Romanian Times | lunie 2022

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Slava Ukraini! Reflectii despre curajul moral: L-am privit atent azi pe Volodimir Zelenski. Nu cred că sunt singurul care am notat cearcănele, vocea răgușită. M-am întrebat care dintre noi ar fi reușit să străbată aceste trei luni fără să aibă nevoie de o pauză, de un răgaz. El nu l-a avut. Cum nu l-au avut eroii din tranșee. Omul acesta a vorbit concetățenilor săi în fiecare din aceste 114 seri. A vorbit când cădeau bombe, a vorbit când Kievul părea pierdut. A vorbit când ocupanții torturau civili. A vorbit când plângeau mame și copii. S-a adresat parlamentelor lumii, a ținut aprinsă torța libertății. A vorbit fără teamă, a explicat de omie și una de ori de ce soarta Ucrainei este soarta democrației, a civilizației. Adecorat eroii, a mers pe front, a vizitat spitale. Există la el o pasiune profetică. Plus un altruism electrizant. Intruchipează virtuti pe care le credeam dispărute. Există la acest om o voință irezistibilă și indestructibilă de libertate. Slava Ucraini! tismaneanu.wordpress.com Vladimir Tismăneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post- Comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani, autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și perioadei post-comuniste. A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu, în Parlament, pe 18 decembrie 2006. Un an mai târziu, a co-editat cu istoricul Dorin Dobrincu publicarea raportului la editura Humanitas. Între februarie 2010 și mai 2012 - președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). In Memoriam Jean-Louis Trintignant Martiriul lui Imre Nagy A fost spânzurat la Budapesta pe 16 iunie 1958. Revoluția Maghiară din octombrie- noiembrie 1956 a însemnat resurecția speranței. A reinstituit suveranitatea poporului și suveranitatea națională. A reabilitat conceptele de persoană juridică și persoană morală. A fost o revoluție anti-totalitară, anti-colonialistă, anti-birocratică. Eram student la sociologie cand l-am vazut in “Z”, marele film politic al lui Costa Gavras. Am scris un articol despre film, de fapt despre omorul politic ca arma a dictaturilor. Tin minte perfect scena in care procurorul (Trintignant) ii convoaca pe suspecti. Furiosi, indignati, turbati. Generalul X, colonelul Y. Impasibil, implacabil, procurorul rosteste apasat intrebarile: Nom? Prenom? Profession? Am scris un articol pe care l-am propus revistei care se numea inca Universitas. Titlul era “Presul supremal demnitatii”. N-a fost publicat. L-am revazut in multte filme de-a lungul anilor. Dar in memoria mea, el ramane tanarul procuror care refuza sa fie complicele asasinilor. După zdrobirea acestei extraordinare revolte civic-democratice, au urmat cumplite represiuni. Mii de execuții, sute de mii de refugiați. Ambasadorul sovietic la Budapesta era Iuri Andropov. Au fost unii care au crezut, ori mai precis au ales să creadă, promisiunile sale că nu va urma o sângeroasă revanșă. Altii știau că, spre a-l cita pe Leszek Kolakowski, “minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”. Între aceștia, Hannah Arendt, Raymond Aron, Albert Camus, Arthur Koestler, N. Steinhardt. E bine să nu uităm aceste lucruri îndeosebi acum, în plină tragedie ucraineană, când auzim voci dispuse să valideze și să cauționeze Marea Minciună putinistă. Crime impotriva umanitatii Bandele barbare ce-si zic armata rusa folosesc munitiiile cu dispersie. Este o incalcare a tratatelor internationale. O abominatie. O monstruozitate. La Kremlin domneste un posedat. Un monstru inconjurat de alti monstri. Propagandistii lui Putin sunt ei insisi demoni. Vorbesc despre un razboi termonuclear global ca despre o vacanta la mare. Fostul “presedinte” Medvedev neaga umanitatea ucrainenilor. Ii vrea morti. Fara exceptie. Rusia este pe margineas prapastiei. O prapastie politica si psihologica. Un abis moral. Linia despărțitoare Am propus aceasta sintagma in iunie 1990, eram la Bucuresti, am vazut mineriada cu ochii mei. Ideea unui clivaj axiologic ramane, din pacate, de o chinuitoare, exasperanta actualitate. Binele comun este o utopie. Unii dintre noi am fost atacati imund in “Adevarul” lui Tinu si Novaceanu, in “Azi”, in “Romania Mare”. Atacuri mizerabile impotriva fostilor disidenti. Criticii regimului trecut si ai celui iliescian eraupusi la stalpul infamiei. Mie imi spuneau “sobolanul navetist”.Apoi, “Homo Brucanus” si “Profesorul Girueta”. Cosmarul fesenist, pervers travestit in macabru vodevil pesedist, cautionat de PNL si UDMR, continua sa polueze, sa paraziteze si sa maculeze corpul politic. Anti- liberal, anti-intelectual si anti-occidental, infumurat, impertinent, autarhic, iubitor de autoritarism, cu clare propensiuni dictatoriale, este opusul spiritului revolutiilor civice din 1989. Aceasta este linia despartitoare: Noi aparam valorile care au inspirat ceea ce Ioan Paul II a numit annus mirabilis 1989, ei, acesti “rai si fameni”, le detesta pretinzand ca le sustin si le submineaza cu scarboasa, cameleonica ipocrizie. De la Iliescu, Roman si Voican la Nastase, Dragnea, Geoana, Ponta, Dancila si Ciolacu, plus anexele Patriciu, Tariceanu, Felix, o pofta nebuna de imbogatire, de monopolizare a puterii politice, de amortire si amutire a societatii civile. Unde il gasim pe Klaus Iohannis in aceasta poveste? La Grivco, birjar! Făptași, instigatori, complici (I) Teroarea fesenistă din 13-15 iunie 1990 a fost acompaniată de isteria propagandistică a neo și cripto-comuniștilor. În frunteaTVRpretins “liberă”, istoricul RăzvanTheodorescu. Eram la București, am scris despre mineriadă în presa americană. L-am vazut, l-am auzit pe Răzvan (ne cunoșteam din anii 70), perorând pe ecran despre “barbarii în stare de ebrietate” pe care i-a asemuit cu legionarii. Pentru cei care ori nu știu, ori au uitat, acum32 de ani nu exista altă televiziune decat cea oficială. Actualul vicepreședinte al Academiei Române era sacerdotul de serviciu al ceremonialului prostituției.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=