Romanian Times | lunie 2022
Cultură 9 Fragmente patriotice din Caragiale de Andrei PLEȘU (Re-recitiri. Nu le semnalez pentru prima dată, dar le am mereu în urechi și sub ochi, cînd mă uit în jur...) ● Din „Moftangii“ (Cap. „Rromânul“): Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu (...). Moftangiul este patriot hotărît, naţionalist exclusiv, român pînă în măduva oaselor! Toată lumea trebuie s-o ştie! Guvernamental, sau, cînd din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită România în cazul întîi, o deplînge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubeşte pînă la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimîntă esteocucerire aRrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui! E om de partid, cîtă vreme nu-i vorba decît de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dîndu-şi mîna frăţeşte, să păşească strîns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a Naţiunii! Inimicul comun este stăinul! Jos Străinismul!! Sus Românismul!!! Oricine gîndeşte altfel... e un trădător! (...) (...)Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau bogat, prost ori deştept, nerod ori de spirit, tînăr, bătrîn, de un sex sau de altul sau de amîndouă, el a fost, este şi va fi român adevărat... Să te păzească Dumnezeu să ataci România lui oricît de pe departe, căci moftangiul român e aci gata să te zdrobească. (...) ● Din „Românii verzi“: Noi, românii verzi, purcedem de la următoarele principii sănătoase de progres naţional: Aiubi neamul său e peste putinţă din partea aceluia care nu urăşte celelalte neamuri. Un neam nu poate avea vrăjmaşi în propriile sale defecte; vrăjmaşii lui sînt numai şi numai calităţile altor neamuri. De aceea, un neam nu trebuie să-şi piardă vremea a se gîndi cum să-şi îndrepteze defectele şi cum să-şi cultive calităţile; el are altceva mai profitabil de făcut: să le numere defectele şi să le ponegrească sau de-a dreptul să le tăgăduiască altora calităţile. Prin urmare, un neam trebuie să aibă veşnic groază de celelalte, deoarece existenţa unuia n-are altă condiţie decît compromiterea completă a altuia. De aci, necesitatea imperioasă a exclusivismului naţional celui mai extrem. ● Din „Statutele societăţii «Românii Verzi»“: Cap. I (...): Art. 1. Se înfiinţează în România o Societate Română cu numele de „Românii Verzi“. Art. 2. Oricine poate face parte din această societate, fără deosebire de sex, de etate sau de culoare politică, dacă este român sau româncă verde. Art. 3. Emblema societăţii va fi un român verde zdrobind falnic sub călcîiul său şarpele străinismului, care scrîşneşte şi ţipă. Cap. II (...)Art. 4. Membrii de orice sex şi etate ai societăţii „Românii Verzi“ sînt datori să urască tot ce e străin şi tot ce e de la străin, tot ce nu e român verde sau tot ce nu e de la român verde. UE semnează un acord cu Israelul și Egiptul pentru a se aproviziona cu gaz israelian De la invazia rusă înUcraina, Bruxelles-ul vrea să scape de dependența sa de energiile fosile rusești și caută să-și întărească parteneriatele cu alte țări, în special din Orientul Mijlociu, scrie FRANCE 24. Uniunea Europeană, Israelul și Egiptul au semnat un protocol de acord pentru aprovizionarea Europei cu gaz natural, cu ocazia unei vizite la Cairo a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Această vizită vine când UE are o nevoie urgentă să-și diversifice sursele de aprovizionare energetică după decizia Rusiei de a tăia livrările de gaz unor țări europene. Înainte de Egipt, Ursula von der Leyen a mers în Ucraina, apoi în Israel. O soluție pentru lipsa unui gazoduct între Israel și Europa În absența unei conducte care să lege zăcămintele de gaz offshore din Israel de Europa, statul Israel trimite gaz natural spre Egipt de la semnarea, în 2020, a unui acord istoric de 15 miliarde de dolari între cele două țări. Cele două țări și-au consolidat recent relațiile, în special în domeniul energetic și în acest cadru ministrul egiptean al petrolului, Tarek al-Molla, ministrul israelian al energiei, Karine Elharar, și comisarul european pentru energie, Kadri Simson, au semnat acest protocol de acord miercuri, la Forumul gazului din Mediterana de est care se ține la Cairo. ”Este pentru Egipt și ocazia de a deveni un centru regional în domeniul energiei”, a afirmat miercuri președinta Comisiei, subliniind potențialul Egiptului de export de energii regenerabile. Ursula von der Leyen și-a mai exprimat dorința creării imediate a unui “fond de 100 de milioane de euro” care să permită Egiptului să-și asigure securitatea alimentară, ca și crerea unui fond de 3 miliarde de euro pentru diferite programe agricole și alimentare. Dilema veche, 15 iunie 2022 ROMANIANTIMES Urmează apoi mai multe articole unde se enumeră cu de- amănuntul tot ce nu este verde românesc şi care trebuie sistematic respins de orice membru al societăţii, ca, de exemplu, sentimente neromâneşti, artă neromânească, idei şi spirit neromâneşti. Apoi: Art. 9. Se exceptează de la această regulă capitalurile neromâneşti. (...) Cap. IV (Despre datoriile membrilor de sex feminin) (...): Art. 40. Membrele societăţii sînt datoare să fie virtuoase ca nişte matroane romane. Art. 41. Membrele societăţii sînt datoare să devie bune mame române. (...) Art. 45. Îndată ceomembrădevinemamă, ea estedatoare să-şi înscrie imediat copilul în societatea „Românilor Verzi“. Art. 46. Membrele societăţii sînt datoare a-şi boteza copiii cu nume străbune ca Reea-Silvia, ca Tiberiu, ca Cicerone, ca Caracala, ca Cornelia, ca Catone etc. Art. 47. Membrele mame sînt datoare să dea copiilor lor o educaţiune maternă în limba maternă. Sub nici un cuvînt apoi, nu-i slobod să încredinţeze educaţiunea copiilor la alte guvernante decît românce verzi. Art. 48. Ele sînt datoare a da singure să sugă copiilor, alăptîndu-i în acelaşi timp cu sentimente şi idei de român verde, conform statutelor de faţă. Art. 49. În cazul cînd un membru nu ar avea lapte, sau, întîmplător, nu i-ar fi sfîrcul mamelelor perforat, sau s-ar gîdila prea tare, sub nici un cuvînt nu va putea lua o doică străină, care ar da copilului să sugă lapte străin, alăptîndu-l în acelaşi timp cu sentimente şi idei străine; ci va fi datoare să ia o doică româncă verde, de preferinţă omembră activă a societăţii. În capitolul despremembrii de sex masculin ai societăţii, statutele impun aceleaşi obligaţiuni şi taţilor ca şi mamelor, afară, se-nţelege, de obligaţiunile privitoare la alăptare. (...) Sursa RADOR Americă, strig!... Americă strig, că fiecare secundă de amânare a rezolvării problemelor tale majore și grave, te aruncă-ntr-un dezastru irecuperabil; Pentru că lași spiritul tău în foamete de Dumnezeu; După pâinea Lui cea de toate zilele și încet, încet slăbește până trece în obișnuință și nepăsare, Tineretul tău este o furtună de nerăbdare, de necunoaștere a lui Dumnezeu și într-o confuzie totală. Folosește pentru aceasta leacurile iadului, drogurile care îl afundă în adâncul tenebrelor!... Americă strig, că văd că nu-ți mai tragi mâna din flacăra focului, pe care nu o mai simți, că ți s-au ars circuitele durerii. Americă strig, că ai început să stai în jurul fricii și al compromisului și-ți pleci fruntea în fața lor ; Americă strig, că te uiți la propriul prăpăd și-l întărești tot mai mult, lăsând corupția până la cel mai înalt nivel, în loc să te-ntorci cu fața la Dumnezeu și să-i ceri înțelepciune și vindecare. M-aș bucura să nu strig la deșert și el să-și crească mai departe cactușii cu spinii, care i se vor înfige în carnea lui de nisip; Dumnezeu te-a dotat cu posibilități enorme de restaurare și recuperare, folosește-le cât mai este timp. Amin! Vasile Ghiță 7-5-13
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=