Romanian Times | August 2022
Cultură 9 Ce știi să faci? de Andrei PLEȘU Mă simt mereu vinovat că preiau, uneori, texte mai vechi. Ca, de pildă, cel de mai jos, apărut pentru prima dată în 2004. O fac, totuși, ori de cîte ori constat că le- am scris degeaba, că circumstanțele pe care le evoc au o „stabilitate” patologică. Așa că nu mă pot abține să oftez terapeutic, în cheie memorialistică. M-am gîndit chiar că aș putea grupa toate reluările într-un soi de „sub- rubrică”, intitulată „Oftături eterne”. Vă doresc lectură resemnată. „Ciocoiul nu are o ocupaţie anume rezervată pentru sine”, nu iubeşte şi nu poate practica nici o profesiune – spune Constantin Rădulescu-Motru, într-un text din 1908. „Încarnare a dorinţei de putere”, iubitor de ranguri, „poftitor de onoruri”, incapabil să depăşească orizontul satisfacţiei imediate, ciocoiul nu-şi pune problema dacă merită încrederea publică, dacă poziţia lui socială corespunde unei îndemînări anume, dacă nevoia lui de a fi în fruntea bucatelor are acoperire într-o echivalentă nevoie de a fi de folos. N-are idealuri, n-are convingeri, are doar scopuri conjuncturale şi abilităţi. După aproape o sută de ani, observaţia lui Rădulescu- Motru se dovedeşte încă funcţională. Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată. Boala nu este, totuşi, strict autohtonă, deşi culoarea locală rămîne inconfundabilă. În toată lumea, politicianul „profesionist”, politicianul de carieră, tinde să sacrifice profilul primei sale formaţii, pentru a se dedica unui tip de activitate cu reguli vagi şi dexterităţi arbitrare. A fi parlamentar sau ministru, prefect sau şef de partid e altceva decît a fi jurist, economist, inginer, mecanic auto sau agricultor. Încet-încet, politicianul devine cineva care nu mai ştie să facă nimic, în afară de politică. Luaţi din scurt, puţini dintre reprezentanţii elitei noastre conducătoare ar şti să răspundă prompt şi cinstit la întrebarea „Ce-ai face dacă ai ieşi din politică?” şi, în definitiv, „Ce ştii să faci?” în afara coregrafiei electorale curente. Politicianul e, de regulă, un profesor care s-a lăsat de profesorat, un medic care s-a lăsat de medicină, un cizmar care s-a lăsat de cizmărie. Asta în varianta bună. De multe ori, e un cizmar prost, un medic îndrăgostit mai curînd de funcţie decît de meserie, un profesor fără vocaţie. A nu (mai) avea o ocupaţie, un meşteşug, un domeniu de activitate bine circumscris – iată preţul pe care omul politic trebuie să fie dispus să-l plătească, de dragul accesului la putere. Consecinţele sînt numeroase şi, din punctul meu de vedere, grave. Voi enumera cîteva, dintre cele mai evidente. Mai întîi, cel care a încetat sămai aibă o competenţă activă într-un spaţiu profesional dat ajunge să ştie din ce în cemai puţine despre noţiunea însăşi de competenţă. Cine nu ştie să facămai nimic e totmai puţin atent la ce ştiu să facă alţii: cu alte cuvinte, n-are criterii să judece profesionalismul celorlalţi şi cu atît mai puţin să-l respecte. În mintea unui asemenea exemplar, succesul încetează să mai fie cuplat la ideea de înzestrare, de efort aplicat şi pricepere tehnică. Ceea ce contează e manageriatul „deştept” al relaţiilor, descurcăreala „superioară”, „flerul” combinatoriu. Restul sînt naivităţi vetuste, fandoseli. Omul fără meserie nu va fi niciodată înclinat să grădinărească buna evoluţie a meseriilor, asanarea mediului social şi juridic în care ele pot prospera. Insul care nu ştie să facă nimic determinat (chiar dacă poate mima îndemînări circumstanţiale sau foste îndemînări) e erodat, inevitabil, de o criză acută a propriei responsabilităţi. Simţul răspunderii nu se poate Dilema veche, 11 august 2022 ROMANIANTIMES forma în vid. Răspunzi pentru lucrul care a ieşit „din mîna ta”, pentru o ispravă sau un produs în care ţi-ai angajat aptitudinile, experienţa şi onoarea. Numai un bun meseriaş îşi poate asuma răspunderea mărfii pe care o livrează şi numai el poate trage la răspundere un meseriaş prost. Diminuarea responsabilităţii conduce, fatalmente, la o surpare a autorităţii. Incompetentul nu se poate impune nimănui, decît prin fraudă şi pe durate scurte. Cine ajunge la poziţii înalte după alte critetrii decît cele ale unei profesiuni bine stăpînite are de făcut faţă tuturor dezavantajelor imposturii. În loc ca puterea să se legitimeze prin competenţă, ea nu se legitimează decît prin propriul ei exerciţiu, arogant şi suficient. Mai mult: puterea sfîrşeşte prin a legitima incompetenţa. De vreme ce nu trebuie să ştii nimic specific pentru a ajunge sus, înseamnă că faptul de a şti ceva anume e mai curînd o piedică, un handicap social. Pedagogic vorbind, prestigiul formal al unor oameni fără nici o meserie e creator de confuzie etică şi dezagregare civilă. („Ciocoii – spune şi Rădulescu-Motru – sînt paraziţii decrepitudinii noastre politice” şi sporesc, pernicios, „arbitrarul puterii”.) În sfîrşit, omul fără meserie e condamnat la o foarte impură motivaţie a acţiunii politice. El se ţine cu dinţii de fotolii şi demnităţi, pentru că n-are la ce se întoarce. Întrucît altceva nu (mai) ştie, e musai să rămînă în front pînă la moarte. Iubit sau nu, eficient sau nu, util sau dăunător, el se va strădui din răsputeri să se agaţe de scena publică împotriva tuturor evidenţelor. Ce altceva să facă? Degeaba obţine la alegeri procentaje stingheritoare, degeaba nu-şi găseşte locul în nici o gaşcă, degeaba îi întorc spatele şi foşti aliaţi, şi foşti adversari. Omul va gravita impenitent în jurul puterii, cu singura energie şi justificare pe care lemai pot da inerţia, încăpăţînarea şi o falsă imagine despre sine. Cînd nu ştii să faci nimic, nu-ţi rămîne decît să-ţi confecţionezi un destin politic. Cu atît mai rău pentru alegători. Sursa - caleaeuropeana.ro - 19.08.2022 Românii mai au la dispoziţie un an pentru a-şi cumpăra vechime în muncă, pe baza ordonanţei speciale din 2020. Preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat că românii mai au timp să-și cumpere vechime în muncă. Acesta a făcut câteva precizări importante în legătură cu această procedură. Până în prezent, peste 17.000 de români şi-au cumpărat vechime în muncă pe baza Ordonanţei nr.163 din 2020, majoritatea dintre ei lucrând în străinătate. „Ordonanța nr. 163 pe 2020 prevede foarte clar, față de celălalt act normativ care a fost în vigoare, că perioada de completare a stagiuluiminimde cotizare sau a stagiului complet de cotizare este de maximum 6 ani de zile, față de vechiul act normativ care se limita la 5 ani de zile. Putem să cumpărăm această vechime retroactiv în intervalul de la data când am îndeplinit condițiile pentru a munci, respectiv 18 ani, până la vârsta standard de pensionare, respectiv 65 de ani. Deci, în acest interval, 18-65 de ani, acolo unde am avut goluri privind activitatea în muncă, putem să cumpărăm această vechime retroactiv, achitând contribuția de asigurări sociale, încheindu-se un contract de asigurări sociale la unităţile teritoriale de pensii, unde avem domiciliu, astfel încât să putem beneficia de pensie privind limita de vârstă”, a precizat preşedintele Casei Naţionale de Pensii. Daniel Baciu a mai precizat că sumele mari se pot plăti în rate, în baza convenţiei care se face cu Casa Teritorială de Pensii unde fiecare își are domiciliu. Contribuția de asigurări sociale este de 25 % și se achită la suma pe care vrem să o asigurăm, adică salariul pe care vrem sau îl avem în momentul de față. Ordonanța care oferă acest drept este valabilă până pe 31 august 2023. Nou ajutor militar de 775 milioane de dolari pentru Ucraina Pentagonul a anunţat o nouă tranşă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de circa 775 milioane de dolari, care cuprinde, în special, rachete suplimentare pentru sistemele americane de artilerie de înaltă precizie HIMARS, relateazăAFP, potrivitAgerpres. Această nouă tranşă de ajutor prevede de asemenea trimiterea unor sisteme de tunuri mobile şi obuze suplimentare compatibile cu armamentul furnizat de către Marea Britanie Ucrainei, a declarat presei o înaltă responsabilă dinMinisterul american alApărării. Potrivit unui alt oficial american din domeniul apărării, citat de Reuters, noul pachet de asistenţă de securitate pentru Ucraina include drone de supraveghere şi, pentru prima oară, vehicule rezistente la mine, precum şi 16 obuziere Howitzer. Concret, pachetul de ajutor militar mai cuprinde 15 drone de supraveghere Scan Eagle, 40 MaxxPro MRAP (camioane de protecţie împotriva ambuscadelor, rezistente la mine) şi aproximativ 1.000 de rachete antitanc Javelin. Această nouă tranşă de asistenţă ridică la 10,6miliarde de dolari totalul ajutorului militar al SUA trimis Ucrainei de la declanşarea invaziei de către Rusia în 24 februarie. Forţele ruse demonstrează o „lipsă totală de progres pe câmpul de luptă” în Ucraina, a apreciat vineri o înaltă responsabilă a Pentagonului, menţionând în special utilizarea de către forţele ucrainene a rachetelor americane HIMARS. „Nu am constatat recucerirea de teritoriu de către forţele ucrainene. Dar constatăm o slăbire evidentă a poziţiilor ruseşti în mai multe locuri”, a recunoscut această responsabilă, sub rezerva anonimatului. De când trupele ruse au trecut frontiera ucraineană în luna februarie în ceea ce preşedintele rus Vladimir Putin a calificat drept „operaţiune militară specială”, conflictul s-a transformat într-un război de uzură în principal în estul şi sudul Ucrainei. ROMÂNIA - Precizări cu privire la CUMPĂRAREA VECHIMII ÎN MUNCĂ
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=