Romanian Times | Iulie 2023

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Vladimir Tismăneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post- Comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani, autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și perioadei post-comuniste. A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu, în Parlament, pe 18 decembrie 2006. Un an mai târziu, a co-editat cu istoricul Dorin Dobrincu publicarea raportului la editura Humanitas. Între februarie 2010 și mai 2012 - președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Partidul domnea, Securitatea veghea. Din când în când, Securitatea sărea atât de tare calul încât Partidul reacţiona nervos.Oadmonestaprecumunpărinte îşi dojeneşte copilul neastâmpărat. Au trecut 50 de ani. Discuţii lămuritoare în ultimele zile cu Adam (partenerul meu la un nou proiect) şi cu un vechi prieten despre încă misteriosul caz al doctorului Schaechter. În anii 50, doctorul fusese director al Sanatoriului Otopeni. Ulterior a fost şef de secţie la Spitalul de Urgenţă. Făcea parte din colectivul medicilor consideraţi de maximă încredere subordonaţi Direcţiei Speciale Partidul, sănătatea, spitalul şi Securitatea din Ministerul Sănătăţii. Se ocupa de două cupluri, Nicolae şi Elena Ceauşescu şi Alexandru şi Martha Drăghici. În momentul când Ceauşescu rosteşte cuvintele de mai jos*, Schaechter nu mai era medicul său personal, dar continua să se ocupe de sănătatea Elenei. În această calitate vizita imensă vilă din bulevardul Primăverii 50. Din iniţiativă personală a continuat să se ocupe şi de sănătatea vechilor săi pacienţi, deşi Drăghici fusese exclus din PCR în aprilie 1968. Era amic cu sora tatălui meu, doctoriţa Nema Tismăneanu (Tisminețki). O vizită în apartamentul ei de pe strada Andrei Mureșanu la numărul 29. Era un personaj cu umor, spunea glume, inclusiv politice. Familia Ceauşescu se amuza. Ce motiv ar fi avut să se arunce pe fereastra de la etajul 5 din clădirea spitalului unde lucra? Dacă a fost defenestrare şi nu sinucidere, ce se urmărea? În detaliata sa biografie a lui Ceauşescu, Lavinia Betea menţionează represaliile la vârf din Securitate care au urmat. Printre cei “sancţionaţi” – Ion Stănescu şi Nicolae Pleșiță. Sunt câteva momente de maximă tensiune în biografia celui care a condus România între martie 1965 şi decembrie 1989. Acesta este unul dintre ele. La simulacrul de proces din 25 decembrie 1989, Elena a exclamat: “Ţi-am spus, Nicule, e Securitatea!” Relaţia dintre Partid şi Securitate explica multe din deciziile luate în deceniile de dictatura comunistă. În condiţiile în care nu exista practic niciun feedback social, iar opinia publică nu însemna absolut nimic în afară de titlul unei comedii de Aurel Baranga, Securitatea deţinea practic monopolul informaţiilor interne şi externe. Partidul domnea, Securitatea veghea. Din când în când, Securitatea sărea atât de tare calul încât Partidul Vladimir TISMĂNEANU Sursa: putereaacincea.ro / 11.07.2023 reacţiona nervos. O admonesta precum un părinte îşi dojeneşte copilul neastâmpărat. Tragere la răspundere? Criminalul general de securitate, agentul sovietic Pantiușa era decorat de Ceauşescu în mai 1971. *“Nu știu dacă toți știți că astăzi dimineața s-a sinucis dr. Schaechter și așa s-a ajuns să se cunoască această situație. Toate aceste note privesc pe dr. Schaechter care a fost medicul meu, care nu a vrut să fie agentul Securității, şi atunci s-au folosit de alți agenți…. Eu sunt convins că sinuciderea lui s-a întâmplat ca urmare a tot ceea ce s-a întreprins împotriva lui”. (14 martie 1973, document inclus înMihneaBerindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, editori, Istoria comunismului din România, volumul III, Polirom, 2016, p. 142) Vasile Bănescu nu e singur Nu am date precise, dar lucrurile îmi par destul de clare. Dl Vasile Bănescu este purtătorul de cuvânt al BOR. Deci nu al unei instituții moarte, ci al uneia vii. Una capabilă să-și asume proprile erori, frământări şi responsabilități. Una care nu acceptă primatul forţei şi exaltarea violenței. Una pentru care Binele şiAdevărul dau sens vieții. În aceşti ultimi an, dl Bănescu a dat glas nevoii de sincronizare cu lumea de azi. Unii fac alergie la cuvintele „sincronizare” şi „sincronism”. Dar, mai ales, au alergie la ceea ce desemnează aceste concepte. Tema discuţiei este apartenenţa României. Din ce alianţa facemparte? Suveranismul dughinist este camuflajul imperialismului rus. Ideologii extremei drepte interbelice, în primul rând Nae Ionescu, detestau deopotrivă maiorescianismul şi lovinescianismul. Preconizau „colectivismul național”. Extremă stangă voia un „sincronism” sui generis, dar spre Est, prin bolșevizare. În anii comunismului, Eugen Lovinescu a fost anatemizat pentru „estetism reacţionar”.A revenit în actualitate în anii ’70 şi ’80, mai ales prin efortul de a ţine piept acţiunilor grupării protocroniste, un comando de terorism antioccidental, antisemit, antieuropean şi anti-intelectual susținut direct de şefii ideologici ai PCR (Dumitru Popescu, Ion Traian Ştefănescu, Eugen Florescu, Mihai Dulea, Tamara Dobrin, Mihnea Gheorghiu, Dumitru Ghişe). Am recitit azi eseul lui Mircea Mihăieş despre originile şi tribulaţiile protocronismului, un text remarcabil inclus în volumul 100 Years of Communist Experiments. Experimentul neo-jdanovist din România lui Ceaușescu nu a fost câtuşi de puţin spontan. Cum nu au fost spontane campaniile de denigrare a intelectualilor democratici după 1989. RăzboiulgenocidaralRusieiputinisteîmpotrivaUcrainei democratice a readus în discuţie tema europenizării ca interes naţional. Dl Vasile Bănescu a magnetizat reacţiile negativiste, chiar isterice, ale celor care cred (ori pretind a crede) că nu au destule informaţii pentru a denunţa fără echivoc Răul putinist. Acum, magnetizează reacţii calomnioase, stridente, vehemente şi aberante legate de poziţia sa fermă pe tema azilelor groazei. Am trecut, nu o singură dată, prin asemenea situaţii. Cel mai important, psihologic, este să știi că nu ești singur. Îl încredinţez pe prietenul meu, teologul creștin ortodox şi intelectualul public Vasile Bănescu, că nu e singur. Sursa: putereaacincea.ro Şi lângă ieslea Ta, ca atunci, întunecimea şi frigul... şi mila dobitoacelor peste trupul Tău înfăşat cu minunata lumină a harului. Doar mila dobitoacelor, Împărate! Primeşte-mă, Doamne, lasă-mă să-Ţi suflu cu boul şi măgarul pe mânuşiţele reci, pe picioruşele de zambile pălite. Să Te învăluie, Doamne, dragostea mea fără cuvânt, să Te apere, să Te legene, să Ţi se închine ca un crai cu daruri lângă leagănul sfânt”. Tema poemului, slujită cu excelente mijloace, este una a sacralității, ceea ce face că afirmațiile lui Eugen Ionescu - despre un anume feminism desuet și reducționist -, făcute la simpla identificare în anii ‘30 pe scena literaturii române a unui val de femei, să fie caducă, ba chiar, ea, provocator misogină: “Nu mai avem deci scriitori tineri, dar avem fete, numai fete, şcoli de fete, interioritate de fete, fete amoroase, fete studente. înainte, fetelor! Să faceţi cultură şi bucătărie! Şi iată bucătăria devenită salon cultural: Eradstia Peretz, Anişoara Odeanu, Lucia Demetrius, Yvonne Rossignon, Sidonia Drăguşanu, Marta Rădulescu, Coca Farago, Elena Eftimiu etc. etc.”(Eugen Ionescu, “Generația fetelor”, Viața literară, 1935). * Suntem la ora când limba română este citită de un număr accelerat redus de oameni, scriitorii de limbă română fiind progresiv marginalizați, iar exilul masiv al populației României favorizând și catalizând un veritabil cataclism cultural ce amenință însuși viitorul culturii naționale. Bătăliile pentru canonul literar au devenit la noi adesea nedrepte și sângeroase, dar mai presus de toate ar trebui să fie, în acest război cultural, apărarea întregului, veritabil puzzle de țară și de civilizație, cărora Yvonne Rossignon le este o valoroasă piesă. * Foto: pe copertă, imagine lucrată deVladimir Negoiţă, reproducînd omască în lut a sculptorului Ion Vlasiu (n.1908, Lechința, județul Mureș – d.1997, Bucureșt), Bustul Yvonnei Rossignon (1939). Yvonne Rossignon ... (continuare din pagina 7)