Romanian Times | Ianuarie 2022

ROMANIANTIMES Inteligențaomului areuncâmp legitimdeapărareadreptății care se opuneminciunii. De aceea omul drept nu permite ca minciuna să fie promovată drept adevăr. Judecata lui care implică legile morale, obiectivitatea, îl va face să disocieze adevărul de falsitate. Sentimentul dreptății și adevărului îi va da omului speranța unui trai liber, în așa fel ca valoarea să-i fie prețuită și stimulată. Ierarhia valorilor este un adevăr deoarece în fruntea ei se află „spiritul și valorile create de om”, valori ce aduc mai multă dreptate în lume. Darceesteadevărul?Întrebareaaapărutde-alungulsecolelor, îndiferite locuri de pe glob. El a fost definit de către scolastici – filozofi din evul mediu care practicau un învățământ rupt de realitate – , prin formula binelui. Pentru adevăr au murit mulți oameni, deoarece adevărul este legat de dreptate, el ne ajută să trăim în timpmai liniștiți, mai împăcați cu noi înșine și cu noi toți. La adevăr se ajunge greu fiindcă el se află în adâncul sufletului omenesc și fiecare are propria modalitate de a ajunge să-l găsească. Iar adevărul venit din afară poartă de celemaimulte ori amprenta nesiguranței. ExistăAdevărul absolut care este unul singur și adevărurile noastre care pot fi diferit concepute inițial, deci au pluralitate, până la definirea lor într-unul singur, real. Fiindcă la început ai gândirea ta, curajul de a gândi după intelectul tău, după care ai în vedere și alte opinii, alte gândiri și intervine judecata, cântarul, definirea adevărului. Între adevărul absolut și „adevărul pur și simplu” există o asemănare evidentă prin legătura profundă a ființei omului cu divinitatea, legătură ce te face să respecți normele comportamentale ca o necesitate rațională care dobândește o semnificație concretă în reglementarea raporturilor dintre oameni. Pentru Aristotel, filozoful Greciei Antice, realitatea este adevăr și se identifică cu existența, adică „ceea ce este” fiind același lucru cu „cele ce sunt adevărate”. Adevărul pentru filozoful german din secolul XX, Martin Heidegger, LUPTA PENTRU DREPTATE ȘI ADEVĂR (2) este „ceea ce se arată”, „ceea ce se descoperă”, „ceea ce se devoalează”, „ceea ce nu se ascunde” . Omul care poate face deosebirea binelui de rău, se poate bucura de dreptul la libertate care elimină „subiectivitatea inteligenței și voințaarbitrară”, și dacăuneori estenedrept nu se poate spune că susține un lucru neadevărat deoarece așa-i dictează simțurile sale; așa simte el adevărul. În acest caz se poate vorbi despre „adevăr” sau „neadevăr” și nu despre minciună, care se bazează pe viclenie (perfidie, ipocrizie, falsitate, trădare). Când omul își dă seama de dificultățile care se întâmpină în stabilirea dreptății, poate să înțeleagă particularitățile evidente ale realității, deosebirea dintre rațional și irațional și dintre adevăr și minciună. „Singurul lucru la care omul cinstit trebuie să cate, în toți pașii săi, este de a vedea, dacă ceea ce face este drept sau nedrept, și dacă e fapta unui om bun, sau a unui om rău”, spunea atenianul Socrate (469–399 î. Hr.). În multe situații credem că am descoperit adevărul total și noi de fapt am ajuns la un adevăr parțial obiectiv, adică la un adevăr doar pentru unii, un adevăr care oglindește doar o opinie, este deci subiectiv, necorespunzător realității. Dar, adevăratul adevăr cuprinde obiectivitate și logică, o judecată imparțială care este o componentă a judecăților universale în care nu intervin factori subiectivi. Libertatea de a gândi te face să poți deosebi adevărul de fals, moralitatea de imoralitate, vinovăția de nevinovăție și să-ți crească interesul pentru lumea exterioară pentru a putea deveni total obiectiv, să poți critica moralitatea ținând cont de remarca filozofului german Nietzsche (1844-1900) „A critica moralitatea presupune un grad înalt de moralitate”. Cu toate că oamenii au viziuni diferite unii față de alții, ei gândesc aidoma la relația dintre dreptate și adevăr, la locul care-l ocupă acestea în desemnarea realității folosind legătura dintre cuvânt și faptă. Faptele oamenilor trebuie să reflecte într-o manieră adecvată bunătate și adevăr, ba chiar, dacă este cu putință, să creeze prin ele o lume mai sensibilă, găsind căi și mijloace pentru depășirea realului. O lume mai sensibilă, bazată pe dreptate și adevăr, pune accent pe scara valorilor, chiar dacă aceste valori se schimbă în funcție de idealurile lumii reale, deci, se schimbă în funcție de concepția vieții sociale și de idealurile pe care se întemeiază societatea. Este necesară o lume diferită din punct de vedere al sensibilității și al „Adevărul iese la iveală cu timpul.” – Seneca Vavila Popovici – Carolina de Nord calității, trăind mai intens prin idealuri bine gândite ce fac parte din sfera realului spre care aspiră. Înclinarea omului spre libertate este dată de capacitatea lui de educație, de autonomia în gândirea sa, de adevărul și dreptatea ce se pot face în lumea de „aici” și de încrederea în lumea de „dincolo” unde există un singur adevăr: „adevărul absolut”. Sensibilitatea umană percepe modificarea inerentă a mediului înconjurător, pentru că tot ce îl înconjură pe om există, deci este un adevăr al existenței sale care asigură echilibrul său interior clădit pe drepturile sale și pe demnitatea sa. Omul nu trece pasiv pe lângă ceea ce îl înconjură, chiar dacă uneori modifică natura cu mâna sa prininventivitate, împinsde trebuințelesalestrictbiologice sau de cele pragmatice, de rutină. De fapt se consolidează acea relație dintre voința omului și activitatea sa. O societate dreaptă așează morala în planul existențial, nu numai în imaginație unde își poate face iluzii despre o lume perfectă cu aspirații sublime. Omul își organizează spațiul existențial cu o morală ce are un conținut real și adevărat, chiar dacă morala își schimbă structura interioară în funcție de epocile istorice. Valorile morale rămân tot „valori” pe care se dezvoltă relațiile sociale ca relații umane.Adevărul devine „adevărat” când adevărul interior coincide cu cel exterior. Un om drept nu se mulțumește sau, nu ar trebui să se mulțumească numai cu faptul că știe să descrie și să explice acțiunile morale deoarece le cunoaște foarte bine. Este strict necesar să se conformeze de la sine legilor morale fiind vorba de conștiință și nu de datorie. În societatea comunistă nu s-a ținut cont de acest fapt. Oamenii au vorbit și au scris despre moralitate, ei înșiși nefiind oameni morali, deci s-au complăcut în falsitate, în minciună. Și culmea, se dorește acumsă se experimenteze falsitatea, minciuna, furtul și în țara recunoscută ca „ țară a libertății, a idealului obținut prin muncă cinstită”. Dar oamenii inteligenți, cu discernământ au putut și vor putea face abstracție de minciună, ascultând vocea adevărului din sufletul lor. Întotdeauna bunul simț, inteligența și rațiunea deslușescminciuna care este lamodă învremurile întunecate, mincinoase, în care poate să se manifeste în voia ei. Scria cineva: „Adevărul este promovat printr-o voce interioară creată de unmurmur ușor al spiritului din inimă”. VAURMA (continuare din numarul trecut)