Romanian Times | August 2022

ROMANIANTIMES “Nu vreau ca viața să imite arta. Vreau ca viața fie artă.” ~ Ernst Fischer de Mara Circiu, Atlanta, Georgia Avem nevoie de mai multă artă, să o admirăm, să o creăm, să o facem accesibilă și să o transmitem mai departe. În Timișoara, există un tânăr pictor care îndrăznește și are curajul să pună arta pe primul loc, și judecând după recentul sau vernisaj din cadrul Galeriilor Bastion din Timișoara, reușește cu succes să capteze atențiapublicului iubitordeartăși totodată să împartă ceva din crezul sau artistic cu toți cei ce iubesc cu adevărat arta. Am avut si eu bucuria să particip la acest vernisaj al cărui erou principal era nimeni altul decât Vlad Țepeș, văzut prin ochii pictorului Dan Ianos. Cine este Dan Ianoș, care sunt planurile și visurile sale veți află în rândurile de mai jos, și sper că acest articol să fie biletul vostru de intrare într-o lume sensibilă și însetată de frumos-lumea artistului Dan Ianoș. Mara Cîrciu: Care este povestea pictorului Dan Ianoș? Când și cum ai descoperit pasiunea pentru pictură? Dan Ianoș: Pasiunea mea pentru artă s-a manifestat timpuriu, aș spune pe undeva în jurul vârstei de doi ani. Pe vremea aceea, începusem să desenez cai, soldați, bineînțeles, foarte stilizat. Țin minte că Paleta unui pictor extrem de talentat, mama mea mi-a spus destul de târziu, că intitial desenamcumâna stânga, însă, pentru acele timpuri, era un fel de slăbiciune așa că m-a “corectat”, și am devenit dreptaci. Începândcugrădiniță, unmoment important a fost întâlnirea la patru ani, cu o fosta profesoară, ce a predat inclusiv generației tatălui meu, care a fost prima persoană ce mi-a încurajat pasiunea, invitându-mă la școală gimnazială din sat să desenez. Această femeie a fost prima care a sugerat părinților, să încerce să mă înscrie la un curs deArtă sau direct la un Liceu. Vremea a trecut eu păstrându-mi pasiunea, iar în clasa a IV-a, părinții mei au hotărât să mă înscrie la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, de aici au urmat cursurile de specialitate. La 15 ani profesorul meu de modelaj în lut mi-a făcut cadou un album Michelangelo (și acum îl mai am) și m-a încurajat să rămân după orarul școlar că să desenez și să copiez vechiul maestru. Au urmat încă doi ani de cursuri de modelaj, (craniu, portret), plus desene anatomice. Am urmat după aceea, cursurile Facultății deArte Plastice Timișoara, Secția Sculptură învățând, în sfârșit, să modelez figura întreagă. De la 20 de ani, am luat hotărârea să nu merg pe calea modernismului ci să caut în bilblioteci, cărți vechi, conținând pictură Renascentistă. Au urmat 15 ani de căutări, experimente eșuate, unele reușite dar foarte importante pentru mine. Imediat după terminarea Facultății, m-am angajat la primul meu job, că storyboard artist, la o firma din Timișoara. Din acel moment până astăzi, amlucrat că storyboard artist, concept artist, illustrator pe diverse proiecte, incluzând cele două documentare Star Treck - Chaos on the Bridge și cel mai recent,Batman&Bill,undeamavutonoarea să ilustrez eroul meu favorit, Batman. Mara Cîrciu: Vlad Țepeș…dintre toate figurile istorice românești, l-ai ales pe cel mai cunoscut pe plan mondial iar la o analiză atentă, descoperim că îți seamănă…m-aș bucură să aflu direct de la sursă povestea acestui tablou. Dan Ianoș: Vlad Țepeș ...Un subiect ce a început să mă intereseze și mai ales să mă obsedeze, în momentul în care am realizat, că există în multe conjuncturi și scenarii (filme, documentare), însă nimeni nu a încercat să-l caute pe omul din spatele acestui mit. Putem să facem o scurtă paralelă, și să realizăm că el a fost contemporan cu Van Eyck și frații Bellini iar Leonardo a avut aproape 25 de ani când Vlad s-a stins din viață. Această teorie mi-a dat puțîn de gândit...Cum se face că un prinț de importantă lui nu a avut parte de nici un portret oficial însă s-au realizat o serie de gravuri ce-l pun într-o lumină nu foarte bună, aproape caricaturală. Am început o scurtă cercetare și amdescoperit încă patru picturi ce-l reprezintă toate din secolul XV de origine flamando -germane, însă toate având că subiect scene biblice iar Vlad este martor sau personaj negativ. Am fost întrebat dacă m-am folosit de propria imagine, reflexie, în realizarea potretului: da, aș putea spune că am pornit de la o imagine apropiată mie, alternând voit și conștient unele trăsături ce cred că-l defineau că prezența și caracter, pentru că la un moment dat vrei să incriptezi în propria-ți opera un cod, o amprenta, o semnătură ce te definește ca artist, și ce va dăinui mult timp după dispariția ta. Mara Cîrciu: Cum alegi subiectele tablourilor tale? Ce te inspiră? Dan Ianoș: Subiectele alese de mine sunt celemai abordate în lunga istorie aArtelor: figura umană. Mi se pare datoria mea să fac încă o copie originalului (omul) și să-l mai înregistrez odată, bineînțeles, filtrat, interpretat, personalizat. Am senzația că Renașterea împreună cu Barocul, și Artă Antichității sunt cele mai înalte expresii și momentele cele mai glorioase ale artei, pentru că atunci omul a fost regăsit, pus în axa lumii, și dat privitorului spre minunare. Deci, mă simt un mare admirator al lor și încerc să-i copiez, însă cu o nuanță ușor actualizată a timpurilor noastre. Mara Cîrciu: ARTA înseamnă ceva diferit pentru fiecare persoană, ce însemnăARTApentru tine? Dan Ianoș: Arta pentru mine este o extensie a mea, un alt fel de a respira și a-ți umple plămânii, este o altă formulă a oxigenului. Arta bună, pentru mine, înseamnă îmbogățire vizuală, însăși forma existenței noastre, și dorința de a te apropia de Creator. De fiecare dată când creez, încerc să o fac că o rugăciune, nu ca un impuls; ca o construcție ce are o baza, o structura, o finisare. Mara Cîrciu: Numărul mare al tablourilor tale îmi spune că nu trăiesti din artă ci pentru artă! Se poate trăi în România doar din pictură? Dan Ianoș: Într-adevăr, arta clasică tradițională este prima mea pasiune, și păstrez flacăra aprinsă, pe cât pot eu de bine. Dinpăcate, artistul român (chit că este tradițional sau de artă digitală), este nevoit să lucreze pe proiecte externe, străine, în mare parte datorită faptului că România nu a avut niciodată o infrastructură artistică. Și aici aș exemplifica sfârșitul secolului al 19- lea, moment în care Franța, Italia, Anglia era în plin având neoclasic, producând mai mult de câteva sute de artiști la decadă, iar noi, românii, nu am avut decât patru sau cinci artiști oficiali.Aici aș reaminti numele (continuare in pagina 20)