Romanian Times | Iulie 2023

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit Atributele intelectuale Atributele intelectuale și morale sunt legate de spiritualitatea lui Dumnezeu, după Scriptura prin care Mântuitorul ne revelează, zicând: „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24), pe când atributele naturale am văzut că sunt legate de supraesența și supraexistența lui Dumnezeu ce le exprimă, care evidențiază infinitatea și unitatea lui Dumnezeu. Ființa lui Dumnezeu este esență pur spirituală. Aceasta nu înseamnă numai nematerialitatea lui Dumnezeu, ci și calitatea de atribute spirituale: „Duh este Dumnezeu” (Ioan 4, 24), calitate de supracunoaștere, de dreptate, puritate și iubire. Și atributele naturale au tot un caracter spiritual, fiindcă însăși existența lui Dumnezeu este spirituală, precum am aflat, ca existență infinită și supremă, este astfel o exitență spirituală, cu cauza de existență în Sine. Atributele intelectuale, legate de spiritualitatea lui Dumnezeu, sunt însă mai greu de înțeles decât cele naturale, fiindcă cine poate pătrunde în bogăția infinită a conținutului vieții spirituale ale lui Dumnezeu? Ori, cine poate intra în adâncurile insondabile ale lui Dumnezeu? Aceasta cu atât mai mult cu cât omul nu poate defini nici conținutul spiritual al creaturilor, ca ființa umană. Acest adevăr îl descoperă generațiile Duhul Sfânt, prin Scriptura care zice: „Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti” (1 Cor. 2, 11-13). De Dumnezeu se poate însă apropia cel ce are pe Duhul lui Dumnezeu, cum descoperă Sf. Ap. Pavel: „Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte” (1 Cor. 2, 14). Dar spiritualitatea lui Dumnezeu, cu atributele Sale, este cognoscibilă celor credincioși aflați în comuniune cu Hristos, fiindcă Dumnezeu însuși le descoperă prin Duhul Sfânt, după Scriptura care zice: „Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu” (1 Cor. 2, 9-10). Atotștiința lui Dumnezeu. Acest atribut constă în cunoașterea desăvârșită și totală din partea lui Dumnezeu a tot ceea ce a existat, există și va exista. Spre deosebire de cunoașterea omului, cunoașterea lui Dumnezeu constă în aceea că El le cunoaște pe toate în Sine însuși încă de la creație, în calitatea Sa de cauzator din iubire a toate existențele în universul ceresc și fizic. Sf. Dionisie Areopagitul ne lămurește, zicând că: „Mintea dumnezeiască le cuprinde pe toate, având de mai înainte în Sine cunoștința tuturor în calitate de cauză” (Despre numele divine 7 și 2; col. 869). Astfel, Dumnezeu le cunoaște pe toate din lăuntrul Său și chiar din originea lor și din esența lor, ca Unul ce este Creatorul a toate în cer și pe pământ, Care a zis și s-au făcut, după referatul creației (Facere 1, 1-31). După cum omul își cunoaște ideiile din mintea sa. Părinții Bisericii de răsărit Ortodoxe nu separă două cunoștințe la Dumnezeu ca și apusenii catolici, ci afirmă o singură cunoștință. În acest sens Sf. Dionisie Areopagitul, care a fost ucenicul Sf. Ap. Pavel, zice: „Dumnezeu nu are o cunoștință a Sa proprie și o altă cunoștință care îmbrățișează în mod comun toate cele ce sânt. Căci cunoscându-Se pe Sine însuși cauza tuturor, El nu va ignora cele ce sânt de la El, sau ale Lui. Astfel, Dumnezeu cunoaște cele ce sânt nu printr-o cunoștere a lor, ci prin a Sa” (Despre numele divine 7 și 2, col. 869). Sfinții Bisericii, care prin viața luminată de Duhul Sfânt în Hristos, s-au ridicat pe trepte superioare ale vieții duhovnicești, vor ajunge să cunoascămai bine pe Dumnezeu și chiar privind ființa lui Dumnezeu, iar în viața viitoare Îl vor cunoaște deplin peDumnezeu, în descoperirea Scripturii: „Căci vedemacumca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acumcunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu” (1 Cor. 13, 12). În viața aceasta oamenii duhovnicești cunosc pe Dumnezeu în calitatea Lui de cauza a lucrurilor, nu și ceva din ființa Lui. Este bine de menționat că, Dumnezeu în atotștința Lui nu predestinează pe nimeni spre rai sau iad, cum zic unii, căci ar cădea în contradicție cu libertatea cu care l-a creat pe om. Pentru aceasta să vedem și să explicăm Scriptura care zice: „Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi. Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit” (Rom. 8, 28-30), pentru că au devenit fii ai luminii din viața aceasta prin credința în lumină (Ioan 12, 36) Unde zice mai sus „ Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său”, este vorba de cei pe care i-a „cunoscut mai înainte” Dumnezeu în atotpreștiința Sa că, vor vrea să vină la credință și mântuirea în Hristos și pe aceștia „ mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său”, iar în continuare zice că, „pe care i-a hotărât mai înainte (dintre care i-a văzut că vor să vină la credință) , pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit” (Rom. 8, 28-30), pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, în descoperirea Scripturii: „Dumnezeu nu vrea precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi voi casa lui Israel?” (Iezechil 33, 11), sau a altui popor în păcate? Iar datorită libertății cu care a creat Dumnezeu pe om îi și zice să aleagă: „Iata, Eu (Dumnezeu) astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul. Alege viața, ca sa traiești tu și urmașii tăi. Sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să asculți glasul Lui și să te lipesși de El; caci în aceasta este viața ta și lungimea zilelor tale...” (Deuteronomul 30, 15, 19 si 20). După cum zic Sf. Părinți ai Bisericii că: „Dumnezeu știe totul dinainte, în preștiința Lui, dar nu le predestinează. Cunoaște mai dinainte pe cele ce sunt în puterea noastră, dar nu le predestinează. Dumnezeu nu voiește să se facă răul și nici nu forțează virtutea”. Dupa cummedicul nu este cauza bolii, iar dacă a știut dinainte că se va îmbolnăvi cineva, pentru că preștiinta medicului vine din arta lui, iar boala își are cauza proprie, tot așa ceea ce vom face noi nu-și are cauza la Dumnezeu, ci în voința omului liberă de a alege un stil de viață. Sf. Scriptură ne revelează că, Dumnezeu în atotștiința Lui știe ascunzișurile inimii: „Oare, Dumnezeu n-ar fi cercetat acestea? Că El ştie ascunzişurile inimii” (Psalm 43, 25), căci El este „Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor” (Psaalm32, 15). „Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tum-ai alcătuit în pântecele maicii mele” (Psalm138. 13). „Când El privea până lamarginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri” (Iov 28, 24). Cel ce ne-a zidit în cele mai mici amânunte, cu adevărat putem crede că ne și cunoaște dinainte. Iar atotștiința lui Dumnezeu duce la mântuirea omului pentru că îl cunoaște: „Dacă iubeşte cineva peDumnezeu, acela este cunoscut de El” (1Cor. 8, 3). „Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi”; şi „să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului” (2 Tim. 2, 19). Dumnezeu știe și cunoaște pe cel ce strigă în rugăciune către El : „Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit” (Psalm33, 6). Sf. Scriptură revelează că, Dumnezeu n-a cunoscut pe cei care n-au împlinit voia Lui că sunt ai Lui, care este mântuirea lor: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Matei 7, 23). Aceasta zice Domnul celor care au săvârșit fărădelegea. „Vă spun: Nu ştiu de unde sunteţi. Depărtaţi- vă de la mine toţi lucrătorii nedreptăţii” (Luca 13, 17) Atotînțelepciunea. Sfintele Scripturi vorbesc mai mult de înțelepciunea lui Dumnezeu decât de conștiința Lui: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11, 33). „…să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos, Întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Col. 2, 2-3). Despre înțelepciunea lui Dumnezeu, Sfintele Scripturi vorbesc atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament (Isaia 28, 29; Ieremia 10, 12; 51, 15; Matei 13, 54; Luca 11, 49; Fapte 6, 10; 1 Cor. 1, 24; Efes. 3, 10; Iacov 3, 7). Așa Sf. Părinți ai Bisericii nu separă atotștiința lui Dumnezeu de înțelepciunea Lui. Ei vorbesc mai mult despre înțelepciunea dumnezeiască și mai rar de conștiință. În alte Scripturi înțelepciunea desăvâșită a lui Dumnezeu apare ca premisă logică atotputerniciei Sale, fiind amintite împreună astfel: „A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia; cine ar putea să-I stea împotrivă şi să rămână teafăr?” (Iov 9, 4) „Iar Domnul a făcut cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înţelepciunea Sa şi cu priceperea Sa a întins cerurile” (Ieremia 10, 12).Așa descoperăDumnezeu generațiilor înțelepciunea Sa prin care a întemeiat pământul și veacurile (Ieremia 10, 12; Pilde 3, 19), cât și despre DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (9) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI (continuare din numărul trecut) (continuare în pagina 20)