Romanian Times | Decembrie 2021

ROMANIANTIMES Din timpurile cele mai vechi, gânditorii au analizat problema dreptății și adevărului. Au văzut că oamenii de-a lungul timpului au idei noi, scopuri diferite, condiții de viață diferite, că toate aceste probleme, deloc ușoare, depind de moralitatea societății, iar politica se ocupă de definirea lor. Dreptatea este una dintre virtuțile importante ale omului, cu care el poate deosebi binele de rău. Cu ajutorul dreptății se pot soluționa contradicțiile existete sau unele noi apărute, deoarce ea, dreptatea, se măsoară în raport cu anumite norme morale sau juridice care exprimă reguli comportamentale bazate pe anumite valori. Drumul ei este cel al victoriei binelui care se dobândește greu de cele mai multe ori. Există o dreptate omenească și una Dumnezeiască. Dacă cea Dumnezeiască este neschimbătoare, cea omenească s-a dovedit a fi schimbătoare. Oamenii se contrazic între ei, contrazicându-și uneori propria conștiință; se prefac folosind minciuni care îi pot ajuta să dobândească ceva material, bani sau putere. Când sunt prinși cu minciuna, ei potmotiva că nu au stăruit suficient asupra problemei, adică asupra afirmației anterioare.Aceasta poate fi un adevăr, dar poate fi și o minciună. Adevăr este când nu ai cunoscut datele problemei în amănunt și ai emis o eroare prin care ai făcut o nedreptate unui alt om sau unei colectivități. Dar când ai făcut-o intenționat, spre folosul tău – ai mințit, ai pângărit dreptatea. Nedreptatea poate fi făcută sub masca unei așa numite dreptăți, ascunzând sentimentul vădit al urii și al răzbunării. Înseamnă voință de putere pentru a-ți realiza ambițiile folosind cuvinte, discursuri, gesturi și o judecată fără conștiință morală. Esențial este ca omul să creadă în dreptate și să lupte pentru ea. Dreptatea nu inspiră teamă, ci curaj, pe când nedreptatea te poate înspăimânta, timora și chiar distruge sufletește. Și cel care a suferit nedreptatea pierde uneori acea căldură sufletească care a avut la bază încrederea, demnitatea, voința și conștiința. LUPTA PENTRU DREPTATE ȘI ADEVĂR S-a văzut de curând un gest ambițios de răzbunare care a antrenat alte multe persoane „slabe de înger” (caractere slabe, lipsite de fermitate) sau cu judecată superficială. Unii s-au trezit la realitate, renunțând la ură, dezbinare și neadevăr, în ultimul moment. Alții își mențin judecata nedreaptă, poate din jenă pentru funcția avută, sau chiar din ușoară neghiobie (sunt momente în viață când orice om deștept poate comite o prostie!). Fiindcă dreptatea se face judecând profund. Bunul simț, echilibrul psihic, cunoașterea, moralitatea sunt condițiile care îl fac pe om să fie fidel dreptății. Unora li s-ar cere și previziunea, adică să distingă bine vremurile în care trăim și să întrevadă pe cele care pot veni în urma acționărilor respective. Nu le ai, te dedai la acțiuni contrare: insulți dreptatea adevărată pentrua-i știrbi dinonoareși dinatotputernicie, cumpărând totodată susținători aiminciunii. Iar genocidulminciunii și al nedreptății distruge dreptatea care va fi, ulterior, foarte greu de recucerit. În lupta pentru dreptate și adevăr nu învinge jalnica șarlatanie care are scopul de a le compromite, a le face incerte, a le face neînțelese de oameni, înlăturând bunătatea și înțelepciunea, întrucât omul este creatura divinității, cu credința în dreptate și adevăr. Acțiunea dreptății se solidarizează cu adevărul, deoarece urmăresc același scop. De cele mai multe ori gândim despre o persoană care spune adevărul că „are dreptate”, sau că „nu are dreptate”. Aspune ceva cenucorespunde realității înseamnă a afirma o propoziție falsă, ceva ce nu e adevărat: „Cântarul fals este un simbol al oricărei înșelăciuni, al oricărui artificiu care maschează egoismul și nedreptatea sub aparența dreptății și virtuții”. A fi drept înseamnă să acționezi față de tine și față de ceilalți în raport cu anumite normemorale și juridice bazate pe anumite valori, norme ce exprimă reguli de comportament (binele, frumosul, în opoziție cu răul, urâtul). Un adevăr afirmat despre ceva poate fi un adevăr pentru toți și se poate folosi pentru a face dreptate, iar neadevărul despre ceva este o minciună pentru toți, cu toate că uneori (amvăzut)estefolosit șielpentruafaceașa-zisa„dreptate”. Intervine „judecata” fiecăruia, afirmativă sau negativă, în baza existenței acelei corectitudini ce stă la baza adevărului și dreptății. „Judecata” ajută la determinarea adevărului la nivel individual dar și universal. Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) a deosebit judecata analitică de cea sintetică. În cazul judecății analitice, adevărul derivă din analiza însăși a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepție senzorială. În situația în care o analiză rațională nu este „Adevărul iese la iveală cu timpul.” – Seneca Vavila Popovici – Carolina de Nord suficientă pentru a extrage adevărul și este nevoie de o observație senzorială sau experiment, atunci avem de a face cu o judecată sintetică. În căutarea dreptății este necesară o cantitate de energie mare și un mod de gândire sănătos în concordanță cu regulile morale ale lumii exterioare bazate pe dovada lucrurilor văzute pentru a aduce echilibrul social și a se ajunge la rezultatepe care leputematribui doar inteligenței umane sau vieții. Ființa umană are înrădăcinat adânc, pe lângă simțul dreptății și cel al adevărului, și pe cel al iubirii. Prin iubire se ajunge la adevăr și dreptate deoarece îți dă putere să învingi orice obstacol. Einstein spunea despre iubire: „ Există o forță extrem de puternică, pentru care, cel puțin până în prezent, știința nu a găsit o explicație formală. Este forța care include și guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers și încă nu a fost identificată de noi. Această forță universală este IUBIREA”. Da, trebuie să te iubești pe tine și în aceeași măsură pe celălalt, trebuie să te respecți pe tine și în aceeași măsură să-l respecți pe celălalt. Trebuie să dorești binele tău, dar și binele celuilalt. Trebuie să iubești adevărul și dreptatea și să-l iubești pe Dumnezeu, pentru că El este întruchiparea dreptății. Dreptatea nu se poate baza numai pe voință și sentimente deoarece voința înseamnă de multe ori dorințe, nevoi și interese, plăceri iar sentimentul este o componentă a emoției, o cunoaștere imediată, o simplă impresie. De aceea intervine rațiunea, judecata omului („Cogito, ergo sum!” – Descartes ). A fi rațional înseamnă a te folosi de conștiința ta, ea fiind temelia sfântă a dreptății și adevărului. Conștiință înseamnă cunoaștere, sentimentul înțelegerii existenței personale; este forma cea mai evoluată de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente. Sentiment și rațiune, deopotrivă, deci! O cunună de simțiri și judecăți! Educația îl face pe om să fie atent, sensibil și rațional în relațiile cu semenii săi, să fie neclintit în apărarea dreptății mult iubite de Dumnezeu, să condamne tirania, să devină altruist. Astfel, de la om va pleca dreptatea și se va îndrepta tot spre el. Adevărul trebuie cunoscut și recunoscut deoarece omul este dornic de adevăr și însetat de dreptate, iar acolo unde există adevăr este de așteptat să fie și dreptate. VAURMA