Romanian Times | Ianuarie 2024

ROMANIANTIMES Potrivit luiMarcuse, utilizarea tehnologiei este modelată ideologic de principiul realității prezente, de realitatea opresiv/ represivă, cel care modelează dezvoltarea tehnologică. Prin urmare, nici tehnologia, nici tehnica nu pot fi neutre, deoarece întregul sens și scopul acestora își au nașterea într-un principiu de realitate și performanță care, așa cum ne-a amintit Marcuse, nu are ca scop eliberarea și fericirea tuturor ființelor umane. Întregului aparat tehnologic și tehnic îi este dată forma și misiunea de către clasa conducătoare. Marcuse credea, pe bună dreptate, că o nouă sensibilitate, adică o remodelare a relațiilor umane între ele, precum și cu natura, ar introduce un nou principiu de realitate. Cu acest nou principiu de realitate ar veni o nouă misiune pentru tehnologie și, ar fi de neconceput să asociem progresul tehnologic cu construirea de bombe și instrumente mai sofisticate ale morții. Dialectic privind, în logica lui Marcuse, cred că există acele două categorii de oameni: sensibili și mult mai puțin sensibili, saumai bine zis, sensibilitatea este alungată din sufletele multor oameni. Forma de critică din unele dintre lucrările lui Marcuse și utilizarea unor concepte precum unidimensionalitatea poate determina, consideră unii, o notă de pesimism în textele lui Marcuse. Realitatea socială din societățile industriale avansate este că există sisteme foarte sofisticate de dominație și sunt capabile să se transforme FILOZOFIE, RELIGIE, ȘTIINȚĂ, POLITICĂ – HERBERT MARCUSE (8) pentru a face față provocării oricăreimișcări de eliberare.Adică, la un nivel, Marcuse s-a angajat într-o critică a structurilor sociale opresive, astfel încât să poată fideschisă ușa pentru revoluție și eliberare. La un alt nivel însă, Marcuse și-a modificat teoria pentru a face loc diferitelor forme de rezistență pe care le-a văzut dezvoltându-se în societățile opresive. Marcuse a fost în același timp profesor de conștiință revoluționară, dar și un elev. El a avut de învățat din mișcările studențești din anii 1960. Mișcările respective nu s-au bazat pe lupta de clasă, ci mai degrabă pe o respingere a represiunii, precum și pe o lipsă crescândă de toleranță față de război și risipă. Ele au fost o formă de Mare Refuz, un „NU” spus multiplelor forme de represiune și dominație. Și fiindcă, așa cum au avertizat și Marx și Engels în Manifestul Comunist, se constata și se constată că „ Un spectru bântuie Europa – spectrul comunismului ”. Marele Refuz cere o societate nouă/ eliberată, ceea ce Marcuse numea noua sensibilitate care este o ascensiune a instinctelor de viață peste instinctele agresive.Această ideeaunei noi sensibilități este o mișcare dincolo de marxism, în măsura în care necesitămult mai mult decât noi relații de putere. Necesită cultivarea unor noi forme de subiectivitate. Acesta a fost și motivul pentru care Marcuse era atât de interesat de mișcarea feministă. El a văzut în această mișcare potențialul unei schimbări sociale radicale.Alt refugiu al lui Marcuse!Procesulderegândireafeminității și a masculinității ar putea fi începutul redefinirii subiectivității masculine, astfel încât să se dezvolte într-un mod în care bărbații să devină mai puțin agresivi. Cu umila mea cunoaștere și judecată, au fost momente în istoria omenirii când unele femei au fost mai agresive ca bărbații. Să ne amimtim de descrierea Zeiței hinduse „Maşina lipsită de viaţă este spirit îngheţat. Numai faptul că este aceasta îi dă ei putere de a-i pune pe oameni în serviciul ei. Dar întrucât ea este “spirit îngheţat” ea este şi dominaţia omului asupra omului, astfel această raţiune tehnică reproduce înrobirea.” – Herbert Marcuse Kali, voluptuoasă și agresivă care nimicea tot ce îi ieșea în cale. Însuși zeul Shiva s-ar fi aruncat la picioarele ei pentru a o opri din acțiunile sale distrugătoare. Iar în urmă cu numai 23 de ani, la Revoluția Română din anul 1989 pe care am trăit-o, Elena Ceaușescu soția dictatorului Nicolae Ceaușescu, pentru a scăpa de morții Timișoarei, 40 de tineri împușcați, a ordonat luarea lor din spitale și execuția lor. Cadavrele au fost aruncate într-o mașină, duse la București, incinerate, iar cenușa aruncată într-o gură de canal. Cruzime care ne poate face să nu dăm dreptate întru totul crezului lui Marcuse. Deci, au fost și mai sunt excepții, dar sensibilitatea cu care sunt în general dotate cele mai multe femei, sigur că ar trebui cultivată oamenilor în general. Ar transforma relațiile dintre ființele umane și natură, precum și relațiile dintre ființele umane, în general. Noua sensibilitate ar fi mijlocul unei schimbări sociale, o emancipare la baza căreia stă întotdeauna cunoașterea. Iar cunoașterea înseamnă educație și cultură. Nu poți deveni sensibil peste noapte! În timp ce scriam acest eseu, am primit o scrisoare cu titlul: „ Dorința mea cea mai mare ”. Era compunerea unui elev care se simțea străin, lipsit de afectivitate în sânul propriei familii: „ Dorința mea este să devin un smartphone. Părinții mei își iubesc foarte mult telefoanele mobile. Le pasă atât de mult de ele încât uneori uită să mă mai iubească. Când tata vine obosit de la serviciu are timp pentru a sta pe mobil, dar numai are timp și pentrumine... Dacă eu plâng, se joacă în continuare pe telefon, pe mine nu mă aude nimeni, cu mine nu vor să se joace niciodată, nu mă ascultă niciodată, nici atunci când le spun ceva important și aș avea nevoie de un sfat...așa că dorința mea este să devin un smartphone ”. Impresionant, nu? Dar „ să revenim la oile noastre! ” În 1974, Marcuse a susținut o lucrare la Universitatea Stanford intitulată „ Marxism and Feminism ”. În ea el afirma: „ Cred că mișcarea de eliberare a femeilor de astăzi este, poate, cea mai importantă și potențial cea mai radicală mișcare politică pe care o avem ”.Anumite calități feminine ar înlocui calitățile brutale, violente, masculine, care pot exista atât la bărbați, cât și la unele femei. Poate, o mai profundă înțelegere și iubire dintre femeie și bărbat ar putea ajuta la transferul de sensibilități dorite și necesare. Pentru aceasta, familia trebuie ocrotită, ea fiind esențială pentru existența unei societăți funcționale. „ Dumnezeu a făcut femeia dintr-o coastă a lui Adam, iar „coasta” nu simbolizează nici stăpânire sau servitute, ci o relație de egalitate ca parteneri pentru a lucra și a trăi unul lângă celălalt ”, ne spune Russell M. Nelson, liderul religios american, chirurg pensionar. Desigur, aș adăuga, ca între cei doi să existe pe lângă sentimentul minunat al iubirii, și cel al respectului. Căutarea lui Marcuse a unei forme de subiectivitate radicală care ar putea servi drept impuls pentru revoluție sau transformare socială l-a condus pe o cale pe care nu au parcurs-o colegii săi de la Școala din Frankfurt. Asta nu înseamnă că a fost absolvit de critici. Una dintre principalele critici la adresa atitudinii lui față de feminism este că pur și simplu întărește stereotipurile de gen pe măsură ce cade înapoi în esențialism. Nina Power, scriitor și filozof englez care se ocupă de partea întunecată a vieții contemporane, l-a apărat pe Marcuse împotriva acestei acuzații. Power și Marcuse susțineau amândoi că, deși așa-numitele categorii feminine sunt constructe sociale, ele pot fi universalizate în așa fel încât toate ființele umane să dezvolte noua sensibilitate. Power afirmă că: „ Socialismul feminist ar universaliza aceste așa-numite caracteristici feminine, astfel încât ele să nu mai fie deloc „feminine” în mod specific, ci să caracterizeze întreaga cultură, culminând cu androginie ”. Și intervin spunând că nu acesta a fost planul Divinității când a creat femeia. Marcuse a vorbit mai „îngrijit” spunând că „ Feminismul este o revoltă împotriva capitalismului îndescompunere ” și va trebui, în cele din urmă, să-și dezvolte „ propria moralitate ”. Există cunoscut faptul căde la începuturile istoriei și până în ziua de azi, libertatea unora s-a întemeiat totdeauna pe servitutea altora. În consecință, conceptul de libertate „interioară” era singurul concept de libertate care corespundea realităților unor societăți în care existența era controlată de o minoritate priviligiată. Libertatea interioară era într-adevăr unica libertate inalienabilă de care se putea dispune și în închisoare și chiar pe rug. Fie că ea s-a numit libertate creștină sau libertate de conștiință, aceasta a fost până în ziua de azi unica libertate de care a dispus omul în calitate de om – libertatea umană „esențială”. VAURMA Vavila POPOVICI - Carolina de Nord (continuare din numărul trecuut)