Romanian Times | Aprilie 2023

Actualitate 11 ROMANIANTIMES Sursa: europafm.ro Adrian PETRILA - românul care a fost ales primar într-un oraș din SUA Adrian Petrila, un român în vârstă de 44 de ani, a fost ales primar al orașului american St. Pete Beach din Florida, după ce l-a învins pe edilul în funcțieAlan Johnson. Noul primar al St. Pete Beach, românul Adrian Petrila, a fost învestit în funcție pe 28 martie, acesta a depus jurământul. În mandatul său, el a anunțat că vrea să analizeze, să revizuiască și să actualizeze Planul general al orașului, propunând să aducă un moratoriu asupra ”construcțiilor la scară largă”. Potrivit thegabber.com , Adrian Petrila a menționat că “St. Pete Beach este unul dintre cele mai bune locuri de trăit din lume, iar împreună nu putem decât să îl facemmai bun”, a spus Petrila, potrivit thegabber.com . Publicația a făcut și o fișă a primarului din St. Pete Beach, Adrian Petrila. Adrian Petrila s-a născut în România, în urmă cu 44 de ani. În 1991 a emigrat din România, împreună cu familia sa, în LosAngeles, Florida. În 1995 a început cursurile Universității din Florida de Sud. Aabsolvit cu o diplomă în psihologie. Și-a cunoscut soția, Irina, în urmă cu 10 ani, la un eveniment al Camerei de Comerț. “A fost cel mai bun lucru de la acea întâlnire”, a mărturisit Adrian Petrila. Irina și Adrian s-au căsătorit și s-au mutat la St. Pete Beach în 2018. Timp de 21 de ani, actualul primar a lucrat în domeniul imobiliar. Sursa: ziare.com Irina Anca ȘELARIU, românca selectată de NASA pentru a participa la prima misiune de simulare a vieții pe Marte Anca Șelariu este microbiolog în Marina Statelor Unite și are un doctorat în Biomedicină la Universitatea din New Jersey.Anca Șelariu face parte dintr-o echipă de 4 oameni de știință, iar experimentul va începe în iunie la Centrul Spațial Johnson alAgenției SpațialeAmericane. Astfel, din iunie, cei 4 cercetători vor trăi și vor lucra timp de un an într-o capsulă de 1.700 de metri pătrați care va replica existența umană pe planeta roșie. Ei vor fi supuși stresului, cu restricții de apă sau defecțiuni ale echipamentelor. „Simularea ne va permite să colectăm date de performanță cognitivă și fizică pentru a ne oferi informații despre impactul misiunilor de lungă durată pe Marte asupra sănătății și performanței echipajului”, a declarat Grace Douglas, cercetator principal al NASA. „Când aveam 4 ani, bunicul mi-a spus că Universul este infinit. A trebuit să fac un pas înapoi și să-mi imaginez asta. Și am început să acumulez cunoștințe din diverse domenii. Lumeamă întreabă de ce vreau sămerg peMarte câtă vrememai sunt atât demulte lucruri care trebuie rezolvate aici, pe Pământ. Și răspunsul meu este: tocmai de aceea trebuie să ajung pe Marte. Pentru că efectele secundare ale tehnologiilor vor ajunge să rezolve problemele pe care le avem azi aici”, a mărturisit Anca Șelariu. O echipă de studenți din Cluj a câștigăt locul 1 la o competiție de simulare în caz de cutremur în San Francisco Oechipă de studenți dinCluj câștigă locul 1 la o competiție de simulare în caz de cutremur în San Francisco. Echipă Universității Tehnice Cluj a fost compusă din Răzvan Mureșan, Denisa Dragomir, David Lupu, Diandra Jula, Claudia Botei, Gittinger András, Nicoleta Legian, Florica Maria Gâvan, Penciu Victor, Cristi Moisi, Secher Leonardo, Teodora Dobrițoiu și consilierii Andrei Muresan, Sabina Nitulescu și Teodora Cocari, plusprofesorii Paul Mihai Moldovan și Ovidiu Prodan. SDC – Seismic Design Competition, Concursul Internațional de Inginerie Seismică din Statele Unite ale Americii, San Francisco, e organizat de Earthquake Engineering Research Institute – EERI între 11 și 14 aprilie. SDC (Seismic Design Competition) este un concurs de inginerie seismică desfășurat anual în cadrul unei conferințe organizate de Earthquake Engineering Research Institute (EERI). Concursul constă în construirea unei machete din lemn de balsa, care trebuie să reziste la două trepte de încărcare. Sursa: actualdecluj.ro

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=