Romanian Times | August 2023

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Două, poate mai multe platforme online preiau drept o mare noutate un, să-i zicem, studiu publicat de National Security Archives de la GeorgeWashington University privitor la relațiile din PCdR şi Comintern (Internaţionala Comunistă sau Internaţionala a Treia). Iată titlul unei asemenea „știri”: „Cum se certau comuniștii români între ei și se pârau la Moscova în perioada interbelică, într- un studiu National Security Archive. Noi informațiidesprerelaţiacomplicată a PCR cu Cominternul”. Redescoperirea roții Este vorba de lucruri arhicunoscute, examinate în profunzime de istorici şi politologi români şi din alte țări. Înfiinţat pe 8 mai 1921, ilegalizat (interzis) în 1924, PCdR făcea parte din filiera balcanică a Cominternului. Asemeni altor partide comuniste clandestine, o parte a conducerii activa în ţară, alta în exterior. Orice analiză serioasă a raporturilor dintre „secțiunile” locale şi Centrul moscovit trebuie să ia în considerație dimensiunea comparativă. Explicarea „luptelor fracționiste şi fără de principia” dintre grupul condus de Vitali Holostenko (Barbu) şi, respectiv, de Marcel Pauker (Luximin) ar beneficia din comparația cu disensiuni/lupte intestine similare, acompaniate de denunțuri trimise la Moscova, în PC Francez, PC Italian, PC Maghiar, PC din Grecia, PC Polonez, PC German etc Am analizat congresele PCdR în cartea mea Stalinism for All Seasons: A Political HistoryofRomanianCommunism .Auscris pe subiect Victor Frunză, Ghiţă Ionescu, mai demult, precum şi istorici mai tineri în anii de după 1990. Nu este nimic nou ori spectaculos în faptul că PCdR întreţinea o relație de vasalitate necondiționată în raport cu ceea ce politologul Ken Jowitt a numit „the Moscow Center”. Cele 21 de condiții ale aderării la Internaționala Comunistă, înfiinţată în martie 1919, stipula această subordonare absolută a partidelor „naționale” în raport cu ceea ce era perceput în religia seculară leninista drept Capitala Revoluției Mondiale. Amscris încădinanii80desprerepresiunile împotriva militanților PCdR cu statut de refugiați politici în URSS în timpul Marii Terori staliniste (1936-1938). Subiectul a fost cercetat, între alţii, de istoricul american Robert Levy, de Dan Catanus, Dorin Dobrincu, Gheorghe Brătescu, Flavius Solomon, Stelian Tanase şi de profesorul Adrian Cioroianu. Cunoașterea șiințifică este un proces cumulativ în care recunoașterea contribuțiilor premergătoare este o datorie epistemică şi etică. Superficialitatea şi amatorismul nu au cum să avanseze comprehensiunea istorică. P.S. Nu insist asupra traducerii cel puțin îndoielnice a textului american. Un exemplu: Sintagma „lupte fracționiste”, esențială în lexicul politic cominternist, devine „lupte facționale”. 13.08.2023 Sursa: putereaacincea.ro Sursa: caleaeuropeana.ro / 11.08.2023 250 de militari francezi și luxmburghezi din Grupul de Luptă al NATO în România vor participa la exercițiul DEPLOYEX în poligonul Babadag În perioada 14-18 august, aproximativ 250 de militari francezi și luxemburghezi și 65 de mijloace tehnice din Grupul de Luptă al NATO în România vor participa la exercițiul DEPLOYEX în poligonul Babadag, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN). Deplasarea trupelor și mijloacelor tehnice se va desfășura luni, 14 august, iar scopul exercițiului este de a exersa dislocarea rapidă a trupelor și tehnicii Grupului de Luptă. De asemenea, acest exercițiu contribuie la îmbunătățirea nivelului de interoperabilitate a forțelor din cadrul Grupului de Luptă NATO, fiind o continuare a secvențelor de instruire desfășurate anterior în Cincu. Grupul de Luptă NATO contribuie la creșterea cooperării militare a României cu țările participante–Franța,ȚăriledeJosșiBelgia(prinrotație),precumșicuLuxemburgși, implicit, la consolidarea securității spațiului euro-atlantic pe flancul estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=