîteva dintre inerțiile „profesionalismului” diplomatic, consacrate de practica de tip propagandistic a „funcționarului” de la Externe, în contextul retoricii „socialiste”. Spre ilustrare, reiau, mai jos, un exemplu pe care, în același text, îl ofeream cititorului, pornind de la experiența mea de la sfîrșitul anilor ʼ90. Portretul-robot al diplomatului „model” supraviețuia încă, iar exemplul meu se referea la o temă foarte fierbinte a momentului, mereu adusă în discuție de partenerii străini: tema copiilor străzii, cu care statul român se confrunta dramatic în acea perioadă. Ei bine, dacă într-o dezbatere europeană, un coleg „din afară” semnala această problemă, reprezentantul nostru înclina să aleagă, drept reacție „tehnică”, una dintre următoarele – inabile – variante: a) Nu există, în România, o problemă a copiilor străzii. (Respingere suverană a discuţiei) b) Există o problemă a copiilor străzii, dar ea e atipică şi, prin urmare, invocarea ei este excesivă, dacă nu rău intenţionată. (Relativizare melancolică a chestiunii + culpabilizare vagă a „adversarului”) c) Am putea şi noi să întrebăm ce e cu cerşetorii de lîngă catedrala din Bonn sau cu cei care dorm în staţiile de metrou pariziene. (Contraatac „perfid”) d) Drama copiilor străzii este o moştenire a falimentului ceauşist şi, caatare, nunepoate fi imputată nouă. (Delegare a vinovăţei) e)Atenţia pe care diferite asociaţii caritabile occidentale o acordă copiilor străzii din România s-a dovedit a fi, de multe ori, camuflajul unordevieri pedofile, păguboase şi jignitoare pentru noi. Sîntem trataţi cu aroganţă, ca un debuşeu din categoria lumii a treia. (Contraatac vehement) f) Avem probleme mai importante şi mai urgente decît problema copiilor străzii, care îşi va găsi, lamomentul cuvenit, rezolvarea. („Realism” înţepat, optimismmoderat) g) S-au luat deja toate măsurile pentru a depăşi criza. (Stahanovism vesel) (continuare in pagina 20) h) Poporul românareo tradiţionalădragoste pentru copii. Va fi bine. (Eludare parţială a întrebării, lacrimi, picior de plai) i) Ne-ar interesa, mai curînd, viziunea dvs. despre criza balcanică. (Eludare radicală a întrebării, schimbarea subiectului) Reacţia simplă, elementară, a interlocutorului onest nu apare niciodată diplomatului nostru profesionist drept plauzibilă: da, există o problemă a copiilor străzii, o problemă pe care, pînă acum, n-am reuşit să o rezolvăm şi pe care, probabil, nu o vom rezolva decît cu greu şi numai flancaţi de expertiza şi mai ales de aportul financiar al ţărilor dezvoltate şi al instituţiilor internaţionale. De cele mai multe ori, un asemenea răspuns impune. Sinceritatea – îndeobşte suspectă pentru „tehnicienii” negocierilor dure – poate fi, în anumite situaţii, expresia optimă a eficienţei diplomatice. Pentru a completa portretul şmecheriei patriotice a diplomatului pre-decembrist (cu destui urmași încă), trebuie să adăugăm că grija neadormită pentru „imaginea” unei Românii roz şi replica grosolan colţoasă se amestecă, incongruent, în alcătuirea lui, cu un soi de slugărnicie umedă, menită să-l farmece, chipurile, pe „străin”. Surîsuri uleioase, flaterii stridente, ocheade Dilema veche, 03 - 10 iunie 2021 ospitaliere – nimic nu e economisit pentru a cîştigasimpatia„omologului”perplex,care, de regulă, nu vrea să primească nici şuturi, nici pupături, ci doar o reprezentare cît mai exactă a împrejurărilor şi sentimentul comunicării reale. Evident, nu se pune problema să adoptăm o reţetă infailibilă a bunelor purtări în serviciul afacerilor externe. Oportunitatea, contextul, omul decid, întotdeauna, asupra conduitei potrivite. E nevoie, în acelaşi timp, de instinct şi de discernămînt. Dar după ani lungi de înfrîngeri datorate minciunii şi lipsei de imaginaţie, România avea nevoie, după 1989, de un purgatoriu al onestităţii, chiar dacă el nu era imediat productiv. Trebuia să ne refacem obrazul. Lucru imposibil, atunci ca și acum, dacă nu ne valorificăm, inteligent, și calităţile, şi defectele, dacă nu recuperăm, cu alte cuvinte, autenticitatea. P.S. Cititorul rîndurilor de mai sus nu trebuie să înțeleagă că inventarul derapajelor procedurale pe care l-am schițat e o caracterizare general valabilă a diplomatului autohton. Am întîlnit și profesioniști eficienți, onești, plini de tact, care reușeau să „normalizeze” onorabil comportamentul lor instituțional. Arhivele Naționale ale României - Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea militarilor care au murit în timpul serviciului în forțele armate. Pentru cinstirea eroilor, prin Legea nr. 379 din 2003, privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, Zilei Eroilor i s-a conferit statutul de sărbătoare națională, continuând astfel tradiția statornicită după Primul Război Mondial. În România, prin Decretul Regal nr. 1693 din 4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, țara noastră comemorând în aceeași zi pe eroii români și pecei străini, îngropați pe teritoriul național.Aceastăprevederea fost stabilităcaurmare a Tratatul de la Versailles, prin care țările beligerante s-au obligat la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului, prin Decretul nr. 71 din 1948 data a fost schimbată la 9 mai, dar după 1989 s-a revenit la data inițială. În această zi, în lăcașurile de cult se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor din subordineaMinisteruluiApărării Naționale, împreună cu celelalte instituții abilitate, locale și naționale, elaborează programul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea națională de Ziua Eroilor. După Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care, urmând exemplul Franței și StatelorUnite aleAmericii, a decis să inaugureze unmonument al Eroului Necunoscut, dedicat memoriei tuturor celor care au căzut pe câmpul de luptă. În semn de cinstire, în anul 1923, s-a decis ca simbolul sacrificiului celor jertfiți pentru reîntregirea patriei, să fie evocat prin înhumarea simbolică a osemintele unuia dintre ostașii anonimi, morți în luptele din Primul Război Mondial. Astfel, la 13mai 1923 au fost deshumate rămășițele pământești a zece ostași neidentificați de pe câmpul de luptă de laMărășești și depuse în BisericaAdormireaMaicii Domnului din localitate, alegerea sicriului cu osemintele Ostașului Necunoscut fiind făcută de elevul militar Amilcar C. Săndulescu, orfan de război și premiant al Liceului Militar “Dimitrie A. Sturdza” din Craiova, care a ales cel de-al patrulea sicriu spunând “Acesta este tatăl meu”. După desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost îngropate cu onoruri militare în Cimitirul Eroilor din Mărășești în ziua de 14 mai 1923. Adoua zi, sicriul cu Eroul Necunoscut a fost transportat într-un tren special la București, însoțit de o gradă și cu onoruri militare. La Gara de Nord, așteptau oficiali ai statului și personalități politice și militare, în frunte cu Regele Ferdinand, iar sicriul a fost depus pe un catafalc drapat cu steagul și însemnele României pentru oficierea serviciului religios și onorurile militare cuvenite. Ulterior, sicriul a fost transportat laBiserica “MihaiVodă”, pe un afet de tun însoțit de un lung cortegiu, unde sicriul a rămas încă o zi pentru ca publicul larg să poată onora memoria Eroului Necunoscut. La 17mai 1923, în prezența Familiei Regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare, a diplomaților străini acreditați la București ori trimiși în misiune extraordinară și a unui numeros public, a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut, în fața Palatului Artelor care găzduia Muzeul Militar, din Parcul Carol I. Timp de două minute, orice activitate publică a fost întreruptă, în sunetele sirenelor și a clopotelor bisericilor. Mormântul Ostașului Necunoscut, operă a sculptorului Emil Wilhelm Becker, a devenit ulterior un loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria ostașilor căzuți în Primul Război Mondial. Mormântul Eroului Necunoscut a fost acoperit cu o lespede din piatră, decorată cu motive florale în stilul vechilor lespezi de mormânt domnești, cu un scurt epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. -1916-1919-“.