Romanian Times | Februarie - Martie 2022

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 (continuare din numarul trecut) de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit Ființa omenească rațională, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27), a fost adusă în lume de Creatorul ei, pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu și astfel se poate dărui, de către Milostivul Dumnezeu, celor care se ostenesc în cele duhovnicești, tot felul de virtuți duhovnicești sau spirituale. Pentru urmarea lui Hristos Mântuitorul lumii (Ioan 4, 42) și al fiecăruia, trebuie să trecem de la o înțelegere literară a Scripturilor din Biblie la una duhovnicească în „ duh și adevăr”, cum ne spune Hristos Domnul că: „adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr..., Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23-24). Și cum se vor închina în „duh și adevăr”, cei care nu au ajuns la nașterea duhovnicească din „ apă și din Duhul Sfânt” (Ioan 3, 5) în Taina Botezului, pentru o înțelegere duhovnicească sau spirituală a Scripturilor? De aceea ne descoperă Scriptura că: „Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte ” (1 Cor. 2, 14). Așa se pot lămuri „ lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti” (1 Cor. 2, 13). Adeveni om duhovnicesc, din cel lumesc este posibil, pentru că la Botez creștinii au primit darul Duhului Sfânt prinTainaMirungerii, după descoperirea Scripturii care zice: „Iar noi n-am primit duhul lumii (la Botez), ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu” , despre care Sf. Ap. Pavel zice că: „Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti” (1 Cor. 2, 12-13). După aceste prezentări despre omul firesc și duhovnicesc și despre înțelegerea lumească și duhovnicească, putem trece la prezentarea și explicarea celor 9 Fericiri în sens Duhovnicesc, pentru înțelegerea duhovnicească, în scopul curățirii inimii și ajungerea la vederea și primirii „ Răsăritului Cel de Sus” (Luca 1, 78), Hristos Iisus, ca să ne renască duhovnicește prin credință și rugăciune, în Taina Pocăinței și a curățirii de patimi prin cele 9 Fericiri, devenind astfel eliberați de patimi, ajungem oameni cu viață în Hristos, în Care „ trăim, ne mișcăm și suntem” (Fapte 17, 28), cu viață duhovnicească pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu, când trecem din această Împărăție a harului divin curățitor și mântuitor, din acest univers pământesc. „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor” (Matei 5, 3) Mai întâi, locul din care, Iisus Hristos Mântuitorul lumii (Ioan 4, 42), a prezentat Cuvântarea sau Predica cea mai lungă a fost din înaltul Muntelui, începând cu cele 9 Fericiri, ni-l prezintă pentru toate generațiile Scripturile, care zic: „Văzândmulţimile, Iisus S-a suit înMunte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El” (Matei 5, 1). Muntele înalt de la care a vorbit Iisus mulțimilor și ucenicilor Săi, este simbolul înălțimii și autorități Sale Divin-umane cu care vorbea și în același timp este șiAmvonul de prezidare a Predicii Sale celei mai lungi mulțimilor de oameni, ca să poată fi văzut și auzit bine. Dar, Iisus făcea amvonul Său de predică mulțimilor oriunde le găsea adunate, și astfle nu numai pe Munte sau pe loc șes, ci și pe Mare, ca atunci când S-a urcat în corabia lui Petru, pe Marea Galilei, de unde a vestit Cuvântul Său Dumnezeiesc mulțimilor din fațaMării Galiei, ca hrană spiritual, mai întâi, în aceea dimineață și apoi a săvârșit minunea pescuirii minunate (Luca 5, 1-10), ca hrană fizic, de unde rezultă rugăciunea de dimineață ca hrană spirituală și apoi cea fizică. Muntele, care nu este foarte înalt, de unde a ținut Iisus predica Sa, este în provincia Galilea din Israel, care poartă numele de Muntele Fericirilor, după cele 9 Fericiri și cum descrie prima data, Fericitul August, care a scris și o carte despre Predica de pe Munte. Vizitând și Muntele Fericirilor, unde Iisus a ținut Predica Sa, când am fost în Israel, pe urmeleMântuitorului Iisus Hristos, caOm, pot spune că din înălțimeaMuntelui Fericirilor se poate vedea jos o împrejurime cu o priveliște minunată. Celor 9 Fericiri le coprespund cele 7 Daruri ale Duhului Sfânt: „duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei- credinţe și duhul temerii de Dumnezeu” (Isaia 11, 2-3). Aceste 7 daruri ale Duhului, omul le primește odată cu Taina Botezului, care îl ajută și la maturitate, când vine la Taina Pocăinței și trebuie să treacă prin terapia spirituală, a celor 9 Fericiri, ca să ajungă la curățirea inimi de patimi: „ Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Darului temerii deDumnezeu, din darurileDuhului Sfânt, îi corespunde umilinței pentru a deveni credinciosul smerit și sărac cu duhul, adică sărac de păcate, din prima fericire; darului cunoștinței, îi corespunde plânsului din fericirea a 2-a; darului evlaviei îi corespunde blândeții din fericirea a 3-a; darului tăriei, corespunde celor flămânzi și însetați de dreptate din fericirea a 4-a; darului sfatului, corespunde celor milostivi din fericirea a 5-a; darului înțelegerii, îi corespunde curăției inimii din fericirea a 6-a; iar darul înțelepciunii corespunde celor făcători de pace din fericirea a 7-a. Astfel putem trece la prezentarea și explicarea pe rând în sens duhovnicesc a celor 9 Fericiri. Astfel, din înălțimea Muntelui aflăm că Iisus: „Deschizându-şi gura, îi învăţa (pe ucenici și mulțimile) zicând: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5, 3). „ Fericiţi cei săraci cu duhul ”, constă, în sărăcia lor de păcate și în îmbogățirea în valorile duhovnicești ale vieții în Hristos, începând cu virtutea smereniei, cum ne îndeamnă Domnul, zicând: „învăţaţi-vă de laMine (Iisus), că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Sf. Părinți spun că „ cei săraci cu duhul” sunt de fapt cei smeriți, iar Domnul a zis: „Fericiţi cei săraci cu duhul”, pentru că cei „săraci cu duhul” spune mai mult decât dacă ar fi zis Iisus direct „Fericiți sunt cei smeriți”. Iar în sensul „sărăciei” cum a zis Domnul, Sf. Filaret tâlcuiește că, „cel sărac nu are nimic, ci așteaptă de la alți și cere cele necesare, ca milostenie de la semenii lui” Astfel cei „săraci cu duhul”, văzând că au pierdut totul prin necredință și păcat se smeresc și aleargă la Dumnezeul Cel milostiv, iubitor și bogat și cer adăpost în Biserica lui Hristos, harul Mântuitorului și haină duhovnicească, de la Botez pierdută, s-o reprimească prin lacrimile pocăinței, în duhul smereniei, după pilda întoarcerii fiul pierdut la tatăl său (Luca 15, 11-32). Rugăciunea în duhul smereniei ca, a fiul cel pierdut: „ Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi” (Luca 15, 18-19) , și a vameșului: „Dumnezeule, fii milostivmie, păcătosului” (Luca 18, 13), conduc la „ Fericiți sunt cei săraci cu duhul” (Matei 5, 3), adică la sărăcia de păcate și de toate răutățile, prin virtutea Smereniei în duhul rugăciunii înaintea milostivului Tată Ceresc. Iar rugăciunea în duhul mândriei, duce la a pierde omul înaintea Bunului Dumnezeu și ceea ce ai făcut bine, ca fariseul din Pilda vameșului, unde fariseul se ruga în duhul mândriei, zicând că nu este ca ceilalți oameni păcătoși, „ răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş...” (Luca 18, 11-12). La urmă, Domnul a spus: „Zic vouă că acesta (vameșul) s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela (fariseul). Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 18, 14-15). Iar răsplata celor din fericirea a întâi, „ Fericiți sunt cei săraci cu duhul ” este „ Împărăția Cerurilor” (Matei 5, 3) Păcatele împotriva virtuții smereniei Mândria, e primul păcat. „Toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită” (Pilde 16, 5). Iar „ inima semeață” este cea plină de păcatul mândriei, care este primul păcat împotriva virtuții smereniei ce este mântuitoare și duce la Fericirea întâia a celor „săraci cu duhul” (Matei 5, 3). Din cauza păcatului mândriei au căzut protopărinți neamului omenesc, Adam și Eva (Facere 3, 1-7), și îngerul de lumină din cer și a devenit diavol (Isaia 14, 12-16). Dumnezeu pe drepți îi iubește, pe cei păcătoși îi miluiește, iar iar despre cei în păcatul mândrie, Scriptura descoperă că: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6). Slava deșartă sau goana după lauri, este o treaptă a păcatului mândriei împotriva smereniei. Cel stăpânit de păcatul slavei deșarte, în mândria lui, vrea să audă laude, chiar nemeritate și pentru nimic, deși zice: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău” (Psalm 113, 9). Cel în păcatul slavei deșarte, vrea să răpească slava care este numai a lui Dumnezeu, pentru câte a făcut în cer și pe pământ, iar Dumnezeu îl întreabă: „Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor. 4, 7). Oamenii stăpâniți de slava deșartă sunt cei duși de diavolul în slava deșartă, ispitiți fiind atât cei necredincioșii cât și cei credincioși. Trufia, se naște din slava deșartă după cum fluturele iese din omidă. Trufia îl zboară pe om ca fluturele. Zborul trufiei celor mândrii îi umilește pe alții, disprețuindu-i. Cel trufaș este și mânios și întețește focul păcatului patimii sale. Trufia duce la multe neliniști, tulburări și dureri. Astfel, Scriptura zice: „că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1 Ioan 2, 16), în ispitirea diavolului. Cel ce nu caută să se lecuiască de păcatul trufiei prin pocăință, acela va cădea amarnic de tot. Despre mândrie, slavă deșartă și trufie, Sf. Ioan Gură de Aur zice că, fără pocăință și smerenie nu se pot vindeca. Păcatul mândriei ridică pe cei stăpâniți de el și împotriva lui Dumnezeu, zicând că, nu este Dumnezeu! La care Scriptura răspunde, RĂSĂRITULCELDE SUS ȘIAJUNGEREALAVEDEREALUI PRIN CELE NOUĂ FERICIRI (Matei 5, 3-11) (3) (continuare în pagina 22)