Romanian Times | lulie 2022

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES CUM DISPARE HAOSUL Slavomir Almăjan Dumnezeu a dovedit că nu are un mesaj pentru cei simplii și un altul pentru cei sofisticați. Cunoașterea Lui este o chestiune de relație și nu de logică, adorarea și nu cercetarea este cea care ni-L revelează, inima și nu intelectul îl poate cuprinde, dragostea pentru El, și numai ea, poate fi temeiul relației cu El. Ea transcende spațiul și timpul, văzutul și nevăzutul, cunoscutul și taina, pământescul și divinul… Încrederea în sine Ceea ce este mai cutremurător în ceea ce Duhul vorbește bisericilor este lauda pe de o parte a bisericilor persistente în Adevăr și mustrarea pe de altă parte cauzată de un sfârșit mai mult decât nemulțumitor (în ochii Domnului) a celorlalte biserici. Am văzut cum bisericile mustrate, fără excepție, apăreau bine atât în ochii celor ce le compuneau cât și în ochii celor de dinafară… “Îți merge numele că trăiești…” (Apoc 3:1) Nu mă îndoiesc că fiecare din cele cinci biserici mustrate au fost cândva tot atât de vrednice de lauda Domnului ca și bisericile din Filadelfia și Smirna. Numai că aici este vorba cumva de capătul alergării. Domnul nu disprețuiește începuturile slabe dar este întristat de desele noastre alunecări înapoi. Ceva deosebit de tragic s-a petrecut pe parcursul anilor cu cele cinci biserici. Dar mai ales ceva cutremurător cu biserica din Laodicea pentru care Domnul nu are nici măcar un singur cuvânt de laudă. Ar fi o naivitate din partea noastră să credem că lucrurile acestea s-au întâmplat brusc. Efesenii, spre exemplu, din toata lista de realizări și izbânzi, au doar un singur lucru pe care Domnul îl numește bun: “Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele Nicolaiților pe care și Eu le urăsc.” ( Apoc 2:6) Ziua sfârșiturilor slabe (3) În ciuda lungei liste de realizări, era un lucru, doar un lucru unde Domnul și Efesenii erau inimă la inimă. Dar ce era rău cu restul? Haideți să vedem… “Știu faptele tale, osteneala ta, și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși.” (Apoc 2:2) Poți deduce ușor, că în inima Efesenilor s-a produs o schimbare și ce este mai dureros, o schimbare în raporturile lor cu Domnul. Când Domnul le spune cuvintele de mai sus, El o face ca un spectator și nu se vede implicat sau împreună lucrător în toată lucrarea. Izbânzile lor erau mai degrabă un rezultat al profesionalismului, al experienței aplicate decât al călăuzirii directe sau al dependenței de Sursă. De fapt Efesenii chemați la a câștiga lumea pentru Cristos s-au îndepărtat tocmai de ceea ce ar trebui să-i energizeze în lucrarea lor de evanghelizare: dragostea. De ce? Ei care trebuiau să-i iubească pe cei pe care Domnul însuși i-a iubit, pe cei răi, nu i-au putut suferi. Este clar că și la acest capitol Domnul era spectator pentru că Efesenii se “descurcau” singuri. Toate lucrurile amintite de Domnul în versetul de mai sus sunt bune în sine dar nu au greutate spirituală sau “greutate veșnică de slavă” întrucât au fost făcute departe de inima lui Cristos. Noii veniți la credință erau mai degrabă converți decât născuți din nou iar biserica a devenit mai degrabă instituție decât trup. Compromisul Cât despre suferința pentru Numele Domnului vedeți că Domnul le vorbește folosind timpul trecut pe când celor de la Smirna le spune acelaș lucru dar la timpul prezent ceea ce mă face să cred că odată Efesenii au fost în poziția celor de la Smirna, biserica pentru care Domnul nu are nici o mustrare. Ceva s-a întâmplat cu Efesenii pentru că ei cândva au suferit pentru Domnul și acum nu mai suferă. Și nu cred că neregula stă în doctrină ci în atitudine sau mai degrabă în relația sau lipsa acesteia pe verticală. Probabil că au găsit o modalitate de compromis sau de îndulcire a Adevărului ca să placă celor care odată îi prigoneau. Observați însă că ei erau intransigenți în aplicarea aceluiaș adevăr înlăuntrul Bisericii (condamnarea faptelor Nicolaiților), fapt pe care Domnul îl găsește lăudabil. Ei aveau două efe în aplicarea adevărului sau două standarde în loc de unul, Adevărul absolut al lui Dumnezeu. Efesenii nu au obosit în facerea binelui dar lucrul acesta a fost făcut mai degrabă pentru a-și construi faimă decât din dragoste. Nici măcar nu cred că poți explica lipsa de dragoste pentru careDomnul îi mustră pe Efeseni. Cred că o aproape Pentru un creștin, una dintre cele mai sigure căi de a dezvolta o migrenă nedorită este să încerce să-și imagineze cum erau lucrurile chiar înainte de creație. Știi, acel timp în care de fapt nu era timp și acel spațiu în care nu era spațiu. Era doar … nimic. Fără lumina. Fără întuneric. Fără material. Nimic. Motivul pentru care durerea de cap poate apărea (e drept, doar la unii) este pentru că mințile noastre încearcă să înțeleagă evenimentele prin găsirea unui sens. Când vedem probleme, creierul nostru a fost conceput de Dumnezeu pentru a combate confuzia prin aplicarea de soluții ordonate, logice. Dar când impunem acest tip de ordine materială unei stări imateriale (precum realitatea înainte de creație), încercăm să categorisim lucruri ce nu aveau categorie. Încercăm să ne gândim la o stare precumneantul, în aceleași mod logic pe care îl folosimpentru a interpreta ceva. Genul ăsta de metodă se transformă imediat într-o nedumerire zdrobitoare de cap. Mai clar spus, mintea ta și a mea poate gândi doar la ceva. Nu putem și nu am fost meniti să putem înțelege un nimic. Deși nu putemconcepe un lucru ca un nimic și nu putem călători înapoi pentru a vedea existența unică și triună a lui Dumnezeu pe care a avut-o în eternitate, putemgândi asupra lucrurilor pe care le-a făcut Dumnezeu după ce a creat timpul și spaţiul. Primul pas pe care l-a făcut Dumnezeu a fost să făca un tip de substanță prematerie fără formă și goală, pe care să o folosească pentru a crea și proiecta întreaga creație. In punctul acesta e bine sa nu ne aventurămprea departe pe drumul speculațiilor și pare suficient de clar că Geneza 1:2 descrie un material pre-creație pe care Dumnezeu l-ar folosi pentru a modela întreaga realitate.Acest material a fost folosit pentru a face atomi, unde de lumină, compuși, galaxii, animale și oameni. Era, dacă vreți, materialul înainte de material. Deși nu știm în ce a constat această chestiune, cunoaștem - prin Scriptura - unele dintre proprietățile ei. Conform textului, acest material era lipsit de formă și gol, era învelit într-un fel de întuneric de nepătruns, avea o suprafață care avea adâncimi nemăsurate și era umplut cu un fel de ape primordiale. Cuvântul folosit pentru această substanță „fără formă” provine din cuvântul ebraic ( וּהֹת To-Hu), care înseamnă irealitate și confuzie. Este genul de cuvânt pe care te-ai putea aștepta să îl găsești în același plan filozofic ca un cerc pătrat. Idiomatic vorbind, To- Hu înseamnă material nematerial, înseamnă o formă neformată. Este un material care arată și se comportă foarte mult ca haosul lichid. Este o masă sălbatică, neîmblânzită, neformată, de energie potențială pe care Dumnezeu o foloseste la lucrarea de a supune, îmblânzi și forma. De fapt, Biblia nu este singura carte antică care descrie creația în acest fel. Pe măsură ce privești lumea antică, majoritatea miturilor creației încep cu un haos apos și cu efortul zeului de a-l îmblânzi și de a-l supune. Aceste texte indică o tradiție orală a modului în care cei din vechime priveau creația, adică biruința lui Dumnezeu împotriva haosului. Poate că haosul a definit la început totul, dar Dumnezeu avea planuri să nu mențină acea stare neîngrijită și nepotrivită. In contextul lipsei de formă și a unui material gol se spunea că Duhul lui Dumnezeu plutește, un semn aviar al stăpânirii. Aceasta forma de control și dominație este menționată și în Deuteronom 32:11: ”Ca un vultur care-și scutura cuibul și planează peste puii săi…” Folosindacelași cuvânt dinGeneza1:2,Duhul pluteași exercitastăpânireși autoritate asupra materialelor care Îi aparțineau. Asemenea unui vultur care își împiedică puii să nu zboare din cuib, Spiritul lui Dumnezeu ținea haosul în limite. Așa cum o închisoare limiteaza și controleaza activitatea criminală tot așa Duhul a blocat și controlat haosul, ceea ce a inaugurat următoarea fază a creației. In timp ce Duhul ținea haosul în frâu, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină” și s-a format o lumină bună. El a spus să fie ceruri bune, cu planete și sori, luni și stele. Apoi gaze minerale, ape, păsări și animale. Toate bune. Și la urmă, El a rostit, a declarat să apara omul, pe care El l-a numit foarte bun. Astfel Dumnezeu nu numai că supunea haosul, ci îl împingea înapoi ca un Rege care avansa. El și-a extins universal Regatul realității ordonate până în punctul în care haosul nu avea loc. Așa că până ajungeți la Geneza 1:28, nu mai era lipsă de formă, gol sau haos. Inamicul a fost învins. Tot ce a rămas a fost domnia perfectă a lui Dumnezeu asupra unei creații ordonate. Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu și a devenit apoi și paradigma muncii umane. Mai simplu spus, Dumnezeu a făcut ca ființele umane să fie ca El. Geneza 1:28 ne spune că am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui, ceea ce înseamnă că am fost făcuți să fimasemănători cu El. Și prin asemănare, numă refer la acea privire iscoditoare când o persoană determină meticulos cu care din părinți seamană cel mai mult copilul. Vreau să spun că într-un fel unic și pur, arătăm ca El în caracterul Său, gândim gânduri ca El în mintea noastră, ajungem să facem genul de lucruri pe care Dumnezeu le face. Așa am fost programați. Și de când Dumnezeu a început creația cu un război împotriva haosului, oamenii făcuți după chipul Său își vor găsi sensul și scopul numai cand se vor alătura acestei lupte. Am fost făcuți pentru asta, la propriu. În Geneza 2, Dumnezeu redirecționează războiul Său cosmic împotriva haosului la scară pământească locală. Mai întâi el face o lume plină de vid. Ca o pânză goală înaintea unui maestru artist, lumea era goală și gata să fie decorată. Biblia ne spune că nu exista niciun arbust, nici plantă, nici copac, ci doar o minge prăfuită de pământ care se învârte în jurul soarelui (Geneza 2:5). Acesta este contextul în care Dumnezeu a început procesul de a aduce ordine în haos. De exemplu, Domnul a luat praful pământului și l-a modelat pe om. Domnul a luat bărbatul și a făcut-ope femeie.ApoiDomnul i-apuspecei doi înapartamentul penthouse- ului din grădină pe care El Însuși o împodobise în întregime. Restul pământului încă arăta ca o sălbăticie. Dumnezeu i-a pus pe Adam și Eva într-o grădină bine aranjată și frumos decorată. El nu i-a pus în haosul întunecat de la început. Adam și Eva au fost puși într-o grădină pentru a o umple de oameni. Când a devenit plin de viață umană, ei urmau să-i extindă granițele așa cum Dumnezeu a întins creația. Ei trebuiau să apuce sapa, grebla, lopata și semințele și să cultive viața și ordinea într-o lume sterilă. Ei urmau (continuare din pagina 7) (continuare in pagina 20)