Romanian Times | August 2022

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 (continuare în pagina 22) Regimul Putin: Imperialism, brigandaj si memorie falsificata Reiau aici textul meu apărut pe platforma Contributors si pe Hotnews pe 24 martie 2014. Între timp, putinismul a devenit principalul adversar al civilizației democratice planetare. Optinea actuală este limpede, urgentă si inconturnabila: Barbarie sau umanism.Tertium non datur. Niciodată nu este prea tarziu pentru realism, luciditate si fermitate principială. Niciodată nu este prea tarziu pentru reacții categorice de respingere a brigandajului in relațiile internaționale.Niciodatănuestepreatarziupentrucalumea civilizată să sancționeze fără echivoc acțiunile pirateresti. In „New York Times”, profesorul Michael McFaul de la Hoover Institution, Universitatea Stanford, pană acum cateva saptamani ambasadorul Statelor Unite laMoscova, examinează natura experimentului dictatorial putinist. Textul este important pentru ca luminează combinatia de fantasme si iluzii care au guvernat atitudinile occidentale in raport cu un regim ostil visceral democrației liberale si valorilor pluraliste. Reluând imaginea refolutiilor, acele sinteze de reforme si revoluții despre care vorbea istoricul britanic Timothy GartonAsh, as spune ca a sosit momentul ca NATO si UE, Occidentul in genere, sa renunte la fantasluzii. Michael McFaul schiteaza acum echivalentul a ceea ce-a insemnat „Lunga Telegrama” a lui George Kennan in anii dedupă al II-lea războimondial, acel document fondator al uneipoliticicarerefuzacapitulareainfataunui imperialism ideologic cinic, impertinent si arogant. Este acum limpede ca a sosit momentul unei noi politici de containment, de ingradire si îndiguire a pornirilor expansioniste ale Kremlinului. Noului Război Rece declanșat de Rusia lui Putin trebuie sa i se raspunda printr-o nouă politica a rezistenței democratice globale. Una din clădirile de la Bruxelles ale Parlamentului European poarta numele socialistului belgian Paul-Henri Spaak. Acesta, alături de crestin-democratii Robert Schuman, Konrad Adenauer si Alcide de Gasperi, a înțeles pericolul expansionist sovietic. Ar fi poate bine sa recitim ce spuneau acești oameni de stat in anii in care confruntarea cu expansiunea Kremlinului lui Stalin atingea cote de maximă intensitate. In 1961, acest ColdWarrior primea Medalia Libertății din partea președintelui John F. Kennedy. Profesorul McFaul cunoaste in chip remarcabil subteranele puterii moscovite si motivațiile ideologice ale putinismului. El deconspira rolul manipulativ al fantasmelor anti-americaneplasmuite si diseminate de propaganda putinista.Aici nu este vorba doar de tehnici de construcție a unei stări de panică si indignare, atat de necesara la ceasul unor aventuri militare gen invazia din Crimeea, ci si de un set de mituri care n-0au disparut din arsenalulul doctrinar al Kremlinului. Tot așa cum, la Conferința de înființare a Cominformului din toamna anului 1947, Stalin, prin intermediul lui Jdanov, impunea un maniheism agresiv prin teoria celor două „lagare” (cel al „pacii si progresului”, in frunte cu URSS, si cel al „razboiului si reactiunii” condus, firește, de Statele Unite), Vladimir Putin împarte lumea in tabere ireconciliabil opuse, calcă in picioare cu superbie dreptul internațional, acționează in funcție de o serie de precepte ideologice obsesive. Originea acestora nu este greu de detectat. Scrie Michael McFaul: „Asemeni secolului trecut, lupta ideologică dintre autocratie si democrație a revenit in Europa. Intrucat instituțiile democratice nu au prins niciodată pe deplin rădăcini in Rusia, aceasta bătălie nu a dispărut integral vreodată. Astăzi însă, societățile democratice trebuie să recunoască domnia lui Putin drept ceea ce este–autocratie–si sa imbratiseze lupta intelectuala si normativa impotriva acestui sistem cu aceeași vigoare dovedita in luptele anterioare din Europa împotriva guvernelor antidemocratice”. Sustinerea opozitiei ruse este o prioritate la acest ceas de maximă gravitate. La fel, Putin trebuie sa inteleaga ca nu poate acționa cu impunitate împotriva altor foste republici din ceea ce a fost Uniunea Sovietică, inclusiv Moldova. As adauga ca putinismul se bazează pe ideologia național bolsevismului si a imperialismului eurasiatic, ambele cu puternice afinități in direcția fascismului. Faptul ca Putin se proclama „conservator” si se referă la viziunea lui Aleksandr Soljenitin despre viitorul Rusiei nu schimba datele. „Conservatorismul” sau este unul neo-stalinist, nicidecum unul democratic, iar anexarea numelui lui Soljenitinintr-unproiectpoliticcucertaereditatekaghebista este o impostură. Pentru Soljenitin drepturile omului erau esențiale. PentruPutin, admiratorul lui FelixDzerjinski si al lui Iuri Andropov, ele sunt un moft burghez. Prin acțiunile sale, direct inspirate de traditia autocratica rusă si de aceea Vacanta tovaraseasca, intrigi, lucraturi, suspiciuni, vendete: Nicolae Ceaușescu, Alexandru Draghici, Elena Ceausescu, Marta Draghici in 1966. Un an de la moartea lui Dej, doi ani înainte de debarcarea lui Draghici din organele de conducere si excluderea sa din PCR. Cateva cuvinte despre Securitate M-amocupat deacest subiect vremededecenii.Securitateasi intruchiparileei postdecembriste s-au ocupat si continua sa se ocupe de mine si de cei cu care împărtășesc valorile societății deschise.Nune-au iubit si nune iubesc.Nici noi peei.Conceputăca“scut si sabie”, Securitatea a fost o organizație secretă, cu tot ce defineste acest gen de fenomene instituționale: Cutume, rituri, ritualuri, juraminte, o mistică a propriei meniri. Cand Stalin l-a prezentat pe Comisarul Poporului pentru Afacerile Interne Lavrenti Beria ministrului de externe nazist JoachimvonRibbentrop laMoscova, pe 23 august 1939, a folosit cuvintele “Naș Ghimler” (Himmlerul nostru). Securitatea a fost o organizație criminală care a servit neîntrerupt un regim ilegitim si criminal. Securitatea însăși a născocit mitul celor doua Securități: Prima, fără alta patrie decat URSS, compusă din “alogeni” si cozi de topor locale.A doua, patriotică si devotata neamului si gliei, s-a straduit sa apere “valorile nationale”. Prima eraSecuritatea lui Pantiusa, Nikolski,Mazuru, Dulgheru, Sepeanu, Naum, Gavriliuc, Soltutiu, Enoiu, Negrea, Draghici. Adoua, cea a lui Plesita, Stamatoiu, Iulian Vlad, Vasile Malureanu si Aurel Rogojan. Prima, cu sânge pe mâini. A doua, cu studii superioare. Specializata in “brichisire” (cuvant preferat al lui Plesita). Prima, rudimentara. A doua, sofisticata. Prima maligna. Adoua, altfel. 18.08.2022 - contributors.ro Este o simplificare distorsionantă ori, daca vreti, o distorsiune falsificatoare. Sa ne gandim la cariera generalilor Nicolae Doicaru, Neagu Cozma, Evghenie Tanase. Doicaru, fost membru al Frățiilor de Cruce, a condus regiunea de securitate Constanta in cumplita perioada a Canalului. Ajunge la București si urca vertiginos in ierarhia MAI. Moartea lui Dej il găsește șef al Direcției Informațiilor Externe DIE). Prosperă sub Ceaușescu pana la fuga lui Pacepa. In naratiunile apologetice ale securiștilor ceaușisti se absolutizeaza partiala cezura si se relativizeaza reala continuitate. Securitatea a avut de-a lungul întregii ei existente propriul esprit de corps si propria viziune despre “legalitatea socialista”. Una care nega drepturile cetateanului ca fiinta juridica. Legile epocii falsificau însăși ideea de lege. Conspirativă ea insasi, Securitatea vedea in jur doar conspirații.Aceasta forma de paranoia este una dintre cele nocivemoșteniri ale acelei instituții totalitare. Securism după securism: Oare de ce? Privesc această fotografie si mă intreb, de ce a putut fi învins ceea ce directorul SRI numește “securism” in Cehoslovacia (ulterior Republica Cehă si Slovacia), cata vreme in România și-a făcut de cap cum si cât a dorit vreme de decenii. Actuala discutie despre Securitate si avatarele ei post-decembriste este direct legată de acest subiect. Îl cunosc pe Virgil Măgureanu din 1973, ținea seminarul cursului de doctrine politice predat de profesorul Ovidiu Trasnea. L-am cunoscut pe Gheorghe Timofte. Eduard Hellvig mi-a fost student in anii 90 la o școală internațională de vara organizată la Timișoara. Problema nu tine doar de șefii SRI ci de șefii șefilor. La fel si cu SIE. Ce-a cautat colonelul securist Melescanu in fruntea acestei instituții? Totul se invarteste in jurul aceluiași punct nevralgic: Refuzul elitelor de a rupe definitiv, deschis si categoric cu trecutul. Cosmetizarea acestui trecut traumatic, “normalizarea” este nociva deopotriva pentru “normalizatori” si “normalizati”.Aici vad diferenta esentiala între calea lui Havel si Dubcek si cea a lui Iliescu, Roman si Magureanu. Sunt ani de cand am scris împreună cu Mircea Mihaies cartea bilingva “Vecinii lui Franz Kafka”. Nu era o carte optimistă. Nu putea fi știind ceea ce si Mircea, si Vasile Popovici, unul dintre autorii “Proclamatiei de laTimisoara” dinmartie 1990, si eu, știam pertinamente. Sa nu uităm ca SRI a fost oficial înființat, cu “capitanul Mihaila”, aka VirgilMagureanu, labutoane, exact inmartie1990.Avegheat cuperseverență la clădirea “democratiei originale”, o formula politica de tip dictadura, o prefigurare a “democratiei iliberale” de tipMilosevic, Orban si Putin. Suntemmereu primii, mereu înaintea altora. Îmi amintesc de un ideolog fesenist care, la cateva zile după mineriada din 13-15 iunie, îmi explica doct ca nu toate democrațiile trebuie sa fie liberale, ca Istoria nu s-a sfarsit si ca, oricum, partidele istorice sunt anacronice.Independența justiției? Un moft filistin. Protocronism, indeed… Un fragment din cartea apărută la Polirom in 1998 cu speranta ca editura va lua in consideratie o noua ediție cu un post-scriptum:”Cum iesi dinmetrou, ajungi la picioarele statuii ecvestre a regelui Václav. Știi atunci cã te afli la Praga. În timpul verii, statuia e acoperitã de flori, o imagine aproape cristică, sporind senzația de suprarealitate istorică. Gluma dintr-unul din romanele lui Kundera îți va apărea oarecumnepotrivitã: nimeni nu mai vomită aici sau, cine știe, poate vomită pe undeva prin preajmã. La urma urmelor, florile ar putea sã se ofilească, asemenea trecãtoarei veselii pragheze. (Anecdota lui Kundera e următoarea: un individ, în perioada comunistă, stă în Piața Venceslas si vomită. Un trecător îl privește si comentează: Înțeleg ce vrei sã spui.)”