Romanian Times | Noiembrie 2021

ROMANIANTIMES “ Trăim într-o vreme in care există foarte multă confuzie și oamenilor trebuie să le spunem, să le explicăm” ”Multe persoane nu sunt educate îndeajuns pentru a înțelege ... cumfuncționează lanțul de aprovizionare” - le-a spus președintele JoeBidenamericanilor explicandu-le ca unor copii de grădiniță. America s-a ales cu un președinte și o administrație care aproape după un an de la venirea lor dubioasă la putere, au reușit performanța de a “pune America pe butuci”. A anulat construirea conductei de gaz Keystone XL. Prețul carburanților a urcat la cote de vârf, aproape de necrezut. Statele Unite au fost independente din punct de vedere energetic în 2019 pentru prima dată din 1957. Producția de energie din SUA în 2019 a fost mai mare decât consumul de energie din țară pentru prima dată în ultimii 62 de ani. Astfel, SUAau atins obiectivul independenței energetice – ceea ce nu a înseamnat că nu au importat sau exportat energie ci au produs mai multă energie decât au consumat. Însă acuma au ajuns din nou la mila și manipularea țărilor OPEC. Până la data de 12 noiembrie 2021, președintele Biden a semnat 67 de decrete prezidențiale, multe dintre ele au avut ca scop anualarea a tot ce a fost bun din punct de vedere economic de către fostul președinte Trump. Astfel, indicele prețurilor de consuma crescut cu 6,2%față de un an în urmă, în octombrie 2021, cea mai mare din decembrie 1990. Dacă în urmă cu un an, în octombrie, o pereche de pantofi a costat 100 de dolari, acum aceeași pereche costă 106.20 dolari. Lanțul de aprovizionare al economiei americane este în derivă, sute de nave maritime așteaptă în larg, intrarea în porturile americane, acestea fiind limitate de lipsa de spațiu de depozitare și de lipsa de muncitori, rezultând în rafturi goale și materiale întârziate. Economiștii cred că există mai mulți factori care contribuie la penuria lanțului de aprovizionare al Statelor Unite, inclusiv un număr tot mai mare de lucrători care părăsesc locurile de muncă, esențiali pentru a menține acest lanț “uns” ca lucrurile să decurgă fără probleme. Un record de 4,3 milioane de americani și-au părăsit locul de muncă în august -- cei mai mulți de când Departamentul Muncii al SUA a început să ia în considerare aceste date din anul 2000. Aceasta se datorează în mare parte măsurilor draconice a companiilor America încotro? Pagină realizată de Marcel Urs care, sub presiunea guvernului, au impus angajaților obligativitatea vaccinului “anti”- covid. Departamentul Muncii a raportat în iulie că industria depozitelor a avut un record de 490.000 de locuri de muncă disponibile. Companii precumWalmart, Target șiAmazon fac tot posibilul pentru a atrage muncitori pentru depozitele lor cu diferite beneficii, inclusiv sponsorizarea școlarizării gratuite. Rata de aprobare a președintelui american este printre cele mai scăzute din Istoria Statelor Unite, un pic mai mult de 30% iar peste 70% din americani cred că țara lor se îndreaptă într-o direcție greșită. Președintele american, împreună cu Camera Reprezentanților, unde este majoritar partidul președintelui iar în Senat sunt cam 50/50, balanța spre majoritate înclinând-o vicepreședinta, “aleasa poporului” doamna Harris, merg înainte cu o agendă radicală socialistă pentru suportarea și încurajarea dependenței populației de guvern prin ajutoare sociale, cu o politică a granițelor deschise care permit sutelor de mii de emigranți, neverificați, ne-testați împotriva Covidului, printr-o susținere oarbă a ideologiei schimbării climatice (fosta încălzire globală), prin promovarea (sau lipsa de promovare) a unei Americi “de râsu lumii” pe scena internațională ca o țară fără căpătâi. America s-a ales cu un președinte fără căpătâi, un bâlbâit și un papițoi politic condus clar din spate de către forțe obscure necunoscute omului de rând, cetățeanului american. Un președinte care a adormit, pe bune, la cârmaAmericii și la cârma istoriei acesteia. (Vezi președintele american trăgând un pui de somn la Conferința Schimbării Climatice a Națiunilor Unite din 2021). Imaginea președintelui care moțăie, este poate cea mai reprezentativă imagine a unui președinte de stat căruia nu ii pasă de cetățeni și de țară ci îi pasă mai mult de interesele obscure ale partidului care l-a pus într-o funcție pentru care se vede de “la o poștă” că nu este demn și în stare să o ducă până la capăt. *** Build Back Better Programul președintelui Biden de a finanța schimbarea fundamentală a SUA, numit Build Back Better la prima estimare de 1,75 trilioane de dolari conform experților de la University of Pennsylvania, Warton School of Business, suma reală ar putea depăși 4,26 trilioane de dolari. De la bun început după felul cum este abordat este un programde slăbireaAmericii și facilitarea mai rapidă pentru intrarea în viitor guvern mondial. Miercuri, 3 noiembrie 2021, senatorul democrat Joe Manchin a spus: „ Cum pot vota cu bună conștiință pentru un proiect de lege care propune extinderi masive a programelor sociale atunci când programe vitale precum Securitatea Socială și Medicare se confruntă cu insolvență, iar beneficiile ar putea începe să fie reduse prin 2026 la Medicare și 2033 la Securitatea Socială? ” „Nu cred că o pot face”. Build Back Better este un program complex. Scot în evidență câteva aspecte periculoase pentruAmerica. Printre altele conține un plan de preluare de către guvern a sistemelor școlare din SUA, de la nivelul preșcolar la cel universitar .Afost o încercare în statul West Virginia. Rezultatul alegerilor din West Virginia, din 3 noiembrie 2021 au fost determinat și de realitatea că părinții doresc ca guvernul federal să iasă din sistemele școlare ale Americii, dar administrația Biden caută prin program anunțate să le preia împotriva dorințelor părinților. Vineri, 5 noiembrie 2021, Casa Reprezentativă din Congresul SUA a adoptat proiectul de lege pentru infrastructură de 1,2 trilioane de dolari a lui Biden și a programat temporar un vot asupra programului Build Back Better de 1,75 trilioane de dolari, în creștere pentru 15 noiembrie 2021. Bani care nu sunt, dar vor fi tipăriți fără acoperire valorică și va produce dezastru. Nesiguranța sistemelor de comunicare Se știe că sistemul de comunicare este cheia progresului la orice nivel tehnologic și constatăm că nu putem sau ar fi extrem de greu fără sistemele electronice de comunicare. Marți, 5 octombrie 2021, Facebook, Instagram și WhatsApp au căzut fără o avertizare prealabilă și sute de milioane de utilizatori nu au avut acces la aceste servicii, care au devenit nefuncționale. Marți, 16 noiembrie 2021, o întreruperemasivă aGoogleCloud a făcut ca Spotify, Snapchat, Discord, Snapchat, Etsy să se prăbușească prezentând o problemă de rețea, care a afectat multe site-uri și milioane de utilizatori din întreaga lume. „Ne cerem scuze tuturor celor care sunt afectați de această întrerupere”, se arată pe pagina de Google Cloud. S-ademonstratcă laintervaldeminutcomunicareapeglobpoatefiîntreruptă și desigur poate fi reluată la comandă în direcția în care se dorește. Sistemele de comunicare pot fi întrerupte oricând, cât de altfel și informațiile transmise sunt controlate, fiind foarte greu să găsești informații reale, autentice. Menționând comunicarea de azi coborând-o la pandemia COVID-19, miercuri, 3 noiembrie 2021, LifeSiteNews a publicat un raport menționând că un avocat care reprezintă 11 medici care au suferit răni grave în urma vaccinărilor lor împotriva Covid a trimis scrisori cătreAdministrația SUApentruAlimente și Medicamente (FDA), Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor ( CDC ) și Departamentul de Sănătate și Servicii Umane ( HHS ) al SUA, îndemnându-i să recunoască rănile grave pe care le pot provoca vaccinările Covid și să furnizeze aceste informații pacienților înainte de a fi afectați . Avocatul a spus că firma sa este pregătită să ia măsuri legale dacă aceste agenții guvernamentale nu se conformează. Potrivit articolului, un studiuHarvard PilgrimHealth Care pe 715.000 de pacienți a constatat că „ sunt raportate mai puțin de 1% dintre evenimentele adverse ale vaccinului ”. La rapoartele oficiale de azi ce bine se potrivesc cuvintele Domnului Isus: “Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?” (Luca 6:39) Da, mai avem ” un minut până la miezul nopții ” când Domnul Dumnezeu va răsplăti pe cei ce sunt ai Lui și rămân ai Lui și va judeca aspru pe cei care L-au respins pe El și pe Fiul Său, Isus Christos. ” Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37). (continuare din pagina 5) COP26 – Promite dar nu rezolvă de Nelu Ciorba = amerotim@yahoo.com 1335 16 th ST NE Hickory NC 28601 Office 828 312-9535 Debora Negrut Broker (828) 302-5489 / littledeb4@icloud.com CHARLOTTE ASHEVILLE HICKORY and surrounding areas

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=