Romanian Times | Noiembrie 2022

Cultură 9 Cine-i de vină? de Andrei PLEȘU În ianuarie 1871, o gazetă din Germania (Augsburger Allgemeine Zeitung) publica o scrisoare a regelui Carol I, pe care ziarele şi parlamentarii români au transformat-o în prilej de scandal. După aproape cinci ani de domnie, regele se plînge unui prieten de „puţinul folos“ pe care l-a putut aduce „acestei frumoase ţări“. „A cui este vina?“, se întreabă Carol. „Nici a mea, nici a poporului în întregimea lui“, sună răspunsul.Atunci a cui? Sistematizînd rapid ceea ce în textul regal se supune retoricii epistolare amomentului vom găsi trei explicații posibile ale eşecului. 1) O caracteristică psihologică globală: românii sînt un popor „care nu vrea să fie condus şi totuşi nu e în stare să se conducă singur“. Semeţie, lipsă de disciplină interioară, haos. Stăm prost cu „heghemoniconul“! Trăim „neatîrnarea“ în tot echivocul ei: pe de o parte spirit independent, pe de alta volatilitate neguvernabilă. 2) O caracteristică istorică şi socială: între elite şi mase e o fractură nevindecabilă. Elitele sînt emancipate, „branşate“, gata să adopte ultima utopie la modă, masele sînt de un conservatorism îndărătnic. Cu alte cuvinte, elitele suferă de inadecvare, nu ţin cont de spiritul locului, iar masele se comportă reticent, resentimentar, impulsiv. Rezultatul e că elitele conducătoare obligă ţara „să treacă deodată şi fără mijlocire de la un regim despotic la cea mai liberală Constituţie, precum nu are nici un popor din Europa“. Masele însă „nu se pot lăuda cu virtuţile cetăţeneşti ce se cer pentru o formă de stat cvasirepublicană“. 3) O caracteristică politică: inflaţia „intrigilor de partid“. Fără comentarii. E de observat că, în efortul său de a da un diagnostic crizei naţionale, regele Carol I nu umblă după cauze externe. Nu caută comploturi antiromânești, ghinioane geopolitice, fatalităţi istorice. Buba e, pentru el, înăuntru şi nu se va Sursa - Dilema veche ROMANIANTIMES vindeca niciodată dacă o vom contempla mioritic, cu compătimirea de sine a victimei de profesie. De observat, de asemenea, că cei de care regele se teme cel mai mult sînt „ultraşoviniştii“, mereu dispuși să-l judece ca „lipsit de iubire pentru ţară“. De observat, în sfîrşit, este că scrisoarea suveranului a enervat opinia publică. În Cameră, Nicolae Blaremberg a comentat-o agresiv, propunînd o moţiune cu care s-au solidarizat destui, ziarul Românul (evident!) a perorat, provocator, pe tema „domnului călcător de Constituţie“ şi „risipitor al averii publice“. (Vezi relatarea lui Titu Maiorescu, în Istoria politică a României sub domnia lui Carol I.) Acest tip de reacţie adaugă celor trei explicaţii ale eşecului autohton amintite mai sus o a patra: lipsa de caracter, dublată de demagogia virtuţii şi a patriotismului. Deunăzi, auzeam cîţiva reprezentanţi ai Guvernului recunoscînd că reforma merge prost. Unul din ei era excedat de duplicitatea sindicatelor: declară, toate, că vor restructurare, dar protestează vehement ori de cîte ori restructurareaseproducesau încearcăsăseproducă.Sîntem deci, mereu, tot în momentul „Carol I“. Dar fără Carol I, fără Brătieni, fărăTituMaiorescu. Cine-i de vină? Text scris în 1997. Dar, din cîte se pare, cuplat cu eternitatea... (continuare din pagina 10) Talentul bunului sfătuitor de Andrei PLEȘU Sînt împrejurări în care nici verticalitatea virtuţii, nici înălţimea inteligenţei nu sînt suficiente pentru a traversa corect un impas existenţial. E nevoie de o calitate suplimentară, pe care, în lipsa unui alt termen, o vom numi talent moral. (…) Poţi asculta de toate normele etice, poţi îndeplini – cu inteligenţă – ritualul cuminţeniei morale curente şi să rămîi totuşi la periferia eticului sau abia în zonele lui inferioare. Cultivarea virtuţilor are nevoie de har, de inspiraţie, de o înzestrare specifică, asemănătoare înzestrării artistice. Numai absenţa acestei înzestrări face posibilă – şi, de altfel, necesară – morala, de tip kantian, a datoriei. Morala datoriei e un schematism etic, de care au nevoie firile fără dotaţie etică pentru a funcţiona cît de cît onorabil. Cînd nu iubeşti în mod spontan binele, ţi se cere, măcar, să-l respecţi. Cînd talentul nu te ajută să găseşti expresia optimală a conduitei într-o situaţie dată, ţi se oferă reţetarul ei. Simţul datoriei e formula de minimă rezistenţă a faptei morale: te porţi cum trebuie nu pentru că ştii de ce, ci pentru că așa se cade; pentru că „e de datoria ta să o faci“, conformunui cod pre-judecat, pe care nu reuşeşti să-l interiorizezi decît pe calea supunerii. (…) Precizia, aproape mecanică, a unei morale a datoriei e valabilă cîtă vreme între inventarul normelor ei şi evantaiul situaţiilor de viaţă posibile e o perfectă simetrie. Dar de îndată ce această simetrie se dezechilibrează în favoarea vieţii (ceea ce e, mai întotdeauna, cazul), normele datoriei devin inutilizabile. Şi atunci abia îşi dovedesc rostul fantezia morală (concept care a circulat, la un moment dat, în mediul german al sfîrşitului de secol XIX) şi talentul moral. Talentul moral e capacitatea de a transforma interdicţia etică în comportament liber, dar adecvat. E trecerea de la negativitatea strictă a decalogului (ce să nu faci!) la actul etic afirmativ, adaptat unor împrejurări particulare. Talentul moral e abilitatea de a valorifica „dinamica principiilor neutre“ în contextul, infinit variabil, al dezbaterii morale cotidiene.Aavea talent moral e a avea intuiţia concretului etic, distinct de validitatea generică a legilor: a trăda, eventual, litera legii, pentru a rămîne credincios spiritului ei. Reacţia la imediat a naturii etice lipsite de talent moral e, întrucîtva, stereotipă: la o anumită problemă, ea nu poate avea decît un singur răspuns, indiferent de circumstanţele specifice în care ea se pune. Cel dotat cu fantezie şi cu talent moral va reuşi să găsească aceleiaşi probleme nenumărate tipuri de soluţii, în funcţie de determinările ei individuale. Se poate întîmpla, de pildă, ca acelaşi om să recomande semenilor săi exerciţii de conduită nu numai diferite, dar chiar contrare: el poate îndemna la moderaţie într-un caz, la intensitate într-altul; într-o anumită ambianţă, el poate vorbi despre lăcomie ca despre viciul suprem, în alta ca despre unul secund şi neglijabil. „Viclenia“ de a muta – după o superioară strategie – accentele de pe un principiu etic pe altul, ştiinţa subtilă de a exalta, cînd e cazul, o anumită regiune a eticului, adumbrind alta, pentru ca apoi, în alt context şi dinaintea altui auditoriu, să adumbreşti ceea ce exaltaseşi şi să exalţi ceea ce adumbriseşi – toate acestea pot fi altceva decît inconsecvenţă sau oportunism etic. Pot fi talent moral în acţiune. Din această perspectivă, pentru a sfătui pe cineva în mod fericit, trebuie să evoluezi imprevizibil pe o uriaşă claviatură de posibilităţi, ţinînd mereu seamă de irepetabilul cazului pe care îl ai dinainte. Un bun sfătuitor e cel care vorbeşte desfrînatului despre abstinenţă cu acelaşi tact cu care vorbeşte celui ne- simţitor şi acru despre plăceri. Un bun sfătuitor nu are convingeri normative imuabile: el răspunde întotdeauna potrivit cu chipul celui care întreabă. El are talentul de a alege tonul, teza şi argumentul cu cele mai multe şanse de pătrundere în intimitatea celuilalt: el va fi succesiv obtuz şi plin de umor, drastic şi tolerant, tenace, neglijent, naiv, locvace, tăcut, tandru, sîngeros, precaut, temerar, pătimaş şi abstras, complice şi inflexibil, tatonant, categoric, discret, indiscret, logic, delirant, glumeţ cu cele grave şi grav cu cele frivole, „înţelept ca şerpii“ şi „curat ca porumbeii“. Iar arătătorul său nu se va înălţa niciodată pedant dinaintea oamenilor arătînd spre ceruri nemiloase sau – şi mai rău – spre propria sa, uscată şi falsă, exemplaritate. Fragment din Minima moralia, Editura Humanitas, 2008, pp. 78 și urm. ONU: Populația Pământului ar urma să ajungă la 8 miliarde de oameni luna aceasta India va depăși China la numărul de locuitori Populația Pământului va ajunge, lamijlocului acestei luni, la 8 miliarde de locuitori, anunță Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un comunicat de presă. India ar urma să devină cea mai populată țară a lumii, întrecând China, potrivit proiecțiilor internaționale făcute și citate într-un raport lansat luni, de ziua mondială a populației. Cele mai recente estimări ale Organizației Națiunilor Unite “sugerează că populația lumii ar putea crește la aproximativ 8,5 miliarde de locuitori în 2030 și la 9,7 miliarde în 2050. Se preconizează că va atinge un vârf de aproximativ 10,4miliarde de oameni în anii 2080 și că va rămâne la acest nivel până în 2100”, susține organizația, potrivit comunicatului. În cel mai nou raport pe demografie, “Proiecții ale populației globale 2022” (“World Population Prospects POPULAȚIA PLANETEI ANUL 1 miliard 1804 2 miliarde 1927 3 miliarde 1959 4 miliarde 1974 5 miliarde 1987 6 miliarde 1998 7 miliarde 2011 8 miliarde 2022