Romanian Times | Ianuarie 2023
ROMANIANTIMES 920 NE 122 nd Ave 8 Actualitate Andrei Muraru, mesaj pentru stat de la comunităţile române dinAmerica: Un deziderat este o cursă directă Bucureşti - SUA Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre aşteptările comunităţii române din America, că un deziderat şi al lor este o cursă directă cel puţin Bucureşti - SUA şi aici statul ar putea să facă mult mai mult. El a mai spus că românii din SUA îşi doresc şi o mai mare transparenţă şi deschidere din partea autorităţilor locale şi a precizat că a întâlnit şi români care vor să se întoarcă acasă după 30 de ani petrecuţi înAmerica, nu pentru că aici ar fi de nesuportat viaţa aici ci pentru că şi România a devenit şi mai atractivă”, anunță news.ro . ”Pe de parte avem aproape un million de români care sunt integraţi, contribuie în fiecare stat american la economia locală şi la cea federală care au companii de transporturi, fac tranzacţii în domeniu, au restaurante, fabrici de mobilă, tehnologii de ultimă oră, dar doleanţele lor ţin pe de o parte de mediul investional de la noi. Există oameni pe care i-am întâlnit care au făcut afaceri bune în România şi sunt satisfăcuţi cu afacerile lor dar există şi oameni pe care i-am întâlnit foarte dezamăgiţi”, a spus ambasadorul României în SUA. AndreiMuraru a precizat că ”ar merita să discutămdespre omai mare transparenţă şi deschidere din partea autorităţilor locale pentru că majoritatea dintre ei interacţionează cu autorităţile locale şi mulţi aşteaptă un cadru legislativ predictibil”. ”Un alt deziderat şi al lor şi al nostru este o cursă directă cel puţin Bucureşti-SUAşi aici statul ar putea să facă mult mai mult, poate nu neapărat prin compania naţională, cum a făcut Portugalia de exemplu, un program national care oferă astfel de beneficia companiilor aeriene care ar înfiinţa o cursă în România, pentru că ai nevoie de avioane de lungă distanţă ceea ce Tarom nu are şi ar contribui la venirea lor acasă mai des, la venirea unor investitori la noi. Sunt idei de investiţii în transportul aerian privat, tehnologii medicale, construcţii şi multe altele”, a arătat Muraru. El a precizat că a întâlnit şi ”români care vor să se întoarcă acasă după 30 de ani petrecuţi în America, nu pentru că aici ar fi de nesuportat viaţa aici ci pentru că şi România a devenit şi mai atractivă”. Ambasadorul român în SUA, despre rata de respingere a vizelor: Anul trecut a fost 17% Pentru ca românii să intre în SUA fără vize, rata de respingere trebuie să fie sub 3 % Rata de respingere a vizelor românilor pentruSUAanul trecut a fost 17%, a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, la Prima News TV. Potrivit legislaţiei americane, ţările care doresc să adere la Programul VisaWaiver (scutire de vize) trebuie să înregistreze o rată de refuz mai mică de 3%. Andrei Muraru a adăugat că există foarte mulţi oameni care aplică pentru aceste vize fără să aibă cunoştinţă despre riscurile la care se supun completând neglijent aceste formulare, fiind necesară o campanie de informare publică care să ofere informaţii oamenilor cu privire la această aplicaţie. ”Există două componente, pe de o parte aceste condiţii care acoperă o gamă largă de domenii din sfera securităţii, intergritatea frontierelor, sistemul de emitere a paşapoartelor, regimul cetăţeniei, schimbul de informaţii privind terorismul şi crima organizată şi pe de altă parte, rata de refuz privind vizele care trebuie să fie mai mic de 3% într-un an fiscal. Există o foaie de parcurs în prima categorie de obiective pe care sperăm să o îndeplinim până la sfârşitul acestui an fiscal, până la sfârşitul lunii septembrie, astfel încât să ne rămână doar acest criteriu de îndeplinit al ratei de refuz”, a spus Muraru. El a precizat că sunt mai multe instituţii româneşti implicate, MAI, MAE, SRI şi ministerul Justiţiei, în acest demers. ”Cred că dacă suntem ferm angajaţi putem să facem acest lucru şi cred şi ştiu că dacă s-ar întâmpla acest lucru, partea americană ar primi-o ca pe un angajament foarte ferm al României”, a mai spus ambasadorul României. AndreiMuraru amenţionat că, în privinţa ratei de răspuns, în continuare este destul de ridicată. ”Anul trecut a fost 17%, să spunem că acesta a fost un an special din cauza pandemiei, lucrăm îndeaproape cu partenerii iamericani să înţelegem împreună ce paşi trebuie făcuţi ca numărul de refuzuri să scadă. Săptămâna trecută am avut o discuţie laWashington cu reprezentanţi de nivel foarte înalt din agenţiile americane, şi de la Departamentul de Stat, şi de la Departamentul securităţii nationale, la care ambasadoarea SUA în România a dorit să participle, în care am enumerat paşii care urmează să fie făcuţi. Este foarte important angajamentul pe care Guvernul României ar trebui să îl ia în privinţa în primul rând a mobilizării unui efort pentru o campanie de conştientizare a acestor aplicaţii. Din punctul nostru de vedere, există o necunoaştere foarte largă cu privier la aplicaţiile care ar trebui să se facă”, a spus Muraru. El a precizat că avem exemple bune, Polonia, care a intrat în VisaWaiver şi Israel, care urmează să intre. ”În cazul Israel, şi-au dat seama că o parte însemnată a solicitărilor respinse vine de la cei care au început să completeze şi nu au finalizat-o şi în sistem e considerată respinsă. Nu credem că este rezonabil acest lucru şi se poate corecta, oamenii pot fi contactaţi, li se poate sugera să completeze câmpurile omise. Sunt paşi mici care se pot face pentru a scădea rata de refuz şi să dea speranţă decidenţilor români că într-un termen rezonabil de doi trei ani, asta le-am spus partenerilor americani, că nu avem nevoie de ţinte în mişcare”, a mai afirmat Andrei Muraru. Potrivit ambasadorului, în2019, au fost 52.000deaplicaţii, lacare ratade respingere a fost de aproximativ 10%, iar aproximativ 5.000 de români au fost respinşi. ”În 2020, în anul cel mai dur al pandemiei care debutase în primăvară, am avut aplicaţii de trei ori mai puţine, 14.000 iar numărul de solicitări respinse a fost de 2.400, deci s-a păstrat în continuare a rată mare de respingere pentru că există un segment constant de populaţie care se încăpăţânează să aplice deşi nu sunt eligibili. Noi am dori pe de o parte să îi descurajăm pe aceştia şi să îi încurajăm pe cei care au cu adevărat nevoie să vină înAmerica, să investească, să călătorească, care sunt descurajaţi de acest mit care e împărtăşit de o mare parte din public, că există o şansă mare să fii respins”, a arătat Muraru. Sursa: g4media.ro / 23.01.2023 Sursa: stiripesurse.ro / 24.01.2023 Petele solare în continuă creștere Astronomii știu încă din 1775 că activitatea solară crește și scade în cicluri, dar recent, soarele a fost mai activ decât se aștepta, cu apariția de pete solare aproape dublă față de cele estimate deAdministrația Națională pentru Oceanii și Atmosfera. Petele solare sunt zone de pe suprafața soarelui în care câmpurile magnetice puternice, create de fluxul de sarcini electrice, se îndoaie înainte de a se rupe brusc. Eliberarea de energie care rezultă declanșează explozii de radiații numite erupții solare sau penele de material solar numite ejecții de masă coronală (CME). Odată lansate, CME-urile călătoresc cu viteze de milioane de mile pe oră, măturând particulele încărcate din vântul solar pentru a forma un front de undă gigant, combinat, care, îndreptate spre Pământ poate declanșa furtuni geomagnetice. Oamenii de știință anticipează că activitatea soarelui va crește constant în următorii câțiva ani, atingând un maxim general în 2025. Cutremure de intensitate unică în Hawai Potrivit oamenilor de știință de laObservatorulVulcanilor dinHawai (HVO) activitatea cutremurelor a crescut de la aproximativ 60 de cutremure pe săptămână la 600 cutremure pe săptămână în ultimii cinci ani, lângă orașul Pahala o comunitate mică, o fostă plantație de zahăr. Cu o populație de numai aproximativ 1.400 de locuitori, locuitorii simt adesea cutremurele sub picioare - de mai multe ori pe zi. Sunt doar câteva din semne ale vremurilor și dacă vreți să urmăriți nenorociri care se întâmplă chiar acum, pe glob, mergeți pe romaniantimes.com , în coloana din dreapta click pe - Cele mai citite articole - click pe Semne ale vremurilor din urma - Click pe linkul care spune: Nenorocirile din aceasta secunda și le veți afla. Acestea sunt evenimente și nu sunt vremuri, dar sunt semne, indicatoare spre vremurile din urmă. ” Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-oDomnul Isus (Marcu 13:37). Semne ale vremurilor din urmă (continuare din pagina 5) de Nelu Ciorba = amerotim@yahoo.com
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=