Romanian Times | Iunie 2023

Cultură 9 Mișcarea woke și insomniile ei de Andrei PLEȘU De ceva vreme a apărut pe continentul american și în spații adiacente de pretutindeni o modă ideologică de mare ecou numită „woke“. Termenul prelucrează verbul englezesc pentru „trezire“ (towake) și invită la un soi de reformă social-politică, de natură să restabilească „normalitatea“ adevărată a vieții publice. Unele dezbateri peaceastă temăauapărut și înRomânia, cu argumente pro și contra. În ce mă privește, am avut de curînd norocul să văd lucrurile cu un spor de informație și limpezime, în urma unei conferințe pasionante și chibzuite pe care un vechi prieten, Martin Constantinescu (Martin S. Martin) – trăitor de multă vreme în Statele Unite, după o consistentă carieră de medic în țara sa de obîrșie –, a avut generozitatea să o livreze prietenilor și invitaților sub titlul „Corectitudinea politică și neocomunismul din America de azi“. Conferința a fost găzduită de Fundația Academia Civică, ai cărei inițiatori (în speță dnaAnaBlandiana și dnaLaviniaSpandonide-Spandugino) au ca program susținerea unui „Memorial al victimelor comunismului și al Rezistenței“. Au urmat dezbateri vii, întreținute, cu binecunoscuta lui eficiență, de scriitorul și jurnalistul Cristian Pătrășconiu. L-am rugat, cu succes, pe Martin să- mi îngăduie un transfer de idei și opinii extrase din prelegerea sa cititorilor din comunitatea Dilemei vechi. Intenția mea nu e să mijlocesc, neapărat, prin citatele care urmează, un verdict radical asupra subiectului (deși, personal, ca un vechi conservatorcesînt, sînt înclinat să…optez). Vreau doar să accentuez cîteva aspecte ale peisajului „woke“, de natură să-i ajute pe cei interesați să se pronunțe asupra temei cu un spor de temeiuri… Se pare că mișcarea woke a început cu neoliberalismul anilor ’60și acontinuatprin „corectitudineapolitică“aanilor’90.Osursă conceptuală revine școlii de la Frankfurt, ai cărei membri marcanți au emigrat în SUA în secolul trecut (Horkheimer, Adorno, Sursa - Dilema veche ROMANIANTIMES Marcuse, Erich Fromm etc.). Unii vorbesc și depre o posibilă contaminare dinspre China maoistă… „Afectul“ predominant este o anumită proastă dispoziție față de America fondatorilor, cei care au impus rasismul în plan etnic, genetic, retoric. Și, prin Cristofor Columb, colonialismul. Lumea se împarte înoprimați și oprimatori. În realitate, se instituie un rasism anti-alb (whiteness) . Apare mîndria de a fi „negru politic“ și social. Meritocrația este rasistă, căci protejează inegalitatea socială. Se înlocuiește liberalismul clasic cu unul radical. Efecte woke : „progresism“, re- definire a „normalității“, nimic nu e bun, totul trebuie schimbat! Noțiunea de „sex“ e înlocuită cu cea de „gen“ și devine op- țională. Schimbarea sexului echivalează cu o mutilare îndreptățită a minorilor. Modificarea sistemului educațional, a pe- dagogiei tradiționale: comitetele studen- ților impun cine predă, ce se predă, cine poate conferenția. În nord-est, la marile universități, raportul profesorilor „progre- siști“ față de cei conservatori este de 8 la 1. La Universitatea Harvard, șansele unui candidat de a fi admis sînt de 36% pentru albi, 75% pentru hispanici, 95% pentru negri. Trebuie desființată organizarea socială bazată pe merit. Notele și premiile trebuie desființate. Matematica e rasistă și trebuie desființată (!!!). Este încurajată, ca fiind „reparatorie“, imigrația ilegală. Operațiuni de îndoctrinare a tinerelor generații. Atitudine antifamilie. Între 1960 și 2019, gospodăriile cu un singur membru au crescut de la 13% la 29%. Variante de familie: „deschise“, parteneri multipli stabili etc. Și tot așa: limitarea, intimidarea și subfinanțarea poliției, anihilarea Justiției, jafuri în bandă, omoruri în masă ș.a. Pe scurt, asistăm la un soi de „război civil rece“ care opune pe revoluționarii woke „americanismului“… Listademai suspoatecontinua.Explicațiile, cîte sînt, sînt greu de rezumat. Nouă, celor din Est, multe dintre derapajele enumerate ne răscolesc unele amintiri ideologice și sociale trăite mai ieri… Dar dacă nu ai memoria totalitarismului de extremă stînga – cazul societății americane –, nu poți nici pricepe, nici vindeca răul. Mă opresc, melancolic, aici. Sper să fi oferit cititorilor, prin Martin, un episod de neliniște sporită și de vulnerabilitate dinaintea misterelor lumești… Și poate, totuși, un îndemn la speranță. Sighet - Memorialul memoriei. Sighet - un oraș în nordul României, aproape de cuiul în care se “agață” harta ei. Împrejurimile Sighetului au un farmec aparte. Nordul României este cumva mai curat și are farmecul legendelor, iar în satele Maramureșului, localnicii se salută și astăzi cu cuvintele “Lăudat fie Isus”. Dealurilemaramureșene sânt domoale cu priveliști odihnitoare, oamenii sânt binevoitori si primitori de goști. Sarmalele cu orez amestecat cu mălai, sunt delicioase ca întotdeauna. Iată un loc potrivit pentru cei ce locuiesc în alte țări, care vor să se întoarcă în Țară la pensionare. La Sighet vizitez “Memorialul” amenajat în vechea și temuta închisoare din “vremea roșie”. Sânt amenajate aici celule spre aducerea aminte a victimelor regimului comunist, de la colectivizare la distrugerea preoților și intelectualilor. Celule în memoria deportaților în Bărăgan si celule în memoria femeilor care au fost anihilate si schingiuite în “anii terorii roșii”, celule în memoria rezistenței din munți, împotriva comunismului si multe altele. La intrarea în “Memorial”, întâlnesc mai întâi, o sculptură în lemn numita sugestiv, “ Învierea”. Sculptura este “supra realistă”... mă uit la ea și încerc să înțeleg ceva! Lipsamea de instrucție mă umilește, rămân mai mult timp în fața lucrării și încerc sa îmi imaginez ceva... Sculptura pare a fi o sămânță, poate un bob de grâu. Coaja bobului este crăpată, prin crăpături se ridică un trup nou...se întâmplă o Înviere ! Aici în închisoarea pământului, al întunerecului si a umezelii “lacrimilor”, învelișul care ascunde ca și un chivot, viața de dincolo, a bobului de grâu... un lan de aur cu miros de pâine caldă, s-a frânt, și când totul pare a intra în putrezire, coaja se deschide ca si o poartă, spre Lumina spre Adevăr spre Viață. Întâi un firicel abia definit, apoi planta și spicul cu capul plecat sub greutatea rodului de aur. Pereții coridoarelor de la intrarea în clădirea vechii închisori, sunt tapați cu poze care au aceiași mărime! Pentru că închisoarea uniformizează totul și toate. Suntmii depoze... țărani siminiștri, bătrâni și tineri cufiguri de adolescenți, tinere frumoase și femei mature cu înfățișare inteligentă. Muncitori și intelectuali. Preoți si mireni. Pozele nu poarta nici un nume, pentru că procesul de depersonalizare a deținuților începea cu, obligația de a răspunde cu toții la același nume: “banditule !” . Mai întâi interesul meu a fost desigur, celula amenajată în memoria creștinilor, care au murit sau au supraviețuit în “școala de sfinți” a regimului marxist . Nu am aflat acolo toate figurile la care mă așteptam. Dar oricum erau prea mulți acolo dintre cei pe care i-am cunoscut si eu si unii dintre voi. “Celula în memoria poeziei din fosta închisoare” este vopsită în alb. Pe pereți sunt scrise poezii, fără numele autorilor, pentru că “ închișii” își asumau poeziile scrise de câte unul dintre ei și le recitau ca o spovedanie personala, care ușurează povara sufletului, prin rostirea buzelor. Poeziile sunt triste si pline de revoltă, altele au umor, unele poezii sunt șoapte, altele țipete de durere. La un difuzor, undeva se aude continu, o bătaie morse în perete.... se transmit din celulă în celulă... poeziile... “Unde ești Doamne?Am urlat la zăbrele. Din lună venea fum de cățui... M’am pipăit... și pe mâinile mele, Am găsit urma, cuielor Lui » (Radu G.) Celula fenomenului Pitești este singura vopsită în negru. Pe pereți sunt declarații care descriu cruzimea demonică, a așa zișilor studenți de la Pitești, grupul lui Țurcanu care schingiuiau pe tovarășii lor de temniță, în moduri inimaginabile. ..... Grupul monumental din curte închisorii! “În beton”..., o filosofie, o istorie a supraviețuirii. Cobor pe niște trepte lungi, pe lângă pereții negri... cobor într-un “mormânt “. Pe pereții negri sunt săpate cu litere albe șiruri nesfârșite de nume... numele victimelor. Coborârea pare mult mai adâncă decât în realitate din pricina mulțimii numelor, am senzația că pereții sunt gata să se prăbușească sub povara istoriilor si tragediilor pe care le ascund numele săpate alb în carnea neagră a gropii.. In centrul “mormântului” intru într-o încăpere boltită.... o peșteră, o grotă, o văgăună... sau poate o chilie! În mijlocul boltei.... o fereastră, către cer, disproporționat de mică cu încăperea... fereastra are forma unei cruci. Lumina pătrunde aici in chilia din adânc, doar prin Crucea fereastră. De aici din “măruntaiele” pământului nu se poate privi decât spre cer, prin crucea fereastră de deasupra ta. Singura “lumină nădejde” care intră aici este Lumina care vine prin Crucea patimilor Domnului Christos. Au intrat în văgăună atei si au ieșit creștini. Au intrat acolo creștini și au ieșit Sfinți. De aici “de sub pământ” cerul se vede altfel.... din adâncimile fântânii spun fântânarii se văd stelele și în miezul zilei. Am citit zeci de cărți ale supraviețuitorilor din închisorile comuniste care, datorită Crucii au găsit sensul adânc al suferinței! Crucea din care și prin care au primit curajul și forța sa reziste pătimirii. Crucea si simbolul ei, le-a adus cumva pe o neînțeleasă cale a revelației, forța care le-a ținut mințile departe de nebunie și inimile aproape de speranță. Mi-am aminti G.K. Chesterton: “ umanitatea si civilizația ei s-au născut in peșteră”(văgăună). (continuare în pagina 15)