Romanian Times | lulie 2022

ROMANIANTIMES Angela FURTUNĂ: De la pieirea maselor la epifania elitelor Barbariile celui mai recent secol al totalitarismelor – nazist și bolșevic – au fost până azi studiate și înțelesemai binedatorită existenței Jurnalelor. Acestea, aparținând scriitorilor, diplomaților, jurnaliștilor, excomunicaților, restituiau, piesă cu piesă, pic cu pic, adevăruri, conexiuni și personaje dintumultuoasaistorie,completândarhivele și ridicând ici-colo vălul de pe epocile bine camuflate de politicieni abuzivi și militari fanatici. Dar revelațiile prin intermediul Jurnalelor se produceau lent, uneori la distanță de jumătate de secol sau chiar mai mult. Jurnalele nu vor mai fi piese atât de importante pentru restituirea adevărurilor dinnoul războiprincarePutinradedepefața lumii Ucraina. Particularitățile noului tip de manifestare a expansionismului rus includ complicitatea cu timpul real, vitezamare de operare prin operațiuni hibride, permanenta comunicare cu lumea prin tehnologie, exterminarea fără scrupule și fără jenă a populației civile, conjugarea militară și informațională a războiului asimetric cu cel clasic. Realitatea este inventată în direct, deși pare un paradox. Față de ororile dezvăluite aproape în timp real de sateliții de observare și de cei militari, de drone sau de echipele de jurnaliști de front, ce pătrund în cele mai profunde cotloane, ce ar mai putea dezvălui un Jurnal? O epocă a cărei istorie e mai puțin influențată de Jurnalul scris va avea mai puține afinități pentru literatura memoriilor. * Omul comun învinge întotdeauna, trăind. Pentru că victoria sa nu trebuie nimănui. Aşadar, legătura lui cu adevărul istoric este cea mai sinceră asociere dintre toatelegăturileposibile.Adevărul istoriceste adevărul omului comun, nu al politicianului sau al istoricului, suspecţi în 90% din cazuri de diferite grade de manipulare. Primul, pentru a-şi justifica excesele, cel de al doilea, pentru a-şi impune teoriile. Omul comun este-există pur şi simplu, iar în cazul său faptele sunt pur şi simplu evenimente reale de viaţă, sunt cărămizi ale fiirii, iară nu itemi ai demonstraţiei. Jurnalul unui om comun e o ţară necunoscută dintr-un posibil labirint dificil de străbătut. Iată-mă, cândva, pe urmele unor cărţi, ale unor jurnale, în hăţişurile existenţei luiAbel J. Herzberg (1893-1989), scriitor pe teme religioase şi avocat danez din Amsterdam, de origine evreiească, fiu al unui negustor de diamante rus. După invadareaOlandei de către nazişti, Herzberg se refugiază cu soţia şi cei trei copii. Sunt prinşi, anchetaţi şi arestaţi, internaţi în lagăr. Mai târziu, în anii ’60 şi ’70, câteva din cărţile sale obţin premii literare importante în Olanda. Jurnalul lui Herzberg, păstrat multăvremesecret pedurataprizonieratului, are o valoare uriaşă, deoarece conţine descrierea fidelă a vieţii din teribilul lagăr de concentrare Bergen-Belsen. La un moment dat, în Jurnal, există consemnarea despre corturile pe care deţinuţii le ridicaseră înAugust 1944.Tabăra decorturi segăseape loculunde trăiseră timp de câteva săptămâni Anne şi Margot Frank, înainte de a fi trimise la Bergen-Belsen de laAuschwitz-Birkenau, în Octombrie 1944. La însemnarea din 15 August 1944, Abel J. Herzberg nota (v. Ediţia engleză „Bergen- Belsen from 1943-1945”): „Prizonierii au ridicat tabăra de corturi. Bărbaţii noştri au cărat paie. În timpul nopţii şi în această dimineaţă a sosit un transport de femei şi copii care au fost cazaţi în acele zece sau douăsprezece corturi. Cine sunt ei? Totul se petrecea în imediata noastră vecinătate. 7 Meditații est-etice Dar nu putem să-i vedem. Şi nimeni nu poate afla nimic – suntem izolaţi unii de alţii înmod foarte strict. Circulă tot felul de zvonuri, cum că ar fi evadaţi din Polonia şi din Prusia răsăriteană. Ştim, prin urmare, un singur lucru cu certitudine: e un semn de slăbiciune a sistemului, un semn de dizolvare a lagărelor. Şi, mai departe, noi nu vom pleca de aici; doar vom aştepta să se instaleze haosul”. Jurnalul desenează cu precizie atmosfera oamenilor normali, reduşi la statutul de fiinţe private de orice fel de libertate. În absenţa valenţelor de libertate civică, civilizată, oamenilor din lagăre li se dezvoltaseră sisteme noi de semnalizare şi de orientare, de decizie şi de intuiţie. Precum orbii, aceştia resimţeau apropierea victimelor prin senzori noi, simţeau apropierea eliberării, răbufnirile haosului care făceau ca sistemul nazist să explodeze iar supravieţuitorii să fugă care încotro. Jurnalul oferă conotaţii adevărului: irepresibil, irefutabil, imposibil de negat, adevărul rostit de omul simplu scrie istoria orală, care poate înlocui cu succes astăzi istoriile savanţilor. E, acesta, un mecanism preferabilcareconferătransdisciplinarităţii, aşa cum o aplică astăzi acad. Basarab Nicolescu, o hermeneutica însoţită de o rezoluţie excelentă. Ritmul Jurnalului este însă ritmul melcului. După 50 de ani, afli că realitatea a mai făcut un pas pentru a fi înțeleasă. Prin comparație cu realitățile de azi ale expansionismului și barbariei exterministe ruse dinUcraina, despre care aflăm totul pe fluxul de știri al televiziunii și internetului, Juralul de altădată pare o inutilitate. * Jurnalul de altădată ajungea întotdeauna la mal ca un cadavru. Cineva, dintr-o dată, vedea cum apa se tulbură şi se vălureşte, speriind albatroşii. El, jurnalul, ieșea din profunzime şi se ridica pe ţărm, ca un monstru inefabil, mai mult ghicit decât bine conturat. Descoperitorul e uluit, fascinat, încremenit. Jurnalul era o iluminare neaşteptată. Un suflet încă fraged stăruia, și după decenii, în sunetul filelor unei cărţi încredinţate străinilor. Prima impresie era aceea că purtătorul unei mari suferinţe se eliberează de ipocrizia tăcerii. Se predă prin spovedanie. Se devotează unei proiecţii şi se încredinţează unui receptacul necunoscut, sub formă de revelaţie. Astăzi, aceste experiențe din jurul jurnalelor vor fi rarissime. Televizarea și filmarea vor substitui toată evocarea literaturizată. Ce au jurnalele supravieţuitorilor lagărelor şi nu au alte jurnale tragice personale. Au mesajul de firimitură, de ciob dintr-o mare constelaţie a crimei colective. Au, de aceea, în egală măsură, vocaţia de document istoric şi sociologic, psihologic şi cultural. Literar, în cele din urmă, după care, ca un scâncet, urmează vocaţia de spovedanie: tot ce mi se întâmplă, pare să spună cel condamnat, face parte dintr-o catastrofă. E o catastrofă în sensul microuniversului uman în implozie, dar tratat după legile lui Jünger aplicate universului mare. Cele trei stadii ale imploziei care duce la tragica dispariţie a omului sunt, după Jünger şi definit de Harro Segeberg: nivelul 1, când catastrofele fac parte din tradiţia mitică a devenirii universului; nivelul al 2 - lea, care dimensionează: cu cât catastrofa e mai totală, cu atât mai radicală şi mai solidă e creaţia cea nouă; nivelul al 3-lea, ce defineşte catastrofa ca un proces purificator, produce o dialectică între pieirea maselor şi epifania elitelor.Alături de alţii, Jünger este convins, mai ales după analiza catastrofelor secolului trecut, că ne aflăm la finalul unei lumi istorice şi că urmează o lume istorică nouă, o nouăVârstă de Fier în care mai ales spiritul va avea de suferit. „Doar cel ce se poate abstrage din contingentul istoric prin acţiune individualistă poate ieşi cu bine din realitatea demoniacă (v. Secolul XX , 2000, p.230-233)”. Întrebările acestea ne frământă din nou: o nouă Vârstă de Fier pare că s-a instalat în lume. Angela Furtună - Iulie 2022 să alunge haosul; ei urmau să aducă ordine în toate părțile acestei lumi care au rămas încă fără formă; au fost făcuți să-l imite pe Dumnezeul lor! Insa cei doi au căzut în plasa înșelătoare a răului șiAdam și Eva au fost condamnați la acel copac al neascultării.Au fost scoși din grădină precum soldații de război dintr-un oraș capturat, fără nicio speranță de întoarcere. Pământul și fiecare ființă vie din el au început a fi supuse inutilității și haosului. Povestea umană care a început cu atât de mari speranțe părea iremediabil ruptă. Dar, Dumnezeu a avut un plan. In toată narațiunea Vechiului Testament, este răspândită promisiunea că Dumnezeu va veni și va face război cu haosul. Din moment ce haosul și păcatul au cufundat lumea noastră înapoi în întuneric adânc, El va veni aducând lumină. Deoarece haosul și păcatul au adus un gol în inima omului, El va veni ca un om și va umple poporul Său cu un nou Duh ce va controla, stăpâni și împuternici. Întrucât haosul și păcatul aduc stricăciune și desfigurare în suflet, Fiul Său va lucra El astfel încât să putem fi însănătoșiți. El a venit imitându-L pe Dumnezeul perfect, așa cum ar fi trebuit să facăAdam, alungând haosul și aducând ordine, frumusețe și viață înapoi în sufletul omului! Când Isus a murit, El a țintuit pe Satan. Când El a înviat, El a pus capăt tiraniei păcatului și a adus puterea unei noi creații. El i-a salvat pe cei pierduți și i-a ridicat înapoi la scopul lor rânduit de Dumnezeu. La fel caAdam, am fost restaurați pentru a fi un popor binecuvântat (adică Biserica). Am fost restaurați pentru a fi un popor roditor, înmulțind ucenicii și extinzând Împărăția lui Dumnezeu în toată lumea. Asemenea lui Adam, Isus a început această lucrare într-o grădină. Dar spre deosebire de Adam, Isus a multiplicat creația noua a lui Dumnezeu. El a început cu doisprezece, apoi i-a trimis să adune alții. A făcut o biserică! Și curând, acea familie a început să facă ceea ce făcea Isus. Au umplut Ierusalimul de Evanghelie. Când 3000 de oameni au ajuns să-L cunoască pe Isus în acel oraș, au făcut ceea ce ar fi trebuit să facă Adam și au extins Împărăția! Au mers în Iuda, până când s-a umplut de oameni din noua creație. Apoi s-au mutat la Samaria. După Samaria, imperiul roman. După Roma, restul pământului. Isus a venit ca un Adam adevărat și mai bun, pentru a face ceea ce ar fi trebuit să facă primul Adam, prin înmulțirea unei familii, care să avanseze asupra lumii sterile, pentru a supune haosul. Pentru asta este biserica! Rolul nostru, ca oameni eliberați, este să ne întoarcem în luptă. Nu am fost făcuți să stăm liniștiți în băncile noastre, să cântăm cântece creștine pioase sau zgomotoase, să ascultămmesaje și apoi să mergem acasă să trăim ca și cum nimic nu ar fi diferit. Biserica nu este un eveniment. Biserica nu este despre tine sau despre mine. Biserica nu a fost concepută doar pentru a ne satisface nevoile, dorințele si neajunsurile noaste. Biserica este familia pe care Isus a ales-o să intre în război împotriva haosului. Biserica este armata mereu înmulțită a unui rege care intenționează să avanseze. Biserica este mireasa cu inima de leu care va avansa pe teritoriul iadului. Aceasta înseamnă că biserica nu este un refugiu sigur pentru lași sau un turn de fildeș pentru snobi care nu dau nasul prin lume. Nu este doar o adunare a credincioșilor care așteaptă ca Isus să vină și să ne elibereze din lumea stearpă și lipsită de sens ci este grupul împuternicit de Christos pentru a limita și ordona haosul. Cum facem asta? Nu cu arme, săbii sau postări furiose în mediul online. Înaintăm cu Evanghelia. Luăm înapoi un teritoriu centimetru cu centimetru. Pentru a face acest lucru, apar biserici în orașe în care nu existau locuri de închinare către Dumnezeul adevărat. Începem studii biblice în locurile noastre de muncă unde sunt puțini sau chiar deloc creștini. Mergem în campusuri universitare și Îl vestim pe Christos. Ieșim în fața cabinetelor de avort și pledăm pentru viață. Avem copii pe care dorim a-i crește ca fiind creștini reali. Adoptăm copii și le arătăm mântuirea lui Dumnezeu. Identificăm fiecare zonă de zdrobire și păcat cu care este afectată această lume și ne apucăm de lucru pentru a o vedea recuperată, răscumpărată și reînnoită! Scopul Bisericii este Christos. Căci acolo unde nu e El este haos. Emanuel C. Pavel, calator prin Delta Romaniei (continuare din pagina 6) Cum dispare haosul